Romance si tiganci

 

Avem acces egal la educatie, fetele sunt incurajate sa mearga la scoala, toate femeile majore au drept de vot, numarul profesiilor si ocupatiilor rezervate barbatilor s-a redus considerabil, avem cateva femei ministri, avem un Consiliu National de Combatere a Discriminarii si o Agentie pentru Egalitatea de Sanse. Si totusi, romanii sunt misogini. Sotii nu ajuta in gospodarie, avem rezerve fata de capabilitatile unei femei politician si soferitele sunt acuzate de toate neregulile din trafic. In general, locul femeilor este la cratita. La fel e situatia si cu integrarea romilor: avem o Agentie Nationala pentru Romi, o Strategie de Imbunatatire a Situatiei Romilor, un Plan National, un Deceniu de Incluziune, mii de ONG-uri, programe si proiecte, iar din 2007 vom avea si fonduri structurale. Dar romanii raman rasisti si intoleranti, nu renunta la prejudecati si nici nu recunosc ca le-ar avea - sunt "antitiganisti": o campanie publica pentru colectarea de rechizite si haine pentru elevii romi e parodiata pe Internet cu sloganul "Copiii romi vrea sa merge pa scoala. O campanie sociala sustinuta financiar de 20 de milioane de romani si unguri"; o ziarista intreaba la o conferinta de presa de ce romii se plang atat de discriminare, ca doar e vina lor; intr-o revista online, un autor explica marea miselie a folosirii vocabulei "rrom", menita sa submineze intregul popor roman prin asimilarea sa cu tiganii.

Daca miscarea feminista a obtinut drepturile propriu-zise ale femeii, dar mai are de lucrat la atitudinea barbatilor, miscarea activista roma e pe drumul cel bun in ceea ce priveste programele pilot sau masurile afirmative, mai are nevoie de multa sustinere financiara si umana pentru generalizarea acestor programe si imbunatatirea propriu-zisa a situatiei etnicilor romi si se loveste de un zid aproape de neclintit in ceea ce priveste mentalitatile. Dar ce se intampla atunci cand feminismul se intalneste cu miscarea roma? Avem un curent destul de slab de emancipare si o serie de modele de urmat.

Tiganca florareasa, studenta la limba romani, ONG-ista roma. Sunt trei exemple de femei care au aproape un singur lucru in comun: etnia. E tot asa de greu sa scrii despre femeile rome cum ar fi sa te referi la romance: baba de la tara, solista pop, lucratoarea de la APACA, secretara, sefa, feminista si casnica. Cautand exemple, ajungi pana la urma la stereotipuri pe care le prezinti sub un titlu generic: femeia din Romania. Nu poti sa vorbesti despre un grup fara sa simplifici, sa generalizezi si, pana la urma, sa deformezi.

Am deschis bine ochii si ne-am spus ca nu e nici o afacere sa fii femeie roma. Daca romii o duc prost si femeile sunt in general marginalizate, inseamna ca femeile rome au o situatie si mai rea. In principiu, ele n-au nevoie de prea multa carte, trebuie sa se marite virgine si sa faca 4-5 copii. Si le-am privit cu compasiune si cu putina superioritate, uitand ca nici bunicile noastre n-aveau mai mult de 4 clase, ca nu prea puteau sa se marite fara zestre si nu foloseau metode contraceptive. E usor sa nu te mai gandesti la unele lucruri, sa consideri ca avantajele de acum au fost acolo dintotdeauna si sa-i consideri pe romi inapoiati pentru ca-si marita fetele la 12 ani si iau bani pe ele. Dar adevarul e ca - romi si majoritari - nu suntem chiar atat de diferiti.

 

Maria Bercea

 

 

MARIEA IONESCU, presedinta Agentiei Nationale pentru Romi

Fetele rome vor sa invete carte, vor sa traiasca altfel

 

In ce stadiu de implementare se afla in prezent masurile Deceniului de Incluziune a Romilor in Romania?

Deceniul inseamna pe o perioada de 10 ani de zile in care o sa facem eforturi sa diminuam discrepantele de dezvoltare socio-economica a comunitatilor de romi. Pe o perioada de 10 ani trebuie sa punem la un loc fondurile de la guvern, de la Banca Mondiala, de la Comisia Europeana, fondurile structurale. Trebuie sa ne facem o imagine despre politica - de unde plecam, unde vrem sa ajungem in 10 ani si cu ce instrumente financiare.

Romania a dat presedintiei Deceniului o anumita culoare. Am vorbit cu omologii din Bulgaria, care ar trebui sa preia presedintia, si imi spuneau ca ei nu pot sa angajeze romi cum am facut eu in Romania. Sau se intrebau cine le plateste lor costurile activitatilor din perioada presedintiei. La inceputul Deceniului am spus ca vom coordona procesul, ca fiecare tara sa-l duca mai departe, si asta am putut sa facem.

Un succes pe Deceniu, care a reusit in Romania si in Cehia, este infiintarea fondului fiduciar. Comitetul de coordonare al Deceniului, adica tarile membre si organizatiile internationale, a propus infiintarea unui fond de incredere, in care guvernele sa puna anual cate 20.000 de euro, pe langa alti donatori. Va fi un fond care se adreseaza unor activitati conexe celor pe care trebuie sa le executam. Nu vom finanta planurile de actiune ale tarilor noastre din acest fond. Daca am vrea de exemplu sa insistam pe problematica femeii, bani pentru intalniri de genul acesta vom lua din trust fund. In Romania, pana in 2015 guvernul va aloca anual, prin hotarare de guvern, cate 20.000 de euro in acest fond.

Planurile de actiune ale Deceniului erau facute, mai putin indicatorii de performanta, pe care i-am facut noi. Dupa aceea a trebuit sa estimam niste rezultate. Inca nu le-am dat guvernului si nu le-am discutat in parlament, pentru ca tocmai a fost adoptata Strategia de Imbunatatire a Situatiei Romilor pe perioada 2006-2008. Incercam la prima rectificare bugetara, din iulie, sa obtinem bani pentre niste masuri din Strategie, careia incercam sa-i facem si o metodologie. Inca nu-mi dau seama unde duc planurile din Deceniu, pentru ca ele ar trebui sa fie complementare Strategiei. De exemplu, problema locuintei este una la nivel national, mai ales dupa inundatii. In Strategie am prevazut ca vrem sa construim case. In Deceniu ce-ar trebui sa spun ca el sa fie complementar? Si atunci, am preferat sa mai intarzii un pic adoptarea planurilor pentru Deceniu, dar, in orice caz, o sa le adoptam anul acesta. Poate ca, pentru o parte din planurile pe Deceniu, ne vom axa pe fondurile structurale.

 

Sfaturi si consultanta pentru ministere

 

Care e situatia cu alocarea fondurilor de la guvern?

Pentru Deceniu, am in vedere in primul rand fondurile structurale de dezvoltare rurala. Eu nu astept sa primesc bani de la guvern pe Strategia de Imbunatatire a Situatiei Romilor, pentru ca nu ANR face locuinte sau nu ANR trimite copiii la scoala. Lucrul acesta il fac ministerele de resort, care sunt mai pragmatice si au mai multe instrumente. In metodologie o sa prevad ca, in baza Strategiei, fiecare minister sa-si faca propria strategie pe care sa o bage la bugetul de stat. Ce o sa mai facem noi? Imi propun si sa infiintam anul acesta un Departament de Monitorizare a Incluziunii Romilor. Eu cred ca e mai interesant sa dam sfaturi si consultanta ministerelor de resort, cu care noi suntem parteneri, sa monitorizam aplicarea politicilor. Am atras un milion de dolari de la Banca Mondiala ca sa infiintam acest Departament de Monitorizare a Incluziunii Romilor, care va functiona pe o perioada de 3 ani, incepand de anul acesta. Vom avea 8 colaboratori in teren, care vor masura gradul de incluziune a romilor in politicile publice. Mai avem un grant de 350.000 de dolari pentru intarirea infrastructurii organizationale, intarirea institutiei, atat a agentiei cu sediul la Bucuresti, cat si a birourilor regionale, tot pe o perioada de 3 ani.

Tot pe termen lung, am pregatit bucatica noastra pe fondurile structurale. Nu e estimata inca financiar, pentru ca nu stim daca intram in 2007 sau nu. Am mai elaborat 10 programe de dezvoltare comunitara locala. Pentru finantare, incercam la rectificarea bugetara, dar putem sa le si trimitem in programul de incluziune sociala, care va fi gestionat de patru parteneri: Ministerul Muncii, Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), Ministerul Educatiei si Agentia Nationala pentru Romi. Este un fond de 12,5 milioane de dolari, pregatirea lui incepe anul acesta, la anul vom putea aplica.

In Romania, absorbtia fondurilor europene este o mare problema. Care credeti ca va fi situatia cu fondurile structurale?

E o diferenta intre programele Phare si fondurile structurale. Phare a fost o procedura extrem de birocratica si de greoaie. De pilda, dintre ONG-urile rome, maxim 5-6 au putut sa aiba un proiect Phare. In cazul autoritatilor locale, e si mai grav. La fondurile structurale cererea de proiect este mai simpla, ea se bazeaza pe anexe, studii de fezabilitate, planuri de afaceri, lucrurile astea se fac cu specialisti. Exista si promotorul de proiecte: o persoana care cunoaste tehnicile si ofera consultanta. In reteaua ANR pregatim oameni ca promotori de proiecte, ca ei sa poata oferi consultanta autoritatilor locale si ONG-urilor. E adevarat, capacitatea de absorbtie a fost o problema in toate statele, dar conteaza si ceva-ul acela pe care-l are fiecare tara. De pilda, in Ungaria s-a venit cu ideea unor activitati aducatoare de venit: economia sociala - cativa oameni se strang si vor sa faca o activitate aducatoare de profit, profit care se reinvesteste. Au avut mai multe unitati de genul acesta, la nivel national ele au atras bani. Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii a preluat conceptul acesta si ne intreaba cum am putea sa avem mai multe tipuri de activitati aducatoare de venit care sa fie coordonate de femei. E o idee pe care am exersat-o in experienta mea de ONG-ista: am inchiriat 10 ha de teren pe care s-a pus ardei iute, pentru ca era un cumparator. Femeia respectiva a putut sa conduca afacerea pana la momentul cand cumparatorul nu a mai cumparat toata marfa si a dat afacerea peste cap.

