Pe aceeași temă
Radu Graţian Gheţea (preşedintele CEC Bank): Exemplul celorlalte ţări care au avut de absorbit fonduri europene nu este foarte încurajator. Nu s-a reuşit decât în foarte mică măsură să fie atrase fonduri europene, chiar de către ţări precum Polonia şi Ungaria. Trebuie să fim realişti şi să spunem că, în acest context, probabil că există nişte elemente clare că nu vom putea nici noi să absorbim la un nivel foarte ridicat fondurile europene. Cu toate astea, daţi-mi voie să deschid un alt subiect, şi anume să vedem ce s-a făcut până acum.
Cred că agricultura este pe un loc fruntaş, cel puţin din evidenţele pe care le avem noi la CEC Bank reiese clar că fondurile europene destinate agriculturii au avut o fluenţă mai mare către România decât către alte domenii. Repet, este ce se vede din evidenţele CEC Bank, poate în alte bănci se vede altceva, poate din statisticile naţionale se vede altceva, dar la noi asta este realitatea. Per total, ca să închei acest capitol despre fondurile europene la banca noastră, noi am reuşit să acordăm, în opt luni din anul acesta şi ceva din anul 2008, vreo 2.160 de credite pentru toţi atâţia clienţi care au accesat fonduri europene. Aici nu voi da cifre referitoare la câţi bani am dat noi, ci dau cifre care descriu câţi bani au primit dânşii gratis, deci cât e grantul, ca urmare a acestei creditări din partea noastră: e vorba de vreo 620 milioane de lei, adică 150 milioane de euro. 150 de milioane de euro pare puţin, dar, dacă am face o socoteală şi am zice că sunt 40 de bănci, înmulţit cu 150 de milioane, probabil că ar fi o cifră mai interesantă. Sigur, teoretic am putea face aşa calculul, dar practic fiecare bancă îşi are propriile politici în ceea ce priveşte pieţele, în ceea ce priveşte intrarea într-un anumit segment de piaţă. Cred că întrebarea privitoare la ce se poate face pentru a atrage fondurile europene trebuie formulată astfel: ce ar trebui să facem cu toţii ca să accesăm cât mai mult din fondurile europene?
Pentru că revenim la lipsa de informaţie, lipsa de cultură economică a micului antreprenor. El nu ştie că se poate. Şi atunci, putem, prin presă, să îi spunem: uite că se poate! Vă dau un exemplu foarte simplu de care trebuie să mărturisesc că am fost impresionat acum câteva zile. Pe centura Bucureştiului există ferme de porci, care funcţionează pentru 2.000 de porci – 6.000 de capete pe an, câte 2.000 pe serie, sunt câte trei serii de câte o sută de zile. Ia purcelul de la 22 kg şi în o sută de zile îl face de 120 kg. Această fermă este deservită de doi oameni şi are silozuri automate, are calculator care dozează hrana. Există un sistem prin care hrana este asigurată, purceii sunt daţi la început, marfa este luată la sfârşit. Deci, se poate. Nu credeam că există în România. Am fost şi le-am văzut cu ochii mei, pentru că nu credeam că se poate în România să fie implementat un sistem german cu standarde americane. Sunt convins că există foarte mulţi oameni în România care dispun de 10 ha. Nu au cu ce să producă pe acele 10 ha, dar dacă ei cunosc aceste scheme pot beneficia de ajutor pentru a-şi construi acest tip de ferme.
Valentin Lazea (economist-şef al BNR): Când vorbim de absorbţia de fonduri europene ne referim la intervalul T+3, deci întotdeauna fondurile europene pot fi atrase în anul respectiv, plus în următorii trei ani. Numai privind prin prisma asta, Ministerul Agriculturii, de pildă, are o performanţă foarte bună, pentru că el a tras fondurile de preaderare, cele eliberate din 2006, dar posibil de a fi atrase şi anul ăsta în proporţie de 90%, ceea ce e foarte bine. Dacă altcineva analizează absorbţia fondurilor postaderare la acelaşi minister, atunci tragerea e foarte mică. Teoretic e posibil să atragi într-un an 10 miliarde, pentru că anul acesta tragi şi fonduri ale anului trecut, şi pe cele ale anului T-2 şi ale anului T-3.
