22 PLUS, nr. 307: Politica UE anticorupţie pentru un viitor durabil

Fara Autor | 19.10.2010

Pe aceeași temă

Miercuri, 15 septembrie, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles a avut loc audierea publică intitulată Politica UE anticorupţie pentru un viitor durabil, organizată de Grupul Partidului Popular European (PPE) la iniţiativa europarlamentarului român Monica Macovei. Evenimentul s-a bucurat de o atenţie deosebită, printre participanţi numărându-se reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai organizaţiilor neguvernamentale, experţi în domeniu şi jurnalişti. Publicăm în continuare extrase din principalele luări de cuvânt de la această audiere publică.

CORIEN WORTMANN-KOOL
(vicepreşedinte al Grupului PPE din
cadrul Parlamentului European)

În 2004, când am devenit membru al Parlamentului European, numele Monicăi Macovei era pomenit peste tot în Europa, deoarece îşi asumase în mod curajos sarcina de a combate corupţia în România, din postura de ministru al Justiţiei. Aceasta este întotdeauna o sarcină dificilă, deoarece sunt implicate interese enorme – nu numai financiare, dar şi legate de criminalitate. Aşa că, pentru mine, este o onoare faptul că Monica Macovei îşi continuă acum munca în cadrul Parlamentului European ca membru al grupului nostru politic.

Corupţia este unul dintre principalii factori care favorizează crima organizată şi le blochează întreprinzătorilor ieşirea din criza economică. De asemenea, ea afectează un spectru larg de activităţi care duc la o proastă guvernare – privilegiul câtorva în detrimentul celorlalţi. Majoritatea cetăţenilor Uniunii Europene văd în corupţie un motiv de îngrijorare şi sunt de părere că, în ţările lor, costurile acestui fenomen sunt foarte mari. Corupţia subminează statul de drept, conduce la folosirea incorectă a fondurilor europene plătite din banii contribuabililor şi distorsionează pieţele.

La nivel european, suntem conştienţi că e nevoie de o acţiune urgentă menită să combată corupţia, să protejeze banii plătitorilor de taxe şi să promoveze stabilitate financiară. Prin urmare, Grupul PPE solicită intensificarea eforturilor de combatere a corupţiei şi de promovare a transparenţei şi a integrităţii, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la cel al statelor membre. Este un proces în desfăşurare în care noi, Grupul PPE, vrem să ne implicăm prin oameni precum Monica Macovei şi Simon Busuttil. De asemenea, Comisia Europeană joacă un rol extrem de important prin dreptul la iniţiativă, din poziţia de protectoare a Tratatului.

Ca vicepreşedinte al PPE, am mers prin ţările vecine din Uniunea Europeană şi, de multe ori, am auzit relatări despre corupţia la scară largă în societăţile respective şi în politica de zi cu zi.

Corupţia este o problemă mondială. În Uniunea Europeană, indiferent de ideologia dominantă în statele componente, vedem cum, după ce ţările devin membre, lupta anticorupţie se diminuează. Şi nu vrem asta. Vrem un mecanism eficient şi transparent pentru a evalua impactul măsurilor anticorupţie în toate statele membre şi, mai mult, instrumente legale pentru a dezvolta o politică anticorupţie robustă din partea Comisiei Europene şi a Oficiului European Antifraudă (OLAF). Cetăţenii noştri au dreptul să fie informaţi, iar eşecurile pun la îndoială credibilitatea Uniunii.

Dincolo de promovarea transparenţei finanţării partidelor politice şi a campaniilor, mai sunt şi alte priorităţi: urmărirea traseului banilor, lupta împotriva averilor ilicite, a conflictului de interese, a spălării de bani, asigurarea cadrului legal pentru combaterea corupţiei. Noi, Grupul PPE, suntem decişi să promovăm o puternică bătălie împotriva corupţiei, bazată pe un plan la nivel european şi pe o evaluare periodică a măsurilor anticorupţie în statele membre.

De aceea, am solicitat Comisiei Europene să propună o ambiţioasă politică europeană anticorupţie şi să creeze un mecanism clar de monitorizare a situaţiei din toate statele membre, aşa cum este subliniat în Declaraţia pe care am adoptat-o la 18 mai 2010. Vom acorda Comisiei sprijinul nostru puternic atunci când va veni cu acest mecanism de monitorizare anticorupţie.

MONICA MACOVEI
(membru al Grupului PPE din
Parlamentul European)

Obiectivul meu este să sprijin, să promovez şi să împing politica anticorupţie la nivelul Uniunii Europene prin intermediul unui mecanism care să urmărească modul în care statele membre aplică această politică.

Anticorupţia este o cerinţă pentru statele candidate. Dar, odată admise, anticorupţia este lăsată în sarcina autorităţilor naţionale, fără să existe un mecanism la nivel unional. Cred că a venit momentul să schimbăm acest aspect. Sunt destule exemple asupra modului în care corupţia afectează fondurile europene şi naţionale şi statul de drept, la nivelul Uniunii. Un foarte important argument în favoarea unei politici în acest sens este dorinţa cetăţenilor. Eurobarometrul din septembrie 2009 arată că 78% dintre cetăţeni văd în corupţie un motiv important de îngrijorare în ţările lor. Deşi sondajul a inclus şi alte subiecte fierbinţi – cum ar fi imigraţia –, trebuie să vă spun că cea mai mare îngrijorare a cetăţenilor europeni este corupţia. De asemenea, în consultarea publică făcută de Comisie pentru Programul de la Stockholm, 88% dintre cetăţeni (din nou, cel mai mare procent) au declarat că Uniunea ar trebui să facă mai mult în privinţa corupţiei. Prin urmare, trebuie să răspundem temerilor cetăţenilor şi să venim în întâmpinarea preocupărilor lor.

