Pe aceeași temă
În prezent, în Uniunea Europeană nu există un mecanism care să măsoare nivelul corupţiei în statele membre, să impună măsuri şi să verifice cum se aplică. Anticorupţia este lăsată în mâinile autorităţilor naţionale. Cred că a venit vremea să schimbăm această situaţie şi să adoptăm o politică şi un mecanism anticorupţie la nivelul Uniunii. Acesta este unul dintre obiectivele mele.
Un argument pentru acest mecanism este legat de costurile corupţiei. Corupţia costă foarte mulţi bani. De exemplu, în Grecia, conform unui studiu publicat de filiala locală a Transparency International (TI), valoarea corupţiei mici, „de ghişeu“, a fost estimată la 790 de milioane de euro în 2009. În Ghidul pentru combaterea corupţiei în achiziţiile publice, elaborat de TI în 2006, se estimează că pierderile cauzate de corupţie în sistemul achiziţiilor publice este de circa 10% din valoarea contractelor.
Un alt argument este presiunea cetăţenilor europeni. Cele mai recente date arată că cetăţenii din statele membre consideră corupţia o problemă serioasă şi vor ca instituţiile UE şi propriile state să facă mai mult pentru combaterea ei. În cadrul consultării publice pe care Comisia Europeană a organizat-o în 2008 pe tema libertăţii, securităţii şi justiţiei în UE, 88% dintre respondenţi au afirmat că Uniunea ar trebui să facă mai mult în lupta împotriva corupţiei. Eurobarometrul din 2009 indică faptul că 78% dintre respondenţi consideră corupţia ca fiind o problemă majoră în ţara lor. Prin urmare, un astfel de mecanism răspunde exact cerinţelor cetăţenilor europeni.
Nu există suprapuneri. Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF) are un mandat limitat la investigarea fraudelor şi actelor care afectează interesele financiare ale Uniunii (fraudarea fondurilor europene). OLAF este practic o agenţie de investigaţie a unor cazuri concrete. Or, un mecanism comun european anticorupţie se referă la adoptarea unei politici anume a Uniunii şi la o modalitate practică în care să se măsoare corupţia în statele membre şi în care să se aplice măsurile anticorupţie stabilite la nivelul Uniunii. Desigur, anchetele OLAF pot indica zonele în care anumite măsuri antifraudă / corupţie sunt necesare şi chiar natura măsurilor.
Nici Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) nu poate fi suprapus unui astfel de mecansim. GRECO este o instituţie a Consiliului Europei, şi nu a Uniunii Europene. Iar Consiliul Europei are în componenţă şi state din afara Uniunii Europene, aşa încât nu s-ar putea adopta standarde comune şi nici nu s-ar putea verifica aplicarea lor ori sancţiona neaplicarea.
Uniunea Europeană şi-a propus să devină membră a GRECO, ca orice alt stat, dar acest fapt este independent de mecanismul anticorupţie care trebuie să existe în interiorul Uniunii şi pe măsura nevoilor sale. GRECO rămâne un instrument complementar şi valoros de cooperare la nivel regional, pe care Uniunea Europeană îl poate folosi, printre altele, pentru a promova standarde de integritate în vecinătatea sa. De altfel, impact au avut rapoartele GRECO în statele candidate.
Aveţi o schiţă a felului în care trebuie să arate acest mecanism? De pildă, se va referi doar la operarea fondurilor europene?
Un astfel de mecanism nu poate fi limitat la fondurile europene, ci trebuie să includă orice zonă în care există corupţie. Oricum, este evident că actele de corupţie care micşorează fondurile naţionale afectează Uniunea în egală măsură.
Baza legală pentru mecanismul european anticorupţie este în Tratatul de la Lisabona. Nu trebuie adusă nicio modificare tratatului. Alt element important este existenţa unui mandat politic explicit pentru acţiune, acordat Comisiei Europene de către Consiliul European prin Programul de la Stockholm. Acest document menţionează corupţia printre ameninţările la adresa securităţii interne a Uniunii Europene.
Comisia Europeană lucrează pe baza acestui mandat politic. În cadrul audierii publice din 15 septembrie 2010, comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a anunţat, pentru anul 2011, un pachet legislativ anticorupţie. Zilele trecute, Comisia Europeană a lansat o consultare publică, deschisă până pe 3 decembrie, pe tema viitorului mecanism comun de raportare şi monitorizare a progreselor statelor membre în lupta anticorupţie. Îi îndemn pe cititorii preocupaţi de corupţie să participe la această consultare şi să răspundă la întrebările puse.
