BREXIT: Povestea purcelușului năzdrăvan

„Purcelușul unsuros reușește să se strecoare prin locurile prin care unul obișnuit nu trece!“

Victor Popa 27.10.2019

De același autor

Acesta ar fi avantajul competitiv care îl distinge pe Boris Johnson de restul lumii, în aprecierea fostului său coleg de liceu, de facultate și de partid, David Cameron. Boris tocmai încheiase un nou acord de retragere cu Uniunea Europeană și caracterizarea făcută de Cameron a venit în contextul respectiv. De fapt, este descrierea unei situații, nu doar a protagonistului, printr-o trimitere la un obicei popular. În sărbătorile câmpenești din alte vremuri, englezii tăvăleau un purceluș de lapte prin untură după care îi dădeau drumul prin curte. Sătenii „participanți“ săreau pe el ca să-l prindă și spectacolul era total, mai ales că premiul era pe măsură: purcelușul în sine! Bietul animal nu era doar unsuros, ci și disperat, așa că nu se dădea prins ușor. Barbaria continuă și azi, ca surpriză a serii sau ca punct culminant al unor team building-uri, spre exemplu.

Dar să revenim la Boris. Lordul Baker, conservator ca și Johnson, și-a păstrat caracterizarea în același spirit, chiar dacă a ieșit din regnul animal: „O transformare remarcabilă a primului ministru dintr-un bufon într-un om de stat“.

Ce a făcut premierul ca să merite tot acest torent de complimente? A reușit ceea ce la începutul lunii octombrie părea imposibil: a modificat semnificativ acordul de retragere din Uniunea Europeană. Cu doar zece zile înainte de prezentarea noilor documente, oficialii europeni spuneau că sunt zero șanse ca acordul încheiat cu Guvernul Theresa May să fie redeschis. Nu doar că l-au redeschis, dar au și renunțat la backstop, principalul generator de blocaje în dosarul Brexit. Cum a reușit Boris Johnson să obțină o asemenea concesie nesperată? Simplu: printr-o concesie și mai mare. Unioniștii nord-irlandezi reclamă abandonul regiunii la bunul plac al Republicii Irlanda. Exagerează? Să vedem care sunt principalele prevederi ale acordului revizuit și cum ar putea fi interpretate.

May vs. Johnson

În varianta May, întreg Regatul Unit ar fi rămas într-o uniune vamală cu europenii în ipoteza în care, după perioada de tranziție de doi ani, UK și EU n-ar fi reușit să încheie un tratat de liber schimb. Aranjamentul a fost respins de eurosceptici pentru că nu putea să fie denunțat unilateral de către partea britanică. Un fel de capcană din care Bruxellesul n-o să le mai dea voie să iasă niciodată. Așa vedeau ei lucrurile.

În varianta Johnson, Marea Britanie părăsește uniunea vamală cu tot cu Irlanda de Nord. Practic însă, Irlanda de Nord rămane aliniată la normele europene. Este un fel de mini-backstop, pentru că nu se mai aplică întregului regat, ci doar unei singure regiuni. După Brexit, spre deosebire de restul țării, Irlanda de Nord va respecta în continuare toate normele și reglementările europene în ceea ce privește bunurile și produsele agrozoothenice, inclusiv animale vii. Verificarea normelor va fi efectuată în porturi, iar bunurile care trec dinspre Marea Britanie spre UE, prin Irlanda de Nord, vor fi tarifate corespunzător. Este exact ceea ce, în urmă cu un an de zile, Boris Johnson le-a promis unioniștilor de la DUP că nu o să facă! „Niciun prim ministru-conservator n-o să semneze vreodată un acord care presupune controale în Marea Irlandei!“ îi asigura el la vremea respectivă. „Dacă introducem controale între Marea Britanie și Irlanda de Nord, deteriorăm țesuturile uniunii noastre!“

Compromisul lui Boris

În ce măsură vor fi deteriorate țesuturile Uniunii rămâne de văzut. Boris și-a încălcat însă cu brio promisiunea făcută formațiunii-soră (relația dintre Tory și DUP este similară cu cea dintre CDU și CSU-ul bavarez). Și ca să nu le rămână dator cu absolut nimic, i-a mai lăsat baltă și în altă chestiune. În faza de renegociere a acordului, premierul i-a ademenit pe unioniști cu o propunere de nerefuzat. Ca să conteze pe cele zece voturi ale DUP în Camera Comunelor, le-a oferit practic pâinea și cuțitul în ceea ce privește viitorul relației comerciale între Irlanda de Nord și Uniunea Europeană. Le-a făcut capul mare cum că, o dată la patru ani, dacă aranjamentul nu le mai place, pot să-l anuleze prin veto în parlamentul regional de la Stormont. Unioniștii conduși de Arlene Foster s-au ambalat vizibil și chiar au crezut că ies câștigători din toată povestea. Documentul în varianta finală i-a adus cu picioarele pe pământ. Parlamentul de la Stormont poate, într-adevăr, să anuleze aranjamentul, este însă nevoie de o majoritate simplă. DUP este departe de o majoritate! De altfel, ultimele alegeri din 2017 au consemnat un moment destul de sumbru pentru forțele unioniste: este pentru prima dată în ultima sută de ani când nu mai obțin majoritatea.