Corupţia este una dintre cauzele crizei economice şi unul dintre motivele care întârzie ieşirea la liman. De asemenea, ea afectează competiţia şi piaţa, iroseşte mulţi bani ai contribuabililor şi subminează politicile unionale în alte domenii.
Baza legală pentru o politică anticorupţie la nivel unional este formată din Articolul 83 din Tratat şi o referinţă în Programul de la Stockholm, în care corupţia este definită ca o ameninţare la adresa Uniunii. De asemenea, există un mandat politic în Programul de la Stockholm şi o Declaraţie adoptată de Parlamentul European, în mai 2010.

Din punctul meu de vedere, argumentele sunt în dezbatere şi aşteptăm o comunicare din partea Comisiei Europene legată de această politică. Eu mă lupt pentru asta şi cred că avem nevoie de o politică anticorupţie la nivelul Uniunii.

SIMON BUSUTTIL
(membru al Grupului PPE din
Parlamentul European)

Numele Monicăi Macovei este strâns legat de lupta împotriva corupţiei, lucru pentru care o felicit. Când a fost aleasă ca europarlamentar, Monica Macovei a venit imediat la mine – fusesem desemnat să coordonez grupul nostru în Comisia pentru libertăţile civile – şi m-a întrebat cum am putea să împingem mai în faţă acest subiect în agendă. Am căzut de acord asupra câtorva iniţiative, cum a fost Declaraţia adoptată la 18 mai, dar şi evenimentul la care participăm astăzi. De obicei, când discutăm iniţiative în parlament, apar o mulţime de idei, dar multe dintre ele rămân doar pe hârtie. Dar, în cazul Monicăi Macovei, am transpus aceste idei în practică. Văzând cum a fost organizat acest eveniment şi cum toate iniţiativele prind contur, n-am nicio îndoială că, în privinţa combaterii corupţiei, Monica Macovei va merge până la capăt.

CECILIA MALMSTRÖM
(comisarul european pentru
Afaceri Interne)

Declaraţia Parlamentului European din 18 mai a arătat că această instituţie sprijină pe deplin planul Comisiei Europene de a implementa priorităţile Programului de la Stockholm legate de lupta împotriva corupţiei. Programul de la Stockholm a recunoscut, în termeni lipsiţi de echivoc, că: „Urmărirea penală a evaziunii fiscale şi a corupţiei private trebuie îmbunătăţită. (…) Uniunea trebuie (…) să stabilească obiective în privinţa transparenţei şi a luptei împotriva corupţiei şi să acorde o atenţie crescută (…) măsurilor anticorupţie în anumite zone“. De asemenea, solicită „indicatori care să măsoare eforturile în combaterea corupţiei“.
În Planul de Acţiune de la Stockholm, Comisia a tradus toate acestea într-o activitate operaţională, care va fi gata în 2011 - O comunicare asupra unei politici comprehensive împotriva corupţiei în statele membre, incluzând stabilirea unui mecanism de evaluare şi prezentarea modalităţilor de cooperare cu Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) în acest scop.

Cum „repede“ şi „bine“ sunt rareori valabile împreună şi recunoscând urgenţa şi sensibilitatea problemei, am insistat pentru o pregătire atentă. În acest sens, Comisia a întreprins un studiu comprehensiv asupra modului optim în care trebuie duse mai departe cerinţele Programului de la Stockholm şi ale apelului la acţiune din partea Parlamentului European. Studiul este gata şi aduce dovezi solide că este nevoie de o acţiune la nivelul Uniunii. De asemenea, ne oferă o viziune mai bună asupra impactului opţiunilor pe care le avem la dispoziţie şi, foarte important, asupra obstacolelor pe care probabil că le vom întâlni în realizarea unei adevărate politici anticorupţie a Uniunii Europene.

În principal, am identificat 5 probleme-cheie care trebuie abordate.

1. În ciuda legislaţiei existente în Uniunea Europeană şi a mecanismelor internaţionale de monitorizare, corupţia rămâ­ne o problemă serioasă în Uniune.
Sigur, nivelurile şi formele de corupţie variază în cazul statelor membre, dar cercetările disponibile nu ne dau niciun motiv să credem că există vreo zonă liberă de corupţie în Europa. Şi mai rău, conform tuturor dovezilor, corupţia este în creştere sau, în cel mai bun caz, în stagnare, în Uniunea Europeană privită ca un întreg.
În Indexul pentru Corupţie pe 2009 al Transparency International, care măsoară percepţia nivelului corupţiei în sectorul public, 8 state membre din 27 (aproape o treime!) au primit 5 puncte sau mai puţin din 10 posibile, ceea ce indică o corupţie răspândită. De fapt, la nivelul întregii Uniuni Europene, indicele mediu este de 6,4, ceea ce plasează Uniunea sub alte 30 de state percepute global a fi mai puţin corupte. Acest fapt a fost confirmat şi de Eurobarometrul din 2009, în care mai mult de trei sferturi (78%) dintre europenii intervievaţi au declarat corupţia ca fiind o problemă majoră în ţările lor. Aceste procente sunt uşor mai mari decât cele din toamna lui 2007, când 75% au considerat corupţia ca pe o problemă majoră.

