Opinii

FBI-ul generează o situație tipică de „lebădă neagră“ (Nicholas Taleb), care ar putea influența decisiv alegerile din SUA, cu consecințe din punct de vedere geopolitic a căror amploare ar putea fi mult mai mare decât mulți tind să o realizeze în acest moment.

Oricum s-ar încheia alegerile, atâta vreme cât avem de ales doar între partide nereformate - unul cinic și altul inept, ambele iresponsabile –, România nu are cum să evolueze.

Moldova e o ţară de şase ori mai mică decât România, dar, în unele privinţe, de şapte ori mai complicată.

Maia Sandu și Igor Dodon sunt atât de diferiți încât vor produce o polarizare care poate să scoată la vot segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur.

A fost scoasă de la naftalină eticheta Soros pentru a fi plasată pe fruntea tuturor celor care s-ar încadra în categoria „dușmanilor țărișoarei“.

Partidele nu sunt toate aceeași mizerie, așa cum clameză inamicii democrației. Votul chiar contează, cu condiția să fie exercitat responsabil.

Aproape totul va depinde de credibilitatea președintelui Iohannis la sfârșitul acestei campanii, ce se anunță nemiloasă pentru absolut toți participanții la lupta politică.

În sfîrşit, politicienii noştri de elită au înţeles: România merge prost pentru că pe premier îl cheamă Julien (Dacian Cioloş) şi pe preşedinte Werner (Klaus Iohannis). Lucrul e atît de evident, încît chiar liderii unor partide aflate în război îşi unesc forţele şi vorbele pentru a înfiera întruchiparea răului.

Culmea procesului electoral în Republica Moldova este ca unele forțe pro-europene să-și dorească atât de mult stabilitatea politică, încât să fie de acord și să contribuie la câștigarea cursei pentru funcția de președinte a candidatului pro-rus, Igor Dodon.

Miza primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova este…. trimiterea lui Igor Dodon în turul doi. În care s-ar anunța o spectaculoasă confruntare cu Maia Sandu, liderul opoziției pro-europen și anti-oligarhice.

Ideea prăbușirii inerente a Rusiei este una fantezistă, care judecă situația de acolo prin prisma unor elemente relevante doar pentru democrațiile liberale.

Disoluția Siriei a creat una dintre cele mai grave crize umanitare din istorie: peste 500.000 de morți și 11 milioane de refugiați. Atât Rusia prin acțiunile sale, cât și Statele Unite, prin inacțiune, au avut fiecare rolul său.

Poate că, mai stringentă decât o „reformă“ a clasei politice, este nevoie de o reformă autentică a cetățeniei, a implicării civice, a angajării în problemele cetății. Poate că noi trebuie să ne reformăm mai întâi de toate.

Nicicând în ultimile decenii alegerile din SUA nu au fost atât de importante pentru comunitatea internațională.

Agenda candidatului establishment-ului este mult mai aproape de tendințele mari reflectate de America mainstream decât lasă să se întrevadă temperatura electorală.

Politica externă a Rusiei s-a definit și ca o alternativă la linia de politică externă occidentală.

Democratizarea nu e numai o prioritate, ci cea mai importantă dintre ele, iar dezbaterea unor soluții concrete în acest sens ar trebui să fie în centrul vieții noastre politice.

Dacă Dacian Cioloș nu se va implica și în reforma partidelor politice, atunci nici nu pot fi sigură că va promova reformele radicale de care țara are nevoie.

Aproape simultan, la Stockholm, Premiul Nobel pentru economie era acordat pentru teoria contractelor, iar la Bucureşti, politicienii spulberau înţelegeri contractuale pentru împrumutarea banilor.

Statul trebuie să se retragă definitiv dintr-o chestiune încărcată valoric cum este „căsătoria“, să devină absolut neutru și să se limiteze la înregistrarea uniunilor civile, indiferent dacă este vorba de persoane de sexe diferite sau de același sex.

Lupta diverselor grupări din SRI și SIE cu conexiuni și interese la diverse „găști“ politice este loc comun în România, a fost mai evidentă în campania din 2014, dar acum a devenit feroce și scăpată de sub control.