 

Contam pe monitorizarile Comisiei Europene

 

De cand Romania are presedintia Deceniului, problematica roma a fost pe agenda publica. Credeti ca dupa ce presedintia n-o sa mai fie in Romania o sa mai fie cazul?

Cred ca romii o sa fie in continuare pe agenda politicienilor. De ce? Pe de o parte, pentru ca Raportul de tara din octombrie va fi mai explicit ca acum. Raportul din mai spune numai ca trebuie sa insistam pe incluziunea sociala a romilor. Probabil ca in toamna va fi mult mai explicit, si atunci contez foarte mult pe monitorizarile in continuare ale Comisiei Europene. Dupa aceea, contez pe faptul ca ANR este vazuta in acest moment ca o institutie de specialisti, care poate oferi sfaturi si consultanta. Contam si pe aliante si parteneriate strategice, cum ar fi cea cu liberalii europeni sau cu Ministerul Muncii.

Considerati ca ANR si Strategia de Imbunatatire a Situatiei Romilor are sustinere din partea clasei politice?

Sprijinul politic este necesar, dar problema romilor nu este una care sa tina numai de campaniile electorale si de rezultatele lor, tocmai fiindca este complexa si rezolvarea ei necesita timp indelungat. Evit, daca vreti, sa spun daca am sau nu sprijin politic. De curand am organizat la Bucuresti o mare reuniune internationala, iar grupul de specialisti pentru romi din cadrul Consiliului Europei a binevoit sa ma cheme sa le spun ce am facut de cand sunt presedinte. M-am dus si le-am spus ce-am facut, dar am intrebat aceste institutii cum sprijina ele Guvernul Romaniei, ANR. Vreau sa intreb fiecare partener, si Comisia Europeana, si OSCE, si Consiliul Europei, pentru ca vad mai curand sprijinul acesta ca fiind de lunga durata decat sprijinul PSD, PNL sau al altui partid.

Aveti sustinere din partea societatii civile rome?

In 2004, o firma contractata si platita de Comisia Europeana a facut un raport de evaluare a mecanismelor de implementare a Strategiei de Imbunatatire a Situatiei Romilor. Una dintre prevederi era sa se infiinteze un consiliu consultativ pe langa presedintele ANR care sa fie format din oameni din ministerele de resort si din organizatiile neguvernamentale. Dar, daca esti intr-o comisie, nu poti sa beneficiezi de fonduri, esti in conflict de interese. Si atunci, ideea mea a fost ca nu o sa le introduc in consiliul consultativ, dar o sa fac un subcomitet cu ONG-uri, dar cu cele care nu vor aplica niciodata la fondurile de care se ocupa ANR, adica nu ONG-urile romilor. Altminteri, Strategia am discutat-o cu organizatiile neguvernamentale. La Hadareni, cand am plecat sa vedem care e problema si sa elaboram programul, ne-am dus cu organizatiile neguvernamentale. Ne intalnim tot timpul, particip la reuniunile lor sau ne consultam. Formal, nu am un parteneriat. Intr-unul din departamentele noastre avem relatia cu ONG-urile: o baza de date actualizata, informatii despre fonduri, despre politicile noastre sau ale altora, pe care le dam pe retelele de ONG-uri. Este o relatie buna, exclus formatiunea politica din parlament.

 

Nu putem sa ascundem lipsa de educatie sub umbrela traditiei

 

Deceniul are si o componenta axata pe egalitatea de sanse intre femei si barbati. Spuneti-mi despre ce e vorba.

Au mai iesit ceva studii in momentul acesta si am vazut, de pilda, politica celor patru R. Multe fete tinere cunoscute in societatea civila au venit in agentie, s-au angajat la noi ca sa facem o echipa. Noi ne-am evaluat institutia si am vazut ca avem multe fete, si baieti vreo cativa. Deci ar fi un R - femeile sa fie prezente si in pozitiile de decizie. Al doilea R ar fi faptul ca in politicile noastre - si in Deceniu, si in Strategie - am introdus componente destinate femeilor. Poate ca, daca nu eram femei, poate le introduceam. Dupa aceea, am facut si un protocol cu ANES. Femeia la noi in agentie este preponderenta, femeia este coordonatoare de politica, este implementatoare de politica, femeia introduce politica pentru femei in politici, femeia scrie despre femei.

Am facut recent o cercetare cu sociologii din ICCV si a trebuit sa facem o comparatie intre generatia matura, generatia varstnica si generatia tanara. Asa am putut constata schimbarea: generatia matura stie sa scrie si sa citeasca, cu greutate, dar stie. Femeia varstnica si matura este de doua ori mai expusa nescolarizarii decat barbatii. Dar iata ca s-a schimbat, la generatia tanara numarul femeilor educate a crescut. Se duc fetele la scoala, in contextul acesta al emanciparii. Femeia tanara este mai educata decat generatiile anterioare. Barbatii prefera scolile profesionale, spre deosebire de femei - o parte sunt cele care se marita si prefera activitatile casnice, o alta parte sunt cele care se duc la scoala. Avem fete studente, intre 2000 si 2005 numarul lor e in crestere. Avem cazuri de fete care au plecat de acasa pentru ca voiau sa continue scoala. La reuniunea de la Bucuresti am vazut fetele tinere cu un manifest in care spuneau: nu putem sa ascundem sub umbrela traditiei lipsa noastra de educatie. Sa vina lucrul acesta din gura unor fete tinere rome e deosebit.

Am gasit o chestie socanta la Ramnicele, in judetul Buzau: fete promise ca se marita la 8 ani. M-am speriat teribil, m-am dus si am stat acolo pe capul lor pana cand am smuls de la ei promisiuni. Pana sa ajungem noi, acolo au lucrat cei de la Directia pentru Protectia Copilului. La un moment dat, au fost nevoiti sa ajute o fetita a carei mama trebuia sa se marite si nu gasea o solutie pentru copila ei de 8 ani, si atunci a intrat in jocul acesta al promisiunilor. Numai ca fetita a fost cea care a zis nu si a preferat sa plece de acasa si sa stea intr-un camin.

E aici o separatie completa: ori scoala, ori casatorie?

Cam asta propun traditionalistii romi. In cel mai bun caz le lasa sa se duca la scoala pana in clasa a VI-a, sa stie sa numere banii, sa stie sa faca cumparaturi, dar dupa aceea e bine sa invete sa fie gospodine, caci barbatul are nevoie sa fie protejat. Si in familia mea, fratelui meu ii place sa fie traditional, asta insemnand ca ii place sa fie protejat de nevasta, ba, mai mult, se joaca cu identitatile lui: cand vrea sa fie protejat este rom, cand nu vrea sa fie protejat este evreu sau roman.

Si nu se merge spre un model in care sa poata fi combinate cele doua aspecte?

Ba da. Cred ca pana la urma si femeia si-a dat seama. Ce vrea sa faca? Sa creasca 4, 5 copii si sa fie o femeie printre celelalte femei sau vrea sa fie o femeie cu un punct de vedere, care poate, la randul ei, sa sprijine familia? Faptul ca si fetele tinere prefera sa se duca la scoli profesionale mie imi spune ca si ele ar vrea sa fie cele care aduc venit in casa, care vor sa fie responsabile, sa fie independente economic.

Si credeti ca se poate vorbi de un fel de emancipare a femeilor rome?

Un inceput. A scazut proportia fetelor nescolarizate, si ele vor sa se duca la scoala, si ele prefera scolile profesionale, dar mai ales vor sa invete carte, vor sa traiasca altfel.

Credeti ca feminismul in sens clasic se poate aplica miscarii rome?

Asta se observa mai mult la organizatiile neguvernamentale. Noi ne-am dus la profesorii de la sociologie si le-am spus ca studentii lor pot sa vina la noi in institutie sau in ONG-uri sa faca practica. Sunt mai ales fetele cele care spun ca vor, spre deosebire de baieti, care-si ascund identitatea. E si asta un lucru de emancipare.

 

Masurile afirmative pentru romi au si efecte perverse

 

Care e gradul de participare al femeilor rome in viata publica si politica si care sunt obstacolele pe care le au de trecut?

Femeia in cea mai inalta functie este aceasta cu care vorbiti. Mai avem femei consiliere alese in timpul campaniei electorale, pentru ca au candidat cu partidul politic minoritar, mai avem femei in institutii pe functii de executie, nu pe functii de conducere. La noi, la ANR, inca n-avem functionari publici care sa stea in institutie 5, 6 ani, ca sa poata sa fie sefi de servicii. Avem numai angajati contractuali. Deci angajarea in institutii pe functii stabile sau pe functii de conducere a femeii rome este extrem de scazuta.