2. Corupţia generează costuri mari pentru economie.
Într-adevăr, corupţia costă mulţi bani! Ea dăunează bugetelor statale şi, astfel, contribuabililor – de fapt nouă, tuturor. Nu există încă un calcul sistematic şi serios al efectelor corupţiei în Uniunea Europeană, dar vă pot oferi câteva cifre.
Studii efectuate în sistemul de sănătate european arată că aproximativ 56 de miliarde de euro se pierd anual (108 milioane zilnic) din cauza fraudei şi a corupţiei din interiorul Uniunii.
Un studiu întreprins în 2005 de Banca Mondială pentru Ministerul Sănătăţii din România a concluzionat că aşa-zisele plăţi informale pe care cetăţenii le fac pentru a primi îngrijiri medicale se ridică la 275 de milioane de euro pe an.
În Italia, un raport din 2008 al Curţii de Conturi a arătat că, pentru cetăţeni, costurile corupţiei se ridică la 60 de miliarde de euro anual.
Estimările făcute de Transparency International în Grecia au indicat că preţul plătit din cauza micii corupţii a fost de 787 de milioane de euro în 2009, mai mare cu 39 de milioane decât în anul precedent.
Conform unui sistem bulgar de monitorizare a corupţiei implementat de Centrul pentru Studiul Democraţiei din Sofia, pierderile înregistrate din cauza achiziţiilor publice viciate pentru perioada 2007-2008 s-au ridicat la valoarea de 700 de milioane de euro.
Legat de aceste cifre, un studiu al echipei mele a documentat puternica relaţie dintre crima organizată şi corupţia din interiorul Uniunii. Infractorii se folosesc de corupţie pentru a pătrunde în economia legală şi pentru a submina aplicarea legii, justiţia şi luarea deciziilor publice la toate nivelurile.

3. Politicile anticorupţie variază mult între statele membre.
În prezent, Uniunea Europeană nu are o adevărată politică anticorupţie comună. Statele membre au dezvoltat diverse mecanisme anticorupţie şi nu se angajează în aceeaşi măsură în combaterea corupţiei. Abordările statelor membre variază în mai multe aspecte: diferă legislaţiile naţionale, ca şi programele de prevenire, măsurile de aplicare a legii şi aranjamentele instituţionale. Unele politici anticorupţie naţionale sunt mai eficiente decât altele, dar statele membre nu sunt neapărat la curent cu succesele sau cu eşecurile celorlalţi. În mod sigur există loc de tras învăţăminte şi de împărtăşire a celor mai bune practici.

4. Legislaţia anticorupţie internaţională şi din Uniune nu este pe deplin implementată de statele membre.
Pe de o parte, sunt neajunsuri în transpunerea legislaţiei anticorupţie relevante la nivelul Uniunii. Raportul nostru din 2007 asupra implementării Deciziei-cadru a Consiliului din 2003 în legătură cu combaterea corupţiei în sectorul privat a arătat că transpunerea în practică a acestui instrument este în stadii timpurii în statele membre. Pregătim un al doilea raport în 2011, dar se pare că avem o distribuţie inegală a calităţii implementării.
Pe de altă parte, sunt neajunsuri legate de instrumentele legale internaţionale care nu au fost ratificate sau aplicate în toate statele membre. Spre exemplu, Convenţia ONU împotriva corupţiei nu a fost ratificată de toate ţările din Uniune.

5. Corupţia subminează încrederea cetăţenilor europeni în instituţiile publice şi în funcţionarea corectă a pieţei.
Majoritatea europenilor intervievaţi în cadrul Eurobarometrului din 2009 au declarat corupţia ca fiind o problemă în instituţii la toate nivelurile guvernării. 81% au fost de acord că există corupţie în instituţiile locale, 81% în cele regionale şi 83% în cele naţionale.
Aceste chestiuni duc la o neîncredere fundamentală în politicile anticorupţie. În acelaşi timp, nu ar trebui să fim surprinşi. Comisia Europeană răspunde în fiecare zi plângerilor venite de la cetăţeni europeni care au avut de-a face cu practici corupte în serviciile publice sau private din ţările lor. Mulţi dintre ei se pare că şi-au pierdut încrederea în instituţiile statale sau nu au informaţii despre mecanismele de reclamare a corupţiei la nivel naţional. Prin urmare, eficienţa măsurilor anticorupţie este percepută ca fiind redusă. În plus, în ultimii ani am văzut cazuri de mare corupţie în statele membre şi, în acelaşi timp, Europa a resimţit o perioadă de dificultate economică în urma crizei financiare globale. Nu e încă clar ce rol a jucat corupţia în producerea şi dezvoltarea crizei. Dar se formează o puternică opinie publică conform căreia corupţia, lipsa de transparenţă şi traficul de influenţă cel puţin au agravat criza. În orice caz, ceea ce este o consecinţă a lăcomiei şi iresponsabilităţii unora nu trebuie să devină eşecul nostru colectiv în cadrul Uniunii. Prin urmare, e timpul să trecem la acţiune!
Dovezile strânse până acum vor fi baza unui studiu de impact care va fi completat de Comisie anul acesta, în paralel cu o serie de consultări. Un scurt chestionar online va fi disponibil pe website-ul Comisiei şi pe portalul Your Voice in Europe. Răspunsurile pe care le vom primi vor testa sprijinul pentru politicile viitoare. Bazându-mă pe toate acestea, intenţionez să realizez un pachet anticorupţie la începutul anului viitor. Pachetul va conţine o aducere la zi a Comunicării Comisiei din 2003 asupra unei politici comprehensive anticorupţie a Uniunii, un raport de implementare a Deciziei-cadru pe corupţie în sectorul privat, o schemă a accesului Uniunii la GRECO şi, cel mai probabil, un nou mecanism de raport al Comisiei în legătură cu lupta anticorupţie în Uniune. Acest mecanism e o provocare, deoarece vom întâmpina rezistenţă, aşa că va trebui să justificăm în mod convingător calea pe care am ales-o. Dar unde există voinţă există şi soluţie, iar în cazul nostru aş adăuga: unde există voinţă politică există soluţie.
Prin urmare, mă bazez în continuare pe sprijinul politic al Parlamentului în atragerea atenţiei factorilor de decizie şi a statelor membre că răspundem aşteptărilor cetăţenilor europeni şi că acţionăm în beneficiul unei Europe mai cinstite, mai transparente şi mai prospere.

ALINA MUNGIU-PIPPIDI
(profesor la Hertie School
of Governance)

De ce mai bine de două treimi dintre participanţii la Eurobarometrul din 2009 au declarat că guvernele lor sunt corupte? Când sunt întrebaţi despre experienţele personale, nu despre percepţii, mai puţin de 10% declară că au mituit pe cineva, că au primit mită sau că au fost implicaţi în activităţi de corupţie. Asta înseamnă că ceea ce este definit prin lege a fi un act de corupţie nu corespunde cu ceea ce oamenii cred despre acest fenomen. Potrivit studiilor noastre, corupţia care îi îngrijorează pe cetăţenii europeni nu se limitează la mituire. Ceea ce îi deranjează cu adevărat pe oameni este devierea constantă de la norma guvernării imparţiale prezentă în multe ţări. Într-o societate modernă bazată pe etică, autorităţile ar trebui să-i trateze pe cetăţeni în mod egal şi să ofere servicii publice nediscriminatoriu, ceea ce nu se întâmplă în unele ţări. Această diferenţă dintre normă şi practică este percepută de cetăţeni ca fiind un deficit de răspundere şi imparţialitate, fiind numită generic „corupţie“.

De aceea, reproşurile sunt îndreptate spre parlamente şi partide politice -  nu spre administraţie, nu spre birocraţie, ci spre ceea ce tot mai mulţi oameni numesc „clasa politică“, reprezentanţii noştri aleşi, percepuţi ca fiind în vârful acestei piramide.
Trebuie să facem ceva în această privinţă, pentru că două treimi formează o majoritate îngrijorătoare. Şi, de vreme ce se referă la importante instituţii  democratice şi politice, este o problemă pentru democraţie, nu o chestiune legală care poate fi rezolvată de un avocat şi un poliţist.

Unul dintre instrumentele de evaluare a cadrului legislativ anticorupţie este oferit de Global Integrity Index, recent iniţiat, care a acoperit un număr mic de state până acum. Conform studiului, ţările cele mai bine „echipate“ cu măsuri anticorupţie sunt România şi Bulgaria. Asta nu înseamnă că ele sunt şi cele mai puţin corupte, ceea ce demonstrează că legile singure nu pot face faţă corupţiei. Este nevoie de o implicare masivă, şi aici joacă un rol important societatea civilă.

Părerea mea este că ar trebui să monitorizăm controlul asupra corupţiei, în toate aspectele sale, nu numai cele legale. Trebuie să vedem care este diferenţa dintre normă şi ceea ce se întâmplă cu adevărat. De asemenea, ar trebui să monitorizăm un spectru mai larg de sectoare: numirile în funcţii publice (care sunt făcute pe criterii politice în multe ţări), cheltuielile publice, privatizările şi altele.

În final, vă recomand un nou site, www.againstcorruption.eu, care cuprinde aproape 500 de proiecte anticorupţie realizate de societatea civilă din Europa Est-Centrală în ultimii 10 ani.

HANS G. NILSSON
(şeful Diviziei pentru Cooperare Judiciară, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene)

Există deja o convenţie pentru lupta anticorupţie, ratificată de majoritatea statelor membre – un vechi instrument iniţiat la Maastricht. De asemenea, există o convenţie a ONU, ratificată de 125 de ţări.

Comisia Europeană, prin Tratatul de la Amsterdam, are puterea de a trage la răspundere statele membre pentru aplicarea necorespunzătoare a convenţiilor, dar nu şi a deciziilor-cadru. Prin Tratatul de la Lisabona, Comisia îşi păstrează această prerogativă, dar nu a folosit-o niciodată până acum.

În privinţa luptei anticorupţie, este nevoie de un document juridic, fără de care nu se poate investiga şi pune sub acuzare. Când am început să mă ocup de corupţie, în urmă cu 20 de ani, nu era ilegal să dai un telefon din Belgia, să zicem, şi să încerci să mituieşti pe cineva din Germania, pentru că mita peste graniţă nu era prevăzută în legile din Belgia sau din alte state membre. Sigur, în Germania era ilegal să primeşti mită, dar nu şi în ţara de unde ai telefonat. Aceste lucruri au fost legiferate între timp.

În momentul de faţă este foarte importantă problema implementării. Este suficient mecanismul GRECO, la care au aderat toate statele membre? Este suficient mecanismul ONU, care se pune la punct acum? Din alt punct de vedere, este nevoie ca Uniunea Europeană, ca întreg, să adere la GRECO şi, astfel, să fie la curent cu ce se întâmplă în statele nemembre – Rusia, Ucraina, Moldova, ţările din Balcanii de Vest?

Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona prevede existenţa mecanismelor de evaluare independente şi imparţiale pentru toate politicile. Este GRECO un astfel de mecanism, aşa cum prevede Tratatul?

Conform Programului de la Stockholm, trebuie să punem mai mult accent pe pregătirea poliţiştilor, a procurorilor, poate chiar a judecătorilor. Putem face asta prin intermediul programelor de finanţare ale Uniunii Europene. De asemenea, trebuie să luptăm chiar împotriva naturii umane şi să facem în aşa fel încât lăcomia să nu câştige în bătălia împotriva corupţiei.

TOBIAS KAISER
(jurnalist, Die Welt)

Criza economică durează deja de doi ani şi, deşi vedem semne de redresare în economia mondială, îi vom simţi efectele o bună bucată de vreme şi în viitor.

