Pe aceeași temă
Diferiţi psihiatri dau aceleiaşi persoane diagnostice radical diferite. Diagnosticele psihiatrice n-au valoare predictivă asupra evoluţiei „bolnavilor“. Atât terapiile verbale, cât şi tratamentele medicamentoase cad la testarea ştiinţifică a eficacităţii. Analiza statistică a simptomelor arată că bolile reale ar fi cu totul altele.
Istoria psihiatriei conţine diagnostice precum drapetomania („boala“ ce-i făcea pe sclavii negri să fugă), epilepsia sau homosexualitatea, iar travestiţii sunt încă diagnosticaţi drept bolnavi psihic (cu excepţia câtorva ţări, precum Franţa). La originea sa, psihiatria a fost o metodă prin care familiile bogate scăpau de rudele ce încălcau normele rigide ale societăţii aristocratice, facilitând preluarea averii lor. Spitalele de nebuni erau, iniţial, afaceri private ce stocau contra cost aceşti aristocraţi neconvenabili pentru familiile lor. Au fost naţionalizate relativ recent, ceea ce a facilitat extinderea controlului şi asupra săracilor. Aria de acoperire a diagnozelor a fost extinsă masiv. Azi, ni se spune că un om din cinci ar „suferi“ de o „boală“ psihică.
Sociologic, creşterea influenţei psihiatriei a coincis cu capitalismul şi secularizarea. Răspândirea capitalismului a generat un hedonism larg răspândit, care generează cerere pentru terapie. Bisericile şi-au redefinit scopul pe urma psihiatriei. Dacă în trecut, religia pretindea un rol în menţinerea ordinii sociale prin promovarea „virtuţii“, astăzi, ea e reinterpretată ca oferind „confort“. Religia însăşi s-a secularizat.
Politic, creşterea influenţei psihiatriei subminează statul de drept, i.e. domnia legilor. Astăzi, pe baza judecăţii arbitrare a unui psihiatru, oamenii pot scăpa de justiţie, pretinzându-se „nebuni“, iar oamenilor nevinovaţi li se poate lua libertatea şi pot fi obligaţi să se supună unor „tratamente“. Legea e înlocuită prin autoritate, iar autoritatea psihiatrică nici măcar nu-i constrânsă democratic, pretinzându-se ştiinţifică.
Psihiatria creşte ca o a patra putere în stat şi, prin „descoperirea“ a tot mai multe „boli psihice“, îşi extinde treptat pretenţia de autoritate. Lipsa de opoziţie se explică prin hedonismul generat de capitalism, ideile paternaliste de compasiune cu forţa şi disoluţia treptată a idealului statului de drept, ca urmare a creşterii statului asistenţial.