Ce avem de gand sa facem? Eu m-am axat pe tineri. Am primit de la ei feed-back bun, pentru ca au venit si s-au angajat. Daca institutia e stabila vor ramane, vor capata experienta si, la un moment dat, sa zicem in 3, 4 ani, vom avea functionari publici romi, vom avea posturi stabile. In Memorandumul Comun de Incluziune Sociala, semnat deja de Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, se vorbeste de angajarea romilor in institutii. Lucru pe care l-am prevazut si noi in Deceniu. Dar orice politica are si un efect pervers. Ce inseamna un singur rom sau doi intr-o institutie? Am avut colegi romi in diferite institutii din Romania care au fost nevoiti sa plece. De ce? Pentru ca, mai ales generatia tanara, inclusiv cea de jurnalisti, preia un fapt asa cum este azi. De pilda, am auzit o intrebare de la o ziarista: ce parere am eu despre locurile speciale pentru romi, care cresc discriminarea romilor de catre ceilalti? Probabil ca despre asta vorbim in 2006, dar in '92 ne chinuiam ca ministerul sa preia aceasta politica si sa inteleaga ca e bine si pentru Romania in viitor sa aiba o generatie de tineri romi scoliti. Privita cu istoricul si cu filozofia ei, eu o vad ca o masura buna. Dar un tanar din 2006 vede ca e de fapt o discriminare a romanilor. Se spune: bine, dar ei intra cu 5, fata de altii care au 7, dar nu intra. Daca sunt unii care nu intra in facultati, trebuie sa fie un vinovat. Si atunci, vinovatul e unul care a intrat cu 5, pe locurile speciale. Studiile de la Consiliul National de Combatere a Discriminarii vorbesc despre discriminare cat e de mare, despre perceptii cat sunt de negative. Nu e usor sa lucrezi intr-o institutie a statului si sa ai si curaj sa spui ca esti rom. Am colege care au ramas in institutii, dar care nu si-au recunoscut identitatea.

 

Femeia roma e perceputa ca incapabila

 

Sunteti de acord cu ideea ca in cazul femeilor rome discriminarea este dubla?

Mi se intampla si mie. Ma duc in institutii si incerc sa vorbesc cu tot elanul despre un lucru pe care trebuie sa-l facem impreuna pentru romi. De multe ori, nu ma stie lumea ca sunt si de etnie roma, si este un puternic refuz al subiectului. Dupa aceea, vin si spun ca sunt roma, si atunci e o stare de jena. Dar, este adevarat, femeia roma are intr-adevar mai multe probleme decat femeia majoritara, mai ales de incapabilitate.

In ce sens?

Nu stiu de ce femeia roma este perceputa ca fiind o femeie incapabila. Mai ales ca este o temere: primul lucru pe care-l faci cand auzi o femeie roma sau o vezi este sa pui mana pe geanta sa te protejezi. Dupa aceea, vrei sa vezi daca femeia roma miroase urat. E drept, noi ne intrebam unde sunt modelele. Si, daca sunt, de ce nu se prezinta? Nu prea avem ce prezenta. Sunt putine femei rome care prefera competitia, inclusiv competitia cu barbatii. Eu am o campanie de 3 ani de zile de denigrare si imi spun: oare de ce nu pun punct si nu ma duc acasa? Noi, femeile, vrem sa demonstram ca suntem bune. Pana la urma si in organizatiile neguvernamentale preponderente sunt femeile, deci ele sunt cele care iau decizii. Se intampla si ca presedintele sa fie un barbat, dar ele sa fie furnicutele care cresc nivelul organizatiei.

Considerati ca perceptia majoritarilor fata de romi s-a imbunatatit? In 10 ani n-o sa mai existe sau o sa existe mai putin antitiganism, discriminare?

Ati pronuntat un concept nou. Antigipsismul, tradus antitiganismul, a venit din afara. Il simt cu inima, dar nu pot cu capul. Ca sa vorbim despre antitiganism trebuie sa avem prevederi legale. Ca sa introducem conceptul de discriminare am facut un grup de lucru cu reprezentantul romilor, reprezentantul maghiarilor, al persoanelor cu dizabilitati s.a. Am stat de vorba vreo 3 luni de zile, dupa aceea am zis ca trebuie sa citim cum au facut altii. Dupa ce am vorbit si ne-am informat, am scos un draft, care a fost aprobat. Dupa aceea el a devenit lege. Si iata, s-a infiintat CNCD. Asa e si cu antitiganismul. El e studiat in exteriorul Romaniei si este adus aici. Nu e lucrat in Romania si, prin urmare, nu ai cum sa-l pui in cadrul legal, daca el nu este insusit. Dar antitiganismul se manifesta.

Despre cat de mult se diminueaza sau nu perceptiile negative poate fi un indicator daca in 10 ani reusim ceva. Ultimul studiu al CNCD vorbeste despre 91% dintre cei chestionati care cred ca romii sunt infractori de drept penal. Ei, probabil ca, peste 10 ani, 50% dintre cei chestionati vor crede asta. Cum se pot schimba mentalitatile? Asta intr-adevar este o problema, pentru ca pentru a schimba perceptia trebuie sa ai programe de intalniri, si pentru romi, si pentru majoritari. Nici romii nu au incredere in populatiile majoritare. E nevoie de programe comune. N-am reusit sa bagam anul acesta campanii de constientizare, de schimbare a imaginii. Ele sunt prevazute la Programul national antisaracie si de promovare a incluziunii sociale, care nu are bani alocati pentru masuri. Si in Phare 2004 este prevazuta o campanie de genul acesta. Vom vedea daca reusim sa schimbam ceva. Suntem intrebati: dar de ce nu va integrati si voi? O sa facem asta probabil in 10, 20 de ani. Noi am inceput din 2001 sa lucram cu adevarat. Faptul ca se discuta despre romi e ceva. Ma uit la emisiunile de la televizor: limbajul s-a schimbat - pana acuma vorbeau "tiganii au facut ceva". De data asta nu mai sunt tigani. Au invatat ca politically correct este sa-i spui omului cum el se autodefineste: romii din Romania. E deja o schimbare. Din 1992, tot timpul am lucrat cu Politia. Gradual s-au mai imbunatatit lucrurile: de la zonele de conflict, unde ei apareau dupa ce se termina totul si se omorau oamenii intre ei, daca tot le-am zis sa previna, acum ajung chiar sa aplaneze conflictul. Am propus ca cel mai bun model ar fi ca fiecare dintre noi sa-si ia o persoana pe care trebuie sa o schimbe, pentru ca, daca gandim global - spre globalizare mergem cu totii -, campanii de constientizare la nivel national nu stiu daca au mai mult efect decat acelea in care oamenii se cunosc, traiesc interactiuni. (M.B.)

 

 

SHANNON WOODCOCK

Huliganizarea istoriei Romaniei

 

In urma recentelor violente de pe stadioane fata de persoanele identificate drept tigani, comentatorii internationali si locali au fost surprinsi de faptul ca acest tip de comportament huliganic nu a provocat un scandal in Romania. Motivul este insa simplu (dar tragic): el reprezinta pur si simplu expresia a ceea ce "toata lumea stie".

Huliganizarea poporului roman a inceput in 1385, odata cu inrobirea tatarilor si a romilor sub denumirea de "tigani", si continua si in ziua de azi, ca ceva natural, in care vinovatii pentru orice tip de infractiune sunt tiganii. In Occident, parintii le spun copiilor ca un monstru imaginar ii va pedepsi daca nu sunt cuminti. In Romania insa, monstrul imaginar este tiganul. Rusinos este ca le spunem copiilor nostri ca monstrul este real, ca oamenii de etnie roma sunt "tiganii". Vedem cu totii cum conservatorii radicali din Occident incearca sa ne spuna ca noul monstru este o femeie musulmana care poarta hijab sau ca noul monstru din Marea Britanie este muncitorul emigrant roman si suntem ingroziti de aceasta stereotipizare rasista. Totusi aici, in propria noastra societate, sustinem ca monstrul nostru istoric, tiganul, este printre noi, sub forma romanilor cu piele inchisa la culoare sau care vorbesc romani.

In Romania, oricine face ceva rau poate fi numit tigan. Daca ti se fura portofelul in autobuz, tiganul este hotul, chiar daca acesta este rom sau nu. Daca un roman este arestat in Franta pentru ca are pasaport ilegal, este considerat tigan de catre presa. Aceasta este o strategie sociala foarte raspandita, prin care ne spunem noua insine ca adevaratii romani nu sunt rai, ca ceilalti fac lucrurile rele, nu noi. Acest lucru ne permite sa ne consideram constant victime si sa alungam gandul ca aceia care ne transforma in victime sunt romanii de langa noi. Dar nu numai cei care ne fac de ras sau cei care ne lezeaza sunt considerati tigani, ci oricine ne insulta prin superioritatea lui economica, morala sau fizica.

 

Modernizarea economiei a depins de calitatile romilor

 

Cuvantul "tigan" a fost initial folosit pentru orice rob al preotilor sau al boierilor din principatele Moldova si Tara Romaneasca. Robii, tiganii, nu erau numai romi, ci si tatari si alte grupuri etnice. Din 1385, grupul social denumit "tigani" a fost controlat, cumparat si vandut ca cea mai profitabila proprietate a stapanului, dupa pamant. Comunitatile rome au introdus mestesuguri care au permis modernizarea societatii romanesti (acest lucru nu poate fi predat in scoli, din moment ce "cu totii stim" ca taranii reprezentau prosperitatea pamantului). Populatiile rome, caldararii si lingurarii, practicau importante mestesuguri de prelucrare a metalului si a lemnului, aurarii lucrau in aur pentru boieri, multi alti meseriasi romi desfasurau cele mai grele munci atunci cand era nevoie, erau dresori de cai si oameni buni la toate. Lautarii si ursarii asigurau divertismentul pentru serbarile taranilor romani. Dar, daca proprietarii acestor romi ar fi recunoscut deschis faptul ca modernizarea economiei romanesti a depins de calitatile unice ale romilor, ar fi fost mult mai dificil sa mentina calmul taranilor romani. In ciuda saraciei lor si a lipsei pamantului, era mai bine sa li se spuna taranilor ca fac parte dintr-o clasa superioara tiganilor. E clar ca boierii si preotii erau nelinistiti si incercau sa-i impiedice pe tarani si tigani sa-si uneasca fortele impotriva lor; multe anecdote populare in randul taranilor din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea vorbeau despre tarani si tigani care se razbunau impreuna pe boierii si preotii bogati si exploatatori.