Cu ocazia acestei crize am descoperit cât de mare este problema corupţiei şi a managementului corporatist greşit în economiile noastre. Înainte de criză nu puteam aprecia corect ce potenţial distructiv are corupţia, nu puteam vedea cu adevărat că poate ameninţa fundamentele economice ale statelor noastre.

Corupţia există în fiecare ţară. Permiteţi-mi să vă conduc prin câteva state de pe glob unde corupţia a lăsat urmele distrugerii în ultimii ani.

Să începem în SUA, cu periferiile oraşelor Phoenix, Atlanta sau Miami, unde mii şi mii de case stau goale, nevândute, neterminate şi deseori neplătite. Aceste locuinţe stau la baza crizei financiare. Ştiţi cu toţii care sunt cauzele spargerii bulei imobiliare, ale crizei subprime şi ale falimentelor bancare. Ceea ce nu ştiţi este că Freddie Mac şi Fanny Mae, cei doi giganţi ipotecari americani, au cheltuit milioane de dolari ca să facă lobby în Congres pentru a influenţa legislaţia într-o manieră favorabilă pentru afacerile pe care le desfăşurau. Alţi asemenea giganţi imobiliari au fost în măsură să schimbe organismele de reglementare şi să-i poată alege pe cei însărcinaţi să le supravegheze afacerile. Agenţiile de rating sunt plătite ca să dea sfaturi asupra instrumentelor financiare şi să evalueze riscurile, ceea ce nu au făcut, în majoritatea cazurilor din cauza neglijenţei şi incompetenţei, dar se pare că în câteva cazuri a fost vorba despre acţiuni deliberate, făcute în scopul unui câştig financiar personal.

Să ne mutăm la Reykjavík, în Islanda, una dintre cele mai promiţătoare ţări din lume în urmă cu câţiva ani, cu una dintre cele mai competitive şi emergente economii. Părea o ţară care face totul ca la carte, deoarece era o comunitate foarte mică, în care afacerile şi politica avea legături strânse, discuţiile se purtau direct şi de pe urma lor beneficia întreaga ţară în epoca creditului ieftin. Ei bine, astăzi ştim că legătura dintre politică şi afaceri era prea strânsă. O elită formată din politicieni şi oameni de afaceri au colaborat ca să creeze bunăstare pentru mii de islandezi, dar mai ales pentru ei înşişi. Ca urmare a acestui fapt, ţara este la limita colapsului, sub enorma povară a datoriei publice şi private, care va necesita efortul generaţiilor viitoare ca să fie plătită, dacă va fi plătită vreodată. Oricum, de când sunt afectaţi de criză, islandezii şi-au dat seama cât de coruptă era elita. Numai 13% dintre ei mai au încredere în guvern, un procent mai mic decât în Tadjikistan, spre exemplu. Demonstraţiile de protest, despre care nu se pomenea măcar în Islanda, au ajuns la ordinea zilei.

Mergem apoi în Spania, unde corupţia la nivel local şi industria de construcţii au alimentat o creştere economică nesustenabilă, bazată pe explozia imobiliară şi vulnerabilă la şocuri externe. Aşa că, atunci când criza financiară a lovit, economia spaniolă s-a clătinat serios. Criza a dezvăluit legăturile ilegale dintre autorităţile locale şi industriaşii din construcţii. Când mediul de afaceri spaniol a fost întrebat, pentru un raport al Forumului Economic Mondial, în ce măsură autorităţile favorizează unele firme cu legături înalte, Spania a ajuns pe locul 57 din 139 de ţări, mai rău decât Tadjikistan, Malawi şi Iran, dar mai bine totuşi decât Grecia, care a ocupat locul 105...

Economia Greciei era, de asemenea,  vulnerabilă atunci când a lovit criza. Cauzele sunt multiple, dar printre ele regăsim corupţia, nepotismul, favoritismul. Eurobarometrul ne arată că 89% dintre greci consideră corupţia ca pe o problemă majoră a ţării.

Am văzut cum diferitele faţete ale corupţiei constituie cauze ale crizei financiare, ale cărei efecte grave se văd peste tot. Nu e clar în ce măsură corupţia a jucat un rol în criza financiară, dar e evident că este una dintre cauze. Există, de asemenea, temeri conform cărora corupţia va încetini procesul de recuperare pe viitor.

Experienţa ultimilor ani ar trebui să ne înveţe că lupta anticorupţie nu se rezumă la plicuri şi valize pline cu bani în sectorul public, ci şi la practici din sectorul privat, unde trebuie să avem grijă ca şefii să nu se concentreze pe profitul lor pe termen scurt, ci pe profitabilitatea firmei pe termen lung. De asemenea, trebuie să combatem riscul corupţiei prin lobby corporatist. Sigur, acesta poate fi legal, dar se dovedeşte periculos atunci când jucători puternici din sectorul privat fac în aşa fel încât capturează guvernele.

Ar trebui ca Uniunea Europeană să conducă această luptă împotriva corupţiei? Ei bine, cu ocazia crizei, mulţi europeni au simţit pe propria piele efectele distrugătoare ale corupţiei. Prin urmare, cred că Uniunea Europeană şi Comisia, cu sprijinul cetăţenilor, trebuie să meargă mai departe în lupta anticorupţie.

ALGIRDAS ŠEMETA
(comisarul european pentru Impozitare,
 Uniune Vamală, Audit şi Antifraudă)

Corupţia este o ameninţare serioasă la adresa intereselor financiare ale Uniunii Europene. În scopul intensificării luptei împotriva fraudei, a corupţiei şi a oricărei activităţi ilegale care afectează interesele financiare ale Comunităţii Europene, Comisia a înfiinţat acum 10 ani Oficiul European Antifraudă (OLAF), care joacă şi va juca în continuare un rol important în combaterea corupţiei.

