Opinii

Dacă d-l Dragnea ar fi fost lăsat să fie prim-ministru, el ar fi trebuit să decidă singur: sacrifică economia sau promisiunile electorale demagogice? În oricare situație, destinul lui politic ar fi fost pecetluit. Dar așa, nu el e responsabilul, ci mereu alții.

Singura șansă să scăpăm de Dragnea și de felul său de a înțelege guvernarea este falimentul național. Cât încă mai mișcă ceva în economie, cât se mai plătesc salarii la stat, cât încă nu murim de foame pe stradă, Liviu de la Teleorman își va vedea netulburat de planul său.

Am văzut multe după 1989. Şi bune, şi rele. Destul de multe rele. Dar ce văd acum pe scena politică n-am văzut niciodată. E dincolo de bine şi de rău. Rareori dezastrul a colaborat atît de armonios cu ridicolul. Rareori a fost patologia atît de aproape de rizibil. Mori de frică murind, în acelaşi timp, de rîs.

Stranie coincidenţă. Ministerul Educaţiei ajunge pe mâna lui Liviu Pop exact când la vârful Guvernului se află, din nou, un politician cu o teză de doctorat plagiată. Şi exact în ziua în care, în 2012, îşi salvase (provizoriu) şeful plagiat

L-am pus pe Dică antrenor. Nu are licenţă Pro. El are doar de antrenor secund. Aşa că o să aibă un antrenor principal pe margine cu el. Nu ştiu cine va fi. I-am promis că îi fac echipă. De acum încolo noi o să fim campioni!” (Gigi Becali despre numirea lui Nicolae Dică în funcţia de antrenor principal la FCSB).

Dragnea ne-a obișnuit cu maniera autoritară în care ia decizii. În cerc restrâns - „cercul zero” al puterii - împreună cu câțiva acoliți. Așa a făcut și acum cu asa-zisul nou progam de guvernare.

Încet, dar sigur, se conturează o doctrină care pune eurozona pe primul loc, lăsând Estul în ofsaid.

Pe termen lung, o decuplare mult mai amplă, în plan geopolitic, militar și diplomatic, a „anglo-sferei“ de Europa Continentală va însemna în esență că „lumea occidentală“, în maniera în care o privim astăzi, va înceta să mai existe în realitate.

Exilul politic este mai mult decât o stație de așteptare pentru democrați până la autosabotarea republicană. Pentru mulți este un moment de regândire a strategiei și viziunii.

Eşecul Cabinetului Grindeanu, aşa cum a fost el ştampilat de controversatul evaluator Darius Vâlcov, demonstrează, dacă mai era nevoie, realitatea că aplicarea Programului de guvernare este o aventură economică păguboasă.

În ultimele două săptămâni, problema României a fost mai degrabă să armonizeze incoerența mesajelor guvernamentale cu rolul pe care ar dori să-l primească în regiune și în interiorul Uniunii Europene și pe care, în mod excepțional, chiar i se dă ocazia să-l joace.

România începe să semene din ce în ce mai puțin cu o democrație și mai mult cu o oligarhie de partid, în care judecătorii constituționali „fac legea“ pe placul partidului.

Sunt puține șanse ca actuala opoziție să ne scape de PSD sau de maleficul Liviu Dragnea. Rămâne de văzut doar dacă președintele Iohannis poate găsi o formulă prin care să lase PSD să se compromită la guvernare, salvând totuși justiția și anticorupția, măcar de ochii Occidentului.

Era clar că Iohannis avea toate motivele să nu-l accepte pe Tudose. De ce l-a acceptat totuși preşedintele, când avea o marjă mai mult decât acoperitoare pentru un refuz?

Când partidul dominant își dă foc la propria casă, vecinii nu ar trebui să privească de pe margine satisfăcuți. Și casa lor ar putea lua foc.

România se află sub asediu, România este cuprinsă de un foc distrugător din care se ridică un fum negru înecăcios care ajunge să sufoce pe oricine încearcă să desluşească un sens al celor ce se întîmplă în ultimele zile.

”(…) Ce veselie! Ce avînt! Ce entuziasm!... A! Sunt sublime momentele cînd un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncîndu-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitînd trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfînta Libertate şi - te pupă! O!” (I.L.Caragiale, Boborul, 1896).

Două lucruri mi-au venit în minte urmărind votarea în parlament a moțiunii împotriva guvernului Grindeanu. Mai întâi, am avut impresia că asist la scene dintr-un film în care membrii clanului vin pe rând să pupe mâna nașului, care veghează la îndeplinirea strictă a ritualului.

O majoritate de opt voturi nu le asigură lui Dragnea și Tăriceanu cine știe ce forță de negociere atunci când vor merge la Cotroceni cu noua propunere de prim-ministru.

Telefonul, de acum celebru, dintre Donald Trump și președinta Taiwanului a readus în discuție tragedia micuței democrații din proximitatea Chinei continentale. Între timp, Beijingul face tot ce îi stă în putere pentru izolarea internațională a Taipeiului.

Atacul asupra democrației americane desfășurat în timpul ciclului electoral de anul trecut este o realitate incontestabilă pentru senatorii americani. Mai mult, vedem chiar un consens bipartizan.