Din punct de vedere economic, era mai bine pentru proprietarii de sclavi sa spuna ca tiganii erau muncitori nefolositori, ca sa mentina preturi scazute pentru cumpararea si vanzarea de oameni ca marfa, iar din punct de vedere moral era foarte greu de legitimat comertul cu fiinte umane, daca nu te autoconvingeai ca acestia apartin unei specii inferioare. Asadar, etichetarea mestesugarilor romi ca "tigani" constituia o necesitate pentru a mentine un sistem in care munca lor era furata. Cei care detineau puterea nu ar fi recunoscut ca "tiganii aia" aveau traditii culturale si lingvistice bogate; dimpotriva, cultura roma a fost desconsiderata ca fiind primitiva, necivilizata si radical diferita. De fapt, in diverse perioade ale domniei fanariote, tiganilor li se permitea sa interactioneze in mod liber cu taranii, iar sursele de arhiva arata clar ca acest lucru a condus la o integrare rapida si usoara. Totusi, acest amestec a fost oprit prin lege, pentru ca boierii sa-si poata pastra tiganii sclavi ca grup social separat.

 

Proprietarii au profitat de pe urma abolirii sclaviei

 

In secolul al XIX-lea, revolutionarii de la 1848 erau preocupati sa-i faca pe tarani sa simta ca apartin poporului roman si ca sunt europeni. Mihail Kogalniceanu a decis ca abolirea sclaviei era o modalitate de a arata Europei Occidentale ca deveneam europeni, adica umanisti si moderni, asa ca a initiat programe de compensare pentru a-i convinge pe proprietarii de sclavi ca nu vor suferi din punct de vedere economic in urma schimbarii regulilor tehnice ale sclaviei. Proprietarii de sclavi si-au dat seama foarte repede ca, de fapt, pot profita de pe urma abolirii sclaviei: tiganii au fost eliberati in societate saraciti, fara nici o proprietate si fara posibilitatea de a-si castiga existenta, iar fostii proprietari le-au oferit noi intelegeri de munca, platindu-i mai putin decat inainte si fara responsabilitatea de a-i mentine in viata ca proprietate umana.

In prezent, spunem romi in loc de tigani, ca sa aratam ca suntem europeni. In Uniunea Europeana spunem "romi", dar, asa cum scria Cristian Ghinea in 2001 in Dilema, "Intre noi fie vorba, romii tot tigani sunt". Asa cum remarca Ghinea, chiar daca nu folosesti personal stereotipurile despre tigani, toti oamenii din Romania inteleg la ce trimit acestea si deci suntem cu totii partasi la acest mit. De fapt, exista o mare asemanare intre felul in care preotii si boierii proprietari de sclavi foloseau stereotipurile despre tigani ca sa legitimeze exploatarea lor si felul in care noi folosim astazi cuvantul "tigan".

 Cei care detin puterea consuma multa energie pentru a-si explica necesitatea controlului pe care il exercita. De aceea, sexistii  isi petrec mult timp incercand sa demonstreze ca feminismul este o prostie, in timp ce, daca intr-adevar ar crede acest lucru, am putea presupune ca ar avea lucruri mai bune de facut. In mod similar, proprietarii de sclavi din toata lumea, ca si cei din Romania, au consemnat "problemele" pe care le-au avut cu sclavii lor, ca, de exemplu, faptul ca acestia nu reuseau sa munceasca atat de mult pe cat ar fi vrut ei. Proprietarii romani de sclavi au consemnat cu grija comportamentul romilor, dar in discursuri care ii construiau ca inferiori, cand era evident ca superioritatea lor ca forta de munca si pricepere ii facea atat de valorosi. De exemplu, cand un sclav nu mergea la munca, proprietarul adesea consemna ca scuza faptul ca tiganii sunt prosti, ca tiganul s-a ratacit, ca nu mai stia unde trebuie sa mearga sau ca nu si-a dat seama ca a intarziat. Citind aceste jurnale astazi, este limpede ca o persoana obligata sa lucreze ca proprietatea altuia utilizeaza aceste scuze pentru a ocoli munca; a nu te duce pe camp ca sa muncesti constituie o forma de rezistenta la sclavie. Ma surprind zambind in complicitate cu sclavul care isi intampina stapanul cu scuza propriei prostii, ca pretext pentru a evita munca neplatita. Dar boierii nu puteau accepta propria lor incapacitate de a-si controla proprietatea umana, de a controla indivizi, asa ca au construit din provocarile la adresa autoritatii lor prostia, lenea si primitivismul tiganilor. Exista cineva printre noi care poate spune ca robii tigani, care erau folositi ca sa faca bani pentru proprietarii lor, erau cu adevarat lenesi ca sa evite castigul altuia? Exemple similare din partea taranilor romani sunt tot cazuri de rezistenta umana, nu de lene.

 

Tiganul - tapul ispasitor neeuropean

 

Stereotipuri legate de primitivitatea tiganilor erau folosite si ca sa explice de ce fugeau romii care erau vanduti si despartiti de partenerii sau de copiii lor. Acest lucru, in loc sa fie considerat o calitate - onoare si rezistenta -, era stereotipizat ca o trasatura negativa, spunandu-se despre tigani ca erau excesiv de atasati de familiile lor si ca nu puteau trai independent. Stereotipurile despre tigani - aceleasi pe care le avem si astazi - sunt construite ca o reactie impotriva evidentei fortei, a valorii economice si a unicitatii culturii rome.

In prezent, stereotipul conform caruia tiganii sunt infractori, lenesi si fara cultura este vital pentru societatea romaneasca, cu rol de tap ispasitor pentru orice comportament neeuropean care nu poate fi acceptat ca apartinand romanilor. Asa cum au existat zvonuri ca "huliganii" din Piata Universitatii din 1990 erau tigani, ca Ceausescu insusi avea "sange de tigan", acum preferam sa spunem (si a spune este a evoca o convingere) ca oricine fura in autobuz este tigan, orice roman care comite o faradelege in Occident este tigan. Adevaratii romani sunt intotdeauna buni cetateni, care respecta legea, iar tiganii sunt cei care indraznesc sa incalce legea.

Dupa 620 de ani de numire a celor pe care ii abuzam, a celor de care ne este teama "tigani", cand spunem "romi", in fata Uniunii Europene, stim cu totii ca ne referim tot la tigani. Si, la fel ca in timpul sclaviei, cand romii erau inrobiti si abuzati utilizandu-se stereotipuri bazate pe nevoile romanilor, nu pe atributele culturii rome, azi ii persecutam din nou pe romi, sustinand ca stereotipurile legate de comportamentul tiganilor sunt reale.

Acesta este motivul pentru care evenimentele de pe stadioane nu sunt un scandal, ele sunt expresia sincera si rusinoasa a ceea ce prea multi romani incearca sa ascunda in prezent: faptul ca, in ciuda democratiei si a retoricii tolerantei si a societatii civile, suntem in intregime o civilizatie de huligani, care nu avem curajul sa ne intrebam de ce ne este frica de ceilalti, asa ca ii numim "tigani". Paradoxul, cu cat pretindem ca romanii sunt buni europeni si numai tiganii/romii fac toate problemele, cu atat devine mai clar pentru Occident faptul ca ii folosim pe tigani drept tapi ispasitori, ca o figura a imaginatiei noastre creata din negare. Cat mai putem nega ca cetateni de etnie roma sunt profesori, muncitori onesti si studenti si ca muncitori slabi, oameni needucati, delincventi si jucatori buni de fotbal se gasesc si printre noi, si sunt toti romani?

 

(Subtitlurile apartin redactiei)

Traducere de Theodora-Eliza Vacarescu

 

 

LETITIA MARK, presedinta Asociatiei Femeilor Tiganci "Pentru Copiii Nostri"

Fetele se lovesc de mai multe obstacole

 

Ati lucrat mult cu femeile rome. Credeti ca este o categorie de doua ori marginalizata, care are o situatie dintre cele mai rele?

Categoric o duc mai rau decat barbatii. Femeile rome o duc mai rau decat barbatii romi, o data, ca sa nu mai vorbim in comparatie cu femeile romance sau majoritare. Nu vorbesc de putinele femei care sunt din familii foarte bogate sau de ghicitoarele, vrajitoarele sau cantaretele care castiga mult. Dar femeile simple, femeile obisnuite categoric o duc mai greu, pentru ca asa sunt societatile patriarhale. E clar ca femeia trebuie sa ingrijeasca de copii, sunt o multime de interdictii pentru femeie in familie, de tabuuri si, in acelasi timp, cam toate greutatile, si violenta, si toate celelalte ii apartin. Fetita este crescuta altfel decat baiatul. Baiatul este de la inceput privilegiat, fetita de foarte curand afla ca ea trebuie sa gateasca, sa fie o mamica in miniatura, sa aiba grija de fratii mai mici. Imediat dupa varsta de 10-11 ani, fetele se maturizeaza mult mai repede sau sunt fortate sa se maturizeze, devin obiect de schimb pentru familie, in societatile foarte traditionale. Vor fi casatorite, se va realiza o alianta cu o alta familie, deci parintii, tatal, familia vor avea de beneficiat, daca o pazesc si daca e apreciata si valorizata. De aceea, o fata la 12 ani e deja gatita intr-un anumit fel, are podoabe, e pazita de fratii ceilalti, nu are voie sa intre in legatura cu altii si foarte curand va fi maritata. Cam asta e scenariul pentru o fata dintr-o familie traditionala.

Nu are posibilitati sa evite acest scenariu?