Cum aţi convins grupul PPE şi pe alţii că mecanismul este necesar?
Le-am spus în fiecare zi! Şi am organizat evenimente în care s-a dezbătut această chestiune. Pentru început, sunt convingătoare cifrele care arată câţi bani se pierd din cauza corupţiei şi aşteptările cetăţenilor europeni pentru măsuri la nivelul Uniunii. Nu trebuie uitat însă un argument extrem de important în această perioadă de criză: există o percepţie larg răspândită că una dintre cauzele majore ale crizei economice şi financiare este corupţia manifestată atât în sectorul public, cât şi în cel privat. De altfel, în intervenţia sa din timpul audierii publice, comisarul Cecilia Malmström s-a referit la acest argument.
Un sprijin explicit din partea PPE a fost exprimat şi la audierea publică din 15 septembrie, unde d-na Corien Wortmann-Kool a spus că este nevoie urgentă de acţiune şi de eforturi sporite pentru combaterea corupţiei la nivelul Uniunii şi în statele membre. Sprijinul politic din partea majorităţii colegilor mei a venit prin adoptarea de către Parlamentul European, în mai 2010, a Declaraţiei Scrise Anticorupţie, pe care am iniţiat-o la începutul acestui an. Declaraţia cere adoptarea unui mecanism de monitorizare periodică a corupţiei şi a măsurilor anticorupţie din statele membre şi a fost semnată de europarlamentari din toate grupurile politice. Sigur că de la declaraţii la fapte este un drum lung, dar l-am început.
Cu cine veţi lucra şi care sunt paşii de urmat?
Cu cei care mai trebuie convinşi, cu cei care pot ajuta şi cu cei care construiesc mecanismul. Desigur, voi lucra îndeaproape cu colegii europarlamentari, Comisia Europeană şi reprezentanţele statelor membre. În plus, apelez la susţinerea şi expertiza oganizaţiilor societăţii civile care pot contribui la construirea mecanismului comun anticorupţie. De asemenea, îmi propun să comunic jurnaliştilor demersurile pe care le fac. O bună parte dintre aceste organizaţii şi un mare număr de jurnalişti au participat la audierea publică de luna trecută.
Acum, un pas important este participarea la consultarea publică iniţiată de Comisia Europeană pe tema mecanismului comun de raportare şi monitorizare. Urmează şi alţi paşi. Am o întreagă strategie.
Aţi consultat şi celelalte grupuri politice din PE? Vă gândiţi chiar la un lobby?
Desigur. Iar acest lucru este dovedit chiar de semnarea Declaraţiei Scrise Anticorupţie de către europarlamentari din toate grupurile politice. Cu siguranţă, nu va fi uşor să atingem un consens asupra tăriei mecanismului, de pildă, dar există un nucleu comun împărtăşit de europarlamentari din toate grupurile politice. Voi lucra să îl extind.
Ca europarlamentari, avem la dispoziţie numeroase instrumente prin care putem influenţa politicile europene, inclusiv pe cele anticorupţie (întrebări adresate Comisiei, declaraţii scrise, rezoluţii, rapoarte). Până acum am utilizat o mare parte dintre aceste instrumente şi voi continua.
Thierry Cretin (OLAF) spunea foarte deschis: „Vorbiţi, vă rog! Cel mai bun prieten al corupţiei este tăcerea“. Aveţi în plan şi alte dezbateri publice în PE? Mă gândesc la o dezbatere care ar putea să includă un studiu de caz.
Aşa este. Cu cât mai mulţi sunt cei care dezvăluie actele de corupţie, cu atât mai repede pot fi acestea descoperite şi investigate. Oamenii care ştiu şi tac îi ajută pe cei care fură. De altfel, OLAF a pus la dispoziţie linii telefonice gratuite pentru cei care, sub anonimat, vor să reclame fraude în legătură cu fondurile europene. Pentru români, numărul de telefon este 0800 895 133. Există şi o adresă de e-mail, unde oricine poate reclama suspiciuni de fraudă: olaf-courrier@ec.europa.eu.
Cu siguranţă, voi organiza în continuare dezbateri publice inclusiv pe cazuri concrete; de altfel, am coorganizat un astfel de eveniment, unde s-au prezentat cazuri din Portugalia şi Grecia. Urmează şi altele.
Interviu realizat de RODICA PALADE
