Opinii

Proaspăt întors dintr-o scurtă călătorie, găsesc, în mereu surprinzătoarea presă locală, o informaţie despre Muzeul Ţăranului Român. Ştiam că dl Virgil Niţulescu e director interimar şi că urma să se organizeze un concurs pentru ocuparea postului de director plin. Între timp, concursul a avut loc şi a fost cîştigat de dl Vintilă Mihăilescu.

Dacă în ultima vreme se revine mereu asupra acestui subiect, al Catedralei „Mântuirii Neamului”, înseamnă că tema ascunde în ea ceva grav, ceva așezat dincolo de patimi, de opțiuni de existență sau de judecăți aleatorii.

Fenomenul cel mai primejdios care se propagă tenace în aceste săptămâni, este configurarea scutului anti-Educație în România. Cum am ajuns aici? De ce reacțiile unor oameni ai Școlii, voci credibile, cu competențe dovedite, nu sunt încă suficiente pentru a stopa ceea ce pare o operațiune de succes: scutul anti-Educație.

Cred că nu va fi simplu pentru PSD și aliații să forțeze legile restaurației și anti-DNA în acest moment, când ostilitatea publicului față de clasa politică și corupția acesteia a atins cote dintre cele mai înalte și când cereri cu ieșitul în stradă se fac tot mai auzite în unele medii online.

Cel mai dur atac la Kövesi și DNA este dat de flașnetele penale, care defilează toată ziua prin studiourile mogulilor țipând în cor împotriva justiției.

Reforma sistemului sanitar cade în sarcina guvernanților, fiind un act de voință politică. Din păcate, România nu are încă oameni politici dispuși să-și asume o asemenea responsabilitate.

Există modalități prin care corpul politic își poate genera propriii anticorpi împotriva toxinelor din afară? Categoric, da. Tradiția anglo-saxonă susține că solul grădinilor e mai sănătos atunci când există o alternanță a culturilor agricole. Altfel spus, monopolul ideii amenință calitatea hranei materiale și spirituale. Corpul se întărește numai prin diversificare.

Odată devenit politician, chiar şi un matematician redutabil poate pune în criză logica generală.

Asistăm de ceva timp la o inedită combinație de factori istorici: un sfârșit de ciclu istoric național, contextul internațional, revoluția tehnologică la nivelul comunicării, toate potențate de crize punctuale care apar ca semnificative pentru starea generală a societății românești.

Publicăm în continuare o adaptare a lui Octavian Manea după textul lui Julian Lindley-French, Brexit: Dear Christopher, apărut pe blogul său personal, lindleyfrench.blogspot.ro, pe 29 aprilie 2016.

Discuția publică despre TVR e viciată de idiosincrazii, pasiuni politice combinate cu interese personale, informații eronate, jumătăți de adevăr și conflicte interne descărcate în mass-media.

Referendumul britanic are loc în al optulea an de sacrificii și politici de austeritate, care nu puteau să nu afecteze preferințele de vot.

La trei ani de la preluarea puterii de la Hugo Chávez, Nicolás Maduro a pierdut deja monopolul asupra regimului politic și se confruntă cu pierderea graduală a puterii pe care încearcă să o oprească prin toate mijloacele.

Celelalte țări ale UE și Regatul Unit ar face față mai bine competiției internaționale împreună, decât separat.

Pe 23 iunie, britanicii au ocazia să întoarcă spatele Uniunii Europene. Pentru tabăra pro-Brexit, trecerea discuției economice în plan secund a devenit un obiectiv în sine. Motivul îl reprezintă avalanșa de rapoarte și proiecții lansată rapid de partea adversă. Nu toate au însă același impact.

În ciuda influenţei sale imense în spaţiul politic românesc, Dinu Patriciu nu a fost interesat şi de consolidarea statului, pe care a dinamitat-o.

Parisul pare să considere că o ieşire a Marii Britanii din UE i-ar fi benefică. Însă cu siguranţă un Jean Monnet ar fi foarte trist să afle astăzi că Londra decide să părăsească astfel Uniunea.

Concursul Eurovision din acest an, a cărui finală a avut loc sîmbătă, la Stockholm (din care România a fost eliminată din cauza datoriilor de peste 15 milioane de Euro acumulate de către TVR la EBU, asociația care grupează televiziunile si radiourile publice din Europa, care este organizatorul evenimentului), a stîrnit deja o adevărată furtună mediatică cu conotații geopolitice.

Am văzut, de curînd, un episod „Vax Populi“, construit în jurul întrebării „cine a inventat apa?“. Întrebarea era adresată, din cîte am înţeles, unor săteni din Prahova care, în genere, păreau să ştie despre ce e vorba. Nici unul n-a răspuns că întrebarea e fără sens sau măcar că nu ştie ce să spună. Toţi aveau o versiune la îndemînă.

Ministrul Curaj este un maestru al disimularii si al plimbatului cuvintelor in lesa. Un artist al taraganarii si diversiunii.

În mod paradoxal, ascensiunea instituțională și politică a domnului Davutoğlu, ieșirea din rolul de tehnocrat și îmbrăcarea costumului de lider au fisurat complementaritatea cu președintele Erdoğan.