Li se reproşează băncilor că cer garanţii foarte mari, mergând până la 120–130% din valoarea creditului şi că practică dobânzi foarte mari şi că au marje foarte mari. La prima critică cred că trebuie să le dăm dreptate în mare măsură băncilor, pentru că dacă acele garanţii sunt în cea mai mare măsură proprietăţi imobiliare, construcţii, terenuri, şi aţi văzut cum ele s-au depreciat cu mai mult de 30% anul trecut şi e posibil să se deprecieze în continuare, nicio bancă nu-şi va lua ca garanţie un real state la valoarea lui de astăzi, de 100%, va vrea să-şi pună o marjă de confort pentru a preîntâmpina o eventuală depreciere în viitor. Aici n-aş critica băncile. Acolo unde băncile pot fi criticate este la nivelul marjelor de dobândă. Însă şi aici discuţia este mai nuanţată. Faţă de septembrie 2008, băncile au crescut marjele de dobândă la împrumuturi în lei, dar le-au scăzut la împrumuturile în euro. Băncile, pe bună dreptate, pot spune: da, dar noi când dăm pentru fonduri europene dăm de regulă euro, aşa că de ce ne mai bateţi la cap cu chestia asta, pentru că noi la euro am scăzut marja aceasta.
Radu Graţian Gheţea: Faptul că o Autoritate de Management aprobă un proiect pe care un solicitant îl prezintă nu înseamnă că automat şi banca găseşte că acel proiect este un proiect bancabil. De aceea avem destul de multe situaţii în care oamenii sunt nemulţumiţi, vin şi spun: eu am primit OK de la Autoritatea de Management, ar trebui să primesc şi banii de la bancă. Sigur, s-ar putea ca o bancă să considere că e OK, iar o alta că proiectul nu e bancabil. Şi atunci, intervine necesitatea ca aceşti oameni care au proiectul aprobat să încerce să găsească banca care să-i înţeleagă cel mai bine. O să spuneţi că încerc să evit răspunsul direct, dacă finanţăm sau nu pe bază de proiect.
Lucian Anghel (economist-şef al BCR): Eu am o întrebare. De ce trebuie să fie două evaluări? Ştim că este un proiect, este transmis, e analizat de Autoritate şi apoi banca îl analizează din nou. Din câte ştiu, băncile au propus ca să existe o singură analiză, comună, astfel ca acel proiect să aibă şanse mai mari ca să fie aprobat o dată decât să fie aprobat de două ori. Şi apoi trebuie să ne gândim la intervalul de timp, fiindcă probabil proiectul e făcut în urmă cu 6 luni, să zicem, e aprobat într-un anumit moment de către Autoritate şi apoi este trecut undeva în T+1, T+2 în analiza băncii. Deci, de când s-a făcut proiectul şi până când, în final, banca îşi dă acordul trece o perioadă lungă de timp şi ştim foarte bine ce s-a întâmplat în ultimele 6-9 luni. Din acest punct de vedere, ipotezele care au stat la bază în urmă cu 9 luni nu mai sunt valabile în momentul de faţă. În al doilea rând, nu trebuie să uităm faptul că banca, cel puţin din punctul nostru de vedere, în general, îşi asumă un anumit risc atunci când dă un credit, chiar dacă banii vor veni, după o anumită perioadă, de la UE şi în final cred că evaluarea pe care o face banca ar trebui să fie luată în calcul şi de către Autoritate.
Laurenţiu Dinu (consilier Departamentul pentru Afaceri Europene): Cred că evaluările sunt diferite. Băncile evaluează un proiect în principal din perspectiva bancabilităţii. Există o astfel de evaluare şi în cadrul autorităţilor de management şi aici, cu siguranţă, am putea avea o abordare integrală. Însă la autorităţile de management proiectele sunt evaluate, în special, din perspectiva respectării regulilor administrative şi, din punctul ăsta de vedere, ţine de sistemul de management al fiecărei autorităţi de management, ţine de procedurile de management.
Lucian Anghel: Partea de bancabilitate sau de solvabilitate se poate îmbina. Problema este că ar trebui să o facă cât se poate de repede. În momentul de faţă, destul de puţini reuşesc să adune fonduri proprii, fără să apeleze la sprijinul bancar.
