Opinii

Are dreptate Barbu: terenul politicii e un câmp de luptă minat. E o junglă, un front de luptă. În jur cad victime. Unii îi mănâncă pe alții. Nu-s tancuri, dar sunt cătușe.

Traian Băsescu nu are dreptul să arunce la gunoi principala sa moștenire - consolidarea independenței justiției - pentru a o susține pe protejata sa, Elena Udrea.

Este suficient că au murit trei copii de rujeolă, pentru ca politicienii să îndrăznească să abordeze responsabil și curajos problema vaccinării într-un an electoral? Sau au nevoie de mai multe victime? Câte?

Un lucru este evident în acest scandalos şuvoi de datorii: Primăria Capitalei s-a făcut că nu înţelege cum funcţionează o afacere, fie ea şi de monopol.

Exagerări grosolane sau chiar minciuni sfruntate sunt acceptate senin, pe nemestecate, dacă rezonează emoțional cu frustrările, temerile sau convingerile ideologice ale publicului.

Uităm adesea că ordinea liberală, ca ecosistem internațional, face lumea mai sigură pentru democrație.

Evident, clasa noastră politică e alcătuită din tot soiul de oameni. Nu e cazul să generalizăm. Unii sînt de un fel, alţii de alt fel. (Dacă mă întrebaţi, la noi predomină cei de un... anumit fel). Că lucrurile nu merg grozav în ţărişoară – şi asta nu de azi de ieri – e de acord toată lumea.

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor strigătoare la cer – grotești, obscene sau abjecte pur și simplu – mă ia mereu prin surprindere. Și, de fiecare dată, mă întreb dacă mai există o asemenea țară pe lume.

Se pune în România de o nouă revoluţie? Democraţia şi statul de drept sunt, în continuare, în pericol, fără ca dezbaterile necesare să fi clarificat raporturile dintre suveranitatea poporului şi instituţiile statului.

Nu-i o coincidență că politicienii iliberali îl admiră pe Putin – ceea ce trebuie citit că îi admiră sistemul de guvernare; de asemenea, antiamericanismul – mai pe față sau mai disimulat al acestora – face parte din formula lor genetică în politică.

Retorica prooccidentală a fost adesea utilizată de partide fără ca valorile occidentale să fie asumate în mod autentic. E timpul articulării unui răspuns politic la tentația eurosceptică și antioccidentală, dar și al asumării sale în mod credibil.

PSD riscă să depășească linia roșie, reactivând partea de electorat care îi este potrivnică.

Cine vorbește în numele magistraților onești și capabili, care susțin lupta împotriva corupției și nu se lasă intimidați de politicieni? E esențial ca vocea lor să se audă în spațiul public în acest moment.

Consecința unei guvernări tehnocrate de succes ar trebui să fie reforma internă a partidelor, recrutarea unor membri competenți și adoptarea unor criterii drastice de integritate. Partidele nu au însă niciun chef să se reformeze.

Pentru majoritatea românilor riscul este o noţiune abstractă. În ţara celebrei zicale „să moară și capra vecinului“ nu-i poţi cere vreunui afacerist să cumpere o poliţă care să despăgubească pe altcineva. Poate că trebuie inversată regula jocului: fiecare trebuie să-şi asigure obligatoriu maşina lui.

Mai sunt trei luni până la alegeri, iar partidele politice trebuie să demonstreze că au capacitatea de a trece peste relațiile clientelare și de afaceri din interior și să producă liste de candidați care să reprezinte opțiuni reale de vot.

Henry Kissinger deplângea la un moment dat Germania: „prea mare pentru Europa, prea mică pentru lume“. Dacă însă vom avea o Europă germană, lucrurile ar putea arăta altfel?

Cu câteva excepții, participanții la reuniunea din capitala slovacă au părut cu adevărat apăsați de presiunea propriilor electorate, ceea ce a accentuat senzația unui deficit de leadership.

Atentatele de la Paris, Brexit-ul și, nu în ultimul rând, un Trump la Casa Albă pot deschide Cutia Pandorei pentru securitatea europeană.

În privinţa voinței Bucureștiului de a juca vreun rol în UE și de a deveni interesant în proiectele franceze, Parisul nu își face nicio iluzie: România este un actor european ieșit de timpuriu la pensie.

Sînt pagini, din clasici, pe care nu oboseşti să le citeşti, iarăşi şi iarăşi, deşi ştii că asta nu ajută la nimic. Iată: