Opinii

Cu siguranță, moștenirea președintelui Barack Obama în ceea ce privește relațiile cu America Latină va rămâne în manualele de istorie și deja alterează maniera în care sunt înțelese relațiile dintre Cuba și Statele Unite ale Americii. Între 20 și 22 martie, Obama s-a aflat la Havana, fiind însoțit de familia sa în prima vizită a unui președinte al SUA în Cuba după 88 de ani. Vizita sa latino-americană a continuat în Argentina, unde data aleasă a divizat țara, pentru că este data aniversării loviturii de stat din 1976.

Dacă nu vom reuși să stăvilim o nouă criză mare în viitorul apropiat, nu este exclus să se recurgă la reforme mai radicale ale sistemelor monetare/financiare.

Textul lui Mircea Toma se reduce la o tentativă lipsită de temeiuri factuale și argumentată falacios de a delegitima moral doi intelectuali conservatori care s-au remarcat în spațiul public prin fermitate față de totalitarismul comunist și a-i descrie drept simpatizanți în secret ai totalitarismelor de tip fascist.

Europa de Est nu a fost o absență vinovată, ci o participare tragică la geneza Europei democratice edificată în Occident.

Orice dezbatere serioasă pe teme majore pentru societate este sabotată din start, iar adevărații acoperiți își văd de treabă, publicând netulburați pe bloguri informații pe care nu le poți obține decât dacă anumite instituții vor să ți le dea.

Ambițiile excesive ale lui Sebastian Ghiţă, combinate cu încrederea oarbă în sistemul care-i oferea pe tavă contracte în condiții de „securitate națională“ cu instituții mai mult sau mai puțin secrete l-au făcut să-și piardă capul.

Iohannis și PNL se dau împreună de-a dura la vale, deși fiecare ar vrea să se decupleze de celălalt, considerându-l un balast. Greu de spus care pe care trage mai mult în jos.

Acuzați de legionarism în mass-media oficiale nu erau cei care promovau naționalismul etnic, ci tocmai cei care susțineau vocația democratică a României, iar Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu erau reprezentanți principali ai acestui curent idealist. Istoria se repetă, chiar dacă nu identic.

Pentru adepții stângii progresiste oricine le pune în discuție temele și convingerile nu poate fi, prin definiție, decât un „fascist“, un „legionar“ sau un „nazist“ și trebuie demascat public.

Credem, s-ar zice, că, în materie electorală, vinovată nu e formaţiunea care pierde alegerile, ci aceea care le cîştigă: cîştigătorii sunt cei care, prin malversaţiuni, bacşişuri, promisiuni goale, demagogie populistă etc. ies pe locul întîi, păcălind lumea.

Cinci instituţii ale Statului Român refuză să facă publice informaţii privind componenţa, finanţarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Asta, cu toate că e finanţată din bani publici şi girată de instituţii din sistemul de securitate naţională.

Toate drumurile par să ducă spre Molenbeek. Multe dintre atentatele care au însângerat Vestul în ultimul sfert de secol – Madrid (2004), Paris (2015), Bruxelles (2016) – au într-un fel sau altul o legătură cu „Micul Maroc“ din inima Europei. În imaginarul public, Molenbeek a devenit metafora polis-ului paralel, a ghetoului urban, unde șomajul atinge cote fulminante, a microuniversului societal predispus să producă voluntari pentru Statul Islamic.

Pacificarea durabilă stă în reconstrucție, dar, pentru moment, țările și comunitățile Orientului sunt incapabile să își ia destinele în propriile mâini.

Se marchează trecerea unui secol care a fost uimitor pentru Irlanda, care a parcurs uluitorul drum de la una dintre cele mai sărace şi dezavantajate provincii ale Marii Britanii la un stat independent, membru al UE, cu un nivel de viaţă care îl situează pe locuri fruntaşe în mai toate statisiticile mondiale.

Nu există niciun interes pentru continuarea reformelor, lucru care va fi plătit de economia noastră în anii următori, când consumul îşi va epuiza forţa de a trage în sus economia. Încetinirea consumului va putea fi observată deja în 2017, când politicienii care vor ajunge la guvernare se vor dezmetici într-un peisaj arid, lipsit de bani, fără investiţii, dar cu deficite mari.

În această luptă se consumă enorm de mulţi nervi, multe ore de stat „pe chat“ din partea combatanţilor sau vezi cum de pe prima pagină a României literare au dispărut fotografiile, pentru a lăsa locul unor manifeste publicate cu litere mărunte. OK, totuşi, pentru ce luptă aceşti oameni?

Cei care spun despre noi că stricăm imaginea Uniunii uită că de vreo doi ani încoace această imagine e tot mai deteriorată din cauza fostei conduceri, ai cărei membri sunt mai preocupați de funcțiile lor decât de binele scriitorimii și, ceea ce e mai rău, se premiază între ei, manipulând voturile juriilor.

Nu mă simt deloc confortabil văzând cum o agresiune stupidă și fără șanse de reușită a câtorva scriitori nemulțumiți din cine știe ce pricini contra asociației lor de breaslă „concurează“ pe micile ecrane sau în presa scrisă evenimente cu adevărat importante și preocupante pentru noi toți.

Atentatele teroriste și discursurile extremiste se hrănesc reciproc, ca într-o spirală cretină și mortală în care noi, europenii care suportăm pe pielea (și mintea) noastră ambele ciume, nu suntem decât cantitatea inocentă și neglijabilă.

Un primar de comună de la putere avea șanse de două ori mai mari să ia bani de la guvern decât unul de la opoziție.

Se admite că războiul cere măsuri care restrâng libertățile constituționale. Atâta doar că, în cazul de față, nu știm cum și când se va termina războiul și mai ales cine îl va declara încheiat.