Opinii

Adecvarea faţă de reperele de după Colectiv este descurajantă. Fiindcă lucrurile nu merg aproape deloc spre consolidarea unui bine public, a unui spaţiu public decent, a unei societăţi mature şi democratice.

I-am putea vedea pe bucureșteni stând la coadă, entuziasmați să-l voteze pe Ludovic Orban? Greu de crezut.

Dacă va fi să fie, „ultimii europeni“, mai ales în această zonă din sud-est-centru, vor fi și ultimii oameni liberi.

Există, probabil, dintotdeauna, tipuri de discurs al căror succes e asigurat de „corectitudinea“ ţanţoşă a amplasamentului lor ideologic. „Se poartă“, „dă bine“, e „democratic“, e „progresist“, e „împotriva discriminării“, e pentru „drepturile omului“, e „trendy“ etc.

În aceste zile de delir retoric și demagogic, când limba de lemn se împletește cu discursul ipocrit, iar rostirea decentă luminează doar pe alocuri, multe dezbateri sterile sunt bântuite de tema viitorului monarhiei, fără a se ține seama de faptul că retragerea din viața publică a Regelui i-a transformat deja existența în destin - în destinul ultimului monarh al României, ultim repozitar al moștenirii și tradiției unei monarhii instaurate acum aproape 150 de ani și asociate cu construcția României moderne, dar și un monarh împiedicat să-și împlinească vocația.

Mitropolitul Bucovinei ar fi fost antisemit şi totuşi a salvat sute de evrei. Paradoxul acesta îşi găseşte explicaţia: în poziţia în care se afla, în acele vremuri vitrege, mitropolitul nu ar fi putut să manifeste o opinie neutră şi cu atât mai mult favorabilă evreilor (căci ar fi fost evident sancţionată), ci una aparţinând discursului oficial. În schimb, atunci când a avut ocazia, a acţionat cu un profund umanism.

Extinderea Statului Islamic în Libia și în Sahel ar pune o presiune mult mai mare decât Siria pe Uniunea Europeană.

Partea sănătoasă a societății, avantajată de interacțiunea noilor tehnologii, a făcut totuși pași semnificativi, conștientizând treptat rolul pe care îl poate avea, lucrurile pe care le poate schimba, solidarizarea pe care o poate genera, dincolo de limitele derizorii impuse de o clasă politică recalcitrantă la reformă.

Prestigioasa revistă „Der Speigel“ analizează, într-unul dintre ultimele sale numere, criza de credibilitate cu care se confruntă, mai nou, mediile din Germania. 40% din „consumatorii“ de presă din Republica Federală declară, conform sondajelor, că presa nu e demnă de încredere. E „dirijată“ discret de guvern, de cancelar, de partide.

Dacă mâine PCR ar fi pe lista electorală, majoritatea românilor ar fi dispuși să renunțe la partidele democratice.

Nu cumva ministrul Educaţiei inventează proiecte, legislație, reforme majore, numai ca să uităm că i s-a cerut anularea doctoratelor lui Ponta, Oprea și asociații? Nu cumva vrea să-l prindă noiembrie cu aceștia și alții ca el în continuare doctori?

Rețeta în virtutea căreia funcționează Antena 3 se bazează pe nemulțumirile și prejudecățile oamenilor simpli, uneori neinformați, care au senzația că pot fi răzbunați pentru viața grea pe care o duc. Spre deosebire de rețeta de succes a Antenei 3, televiziunea publică nu știe să se organizeze, aruncă banii pe fereastră și nu înțelege filozofia pe baza căreia ar trebui să se dezvolte: să fie cu adevărat în slujba cetățeanului.

Va trebui DNA să-și construiască singură propria tehnică, lucru care îi va lua ani buni și o căruță de bani, cu rezultatul previzibil că dosarele de corupție vor fi în grea suferință?

Niciun guvern și niciun partid nu vor rata ocazia de a face din dezinteresul național o operă alambicată și cuprinzătoare.

Seismul Colectiv e pe cale de a fi uitat, viaţa politică reintră nestingherit în vechea matcă.

Atât timp cât printre noi încă există supraviețuitori ale căror brațe înseriate mărturisesc oroarea trăită, iar în spatele nostru se întinde o groapă comună cu șase milioane de morți, refuzul de a recunoaște una dintre dramele umanității ne condamnă să ne pierdem însuși dreptul la umanitate.

Boutros Boutros-Ghali s-a stins din viaţă marți, 16 februarie 2016. Fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite avea 93 de ani.

Elitele germane rămân extrem de reținute în asumarea de riscuri militare și ostile politicii externe de tip hard power.