Dacian Cioloş (fost ministru al Agriculturii): Multe dintre proiectele care au fost contractate riscă să fie anulate pentru că nu reuşesc să-şi asigure cofinanţarea, pentru că au foarte greu acces la creditele din bănci. Dacă vrem să restructurăm agricultura şi mediul rural, vom avea cu siguranţă un mare număr de proiecte tip start-up. Avem agricultură bipolară, cu circa 28.000 de firme mari şi foarte mari, care sunt clienţi obişnuiţi ai băncilor şi care n-au probleme de finanţare şi creditare, dar avem mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă a ţării deţinută de peste un milion de firme care primesc subvenţii, deci care produc pentru piaţă.
Laurenţiu Dinu: Problema nu este că sunt multe proiecte, ci că acestea sunt de calitate foarte slabă. Aşadar, atâta timp cât vom avea o supracontractare sau cât sunt mai multe proiecte, mă tem că vom avea costuri mari şi că timpul de evaluare va fi mare. Aici cred că va trebui ca România să aibă o abordare strategică. În momentul acesta, majoritatea proiectelor sunt de mici dimensiuni, care au mai degrabă impact local decât regional. Dacă vă uitaţi la proiecte, toată lumea e interesată să facă drumuri locale şi să dezvolte obiective de interes local. Nu avem o viziune în ceea ce priveşte dezvoltarea regională şi, pe termen mediu şi lung, cred că asta ne va costa.
Cristian Pârvan (secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România): În primele 8 luni ale acestui an, am consumat 7% din fondurile alocate, după toate eforturile făcute de guvern pentru a înlătura tot felul de bariere. Peste 70% din fondurile europene se adresează autorităţilor publice şi autorităţilor locale. Firmele sunt într-o situaţie extrem de gravă şi v-aş putea aduce argumente care nu s-au spus aici: cursul de schimb, când au făcut proiectul, care e cursul astăzi, cine suportă diferenţa etc. Dar autorităţile publice nu sunt capabile nici după aproape 3 ani să aibă proiecte depuse şi aprobate la Comisia Europeană. Este, după părerea mea, o descalificare a autorităţilor de management, care au fost plătite ani de zile şi care nu ştiu ce au făcut. Pe de altă parte, administraţiile locale nu au nicio răspundere în atragerea fondurilor europene. Ele ştiu să vină toată ziua la guvern să ceară bani. Nu sunt capabile să propună proiecte de interes regional, în care să se implice şi să poată să dezvolte aceste lucrări în toată ţara, în afară de fântâni cântătoare şi alte bazaconii pe care le vedem toată ziua, şi de chermeze.
Marius Bostan (consultant, VMB Partners): Eu cunosc direct cazuri de autorităţi locale care au proiecte câştigate, în momentul de faţă, şi bani absorbiţi în valoare de sute de milioane de euro – pot să vă enumăr 10-15 municipalităţi puternice şi consilii judeţene care au absorbit. Nu cred că a existat linie la care să nu fi aplicat. Cred că în anii următori ar trebui să ducem o parte din banii de la UE, măcar doi ani, în nişte fonduri de garantare, mai importante decât granturile. Noi dăm granturi pentru afaceri, însă eu am văzut oameni care depun proiecte, iar în eventualitatea că nu merge, îşi zic: rămân cu ceva, rămân cu pensiunea, chiar dacă nu merge afacerea. Dacă nu merge, nu e o problemă din punctul lui de vedere, mai ales că ratele de grant sunt prea mari. Cred că asta e o greşeală a UE, care nu ar trebui să dea bani „degeaba“. Înţeleg să dai unui om bani în grant, dar îi dai 20%, nu 100% şi pentru restul de 80% îi dai credit pe 20 de ani, ca omul să nu rămână cu impresia că a luat banii şi nu trebuie să-i dea înapoi.
Daniel Dăianu (profesor, SNSPA): Să fim realişti! Cum suntem realişti, dacă oamenii nu pot obţine 10% de cofinanţare? Dvs. vreţi acum să schimbaţi şi raportul, adică să obţină 90%?
