Opinii

Viitorul politic al Occidentului este expus deja la mari încleștări. Nu vor lipsi disputele metafizice, conflictele sociale sau chiar războaiele armate. Întrebarea este una singură: se va prăbuși oare Vestul sub povara propriei sale dezbinări?

Forţa unui partid cum e PSD stă, mai ales acum, când e măcinat de atâtea crize, mai ales în aceea că mai toţi ceilalţi competitori sunt atât de slabi.

Din cinci șefi de partid pe care PSD i-a avut de la înființare, patru au ori au avut probleme cu legea. Doi sunt puși sub acuzare, iar doi au fost condamnați deja definitiv. Partidul nu s-a dezis, însă, de niciunul dintre ei. Sfidând printr-un comportament de tip famiglia.

Speculând pericolul unei dominații PSD-ALDE, PNL ne cere, din nou, să votăm răul cel mai mic sau iluzia unei reforme pe care nu o garantează nimeni.

Măreția așa-numitei școli românești de gimnastică a venit din impunere fizică și deznădejde socială, nu din deschidere și educație. Partidul a plesnit din bici și a creat un manej, iar poporul și-a livrat copiii.

O viitoare alianță PNL-PMP este improbabilă, date fiind idiosincraziile reciproce și interesele, deocamdată, divergente.

În ultimul timp, politica românească seamănă tot mai mult cu o încrucișare dintre un bordel și un balamuc. Ar fi mai degrabă amuzant, dacă n-ar amenința să ne coste pe toți, și anume scump. Până una-alta, precum celebrul „cetățean turmentat“, ne întrebăm și noi „eu cu cine votez?“, ba chiar dacă mai merită să votez.

În contextul creat de depunerea la Senat a unui proiect de lege privind modificarea Legii 312/2004 privind statutul și organizarea BNR, domnul

„Adică România e bolnavă? Vîndutule! Trădător de neam şi ţară ce eşti! Unealtă a străinilor şi masonilor! Elitist nenorocit!“ – asta e reacţia la care mă aştept din partea unei bune părţi a cititorilor, acei cititori care îmi aşteaptă textele ca pe un purgativ, ca pe o bună ocazie de defulare, ca pe un pretext să mă împacheteze în dejecţii, să-şi facă o „imagine“ băţoasă, dominînd, suveran, forumurile. Ei bine, da! Eu cred că România e bolnavă.

Povestind despre aberațiile pe care elevii erau siliți să le învețe la școala de popi din Fălticeni, Ion Creangă (Amintiri din copilărie) remarca: „Și turbare de cap și frântură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!” Cam aceleași cuvinte, din păcate, mi-au venit în minte reflectând asupra Planului-cadru pentru învățământul gimnazial, aprobat cu ceva timp în urmă de Ministerul Educației. Iată argumentele:

Întâlnirea de la Riad dintre președinte Obama și conducerea saudită din aceste zile este mai mult decât un turneu de rămas bun, tensiunile din ultimii ani impunând o recalibrare a parteneriatului existent.

Una dintre țintele frecvente din ultimul timp ale candidatului Donald Trump a fost NATO și în general sistemul de alianțe al Statelor Unite. În fond, el pune sub semnul întrebării un anumit mod de a face politică pe scena globală.

Premierul Groisman este persoana potrivită spre a regla mecanismul fin al descentralizării din Ucraina.

Ne înconjurăm de o mulțime de profesori „făcuți“ peste noapte, fără nicio înclinație spre cercetare, aflați pe posturi în defavoarea colegilor mai puțin orientați și care au încercat cu naivitate să își construiască dosare corecte și serioase. Și ne mai înconjurăm de dezvoltatori științifici din ce în ce mai abili.

Fără a exclude neapărat ipoteza unor puseuri naționaliste, cazul Operei Naționale ilustrează însă mai degrabă un alt fenomen: enorma rezistență la schimbare existentă în zona instituțiilor publice românești, și nu doar în spațiul cultural.

Problema UE nu va fi dispariția, ci supraviețuirea prin absență.

Bucureștenii ar trebui să se reorienteze spre partidele noi, necompromise, respingând ferm reprezentanții vechii clase politice. Numai așa vor demonstra întregii țări și generațiilor viitoare că au refuzat să transforme imoralitatea publică în destin.

Pe ultima sută de metri până la alegerile locale, când fiecare formațiune și-a făcut deja socotelile, a făcut toate blaturile posibile, a bătut palma cu adversarul în spatele cortinei, totul s-ar putea schimba, datorită unui jurnalist care crede în democrație și justiție.

În acest moment, cred că este datoria morală și politică a membrilor PNL să își facă publice preferințele ideologice, să împartă apele în partid și să decidă dacă își pierd iremediabil electoratul sau nu. Dar, mai ales, să decidă dacă vor să submineze sau să consolideze democrația liberală.

Liberalii speră să promoveze la alegerile generale o versiune populist-naționalistă, eventual cu accente șovine, a „liberalismului“ lor. Dacă i-a mers lui Viktor Orbán în Ungaria, de ce nu le-ar merge și lor cu ajutorul lui Marian Munteanu, în România?

În prima seară cînd a fost invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3 Marian Munteanu a avut o singură sincopă majoră într-un discurs altfel atent articulat, în care a evitat cu grijă declarațiile care ar putea stîrni controverse.