Cel mai mare centru off-shore din lume

Ce altceva mai prevede noul capitol din acordul de retragere? Cum spuneam mai devreme, bunurile care vin din Marea Britanie cu destinația Iranda de Nord intră sub incidența tarifelor europene. În cazul în care se opresc acolo și nu-și continuă drumul către Republica Irlanda, adică nu intră în Uniunea Europeană, taxele sunt rambursate în baza unui mecanism specific.

Așa cum am precizat în materiale anterioare, problematica Irlandei de Nord a fost ignorată cu desăvârșire, atât în campania pentru referendumul in/out din 2016, cât și imediat după. Liderii politici de la Londra și-au adus aminte de Acordul din Vinerea Mare (pacea între republicanii și unioniștii din Irlanda de Nord, încheiată în 1998) abia după începerea negocierilor cu Uniunea Europeană. Cam tot pe atunci, conservatorii și-au mai adus aminte de ceva: titulatura lor oficială este Conservative and Unionist Party. Unionismul ar trebui să-i preocupe măcar de ochii lumii. Așa că s-au gândit să se prevaleze de temerile legitime ale DUP ca să-i trântească Theresei May în Parlament acordul de retragere de trei ori. Nu că acordul ar fi fost bun. N-a fost. Dar nici motivația oficială a ERG nu a fost sinceră. Euroscepticii Tory n-au dat doi bani pe soarta fraților de la Belfast pe care au jurat că n-o să-i părăsească. Ce nu le-a convenit a fost că Brexitul propus de May nu era suficient de dur. Visul vieții lor este un maximum posibil de dereglementare, într-un stat care să devină cel mai mare centru off-shore din lume. Boris le-a reaprins această speranță. A scos din acordul original prevederile privind coordonarea reglementărilor între UE și UK. Le-a trecut în declarația politică unde nu au forță juridică. Membrii ERG n-au mai putut să-și ascundă entuziasmul și, cum nu mai aveau răbdare să mimeze grija față de Irlanda de Nord, i-au întors spatele rapid.

Pe 19 octombrie, în ședinta extraordinară a Camerei Comunelor, DUP a denunțat acordul de retragere revizuit și a votat împotriva lui, în timp ce ERG a sprijinit guvernul. „DUP are motive ca să fie îngrijorat. Când o să privim la un moment dat înapoi, probabil că o să ne dăm seama că Brexit a contribuit mai mult la reunificarea Irlandei decât a făcut-o IRA“, scrie Jonathan Powell în Irish Times. Powell nu este apropiat politic nici de DUP și nici de Tory. Dimpotrivă, a fost mâna dreaptă a premierului laburist Tony Blair. Acestea fiind spuse, este poate cel mai avizat și mai obiectiv observator al fenomenului nord-irlandez. În negocierile de pace care au precedat Acordul din Vinerea Mare, nu a fost doar reprezentantul Downing Street, a fost și principalul mediator între părțile beligerante. A făcut-o clandestin în prima fază, riscându-și viața într-o serie de întâlniri secrete cu liderul Sinn Fein Gerry Adams purtate prin benzinării sau prin alte locuri obscure. Astăzi nu mai trebuie să înșele vigilența comandourilor de pedeapsă republicane. Crede însă că situația este gestionată necorespunzător de guvernul de la Londra și că există riscul reaprinderii unui conflict. Oricum, prima victimă a căzut deja. Un glonț răzleț a răpus-o în 18 aprilie pe tânăra jurnalistă Lyra McKee în timpul unei confruntări între forțele de poliție și republicani radicali în Londonderry, oraș care în ultima sută de ani a fost un veritabil teatru de război interconfesional. Crima a fost revendicată de gruparea The New IRA într-un comunicat în care militanții spun că uciderea Lyrei a fost accidentală și își cer scuze familiei îndoliate.