Instituţiile europene pot beneficia de experienţa operaţională a OLAF în lupta împotriva corupţiei. Prima Comunicare antifraudă adoptată de Comisie în 2001 era axată pe legislaţie şi pe managementul contractelor. Dată fiind experienţa căpătată de OLAF pe parcurs, în 2007 Comisia a anunţat o nouă strategie antifraudă bazată pe lecţiile învăţate. Activitatea OLAF garantează faptul că politica antifraudă şi anticorupţie a Comisiei este strâns legată de experienţa căpătată prin investigaţii.

Una dintre cele mai recente realizări în acest sens este aşa-numitul Sistem de Sesizare a Fraudei, pe care OLAF l-a lansat online la 1 martie 2010: corupţia şi frauda pot fi reclamate acum pe Internet, chiar sub protecţia anonimatului. Sistemul le va permite cetăţenilor vigilenţi să reclame mai uşor şi mai sigur cazuri suspicioase către OLAF.

De asemenea, cooperarea dintre OLAF şi alte instituţii este crucială: mă gândesc în special la Biroul Disciplinar şi pentru Investigaţii al Comisiei, căruia OLAF i se poate adresa pentru măsuri disciplinare ulterioare, dar şi la Eurojust (cu care are deja contacte de lucru) sau la Europol (cu care, prin noua Decizie-cadru, aplicabilă din 2010, trebuie să stabilească o colaborare).

Principala misiune a OLAF este să protejeze interesele financiare ale Uniunii Europene, aşa că se concentrează pe fraudă, indiferent de politica sau tipul de management folosite. Acest fapt are implicaţii internaţionale largi, având în vedere că Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor de sprijin pentru dezvoltare (55 de miliarde de euro prevăzute pentru 2010 în toată lumea) – OLAF are acorduri în acest sens cu state terţe. În acest context, aş vrea să subliniez importanţa unor noi modalităţi de cooperare internaţională: Academia Internaţională Anticorupţie (IACA) din Austria – prima de acest fel - a fost înfiinţată la începutul lunii septembrie şi are ca scop instruirea unei noi generaţii de experţi de top pentru linia întâi a luptei anticorupţie.

OLAF a detaşat un angajat în echipa care lucrează la dezvoltarea conceptului academic.

Există încă zone în care activitatea OLAF şi lupta împotriva corupţiei pot suferi îmbunătăţiri. Sper sincer să ajungem la o înţelegere cu Parlamentul European şi cu Consiliul în următoarele luni, referitoare la reforma OLAF şi la modalităţile în care putem să-l facem mai eficient.

Bazată pe analize de risc, audituri, practici şi pe experienţa câştigată între timp, politica antifraudă a Comisiei trebuie înnoită şi adaptată nevoilor curente. Cooperarea dintre OLAF şi unele Direcţii Generale (mai ales în domeniul informaţiilor şi al bunelor practici) trebuie extinsă prin Comisie. Unele Direcţii au dezvoltat strategii antifraudă, dar nu toate. În timpul mandatului meu va fi realizat un cadru coerent pentru strategii antifraudă în interiorul Comisiei, care să lase destul loc pentru instrumente specifice adaptate nevoilor individuale ale fiecărei Direcţii Generale. Această nouă strategie antifraudă va contribui, de asemenea, la o combatere mai eficientă a corupţiei. Strategia este în curs de elaborare şi voi ţine la curent Parlamentul European cu privire la evoluţia lucrurilor.

Lupta împotriva corupţiei şi a fraudei nu se poate baza doar pe control, ci este o problemă interdisciplinară. Această nouă strategie antifraudă va fi complementară politicii anticorupţie realizată de cei care se ocupă de Afaceri Interne.
Dacă mă întrebaţi care sunt măsurile concrete asupra cărora trebuie să ne concentrăm, pot să mă refer la:
- reguli simplificate de distribuire a fondurilor, în special pentru achiziţii publice şi granturi. E posibil să le cerem beneficiarilor să-şi crească standardele pentru prevenirea fraudelor. Pe de altă parte, ar trebui să le facilităm modalităţile de aplicare pentru fonduri;
- ar trebui să analizăm anumite programe subsidiare care să sprijine competitori individuali;
- trebuie să prevenim în continuare conflictele de interese ale celor care distribuie fondurile şi sunt beneficiari în acelaşi timp (cum sunt reprezentanţii municipalităţilor în domeniul fondurilor structurale);
- trebuie să vedem cum putem să-i motivăm pe reclamanţi pentru a ne oferi detalii şi să distribuim mai activ informaţii publicului despre instituţiile care se luptă cu frauda şi corupţia;
- în fine, aşa cum aţi menţionat în Declaraţie, trebuie să instituim măsuri descurajatoare diversificate, cum ar fi penalităţile financiare şi sancţiunile disciplinare. N-ar trebui să trimitem fiecare caz minor în justiţie, mai ales atunci când procedurile sunt greoaie şi rezultatele incerte.

Cred că actuala Comisie va intensifica eforturile antifraudă şi anticorupţie şi va creşte standardele. Cu siguranţă, eu unul voi încerca să contribui la acest lucru.

JANA MITTERMAIER
(şefa biroului din Bruxelles al Transparency International)

Cum pot fi protejate mai bine fondurile europene? Ar trebui să fie făcuţi publici beneficiarii, scopul şi destinaţia fondurilor. Am dori ca statele membre şi Comisia să facă publice datele complete, într-o manieră comparabilă, într-o singură limbă, într-o bază de date uşor accesibilă. Dacă are acces la o asemenea bază de date, societatea civilă poate monitoriza folosirea fondurilor europene şi poate descoperi cazurile de fraudă sau corupţie.

