Cui îi este frică de Gina Miller?

Gina Miller rămâne omul care s-a luptat cu sistemul și a învins. Constituțional.

Victor Popa 01.10.2019

De același autor

Ați auzit de Gina Miller? Probabil că nu. În epopeea care se numește Brexit este un personaj-cheie, discret și eficient. De aproape trei ani încoace a reușit cu mâna ei (și deseori pe banii ei) să dea peste cap un fost imperiu. Spun „discret“ pentru că, atunci când o cauți, n-o s-o găsești la YouTube trending și nici nu sparge sticla posturilor TV în fiecare seară. Cum nu-și dorește nici roluri politice sau funcții guvernamentale, rămâne ferm ancorată în societatea civilă.

Și totuși, fără ea n-am fi avut parte de toate răsturnările de situație de la Westminster. Mai important, fără Gina Miller Brexit-ul s-ar fi produs de mult.

În 2016 și-a angajat o echipă de avocați de la Mischon de Reya, o firmă de prestigiu, și s-a pus pe treabă: a atacat decizia Cabinetului May de invocare a articolului 50 din Tratatul European, procedura prin care se declanșează ieșirea unui stat membru din Uniunea Europeană. Miller a considerat că ruperea de UE trebuie să aibă și acordul Parlamentului. Spre surprinderea tuturor, judecătorii i-au dat dreptate. Atât le-a trebuit ziariștilor de la tabloidul pro-Brexit The Daily Mail! Le-au dedicat judecătorilor respectivi prima pagină și i-au făcut „Dușmani ai poporului“, expresie împrumutată de la comuniști și de la național-socialiști. Ca să fie siguri că potențialii atacatori nu-i confundă cu altcineva, le-au și publicat pozele. Trebuie precizat că decizia cu pricina a venit la doar câteva luni după asasinarea lui Jo Cox, activistă Remain din partea Labour, de către un neonazist împătimit de Brexit. Există așadar un precedent periculos pe care Daily Mail a ales să-l ignore. Masacrarea în plină stradă a lui Jo Cox poate fi pusă și pe seama escaladării retoricii din campania premergătoare referendumului in/out din 2016.

Astăzi, retorica războinică s-a mutat în Camera Comunelor, tot ca urmare a unei inițiative marca Gina Miller. Curtea Supremă a hotărât că suspendarea Parlamentului de către primul ministru Boris Johnson este „nelegală, nulă și fără niciun efect“. În spiritul acțiunii din 2016, Miller a atacat în justiție mutarea controversată făcută de guvern. După ce prima instanță i-a respins acțiunea, o curte de apel din Scoția a declarat prorogarea nelegală, fără să-i oblige însă pe aleși să-și reia activitatea. Decizia Curții Supreme de la Londra a fost fără echivoc. Cei 11 judecători au ajuns în unanimitate la aceeași concluzie: Parlamentul trebuie să reia lucrările începând de a doua zi, și nu pe 14 octombrie, așa cum aranjase Boris Johnson.

Decizia și mai ales unanimitatea ei a surprins pe toată lumea.

Euroscpeticismul lui Corbyn

Principalul partid de opoziție, Labour, își vedea liniștit de conferința anuală în care prioritar nu era vreun plan imediat legat de Brexit, ci consolidarea puterii lui Jeremy Corbyn, liderul veșnic contestat din interior. La 70 de ani, Corbyn nu are de gând să se dezică de euroscepticismul de-o viață, chiar dacă n-o spune deschis. Eschivele permanente de la alinierea fermă la cauza Remain i-au costat scump pe laburiști. Mulți votanți Labour s-au reorientat către liberal–democrați, cea mai proeuropeană formațiune. Nici de această evoluție nu este străină Gina Miller. În campania pentru europarlamentare, a lansat Remain United, un website dedicat votului tactic. Scopul era identificarea candidaților Remain cu cele mai mari șanse, indiferent de partid, în vederea unei coagulări cât mai eficiente a voturilor. Strategia i-a ajutat cu precădere pe liberali și pe „verzi“ (The Green Party – n.r.). La un moment dat, liberalii erau atât de îndrăgostiți de Miller încât mulți i-au cerut să preia partidul, ceea ce a refuzat. Acesta este și unul din motivele pentru care corbiniștii nu se reped să-i mulțumească atunci când face muncă de opoziție, pe care în mod normal ar trebui s-o facă ei. Până la urmă, Labour a ales o cale de mijloc. Susține un nou referendum, dar nu înainte de negocierea unui acord de „soft Brexit“ cu Uniunea Europeană. Mai exact, pe buletinul de vot urmează să apară opțiunea de „acord negociat de Labour“ și opțiunea de „Remain“. O variantă suficient de ambiguă cât să-i păstreze lui Jeremy Corbyn conștiința de eurosceptic împăcată.

Spuneam mai devreme că retorica războinică s-a mutat în Camera Comunelor, ca urmare a inițiativei instrumentate de Gina Miller. Așa cum era de așteptat, decizia Curții Supreme i-a înfuriat din cale-afară pe conservatori. Atmosfera de la Westminster a fost contondentă și intervențiile procurorului general Geoffrey Cox neașteptat de dure. „Acest Parlament este o rușine. Ar putea [opoziția – n.r.] oricând să depună o moțiune de cenzură, dar sunt niște lași!“, „nu au curajul să dea piept cu electoratul“, „îi așteptăm oriunde și oricând în lupta electorală“. Nu în ultimul rând, „Parlamentul este mort“, consideră Cox.

Situația opoziției

Partidele din opoziție se află, într-adevăr, într-o situație bizară: evită depunerea unei moțiuni de cenzură („de neîncredere“ – n.r.) care să conducă la declanșarea alegerilor anticipate. Culmea, prorogarea Parlamentului, așa abuzivă și motivată mincinos cum era, oferea opoziției o scuză și un respiro. „Scuza“ pentru că de fapt nu dorește încă să trântească un guvern foarte agresiv, dar minoritar și să intre direct în campanie. „Respiro“ pentru că opoziția formată din laburiști, liberali-democrați, naționaliști scoțieni, galezi, verzi și conservatori rebeli sau dezertori nu are o strategie comună. În primul rând, pentru că LibDems (liberal-democrați – n.r.) sunt în competiție strânsă cu Labour și nu-l acceptă pe Jeremy Corbyn ca premier interimar însărcinat cu organizarea alegerilor anticipate. Valabil și pentru conservatorii rebeli.

În al doilea rând, ultimele sondaje indică un avans de aproximativ zece procente pentru conservatori.

Un singur lucru îi leagă pe cei din opoziție: vor să împiedice un Brexit fără acord (Hard Brexit – n.r.), atât timp cât dețin majoritatea în Camera Comunelor.

În cele două zile pe care le-au avut la dispoziție înainte de suspendarea Parlamentului, au votat așa-numita Lege Benn-Letwin (n.r. numele inițiatorilor, un laburist și un conservator rebel) care interzice guvernului părăsirea UE fără acord la 31 octombrie. Boris Johnson o denunță ca pe o „lege a capitulării“ (n.r. capitulare în fața UE). Primul ministru consideră că Bruxellesul n-o sa-l ia în serios atât timp cât nu poate să folosească „Hard Brexit“ ca mijloc de presiune în negocieri. În lipsa acestei amenințări, cărțile sunt la europeni, crede premierul. Pot astfel să impună orice condiții sau, mai rău, să tergiverseze procesul de Brexit până când britanicii se răzgândesc și nu mai vor să părăsească Uniunea Europeană. Acestea sunt argumentele Executivului.

În rest, Boris pune aceeași placă pe care a tot pus-o de când a intrat pe ușa 10, Downing Street. Și care a tot fost infirmată, fie de foști colegi de cabinet, fie de oficiali de la Bruxelles. Și anume că guvernul britanic negociază intens și face tot posibilul ca să obțină un acord cu Uniunea Europeană înainte de 31 octombrie. Recent, primul ministru a mai introdus o nuanță. În emisiunea lui Andrew Marr de la BBC, a refuzat să comenteze ipoteza unor negocieri bilaterale. Cu alte cuvinte, a amenințat voalat Bruxellesul cu eventuale înțelegeri separate, la nivel de state membre. O breșă în unitatea de monolit a Uniunii Europene în ceea ce privește negocierile cu Marea Britanie ar reprezenta o premieră și un mare avantaj pentru Downing Street. Zvonuri legate de discuții între Boris Johnson și Viktor Orbán au tot circulat în ultima vreme.

Omul care a învins sistemul

Indiferent de situație, primul ministru este determinat să părăsească Uniunea Europeană pe 31 octombrie cu sau fără acord, chiar dacă legea proaspăt votată de Parlament îi interzice s-o facă fără acord. Trebuie avut în vedere faptul că Legea Benn-Letwin a fost trecută pe repede înainte. Parlamentarii s-au grăbit să o voteze pentru că suspendarea bătea la ușă. Spiritul legii este cât se poate de clar, strategii guvernamentali consideră însă că există scăpări la nivel de detalii. Cu alte cuvinte, Boris Johnson nu este chiar legat la mâini. Rămâne de văzut dacă în zilele următoare opoziția va reuși să aducă amendamente de natură să-i închidă premierului toate „portițele“ legale.

Procesul de Brexit a aruncat Marea Britanie într-o criză constituțională aparent de netrecut. Contribuția Ginei Miller la situația actuală este semnificativă. Mai pe românește, am putea spune că a fost „pentru unii mumă, pentru alții ciumă“. A pus la dispoziția susținătorilor Remain și a oponenților scenariului de Hard Brexit câteva instrumente la care ei nici nu visau. Pentru aceștia este o eroină. Ceilalți văd în ea întruchiparea răului. O reprezentantă a elitei liberale londoneze, antreprenor de succes în zona financiară, mamă a trei copii și suficient de exotică (născută în Guyana din părinți de origine indiană), cât să i se poată reproșa cosmopolitismul. Înainte de orice, este femeia care vrea să frustreze 17,4 milioane de britanici de opțiunea pro-Brexit exprimată la referendumul din 2016.

Indiferent de ce va urma, Gina Miller rămâne omul care s-a luptat cu sistemul și a învins. Constituțional. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22