Opinii

Constituția românească nu-i cere premierului să fie membru într-un partid politic. Nu-i pre¬tinde nici măcar să fie ales deputat sau senator. Oricine e numit de președinte premier și reușește să formeze o coaliție care trece de votul de învestitură din parlament devine pre¬mier legitim.

>Se poate gîndi democraţia fără exerciţiul ritmic al alegerilor? Fără îndoială, nu. Din păcate însă, scrutinul nu funcţionează ca un mecanism riguros, străin de orice aproximaţii, ambiguităţi, subterane impure, manevre ipocrite, strategii interesate, înşelăciune, demagogie, prostie.

„Acesta nu este drumul către pace, ci pacea este drumul.“ (Juan Manuel Santos, președintele Columbiei, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru pace)

În acest context geopolitic fluid, democrațiile liberale vor fi în stare, mai ales ca voință politică, să facă față asaltului unor regimuri autoritare care par mai agile și mai motivate să tranșeze lucrurile în favoarea lor?

Alinierea unui guvern tehnocrat pe scena politică reprezintă simptomul cel mai acut de criză politică – încrederea în partide cunoaște un abis, nivelul de saturare cu metehnele reprezentanților atinge un climax sumbru.

Dacian Cioloș este extrem de util tocmai pentru că nu e un lider sau un reformist, ci e un element de brand care trebuie, alături de câțiva candidați proaspeți, să scoată imagologic PNL din încremenirea în proiect.

Partidele au exploatat din plin mina de aur propagandistică și logistică a instrumentalizării politice din infrastructura preuniversitară.

Campaniile electorale sunt momente când întreaga industrie a compromiterii funcționează la capacitate maximă.

Cronologia ultimelor demersuri ale lui Sebastian Ghiță demonstrează că acestea se constituie practic ca reacții la principalele momente publice ale scandalului Black Cube.

Cioloș este practic ultima piesă disponibilă care poate fi aruncată în lupta împotriva PSD în alegeri.

Premiul Nobel pentru literatură reprezintă, ca și Premiul Nobel pentru pace, mult mai mult decât onorarea realizărilor excepționale ale unei personalități.

Este un document scurt, concis dar suficient de consistent încât să stea de sine stătător pe post de program de guvernare asumat de o viitoare majoritate parlamentară.

De la o vreme, primesc tot felul de ecouri din care rezultă că Partidul Naţional Liberal se simte neiubit. El vrea sa se împrospăteze cu oameni noi, vrea să cîştige alegerile, vrea sprijin şi înţelegere, vrea competenţe proaspete, membri curaţi, solidaritate. Iar lumea nu pricepe.

O ințiațivă legislativă agită, pe drept cuvânt, dezbaterile publice din ultima vreme : este vorba de așa-numita Lege a dării în plată.

Marii plagiatori cunoscuți deja publicului nu vor scăpa nici de ”tirania” CNATDCU, nici de retragerea titlurilor de doctor.

Pe masa de lucru a antropologiei culturale actuale capitolul alimentar e unul dintre cele mai stufoase, căci problematica s-a diversificat continuu. Între a mânca de foame și a mânca de poftă, societatea prezentului oscilează primejdios.

Referendumul pe tema cotei obligatorii de migranți a condus la o deteriorare a calității democrației în Ungaria, și așa problematică.

Pentru a avea banii necesari sănătăţii, educaţiei şi, de ce nu, culturii, trebuie ca statul să-şi facă ordine în prăvălia de acţiuni.

Ce se mai poate aștepta de la cele două partide dominante la scrutinul din 11 decembrie? Cum se mai poate proiecta perspectiva unor alegeri cu ofertă electorală reală, asistând la negocierile deschise ori bănuindu-le pe cele ascunse ochiului public și care nu fac decât să alimenteze gustul amar, descurajarea și convingerea unei lipse fundamentale de alegere?

Duelul Iohannis-Dragnea este, în fond, vârful unui aisberg specific conflictului instituțional, caracteristic sistemului nostru semiprezidențial, între puterea prezidențială și cea parlamentară.

Nimic din ceea ce fac politicienii nu ar trebui să ne mai surprindă.