Realitatea e sumbră – la nivelul statelor membre nu avem acces la toate aceste date, dintre care unele sunt incomplete. Găsirea datelor complete despre cheltuirea banilor europeni necesită mult timp din partea societăţii civile, care are dificultăţi şi în analizarea şi înţelegerea informaţiilor disponibile. Statele membre îşi aduc la zi datele în momente diferite şi în limbi diferite, ceea ce face ca operaţiunile de comparare să fie foarte dificile pentru societatea civilă, numai dacă ne gândim la costurile traducerilor.

O să vă ofer un caz: am vrut informaţii despre fondurile de dezvoltare regională primite de Grecia în 2009. Pe Internet, am deschis portalul Uniunii, capitolul fonduri, am ales Grecia şi am fost trimişi pe site-ul Comisiei, unde am accesat capitolul legat de dezvoltare regională, de unde am ajuns la o hartă a Greciei şi am dat click pe o regiune. De aici am fost trimişi către un site al Guvernului Greciei, conţinând câ­teva documente în limba greacă. Am dat click pe versiunea engleză, unde am găsit o secţiune cu titlul „cine sunt beneficiarii“. Plini de speranţă, am intrat, dar aici am dat peste definiţia termenului de „beneficiar“...
Un alt exemplu se referă la o comparaţie pe care un ONG a vrut să o facă între datele referitoare la fondurile regionale din 4 state membre. Dar prima dintre ţări pune la dispoziţie un document cu 7 coloane, a doua unul cu 5 coloane, a treia unul cu 11 coloane, iar ultima unul cu 8 coloane.

În concluzie, ca să putem compara datele, e nevoie de multe căutări, traduceri, adaptări de format, în timp ce Comisia are deja aceste date gata sistematizate. Rugămintea noastră este să le pună la dispoziţia publicului într-un singur loc, într-o singură limbă. Transparenţa finanţărilor europene permite dezbaterea publică – până la urmă, este vorba despre banii contribuabililor -, lucru esenţial în funcţionarea unei democraţii. Dacă datele referitoare la fondurile europene sunt prezentate în mod transparent, există mai puţine şanse de corupţie.

Corupţia are loc pe întuneric, nu la lumină!

RUSLAN STEFANOV
(directorul Programului Economic al Centrului pentru Studiul Democraţiei din Sofia)

Criza economică a dezvăluit severitatea problemelor legate de guvernare pe ambele maluri ale Atlanticului. Uniunea Europeană a făcut eforturi în combaterea crimei organizate şi a corupţiei, dar una dintre marile provocări o reprezintă rapoartele oficiale, în care guvernele se feresc să facă publice elemente sensibile. Un astfel de exemplu este în Bulgaria, unde un recent raport guvernamental arată că cei implicaţi în crima organizată nu se folosesc de corupţie – ceea ce e cel puţin ciudat, având în vedere amploarea fenomenului. Programul de la Stockholm oferă o mai bună perspectivă asupra corupţiei, iar noi sperăm că, prin Tratatul de la Lisabona, care acordă mai multă putere Parlamentului European, să intrăm într-o nouă eră a monitorizării corupţiei.

Comisia Europeană a comandat un studiu care să examineze legăturile dintre crima organizată şi corupţie. Acesta este primul studiu care examinează cum crima organizată foloseşte corupţia ca pe o unealtă în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Studiul, care a fost realizat de Centrul nostru, se bazează pe mai mult de 150 de interviuri cu specialişti în problema corupţiei (poliţişti, procurori, criminologi şi specialişti în domeniul fraudei). Au fost analizaţi mai bine de 120 de indicatori statistici pentru a examina tendinţele şi tiparele în modul în care crima organizată foloseşte corupţia. Am studiat diferite aspecte ale criminalităţii – droguri, prostituţie, trafic de oameni – şi am descoperit că, în toate acestea, corupţia este o unealtă foarte des folosită în poliţie, ca primă linie de apărare împotriva criminalităţii, dar şi în serviciile vamale, în justiţie şi în viaţa politică. Am descoperit că există diferenţe enorme între datele oferite de diferite ţări. De asemenea, în unele ţări există informaţii, dar ele nu sunt făcute publice.

Printre recomandările făcute către Comisia Europeană în urma studiului se numără dezvoltarea unui mecanism independent de monitorizare a corupţiei. Un astfel de mecanism era greu de realizat în urmă cu 10 ani, dar acum avem informaţiile şi experienţa necesare pentru asta. Apoi, e nevoie de o reţea de analişti independenţi, nonguvernamentali, care să colecteze şi să analizeze informaţiile oficiale şi alternative despre corupţie şi despre politicile anticorupţie. De asemenea, sunt necesare instrumente de colectare a informaţiilor: sondaje despre corupţie ar trebui făcute anual sau bianual în cadrul Eurobarometrului. Avem nevoie să cunoaştem puterile, capacitatea şi politicile unităţilor interne implicate în lupta împotriva corupţiei instituţionale (poliţia, vămile, justiţia, fiscul, armata etc.). Ar trebui să apelăm şi la surse alternative de informaţie - sursele oficiale şi metodele standard de cercetare produc rezultate limitate. În lumina prevederilor Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană ar trebui să dezvolte instrucţiuni pentru a include în definiţia corupţiei o paletă mai largă de activităţi infracţionale. Asta ar face ca şi statisticile referitoare la corupţie să fie comparabile între statele membre.

Studiul oferă câteva recomandări şi statelor membre, printre care: evaluarea politicilor anticorupţie, asigurarea accesului cercetătorilor independenţi la informaţiile instituţiilor publice, o cooperare mai bună între instituţii, pregătirea personalului şi conştientizarea problemei în rândul funcţionarilor publici, dar şi al sectorului privat.