Lucrurile s-au mai schimbat. In foarte multe comunitati nu e asa de rau. Asa e in familiile foarte traditionale. In familiile mai mult sau mai putin asimilate, se mai pune pret si pe scoala, unii dintre parintii care au facut pana la 10 clase mai inteleg. Timisoara este un oras de granita si de aici foarte multi pleaca in Spania. Acolo, toate ajutoarele sociale si beneficiile pe care le obtin sunt conditionate de scoala. Si romii se intorc altfel din Franta, din Spania, din tarile in care umbla, isi dau seama cum sunt tratati, ce organizatii sunt acolo, ce pret se pune pe scoala, care sunt activitatile pe care intr-adevar merita sa le desfasori in momentul de fata. Deci sunt schimbari profunde si in comunitatile de romi, dar femeile sunt in continuare tratate diferentiat fata de baieti, si nu neaparat in avantaj. Uneori, femeile sunt inteligente si gasesc cum sa transforme un dezavantaj in avantaj. E inteligenta asta orientala si straveche despre care nu vorbim chiar intotdeauna, dar care se transmite, sunt si diferite arme in mana femeilor si femeile rome stiu sa le manuiasca ca sa-si faca viata mai usoara.

V-am auzit vorbind despre discriminarea femeilor rome in cadrul etniei. In ce fel sunt discriminate femeile de catre sotii, fratii, tatii lor?

Daca luam numai accesul la educatie, este clar: cate femei rome sunt in sistemul educational si cati barbati? Baietii mai au voie sau sunt incurajati, fetele nu sunt incurajate, nu numai in educatie, dar in orice alt domeniu. De exemplu, afirmarea politica: sunt acum in Bucuresti cateva femei, dar e generatia moderna, formata dupa '89. Dar cate sunt, comparativ cu femeile majoritare sau cu barbatii? In planul activismului, din '97 au ramas 3 organizatii de femei in toata tara: Asociatia Femeilor Rome din Bucuresti, Asociatia pentru Emanciparea Femeilor din Cluj si asociatia noastra. Suntem 3 organizatii de femei si vreo 160 de organizatii conduse de barbati, dar unde femeile lucreaza. Noi nu ne-am propus niciodata sa ne luptam cu organizatiile de romi, pentru ca oricum eram foarte putini, era vorba de discriminarea globala a romilor. Nu ne-am afirmat neaparat ca feministe. Dar nu am negat si nici nu am ascuns ca in interiorul etniei femeile au un statut inferior.

Va considerati feminista?

Personal, inclin sa ma consider mai degraba feminista, dar nu extremista. Eu ma simt responsabila pentru apararea demnitatii femeii in toate imprejurarile, chiar daca este vorba de discriminare de clasa - femeile foarte sarace si care n-au acces intr-o institutie, scoala sau cantina sociala. Eu ma consider feminista, dar in cazul romilor inca este un drum lung de parcurs pentru drepturi generale, barbati si femei, baieti si fete. Dar fetele au mai multe obstacole, si in interior, si in exterior. (M.B.)

 

 

Sanatatea reproducerii

 

Femeile rome sunt una dintre categoriile cu riscul cel mai mare de a fi slab informate si de a avea o sanatate precara. Motivele sunt lesne de observat. In general, destinul lor urmeaza o traiectorie dinainte trasata de traditie. In educatia lor de obicei nu se investeste, fie din considerente legate de traditie, fie din cauza lipsurilor materiale. Ca urmare, la ele se intalneste una dintre cele mai ridicate cote de analfabetism sau iletrism. Din acest motiv, educatia despre sanatate nu le poate parveni prin scoala, carti sau presa scrisa. Singurele alte surse de informare, radioul sau televizorul, sunt deseori obiecte de lux in gospodariile lor sarace. Ramane cabinetul medicului de familie, locul unde se presupune ca ar trebui sa primeasca informatie si consiliere. Deziderat cu palide corespondente in realitate. Mai intai, barierele dinaintea usii cabinetului: lipsa documentelor de identitate si necunoasterea procedurii de inscriere. Apoi, obstacolele care se ridica in cabinetul doctorului: atitudinea de respingere pe care o simt deseori din partea personalului medical sau chiar practicile discriminatorii fatise. Au fost semnalate cazuri, in tari europene, unde medicii propuneau femeilor rome mai degraba sterilizarea decat contraceptia. In aceste conditii, femeile rome sunt slab informate despre sanatatea lor, asa-zisele cunostinte venindu-le pe cale informala deseori inexacte si distorsionate. Cat despre starea lor de sanatate, este si ea deosebit de precara, mai intai din cauza conditiilor dificile de munca si de locuire, iar apoi pentru ca dau nastere si ingrijesc familii foarte numeroase, neglijandu-si propria sanatate.

 

 

Dr. CRISTINA JITARIU, coordonatorul proiectului

Femeia roma trebuie sa se gandeasca si la sine

 

In noiembrie 2001, Institutul de Formare si Cercetare "John Snow" (JSI), organizatie internationala care realizeaza proiecte de sanatate publica in domeniile planificarii familiale, asistentei prenatale, infectiilor cu transmitere sexuala, cancerului de col uterin si de san si violentei in familie, semna un parteneriat cu Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) si Ministerul Sanatatii din Romania. Astfel lua nastere programul Initiativa pentru Sanatatea Familiei in Romania, care isi propunea sa creasca accesul populatiei defavorizate, si in special al femeilor cu varste intre 15-49 ani, la serviciile de planificare familiala. In acest scop, JSI desfasoara in perioada noiembrie 2004-septembrie 2006 proiectul destinat femeilor rome Cresterea nivelului de informare si a accesului la serviciile de planificare familiala si sanatatea reproducerii a populatiei rome.

 

Cum a aparut ideea acestui proiect?

Avand in vedere ca beneficiarii programului sunt grupurile defavorizate, era normal sa ne adresam si populatiei de etnie roma, a caror stare de sanatate este deosebit de precara (date fiind problemele economice, sociale, de educatie, de comunicare cu care se confrunta aceasta etnie in Romania). Aceasta nevoie a fost subliniata inca o data, in noiembrie 2004, cand Directia Generala de Asistenta Medicala a Ministerului Sanatatii solicita sprijin tehnic si financiar pentru implementarea interventiei referitoare la mediatorii sanitari din comunitatile de romi.

Pe ce date, indicatori de sanatate v-ati bazat proiectul?

Noi am folosit datele din Studiul Sanatatii Reproducerii din 1999. Dar, ca sa iti dai seama de starea de sanatate a unei populatii, poti folosi si alte rationamente. De exemplu, este normal ca o populatie care nu are acces la apa curenta, la pachetul minim de servicii medicale sa aiba o stare de sanatate mult sub nivelul celei generale.

Cum s-a desfasurat in linii mari proiectul?

Avand in vedere ca suntem parteneri ai Ministerului Sanatatii si ca deja exista acest sistem de mediere sanitara, ne-am plasat interventia in aceasta zona. Se stie ca mediatorul sanitar este femeie de etnie roma, de preferat mama, din comunitate, cu minimum 8 clase, care are rolul de "punte" intre comunitate si autoritati, servicii sociale, sanitare etc. Am pregatit astfel, prin cursuri, mediatoarele sanitare existente, in problema sanatatii reproducerii.

In ce a constat un astfel de curs?

Initial am elaborat Manualul mediatorului sanitar pentru sanatatea familiei si comunitatii. Apoi am dezvoltat o curricula de training in sanatatea reproducerii (planificare familiala, infectii cu transmitere sexuala, ingrijire pre- si postnatala, ingrijirea nou-nascutului, cancerul genital). Am format 13 formatori din randul mediatoarelor sanitare, urmand ca ele sa le informeze pe celelalte in cadrul unor sesiuni organizate de noi. Pana in prezent, am pregatit in domeniul sanatatii reproducerii 102 mediatoare, din 15 judete.

De ce v-ati gandit sa folositi femei rome, mediatoare, in calitate de formatori?

Acesta a reprezentat unul din avantajele principale ale cursului nostru si a fost mult apreciat de celelalte mediatoare participante la cursuri. Mai intai, pentru ca aceste mediatoare-traineri cunosteau traditiile rome, specificul culturii romani, foloseau acelasi limbaj. Pe de alta parte, ele au constituit un exemplu pentru celelalte. A fost important, din punctul de vedere al stimei de sine, sa vada ca si o femeie roma din comunitate poate sa ajunga trainer si sa le invete pe celelalte, in conditii deosebit de bune.

In ce masura este importanta comunicarea culturala in diseminarea informatiilor despre sanatatea reproducerii?

Dupa mine, ar fi principala bariera. Daca vrem sa intram intr-o comunitate si sa ajutam, trebuie sa depasim aceasta bariera. De altfel, al doilea avantaj al cursului nostru a fost ca am folosit materiale adaptate cultural. Ne-am propus in continuare sa mai dezvoltam niste materiale de educare si informare, destinate atat mediatoarelor, cat si femeilor din comunitati. Postere, brosuri, in alcatuirea carora vom folosi acelasi principiu: multe imagini sugestive, un mesaj simplu, dar adaptat cultural.

Sunt receptive comunitatile la a primi informatii pe aceste teme, considerate deseori sensibile sau chiar tabu?

Majoritatea populatiei (mai ales tinerii si femeile de varsta fertila care au deja cel putin 4-5 copii) primeste cu interes aceste informatii, chiar au inceput sa solicite ei mediatorul in a le vorbi despre sanatatea reproducerii. Dar se intampla uneori ca mediatoarele sa fie privite cu ostilitate de catre unii membri ai comunitatii, agresate verbal sau chiar fizic.

De ce?

Acest tip de reactie ar putea veni dintr-un instinct de protejare. E posibil ca membrii comunitatii, mai ales barbati, sa se simta amenintati, ca familie, ca etnie. De aceea, trebuie o mare atentie in formularea mesajului si transmiterea sa. Daca mediatorul spune: "Haideti, fetelor, cele care nu mai vreti sa faceti copii", se poate confrunta cu o astfel de reactie.

Atunci pe ce credeti ca trebuie pus accentul?

Noi incercam, prin proiectele noastre, sa consolidam pozitia femeii rome, nu doar sa o informam. Ne dorim sa o facem sa aiba incredere in ea insasi, sa se cunoasca mai bine pe sine, sa aiba un mai bun control asupra vietii ei si a familiei sale.

Urmarind dezvoltarea personala a femeii rome, de ce particularitati proprii doar ei trebuie sa tineti seama?