Marius Bostan: Nu, eu zic că banii n-ar trebui daţi degeaba, ar trebui daţi înapoi. Dacă fac o afacere profitabilă, dar nu pot să dau banii înapoi într-un an sau doi, să rămân dator 20 de ani, chiar câte un leu, chiar cu dobândă zero, ca principiu. Eu pentru asta pledez şi cred că ar trebui din aceşti bani pe care îi avem de la UE să încercăm să obţinem garanţii. Adică omul nu are cu ce să garanteze. Merge la bancă, poate să ia credit, dar nu are garanţii.
Mirela Iovu (vicepreşedinte, CEC Bank): Mai mult decât atât. Principala problemă cu care se confruntă clienţii noştrii, şi implicit şi noi, este faptul că nu există o garantare suficientă. Regulamentele UE exclud din start aducerea în garanţie a proiectului finanţat din fonduri europene. Deci, practic, revenim la discuţia cu start-up-urile. Atâta timp cât un start-up nu are garanţii, iar UE îmi interzice să iau această investiţie, ne aflăm în faţa unui blocaj. Pe de altă parte, noi putem spune că suntem pionieri în finanţarea start-up-urilor în România în ceea ce priveşte creditele punte pentru schemele de sprijin, unde pur şi simplu am acordat aceste credite, până când vin banii de la UE, fără niciun fel de garanţie, am avut încredere, pentru că nu putem avea o certitudine, că vor veni aceşti bani şi ne vor cesiona veniturile din fondurile respective. Deci un prim pas s-a făcut şi nu suntem noi primii. Băncile au dat aceste credite până au venit banii de la UE...
Radu Graţian Gheţea: Am avut şi avem situaţii în sistemul bancar în care ne confruntăm cu cazuri de genul: a luat fonduri europene, şi-a făcut o pensiune, un abator sau o fermă, a primit şi grantul, a primit şi o linie de capital de lucru de la o bancă şi ce a zis antreprenorul? Merge aşa de bine piaţa asta, ia să văd ce mai cumpăr eu... materie primă din banii de la bancă? Deci, pur şi simplu deturnare de fonduri: în loc să-şi cumpere ce-i trebuie, a cumpărat terenuri, nişte imobile. A făcut chestia asta fără ca banca să sesizeze, pentru că lucrurile se fac de o manieră pe care nu poţi să o sesizezi, şi îl prinde criza cu investiţii imobiliare şi îl descoperi că de fapt el a făcut lucruri foarte grave.
Daniel Dăianu: Este foarte greu să ceri băncilor, care sunt în procesul de aerodinamizare a bilanţurilor, cu un apetit mult mai scăzut în asumarea riscurilor, să fie cu multă îndrăzneală, să aibă o conduită plină de imaginaţie, ca să nu spun să-şi asume riscuri care în momentul de faţă nu sunt de tolerat. Tot astfel cum trebuie să constatăm că istoria României în materie de accesare a fondurilor de preaderare şi de postaderare este un eşec al statului, al instituţiilor. Fiindcă nu trebuie să arătăm cu degetul la ministerul cutare şi ministerul cutare, birocratul cutare, putem critica deopotrivă atât administraţia publică centrală, cât şi administraţiile locale. Îngrijorător este faptul că noi mizăm foarte mult pe descentralizare. Descentralizarea, dacă nu este făcută în mod inteligent şi cu monitorizare şi cu mecanisme de back-up şi de control, te poate conduce şi într-o criză în ceea ce priveşte datoria publică. Totodată, aiurim banul public. Aşa cum un minister poate fi criticat că iroseşte banul public, şi administraţia locală, prin neglijenţă, prin sifonare de resurse, prin proiecte proaste, face acelaşi lucru. Sunt convins că sunt nenumărate proiecte inventate. Cred că, în situaţia dată, în care este şi foarte greu să gestionezi 10.000-15.000 de proiecte care, dacă ar obţine finanţare, se duc aceşti bani precum apa în nisip, în deşert, nu se vede nimic. Nu vom putea ridica această ţară numai cu proiecte mici, care nu pot să facă diferenţa.
