Opinii

În mod paradoxal, ascensiunea instituțională și politică a domnului Davutoğlu, ieșirea din rolul de tehnocrat și îmbrăcarea costumului de lider au fisurat complementaritatea cu președintele Erdoğan.

Încet-încet, te obişnuieşti cu moravurile şi stilistica presei autohtone. Spectacolul e, în general, monoton, previzibil, uneori amuzant (în cheie melancolică…). Ştii că la cutare televiziune se trăieşte din tăvălirea lui Băsescu, din băşcălie de stadion şi din scîncete kitsch pentru cîte o dramă din popor care face rating

„Sunt cu totul de acord că pacea, liniștea publică este o mare binefacere; cu toate acestea nu vreau să uit că datorită ordinii perfecte au ajuns toate popoarele la tiranie. (…) O națiune care nu cere guvernului ei decât menținerea ordinii [a păcii publice] este deja, în adâncul inimii, o sclavă.”

În România, evident. S-ar zice că prima condiţie e să nu se facă auzit, văzut, simţit. Să-şi folosească fotoliul ca adăpost. Apoi e musai să fie iubit de un partid. De unul mare, dacă se poate. Partidul îl propune, partidul îl susţine, îl acoperă şi doar în cazuri de gravă avarie, îl retrage (deşi nu e sigur). Important e şi ca ministrul să nu-şi facă duşmani.

Prin alerta formării continue post-postdoctorale, a bătăliei CV-urilor și joburilor, a raționalismului constrângător, spațiul de manevră al tinerilor se extinde ca pata de ulei pe orizontală și se reduce văzând cu ochii pe verticală.

Berlinul, Bruxellesul și Washingtonul ar trebui să vadă Intermarium nu ca pe un competitor sau ca pe o bătaie suplimentară de cap, ci ca pe o șansă pentru Europa de Est și regiunea Mării Negre de a se integra într-o structură de securitate, chiar dacă doar temporară, suficient de cuprinzătoare.

Crizele parcurse de Europa în ultimii doi ani au venit mănușă partidelor de extremă dreapta: imigrația, suveranitatea națională și euroscepticismul, teme predilecte ale dreptei extreme, au ajuns acum să fie chiar esența discursului politic din statele europene.

Liderii PSD care nu au ajuns la DNA pot fi numărați pe degete și nu trece zi fără să aflăm de un nou dosar.

Nu există practic la București nici măcar un singur lider de la vârful puterii care să dea impresia că știe cum să acționeze într-o situație de criză majoră.

Peisajul salarizării bugetarilor s-a complicat şi mai mult sub apăsarea inechităţilor izvorâte din majorări cu parfum electoral.

România tinde să se autoizoleze, să-și abandoneze rolurile neasumate oricum până la capăt, să trântească ușa deschisă spre lume, să-și vadă de treburile ei așa cum crede. Nimic nu pare să mai funcționeze în interior, în vreme ce punțile cu exteriorul sunt șubrede și de multe ori nu duc nicăieri.

Dacă are rezistența necesară, Dâncu ar putea să devină centrul nervos al reașezării unei lumi politice în blocaj.

Iohannis a revenit în joc, dar deocamdată nu reușește să convingă pe nimeni că vrea într-adevăr să fie vectorul schimbării.

Donald Trump, foarte probabilul candidat republican la alegerile prezidențiale americane, și-a expus la Washington ideile sale principale în materie de politică externă; ele au provocat îngrijorare în exterior dar și aplauze într-o parte a publicului american

„Cred că au rămas puține greșeli care nu au fost făcute de ministrul Culturii“, a sunat sentința președintelui Iohannis după ce d-l Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a demisionat (la cererea expresă a primului ministru). Nu-l vom contrazice.

Talentul nu e democratic, arta nu poate fi socialista. Asta e frumusetea vietii, dar un suflet de sindicalist n-o poate intelege. Situatia de la Opera continua sa developeze caractere mici: interdictia de a intra in institutie pentru "strainii" Kobborg si Alina Cojocaru, acuzatii voalate de luare de mita, huiduieli la adresa balerinei pentru ca vorbeste romana cu accent. Toata aceasta drama e pusa in scena de un grup de trei regizori in cadrul unei lupte intestine pentru putere, iar arma folosita e nationalismul de tip tribal.

Din toate punctele vedere Ciprian Ciucu avea biografia perfecta pentru postura de vîrf de lance a celor cheamți să dea la o parte vechea clasă politică românească, coruptă, clientelară, incompetentă și s-o înlocuiască cu una nouă, proaspătă, curată, profund atașată interesului public. Așa cum s-a cerut, nu-i așa, în stradă în cursul demonstrațiilor post-tragedia din clubul "Colectiv".

„Iluzia fantezistă a unei prietenii cu Putin face ca o posibilă victorie a lui Trump să fie dezastruoasă și pentru valorile și instituțiile americane“. (Timothy Snyder)

Deși nu vom avea neapărat baze permanente, totuși Varșovia ar putea inaugura o prezență defensivă mai echilibrată a membrilor tradiționali ai NATO în Est.

Criza refugiaților, criza spațiului Schengen, terorism, Brexit, criza greacă, stagnarea economică, situația din Ucraina – erau titlurile actualității de anul trecut. Ele sunt și astăzi și arată problemele cu care se confruntă UE.

Neavând la dispoziţie decât un week-end extins în Scoţia, la Glasgow şi Edinburgh, mi-am făcut cu atenţie temele încă de acasă - ce locuri trebuie vizitate, legături, preţuri, distanţe şi tot ceea ce, în principiu, se poate afla de pe Internet. Făcând această muncă de documentare, mă întrebam cum călătoreau bunicii noştri, ca să nu-l mai aduc în discuţie pe Ienăchiţă Văcărescu...