Revendicările naționaliștilor scoțieni

În timp ce nord-irlandezii de la DUP se consideră abandonați, naționaliștii scoțieni de la SNP (Scottish Unionist Party - n.r.) îi invidiază. Liderul parlamentarilor SNP din Camera Comunelor, Ian Blackford, unul dintre cei mai activi sau, mai degrabă, „guralivi“ parlamentari de la Westminster, asta crede. „De ce Irlanda de Nord să se bucure de o relație atât de apropiată cu Uniunea Europeană și noi nu?“, se întreabă el retoric. Fiecare partid are una sau mai multe probleme cu acordul de retragere revizuit. Labour se plânge de pierderea drepturilor pentru angajați, în timp ce liberal-democrații oricum votează împotrivă pentru că nu-și doresc Brexit. În ciuda acestui fapt, Boris Johnson a reușit un un lucru la care predecesoarea sa în Downing Street nu putea decat să viseze: în principiu, Parlamentul i-a aprobat planul! Și nu oricum, ci cu o majoritate de 30 de voturi, așa cum s-a văzut în sesiunea de marți seara, 22 octombrie. Spun „în principiu“ pentru că, spre frustrarea primului ministru, noul acord de retragere practic tot n-a trecut de Camera Comunelor. La doar câteva minute după ce l-au aprobat, aleșii au respins programul de dezbatere și votare propus de guvern în ceea ce privește legislația de implementare a acordului. „The Brexit withdrawal agreement bill“, WAB pe scurt, sunt cele 435 de pagini pline de tehnicalități pe care Johnson speră ca parlamentarii să le parcurgă în doar trei zile. Este ceea ce Financial Times numește „cel mai complex pachet de legi din ultima jumătate de secol“. Include totul, de la drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie și până la aranjamentele vamale din Irlanda de Nord sau „factura de divorț“ în valoare de 33 de miliarde de lire. Orarul pe care guvernul speră că poate să-l impună a fost respins cu o majoritate de 14 voturi. Este greu de spus dacă toți parlamentarii care au votat împotriva acestei curse contra cronometru au făcut-o de bună-credință sau doar ca să-i dea lui Boris Johnson planurile peste cap și ca să-i spulbere orice urmă de speranță în legătură cu Brexit-ul de Halloween, pe 31 octombrie. Votul în favoarea amendamentului care respinge dezbateri de doar 3 zile i-a legat mainile lui Boris pentru că a intrat automat sub incidența „legii Benn“ care l-a obligat să solicite o prelungire de la Uniunea Europeană. Ce a urmat este binecunoscut. Ca să nu rămână cu imaginea de învins în ochii fanilor („decât să cer o nouă amânare mai bine pic mort într-un șant“), Boris Johnson a preferat să facă un gest infantil. De fapt trei gesturi infantile, pentru că a trimis Comisiei Europene trei scrisori: una nesemnată în care cere o prelungire, alta semnată în care pledează împotriva ei și încă una în care povestește practic despre ce este vorba în primele două.

Cursa continuă

Ca orice aspect legat de Brexit, noua bătălie între guvern și Parlament privind dezbaterile acordului complică lucrurile. Puțini sunt analiștii, jurnaliștii sau parlamentarii care reușesc să pătrundă detaliile sau măcar implicațiile acestui proces de o complexitate fără precedent. Deunăzi, pană și secretarul pentru Brexit din Cabinetul Johnson, Stephen Barclay, s-a încurcat în depoziția sa în Camera Lorzilor, nefiind sigur dacă există tarife între Marea Britanie și Irlanda de Nord. Există - el le-a negociat.

Nimeni nu își mai dorește prelungirea procesului Brexit. Fiecare are însă propriile obiective politice. După cum s-a văzut, Bruxellesul poate să facă și concesii atât timp cât nu aduc atingere principiilor fondatoare ale Uniunii Europene. Insistă în permanență pe atitudinea cooperantă și constructivă față de britanici. O face ca să nu dea apă la moară demonizărilor din partea unor antieuropeni precum Nigel Farage sau Boris Johnson. La rândul ei, opoziția de la Westminster vrea să-l saboteze pe premier la tot pasul, dar nu este încă pregătită de mișcări radicale, precum demiterea guvernului sau alegeri anticipate. Nu are nici măcar o poziție coerentă în ceea ce privește susținerea unui al doilea referendum.

În ceea ce-l privește pe Boris, el are toate motivele să se mândrească cu încheierea unui acord pe care l-a și trecut prin Parlament după trei ani și jumătate de la referendum. A reușit ceea ce fosta lui șefă nu a reușit. Ce-i drept, parlamentarii nu-i dau voie premierului să respecte data impusă de el însuși: 31 octombrie. După cum aprecia David Cameron, purcelușul unsuros a scăpat de obstacolele pe care alții n-au putut să le treacă. N-a făcut-o însă în timp util. De aceea trebuie să-și continue cursa!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22