Radu Graţian Gheţea: Dar vă daţi seama că, după o asemenea pledoarie a d-lui prof. Dăianu, nu pot decât să-i mulţumesc şi în niciun caz să încerc că deschid o dezbatere în contradictoriu cu dânsul, pentru că sunt convins că vocea dânsului se va auzi în continuare în ceea ce priveşte majorarea capitalului la CEC. Eu evit să spun recapitalizare, pentru că dacă spunem recapitalizare pare că s-a decapitalizat. Nu s-a decapitalizat şi realitatea asta este: CEC trebuie recapitalizat, în condiţiile în care de 8 luni suntem singura bancă care putem spune că, pentru IMM-uri şi agricultură, am crescut soldul creditelor cu circa 26%. Deci, 26% în condiţiile anului 2009. Exact ce spuneaţi dvs. şi d-l Pârvan. E vorba de asumarea riscului de către banca statului. Banca statului, normal, face politica pe care o spune acţionarul. Şi acţionarul a spus: mergeţi spre creditarea IMM-urilor şi a agriculturii, creditaţi şi celelalte, dar fără să vă pierdeţi în creditarea persoanelor fizice, de exemplu. Cred că s-au adus în discuţie două paliere de către d-l prof. Dăianu şi e bine că le-a separat dânsul, la un moment dat. E vorba de marea infrastructură, care poate absorbi foarte mult din fondurile europene, şi, respectiv, de cele mărunte de care am tot vorbit. Nu trebuie neglijată niciuna dintre aceste direcţii şi aş vrea, fără să duc înapoi discuţia către afacerile mici, aş vrea să vă spun că există destul de multe exemple de succes, dar din păcate nu sunt foarte mediatizate.
Bogdan Drăgoi (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Deci întrebarea este: dacă absorbi mai bine cu trei proiecte mari sau dacă absorbi cu 300 de proiecte medii sau mici.
Daniel Dăianu: Noi nu avem o cultură a lucrului dus la bun sfârşit. Şi asta nu pentru că l-am citit pe Tadeusz Kotarbinski. Cum vă explicaţi că sunt proiecte care nu aveau nicio problemă în materie de eligibilitate şi nu au finanţare? Studiile de fezabilitate sunt tot o decizie politică. Unde sunt proiectele mari care pot fi finanţate? Deci ministerele, administraţia publică centrală mult mai lesne pot să monitorizeze iniţierea unui proiect, realizarea unui proiect, decât realizarea a zeci de mii de proiecte la nivel local.
Rodica Culcer (Grupul pentru Dialog Social): D-le Dăianu, totuşi, ca liberal, vreau să vă întreb, iniţiativa particulară şi proiectul mic, antreprenorul, care este piatra de temelie a unei economii de piaţă, totuşi, el de ce nu nu are voie?
Daniel Dăianu: N-am spus că nu are voie.
Rodica Culcer: Şi iarăşi merg banii pe nişte criterii politice până la urmă, că, dacă o să aveţi trei-patru proiecte mari, o să aveţi o ceartă politică.
Daniel Dăianu: Pe Coridorul 4 avem ceartă?
Rodica Culcer: Avem o dispută ideologică...
Daniel Dăianu: Nu e ideologică. Lucrările publice au fost introduse de Roosevelt nu pentru că era democrat. A fost o nevoie izvorâtă din marea depresiune.
Bogdan Drăgoi: Pentru că soluţia cu câteva proiecte majore, e opinia mea (dvs. aţi cerut o opinie), e una greşită. Trebuie să avem în paralel proiecte mari şi mici.
Daniel Dăianu: Daţi-mi un exemplu de proiect mare.
Bogdan Drăgoi: S-au aprobat 13 proiecte majore pe fonduri structurale în valoare de 3 miliarde de euro. E mult, e puţin? Eu zic că este foarte bine. Acum, întrebarea e ce se întâmplă după. Cum primeşte un beneficiar de fonduri structurale banii? Ştiţi care este procedura pentru proiecte de transport? În primul rând, durează studiul de fezabilitate, proiectele tehnice. Ştiţi cât durează un astfel de lucru? Credeţi că este uşor să faci o autostradă care să lege Vestul de Sudul ţării în trei luni? Toate au fost făcute în timp. De fapt, acea autostradă la care ne gândim trebuie finalizată în 9 ani. Dvs. mă întrebaţi dacă după un an jumătate sau doi avem autostrada făcută. Vă spun că nu este. Durează studiul de fezabilitate, durează studiul geo, durează proiectul tehnic. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute înainte să demarezi lucrarea.