Cred ca, din punctul de vedere al domeniului nostru, particular femeii rome ii este traditia de a avea multi copii, cu o spatiere destul de mica intre ani. Fetele rome se casatoresc de mici si au copii la varste foarte tinere, gasindu-se foarte devreme in situatia de a avea in grija o familie numeroasa.

Am fost intr-o vizita de monitorizare intr-o comunitate si m-a impresionat cat de mult tin aceste femei la familiile lor cu multi copii. Copiii sunt comoara acestor familii. Cele care voiau sa foloseasca metode contraceptive aveau deja 5, 6 chiar 7 copii. Adica, mai intai au urmat traditia, facandu-si datoria fata de sot, familie, comunitate in general, si abia apoi s-au gandit la ele.

Este destul de dificil sa faci astfel de schimbari, mai ales in ceea ce priveste atitudinile?

Este greu, insa asa e firesc sa fie. Schimbarile reale se fac in timp, cu pasi mici. Aceste incercari nu inseamna ca traditia lor nu e buna sau ca trebuie schimbata, ci ca femeia roma trebuie sa se gandeasca si la sine, sa nu se neglijeze si sa invete sa se cunoasca, pentru ca numai asa pot avea grija de familie si de comunitate. Pe termen lung, beneficiarii sunt nu numai femeile, dar si copiii (mai bine ingrijiti, mai sanatosi, care pot primi o educatie mai buna), barbatii (carora li se poate imbunatati relatia de cuplu, sunt si ei mai bine ingrijiti), familiile (armonioase, cu cheltuieli mai mici legate de sanatate), comunitatea (va avea membri mai activi, mai sanatosi) si, nu in ultimul rand, sistemul medical, pentru ca serviciile preventive sunt mai ieftine.

 

 

Educatie si pentru barbati

 

Population Services International (PSI) este o organizatie nonguvernamentala internationala care are un statut mai putin obisnuit. Mai exact, dezvolta proiecte care se adreseaza grupurilor vulnerabile, insa are si o componenta comerciala. De exemplu, in paralel cu desfasurarea unor campanii de informare si comunicare, organizatia se ocupa si cu distributia de produse si servicii la preturi subventionate: o campanie de prevenire a HIV/SIDA poate fi insotita de distribuirea de prezervative LovePlus, la preturi mici, accesibile si populatiei sarace.

Din 1997, PSI activeaza si in Romania, indeosebi in domeniul prevenirii bolilor cu transmitere sexuala. Cum in Romania HIV/SIDA este o boala izolata, caracteristica indeosebi unor anumite grupuri de risc, organizatia si-a identificat inca de la inceput grupurile tinta: homosexuali, persoane implicate in sexul comercial, populatia roma din cadrul grupurilor vulnerabile.

Proiectul care se adreseaza populatiei rome face parte dintr-o initiativa regionala mai larga, desfasurata in zona Balcanilor, care urmareste dezvoltarea capacitatii unor ONG-uri de a reduce riscurile cu care se confrunta categoriile vulnerabile.

Pentru populatia roma a aparut nevoia de a crea un model de interventie pentru prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala (ITS), adaptat specificului acestui grup. S-a decis ca in cadrul proiectului sa fie informati barbati de etnie roma din mediul urban, alegerea fiind motivata de faptul ca barbatul este de obicei decidentul in familia roma.

Populatia roma din orase, care nu mai este traditionala, traieste de obicei in zona de ghetou. Astfel, in cadrul proiectului, peste 1.000 de barbati din sectorul 5, zona Valtoarei, au fost invatati cum sa previna bolile cu transmitere sexuala, prin intermediul unui model de interventie inedit: jocul. Participantii au trebuit mai intai sa raspunda la niste chestionare care le evaluau cunostintele referitoare la aceste boli.

Dragos Gavrilescu, director de comunicare in cadrul PSI, apreciaza ca proiectul s-a bucurat de o acceptabilitate mare din partea barbatilor informati. "Am ajuns la concluzia ca in acest tip de comunitate exista deja un anumit mix cu populatia majoritara, traditiile nu se mai pastreaza, iar gradul de receptivitate este mare. Asa incat modelul nostru ar putea fi aplicabil nu doar populatiei de romi, ci populatiei din comunitatile urbane sarace in general."

In apartamente din blocurile din Valtoarei erau adunati 5-6 barbati cu varste cuprinse intre 15 si 30 de ani. Ei participau la cate o sesiune de informare despre ITS-uri, prin diferite jocuri. Acestea contineau mesaje cheie despre preventia bolilor, iar cei care aveau mai multe cunostinte acumulau puncte si puteau castiga diferite premii, de pilda o minge sau un tricou. Jocurile de carti se jucau cu carti speciale, cu imagini sugestive, purtatoare de informatie.

Dragos Gavrilescu isi aminteste ca s-au temut initial de reticenta oamenilor de a discuta despre astfel de subiecte: "Mi s-a atras atentia ca aceste subiecte sunt considerate tabu in comunitatile de romi si ca ne va fi greu sa ii determinam pe oameni sa le discute. Nu a fost deloc asa, s-au aratat interesati de la inceput".

Initiativa PSI este notabila pentru ca isi propune informarea si educarea barbatului rom. Majoritatea programelor se adreseaza in principal femeilor, insa este evident ca educatia pentru sanatate, mai ales cea a reproducerii, nu poate fi unidirectionata. (A.C.)

 

 

DELIA GRIGORE

Idealul traditional este cuplul pe viata

 

Unde s-ar putea trage o limita intre romii traditionali si romi moderni, romanizati?

Ca si in alte culturi, exista grupuri de oameni care pastreaza anumite elemente din trecut, legate de credinte, superstitii, cutume, perceptii asupra lumii si pe acestia ii numim traditionali. Alte grupuri au preluat norme ale modernitatii. In familiile moderne de romi, aparent asimilate, exista insa elemente traditionale, dupa cum si in familiile cele mai traditionale sunt elemente foarte profunde de cultura moderna. Familiile, neamurile, subgrupurile de romi pe care am putea sa-i identificam ca avand o mai mare apropiere de trecut, de cultura numita traditionala reprezinta, potrivit unor studii sociologice cantitative, cam 10-15% dintre romii din Romania (adica din totalul de 535.000, potrivit recensamantului din 2002, sau aproximativ 1.700.000, potrivit cercetarilor din '98-'99 ale Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii).

 

Complementaritatea rolurilor de gen

 

Ajungem la subiectul femeia roma. Sa vorbim despre statutul ei la tinerete si despre cel la maturitate.

Ma voi referi la cei 10-15% dintre romi care sunt traditionali. In culturile traditionale patriarhale - cum sunt si cea romaneasca, si cea roma -, femeia si barbatul au roluri diferite, bine stabilite in familie si de obicei complementare. Nu sunt de acord, ca antropolog si ca rom, cu viziunea conform careia in societatea patriarhala femeia este inferioara.

Trebuie sa facem o distinctie intre egalitate si complementaritate: complementaritate inseamna roluri prestabilite pentru cei doi reprezentanti ai genului. Egalitate inseamna ca rolul este intersanjabil. In comunitatile traditionale - si romii nu fac exceptie - femeia este ministrul de interne al familiei, iar barbatul ministrul de externe, el este cel care face relationarea cu exteriorul, cel care de obicei se ocupa cu aducerea venitului in casa si cu decizia in ceea ce priveste familia in ansamblu. Femeia decide in ceea ce-i priveste pe copii, uneori chiar administreaza banii pe care ii aduce barbatul, se ocupa cu organizarea gospodariei. In acest sens are si o responsabilitate foarte mare, pentru ca, daca copiii nu respecta normele educatiei traditionale, ea e trasa la raspundere. Simplist vorbind, asta este complementaritatea de rol. Eu nu spun ca e bine sau rau, spun numai ca asa este. In lumea traditionala se crede ca aceasta complementaritate de roluri, acest model repetat din generatie in generatie asigura succesul societatii si echilibrul ei. Comunitatea traditionala vrea ca individul sau sa fie protejat de restul lumii, sa fie ferit de traume, cum ar fi cele ale conflictului de rol, existente in comunitatea moderna. Eu, ca femeie moderna de etnie roma, ma confrunt uneori cu acest conflict de rol: a fi in acelasi timp sotie si a avea un serviciu. Imi spun ca trebuie sa le impac pe amandoua si de multe ori nu reusesc. Uneori imi spun ca, poate, viata de femeie traditionala este mult mai simpla, pentru ca acolo iti stii rolul, este unul singur, complex, bineinteles, dar clar. Traumele, sinuciderile, despartirile si tot ce se intampla in modernitate vin uneori si din conflictul de rol, din faptul ca nu te mai regasesti nici intr-un loc, nici in altul. Nu absolutizez ca ar fi minunat sa fii femeie traditionala si atat, exista si avanyaje si dezavantaje in ambele situatii. Ca activist rom, vreau sa se faca o schimbare si militez pentru ea. Dar totdeauna imi pun problema cat de mare trebuie sa fie aceasta schimbare, ce trebuie sa schimbam si ce sa pastram, pentru ca unele lucruri merita pastrate si adaptate la modernitate.

 

Casatoria nu e vazuta ca indragostire

 

De pilda, sa vorbim despre rolul femeii. Daca fata se casatoreste foarte tanara intr-o comunitate traditionala si merge in familia sotului ei, unde-i gaseste pe parintii sotului, pe socri, ea este terni bori, adica tanara nora. De fapt, in familia aceasta noua ea este o fiica. Si modernii spun mama-soacra, tata-socru, dar, in comunitatea traditionala, acestia cu adevarat sunt mama si tata. Deci, daca e vorba de o copila de 12 ani, se produce de fapt o adoptie. Sigur ca mama-soacra devine mama, deci fata trebuie sa o asculte. Este chiar o relatie mama-fiica cu tot ce presupune ea - si protectie, dar si control.