THIERRY CRETIN
(director, Investigaţii şi Operaţiuni I,
OLAF - Oficiul European Antifraudă)

Mi s-a cerut să prezint un caz din munca noastră, dar confidenţialitatea mă împiedică să dau prea multe detalii. Aşa că am făcut o selecţie de elemente din diferite dosare.

Încep cu istoria unei acuzaţii de fraudă. Sub aspect infracţional, suntem obligaţi să înaintăm informaţiile de care dispunem unei autorităţi judiciare din statul membru respectiv. Această autoritate începe o anchetă preliminară şi obţine o serie de documente bancare în care găseşte date interesante legate de un proiect european. Numai că nu poate să le înţeleagă pe deplin, pentru că nu are experţi în domeniu, aşa că apelează la noi, la OLAF. Pe scurt, am descoperit că multe dintre acele date erau legate de achiziţii publice, care sunt elementul-cheie legat de corupţie în acest domeniu.

Am aflat că unii dintre câştigători au avut informaţii anterioare concursurilor, care i-au ajutat să obţină contractele. Aparent, nu era nimic vizibil, pentru că procedurile păreau corecte. Acest caz a fost cu atât mai grav cu cât unii dintre operatorii economici au putut chiar ei să stabilească regulile concursurilor. Veriga slabă era în statul membru respectiv, unde oameni din administraţie, funcţionari publici, au primit bani ca să influenţeze competiţia pentru achiziţii. Aceasta este corupţie în formă pură. Mai interesant este că am descoperit că erau implicaţi şi funcţionari europeni – o altă verigă slabă. Schema din spatele acestei afaceri era formidabilă, necunoscută din afară şi invizibilă pentru Comisie.

Aşadar, am început cu un dosar de fraudă şi am ajuns la unul de corupţie, care nu era cunoscut iniţial. Asta demonstrează că, în interiorul fraudei, corupţia poate fi un mecanism mai eficient de obţinere a banilor.

Corupţia este foarte bine ascunsă. Recomandarea mea, bazată pe experienţa OLAF, este: decojiţi temeinic ceapa, primul strat nu e cel important!

În opinia mea, schimbul de informaţii este esenţial. Am colaborat cu autorităţile naţionale, am reuşit să facem împreună verificări încrucişate ale informaţiilor şi astfel am rezolvat cazul, pentru că numai o acţiune colectivă este eficientă împotriva corupţiei. Avem nevoie de o bază legală pentru un schimb de informaţii în timp util şi eficient, fără consecinţe juridice pentru partenerii implicaţi. Reţeaua descrisă anterior era legată de un consultant. Am descoperit ceva surprinzător: de-a lungul procesului, un singur număr de telefon apărea în dreptul mai multor agenţi economici. Această verificare ar fi putut avea loc la început, chiar înainte de alocarea sumei. Sigur, se merge pe încredere, dar trebuie să verificaţi!

Corupţia este legată de multe ori de crima organizată şi e important să aflăm cine este beneficiarul economic din spatele ei. OLAF a împărtăşit din experienţele sale şi a atras atenţia auditorilor, spre exemplu, asupra amănuntelor pe care trebuie să le verifice.

Sigur, respectarea regulilor e necesară, dar avem nevoie şi de etică şi, după cum am explicat, de puţină curiozitate: verificaţi numere de telefon, adrese şi poate veţi găsi ceva.

Corupţia poate să existe şi să înflorească numai dacă e acceptată şi tolerată. Tiparele de corupţie nu au succes atunci când cineva spune „nu!“ şi, astfel, rupe lanţul – aici societatea civilă joacă un rol important în atragerea atenţiei. Vorbiţi, vă rog! Cel mai bun prieten al corupţiei este tăcerea.

MONICA MACOVEI

În privinţa transparenţei folosirii fondurilor europene, în rezoluţia antifraudă a Parlamentului există un amendament în care am cerut formulare standard într-una dintre limbile de lucru, cuprinzând toate informaţiile asupra beneficiarilor, disponibile pe site-ul Comisiei.

Legat de prezentarea OLAF, trebuie să vă spun că, din câte ştiu, doar 7% din investigaţiile lor sunt urmate de rechizitorii în statele membre. Odată ce un caz ajunge la tribunal, procentajul condamnărilor este destul de ridicat. Prin urmare, problema e la nivelul investigaţiilor. Nu e suficient să cerem statelor membre să facă anchetele mai bine. Spre exemplu, mă gândesc că poate ar fi mai bine ca OLAF să finalizeze investigaţiile şi să facă rechizitoriile. De asemenea, trebuie să luăm în calcul instituţia Procurorului European, care este prevăzută în Programul de la Stockholm.

Aşa cum aţi auzit de la comisarul Malmström, pachetul legislativ european anticorupţie va fi gata în primăvara anului viitor. Eu voi continua ce am început. Să sperăm că, în 2011, cu sprijinul societăţii civile, vom avea o politică anticorupţie mai bună la nivelul Uniunii Europene.

Selecţie şi traducere de RĂZVAN BRĂILEANU

Nota redacţiei:
Printre cei care au luat cuvântul în cadrul audierii publice s-a mai numărat: Ingeborg Grässle (europarlamentar, coordonatorul PPE în Comisia de Control al Bugetului), László Tőkés (vicepreşedinte al Parlamentului European), Ana Gomes (europarlamentar), Sorin Ioniţă (Societatea Academică din România), Natasha Srdoc (Institutul Adriatic pentru Politici Publice, Croaţia), Diarmid OSullivan (Global Witness, Marea Britanie), Nicholas Hildyard (The Corner House, Marea Britanie), Valts Kalnins (Centrul pentru Politici Publice Providus, Letonia) şi Laura Ştefan (Societatea Academică din România).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22