Daniel Dăianu: Statul român trebuie să facă în aşa fel încât să capitalizeze CEC pentru finanţările mai mari. Noi nu avem în România infrastructură de bază. Şi canalizarea este importantă. În mediul rural 70% nu au canalizare. Dar noi nu avem totuşi infrastructură de bază.
Rodica Culcer: Cetăţenii au aşteptat o restructurare a economiei, o restructurare a agriculturii. Până la urmă de aia aveai nevoie de o infuzie de bani, pentru ca să se schimbe lucrurile care mergeau prost şi să meargă într-o altă direcţie mai bună. Înţeleg că nu se întâmplă lucrul acesta din diferite motive: fie că nu funcţionează relaţia dintre stat şi bănci. Autorităţile locale, administraţia publică centrală şi locală nu ştie să prezinte, nu toată ştie să prezinte acele rapoarte, şi noi putem să facem, în momentul acesta, radiografia unui prim eşec şi nu prea ştim unde să mergem de aici.
Dacian Cioloş: Avem o problemă şi de stat, din punctul meu de vedere, pentru că nu ne putem baza pe aceşti mici fermieri, doar pe consultanţa privată. Niciodată ei nu vor fi în centrul atenţiei consultanţilor. Şi avem o problemă şi în sistemul de finanţare a agriculturii. Suntem, cred, singura ţară din UE care pretinde că vrea o agricultură importantă şi care nu are o bancă dedicată agriculturii. Probabil, nu mai e la modă: bănci dedicate unui anumit sector, cum era în anii ’40-’50, dar, dacă nu găsim un mecanism de finanţare, de asumare a riscului şi, în fond, de garantare – un fond de câteva sute de milioane nu e suficient.
Daniel Dăianu: Când am făcut referire la unele propuneri pe care ar trebui să le facem Comisiei, şi aşa ceva poate să fie un proiect finanţat cu bani europeni: să capitalizezi, să ai o bancă destinată mediului rural, cu o capitalizare din bani europeni, ai subvenţie clară. Astfel favorizezi adunarea lor în cooperative fie de producţie, fie de desfacere. Nu cooperative, doamna Culcer, cum erau în comunism, ci cooperative de desfacere. În Belgia, în Franţa, în Elveţia sunt mulţi fermieri care nu au suprafeţe foarte mari. Dar trebuie să ne imaginăm sistem public privat. Este vorba de aşa-numitele investiţii pentru fermele astea.
Dacian Cioloş: În agricultură, putem să dăm subvenţii câte vrem, de la un an la altul, dar în paralel dacă nu avem şi gândirea strategică pentru investiţii, bani ăia se duc, cum spunea d-l Dăianu, ca şi apa în nisipul deşertului. Şi în agricultură, noi vorbim totdeauna de fonduri de investiţii, de cele 8 miliarde de euro, însă noi avem până în 2013 suma totală de 13 miliarde de euro, din care 5 miliarde de euro se vor duce sigur la agricultori prin acele plăţi directe, plus cele 8 miliarde de euro pe care trebuie să le investim, folosindu-ne de siguranţa celor 5 miliarde de euro care sigur se duc în folosul agricultorilor. Cred că, în primul rând, lipseşte o gândire pusă pe hârtie şi asumată pe o perioadă multianuală. Avem nevoie de un minimum de elemente care să rămână înpământenite, indiferent câte guverne se schimbă în 7 ani. În agricultură, cel puţin, de 20 de ani, ne lipseşte treaba asta.
Bogdan Drăgoi: D-l Dacian Cioloş are dreptate. Având în vedere că în primele şase luni ne-au contactat foarte mulţi, însă va dura încă şase luni de zile până când se începe efectiv contractarea. De fapt, avem patru miliarde de euro contractate. Acestea sunt lucrări care vor fi demarate, sunt proiecte pentru care într-o perioadă de şase luni, şapte-opt luni încep să vină facturile.