Copiii cresc impreuna, asta vor de fapt cele doua familii. Parintii considera ca, prin experienta lor, stiu mai bine care este binele copilului si cum trebuie sa fie viitorul partener. In momentul in care familiile s-au hotarat sa se incuscreasca, incepe un intreg proces "de manipulare" a celor doi copii. Ei se intalnesc, se imprietenesc, cresc impreuna. Li se spune: asta e nevasta ta, asta o sa fie barbatul tau. Intre cei doi se dezvolta o relatie. Nu e iubire in sensul modern, dar comunitatea traditionala nici nu vrea asta. Nici nu se pune problema, de cele mai multe ori, a casatoriei cu altcineva. Casatoria nu e vazuta ca indragostire.

Intre cei doi nu au loc relatii maritale daca sunt foarte mici. De multe ori, fata nici nu se muta de la familia ei, alteori se muta la familia baiatului ca o sora, doarme in pat cu mama-soacra sau cu surorile baiatului. Relatiile maritale survin cand aceasta terni bori devine bori, adica nora, a invatat regulile casei, s-a adaptat la conditiile noii familii. Atunci ea-si schimba statutul, deja nu mai este un copil, trebuie scoasa in lume, la nunti, trebuie vazuta, trebuie sa se imbrace bine.

Daca o familie de romi isi bate nora, o tine imbracata rau, nu-i da sa manance, o jigneste si se aude acest lucru in comunitate e mare rusine. Familia fetei are datoria si dreptul sa monitorizeze in permanenta ce se intampla cu fata lor. Daca astazi sunt cazuri de fete batute in familia noului sot, iar familia fetei nu face nimic, este complet in afara codului. Se intampla, dar e o mare rusine pentru ambele familii.

In familiile moderne nu exista protectie, parintii spun: te-ai indragostit, te priveste, e alegerea ta. In familia traditionala insa, pentru ca nu exista alegere, exista protectie absoluta. Familiile intervin pentru sustinerea cuplului, pentru reglementarea conflictelor. In familiile rome cu probleme, tot timpul sunt consilii, se discuta, se aduna divanurile. Se ajunge uneori si la kris, adica la adunarea de judecata, unde se pot lua hotarari, inclusiv de despartire. Dar se sustine pana in ultimul moment pastrarea cuplului, idealul fiind cuplul pe viata. De multe ori se intampla in familia traditionala sa fie cupluri pe viata si sa se dezvolte intre parteneri o iubire extrem de durabila, pentru ca nu se bazeaza pe indragostire. Exact cum nu poti sa-ti alegi o alta mama sau un alt frate, relatia care se creeaza in familia traditionala roma intre sotie si sot este o relatie aproape de sange.

 

Cultura romani e o cultura a imaginii

 

Cand devine mama, rolul femeii creste foarte mult, este si mai respectata, incepe sa ia si ea decizii asupra copiilor. Cand devine soacra, in special daca e mama de baiat, are un rol foarte important, isi coordoneaza nurorile, le sprijina. Sunt femei rome care-si iubesc soacra mai mult ca pe propria lor mama. Soacra nu e un element negativ. Iar fata este supravegheata permanent de familia ei, de frati, de toate rudele, nu e voie sa fie rau tratata. Ea trebuie sa fie scoasa in lume, trebuie sa se vada ca e bine imbracata. Romii pun foarte mare pret pe imagine, este o cultura a imaginii. Lucrul e valabil si pentru cultura traditionala romaneasca.

Cand e batrana, cand devine bunica si s-a eliberat de impuritatea sexualitatii, femeia are un statut si mai important. In tinerete sunt nenumarate reguli si tabuuri legate de sexualitate, de ideea de puritate. De exemplu, o femeie tanara, cand trece prin fata unui grup de barbati, trebuie sa spuna "intoarce-te" sau "fereste-te", si ei sa isi intoarca privirile. Dar cu copilul in brate poate sa treaca si fara sa spuna aceasta formula. Copilul ii da un alt statut, ea nu mai este femeie, este in primul rand mama. Batrana fiind, femeia poate, de exemplu, si fuma in prezenta barbatilor, ceea ce la tinerete este rusine.

In comunitatile traditionale, un barbat batran si o femeie batrana parca si-au inversat rolurile din tinerete. Un barbat batran este important in masura in care este krisinitor, adica judecator, sau sef in comunitate. Dar nu poate aduce venit, deci rolul lui de ministru de externe dispare si el scade in statut, in timp ce rolul femeii creste. E eliberata de sexualitate, si-a crescut deja copiii, i-a casatorit; scade in responsabilitati si creste in valoare. In familia traditionala, femeia in varsta este mai crezuta si mai respectata decat barbatul batran. Cu varsta, devine detinatoarea cunostintelor despre obiceiuri, stie tot ce se face la nastere, la nunta, dupa nunta, la moarte.

In ceea ce priveste casatoria prin voia parintilor, fata poate refuza un partener si nu va fi dusa fortat la aceasta casatorie. Se doreste totusi ca ea sa fie casatorita, pentru ca asta da statut in comunitate. A fi casatorit, in orice cultura traditionala din lume, inseamna a deveni om.

 

Femeia are puterea sa faca rau, daca nu respecta tabuurile

 

In legatura cu tabuurile, eu am o teorie foarte indrazneata: cred ca un individ catre care se indreapta mai multe interdictii, tabuuri, norme, legi este un individ mai important decat unul catre care nu se indreapta asemenea norme. In acest sens, femeia e mai importanta decat barbatul in comunitatea traditionala, pentru ca de ea se leaga intreaga structura de familie. Toate ritualurile sunt facute de femei, performate prin femei, sustinute de femei si cunoscute de femei. Majoritatea tabuurilor, a legilor si normelor trebuie pastrate de femei. Ce se intampla daca femeia nu le pastreaza? Daca o femeia atinge cu fusta palaria unui barbat, care din greseala a cazut pe jos si e in drumul ei, barbatul acela isi arunca palaria, pentru ca o considera spurcata. Ei, cine e mai puternic? Cred ca e mai puternica femeia. E clar, nu? Bietul barbat si-a pierdut palaria. Femeia are putere sa faca rau, daca nu respecta anumite reguli si norme. Dau un alt exemplu: in judecata traditionala roma, kris romani, daca nu se ajunge la un consens (este o judecata de tip distributiv, compensatoriu si reconciliator), atunci tribunalul nu mai este recunoscut, se supara toata lumea si participantii se pot lua si la bataie. Se mai intampla. Ultimul cuvant il au atunci femeile batrane, care vin si anunta ca isi ridica fustele. Am vazut un caz: barbatii se luasera la bataie, au venit cateva femei si au schitat gestul ca si-ar ridica un pic fustele; toata lumea s-a linistit brusc si a plecat fiecare la casa lui. Acest gest inseamna spurcarea intregii comunitati. Deci, acolo unde judecatorul traditional nu a putut obtine un rezultat la un conflict, ultimul cuvant l-a avut femeia, care a dezamorsat conflictul printr-un singur gest. Aceste exemple sunt clare: femeia este importanta in comunitatea traditionala de romi, este chiar mai importanta in anumite privinte ritualice decat barbatul, are un rol fundamental si este respectata.

Ce inseamna ca romii isi "vand" fetele?

E foarte dureros ca nu prea se inteleg lucrurile, asta pentru ca nu se cunoaste limba romani. Nu e vorba nici pe departe de o vanzare-cumparare. In limba romani exista cuvintele kinel = a cumpara si bikinel = a vinde. Mai este si cuvantul pokinel = a pretui. Nu se folosesc cuvintele kinel sau bikinel in ceea ce priveste relatia maritala, ci se utilizeaza cuvantul pokinel, care inseamna si a plati, dar si a pretui, in sensul de a aprecia. Este un sens metaforic foarte profund. Romii insisi, chiar si cei vorbitori nativi de romani, spun ca la noi se "vand" fetele. Nu traduc cuvantul corect si aprofundat, ci simplist. Ca antropolog si ca lingvist care am analizat dinlauntru limba romani, vad foarte bine diferenta. Nu e vorba de nici o vanzare, acei bani nu sunt o valoare de schimb. N-ar trebui nici sa fie bani, traditional era aur, care nu putea fi vandut nici daca mureai de foame. La romi, aurul se tezaurizeaza, este o valoare de reprezentare sociala. Acum, se si folosesc bani. Nu se intampla ca parintii baiatului sa plateasca parintilor fetei o suma de bani, sa ia fata, iar parintii fetei sa isi cumpere cu acesti bani frigider sau masina. N-au voie sa faca asa ceva. Acesti bani trebuie tezaurizati si ei se intorc intr-un fel sau altul la familia nou formata, in special la nepoti. Fata trebuie sa vina la socri cu zestre, care de multe ori e cumparata chiar din banii de la parintii baiatului. Este ceva simbolic: se pretuieste virginitatea fetei, nu se cumpara fata.

Ma doare sufletul, ca femeie roma, ca se crede ca la noi se vand fetele. Cum adica, la noi e prostitutie in comunitatea traditionala? Cum? Parintii isi vand fetele, iau bani pe ele? Este atat de simplist! Se pretuieste valoarea, virginitatea acelei fete si acea puritate pe care ea o ofera. Iar banii sunt ceva simbolic. Daca nu s-ar da bani, s-ar jigni fata si familia.

Am amintit de prostitutie. Exista si la noi, la romi, prostitutie, ca si la alte neamuri. Nu neg. E problema femeii si a societatii. E un subiect pe care cu greu il abordam, pentru ca la noi e inacceptabila prostitutia. Uneori atat de mult ne ingrozim de cat de mult a patruns aceasta ocupatie si intre femeile rome, incat ne vine sa ne intoarcem inapoi la traditie cu totul. Iti vine sa spui la extreme: intre fata casatorita la 12 ani si prostituata tiganca de pe strada, mai bine prima varianta. Sigur ca exista si calea de aur: casatorie la 18 ani cu pastrarea puritatii. Unele familii tin cu dintii la traditie pentru ca le e teama de reversul medaliei. Este o obsesie pentru virginitate, chiar a familiilor moderne care si-au dat copiii la scoala si la facultate. Si acesta este un lucru bun in viziunea mea.