Marius Bostan: Din semnalele noastre, sunt multe firme care vor să renunţe, că nu au finanţare, nu au curs valutar acoperit, că au intrat pe minus, că nu mai e piaţă, din o mie de motive. Şi astea toate degeaba au semnat contractele, că nu vor porni proiectele.
Bogdan Drăgoi: Există firme care arată pierderi ani de zile şi nimeni nu le va credita. Poate cazul dumneavoastră e diferit. Dar totdeauna, în astfel de discuţii, apar acele exemple pe care, oricum, nimeni nu vrea să le finanţeze. Şi aici vă spun: de fapt, este incorect să dai nişte fonduri structurale unuia care nu are capacitatea financiară şi expertiza necesare să-l ducă la capăt şi pierzi. Sau îi dai unuia care se chinuie ca beneficiar privat, vine cu acea cofinanţare, vine cu acea garanţie la bancă – că este imobilul lui sau altceva. De fapt ce înseamnă că şi-a pus imobilul? Înseamnă că are acel angajament faţă de bancă că duce proiectul până la capăt. Dar dacă i-ar da banii toţi gratis, vă spun eu, la primul mic blocaj spune: oricum nu mă interesează, să plece. Asta e problema. Şi eu spun că sunt normale.
Florian Libocor (economist şef, BRD): Părerea mea este că o bancă agricolă nu va funcţiona, fiindcă ar presupune finanţarea proiectelor în agricultură, unde principalul element de capital este pământul, nu? Vei fi tentat să speculezi pe el, nu să-l pui la lucru, să-l faci să producă.
Dacian Cioloş: Agricultura nu înseamnă numai pământ. Vorbim de toată filiera aici: de la producţie până ajunge în farfurie.
Florian Libocor: Nivelul zero este pământul. Fără pământ nu faci agricultură. Eu vreau să pun o întrebare, cred, constructivă: să ni se spună câte din obiectivele strategiei de dezvoltare agricolă au fost atinse? O să mă întrebaţi, probabil, unii dintre dumneavoastră: da avem aşa ceva? Când spui agricultură în România spui aşa: 40% din populaţie implicată, fârâmiţare, lipsă de cultură financiară. E adevărat că foarte mulţi vin la bancă şi spun: d-le, dă-mi că fac eu, pun pruni, pun meri, pun roşii şi să vezi ce o să iasă de acolo. Şi când îi spun: să văd proiectul, nu prea. Acesta e un caz general. Însă sunt multe cazuri care se înscriu în tiparul acesta. Agricultură înseamnă pământ şi agricultura înseamnă stat. Ştiţi de ce înseamnă stat? Pentru că statul este elementar. Şi mai avem o problemă: în nebunia de legi şi legiuţe şi ordonanţe... Simplificaţi! Întotdeauna soluţia simplă şi optimă este exact lângă noi. Noi o căutăm pe coclauri.
Mirela Iovu: Într-o ţară unde agricultura, în continuare, se practică cu calul şi căruţa şi alte instrumente rudimentare pe câmp, este greu să arunci în sarcina băncilor obligaţia de a finanţa şi de a-şi asuma riscuri într-o asemenea activitate. Este o lipsă de cultură chiar şi în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene. Penetrarea acestor informaţii în mediul rural este foarte slabă. Ce ne rămâne nouă băncilor este să ne ducem să batem din poartă în poartă şi să-i convingem pe ţărani: hai asociaţi-vă, făceţi-vă asociaţii, începeţi cultivatul modern...
Radu Graţian Gheţea: Deci ar trebui să fie implicarea statului mai mare pentru a utiliza fondurile în infrastructură, ar trebui băncile să ne implicăm, să facem cu toţii ce putem. Săptămâna aceasta, la Asociaţia Băncilor, ne-am întâlnit cu reprezentanţii asociaţilor patronale. După o discuţie de două ore, o concluzie sigură a fost trasă, anume că nu avem o comunicare suficient de bună, astfel încât fiecare să înţelegem ce face celălalt şi să putem să contribuim, prin informarea membrilor, la progres. Iată că aici noi discutăm de ce nu progresăm în acest domeniu. Aici, daţi-mi voie, închei prin a felicita revista 22 pentru iniţiativa de a ne strânge şi a discuta în mod liber despre un subiect extrem de important. //