 

Cultul virginitatii

 

Deviantele de la traditia casatoriei timpurii sunt si ele normate. Nasimos-ul, adica fuga, este reglementata in cultura traditionala roma. La anumite neamuri, la ursari, de pilda, este aproape generalizat acest tip de casatorie traditional: la balul de Pasti se stie ca anumite fete vor fugi cu anumiti baieti. Se pleaca, se sta la o ruda, apoi se vine la ambii parinti, in primul rand ai fetei, se cere iertare, toata lumea isi smulge parul din cap, are loc un mare scandal, aproape histrionic. Este un fel de ritual de suparare, dupa care vine impacarea si nunta. Deci in cultura traditionala se accepta chiar si indragostirea. Fuga e reglementata si are regulile ei, cuprinde si reparatii ritualice. Se intampla chiar ca, atunci cand fuge o fata cu un baiat, familia baiatului sa acuze familia fetei ca ar fi aranjat fuga, pentru ca, atunci cand se intorc, familia fetei sa poata cere ca baiatul sa ramana in casa lor, fiind foarte suparati de rusinea pe care fata a suferit-o. Se spune ca familia fetei a aranjat special, ca sa-si tina ginerele in casa. Iata deci ca sunt deviante de la model acceptate, normate, deci reglementate si reparate. Tot ceea ce se poate repara ritualic se accepta.

Ceea ce nu se accepta in comunitatea traditionala si chiar si in multe comunitati mai moderne este absenta virginitatii fetei la casatorie. Exista, din pacate, in miscarea internationala a femeilor rome, o oarecare gandire impotriva virginitatii la casatorie, pe ideea dreptului la alegere. Se scrie chiar in documente internationale despre "efectele negative" pe care le poate avea cultul virginitatii. Nu sunt de acord. Cred ca o fata roma poate sa invete carte, sa faca o facultate, sa nu se marite la 10-12 ani, dar trebuie sa-si pastreze virginitatea pana la casatorie. Cred ca acest cult al virginitatii nu are efecte negative, ci este ceva pozitiv si ar trebui sa se mentina in cultura nostra.

 

Mediul scolar nu ofera valorile diferentei de identitate

 

Cultul virginitatii inseamna si aratatul cearsafului patat de sange in noaptea nuntii?

In trecut, intr-adevar, virginitatea era confirmata prin acel cearsaf. Era un ritual la care participau numai cele mai apropiate femei. Nu era rusine ca in fata lor fata sa-si arate simbolul virginitatii, ci era o mandrie. Dupa ce femeile decideau ca dovada virginitatii e valida, atunci ii chemau pe barbati si spuneau "haideti sa ne spalam pe maini". Era un tabu lingvistic, nu trebuiau sa spuna direct ca fata e fata mare. Acum, la unii romi se mai umbla cu cearsaful si prin sat, sunt si barbati pe acolo. E mult prea vizibil, nu se mai face un ritual de femei. Nu este bine asa. Mai nou, nu se mai arata dovada deloc in anumite parti. Pana la urma si cuvantul celor doi conteaza.

Intre a merge la scoala si a pastra aceasta valoare nu cred ca exista o contradictie. Ce este dureros este ca mediul scolar nu propaga valoarea virginitatii, nici alte valori ale culturii rome. Eu as vrea ca parintele sa-si trimita la scoala copilul linistit, fara sa se teama de un mediu viciat. Trebuie sa se imbunatateasca mediul scolar, pentru ca parintele, si rom, si roman, sa aiba incredere im scoala. Pentru comunitatile traditionale ar fi nevoie de masuri flexibile. De ce nu s-ar face, in satele traditionale de romi, clase de fete?

Cum e privita infidelitatea in comunitatile traditionale?

Infidelitatea era pedepsita in trecut foarte mult si la barbati. Astazi vezi barbati romi, chiar si caldarari - insurati, cu copii - mergand la mare cu femei de obicei nerome, prietenele lor. M-au intrebat si studentii mei daca femeia trebuie sa fie fidela, dar barbatul nu. Le-am zis ca nu e chiar asa. In trecut, si barbatii erau pedepsiti. In vremurile nomade, erau batuti pana li se rupea mana. Era o mare rusine. Insa, in ziua de azi, se practica, uneori si la romii traditionali, anume tipuri de adulter, la barbat, nepedepsite. La femei nu se practica, ori, daca se practica, femeia ajunge rusinea comunitatii.

Ati spus ca idealul traditional este uniunea pe viata. Dar ce se intampla daca sotul moare?

Daca se intampla, fereasca Dumnezeu!, sa moara tanar unul din ei, recomandabil e sa nu se mai casatoreasca nici unul din soti, ci sa-si creasca copiii impreuna cu familia. Dar se intampla totusi sa se mai recasatoreasca. Nu exista o norma. Se tine un doliu, care, traditional, nu trebuia afisat prin haine negre. La romi nu exista cultul mortilor. Era un doliu in sensul ca nu puteai dansa, era tristete mare.

 

Un tigan traieste mai greu intre romani decat un roman intre tigani

 

O fata se poate marita cu un baiat nerom?

Orice se poate. Nu e usor acceptabil. Traditional nu trebuie sa te casatoresti nici cu un rom din alt neam. Dar, contrar normei, o serie de femei nerome au patruns in comunitatea traditionala. S-au casatorit cu romi, au invatat romani, traiesc in comunitate. O fac din dragoste. Mai nou, am vazut cateva cazuri de barbati neromi adusi in familii de romi, casatoriti cu femei rome de cariera. Se intampla ca parintii romanilor sa nu accepte un rom in familie. E si reciproca valabila pana la un punct, cand uneori romanul ajunge sa fie mai iubit decat romii din familie. Este si un proverb: "un tigan traieste mai greu intre romani decat un roman intre tigani". Un roman se asimileaza mai bine, este iubit, respectat pentru ca "s-a tiganit". Orice cultura traditionala este rasista, inclusiv a romilor, adica accepta greu diferenta. Nu te poti casatori in afara, e o forma de protectie. Toate culturile traditionale s-au construit inchise, in felul lor, autarhice si suficiente lor insele. La romii modernizati sunt casatorii mixte foarte multe si nu sunt probleme.

Care este atitudinea traditionala fata de contraceptie?

Traditional, nu se practica contraceptia cu mijloacele moderne, acestea nici nu sunt cunoscute. Ele trebuie cunoscute, dar depinde cine face programe si cum. Stiu despre un program in care fete tinere, studente sau absolvente de facultate, mergeau in comunitati traditionale de romi si vorbeau de contraceptie, faceau demonstratii pentru barbati si femei, amestecati. Nu au fost bine primite de comunitate. Nu se face asa. As trimite cu educatia contraceptiva in comunitati traditionale de romi numai femei maritate, cu copii, serioase, vorbitoare de limba romani si care sa discute numai cu femeile.

Exista si mijloace traditionale pe care femeile le practica. De pilda, dupa lauzie, dupa ce a nascut, se spunea ca femeia trebuie sa doarma ritualic cu capul la picioarele barbatului, chipurile pentru ca ar fi spurcata, dar de fapt este un mijloc contraceptiv traditional, practicat ritualic.

Mie mi-e teama de viziunea aceasta de planning familial, pentru ca are un aer nazist. Le e frica cumva romanilor ca vom fi mai multi? Trebuie sa faci cati copii vrei, trebuie sa fie optiunea ta, a familiei de romi, a mamei, a femeii. De la campania de contraceptie si de planning familial pana la sterilizarea fortata din Slovacia nu sunt pasi foarte multi. Trebuie sa fim foarte atenti. Problema este sa ai cu ce sa-ti cresti copiii, nu sa-i abandonezi pe strazi sau in camine de copii. Romii traditionali trebuie sa fie informati, dar nu mai mult decat atat. Si, de ce nu?, sa descoperim impreuna cu bunicile noastre metodele traditionale, adica ritualice: sa stea femeia in alta camera nu stiu cate luni dupa nastere etc. Dincolo de metafora si de ritual, este un mijloc si multe mijloace sunt medicale. De exemplu, femeia insarcinata, fiind spurcata, deci impura, n-are voie sa framante aluat, sa puna mana pe clanta, sa aduca apa de la fantana. Nu cumva sunt mijloace medicale de protectie a femeii? In spatele traditiei, femeia insarcinata e protejata de munca, de efort etc.

Ce se mai pastreaza in comunitatile moderne din toate aceste traditii?

Cred ca cel mai mult se mai pastreaza virginitatea fetelor la casatorie. Am observat asta chiar si la familii foarte moderne. La fel, interesul pentru reinvatarea limbii. Se mai pastreaza la moderni respectul pentru batrani. Romii nu-si dau parintii la azil.

In anumite comunitati, dar tot traditionale, se mai pastreaza dreptul cutumiar, justitia traditionala roma, reconciliatoare. Unele dintre principiile dreptului cutumiar rom ar merita, dupa parerea mea, regandite si folosite in comunitate pentru reconciliere in anumite cazuri de conflict. Uneori romii moderni nu mai pastreaza elemente de traditie, sunt aculturati. Dar le pot recupera. De pilda, nu trebuie neaparat sa fii un rom traditional ca sa-ti asumi identitatea. Daca la scoala s-ar face istoria romilor mai mult, daca s-ar gasi in curricula generala elemente din cultura romilor, n-ar fi rau. Si pentru romani ar fi util ca sa-i cunoasca pe cei de langa ei. Irina Nicolau spunea ca ar introduce etnologia romaneasca la scoala, pentru ca elevul roman sa-si invete radacinile, sa invete despre cultura traditionala, despre obiceiuri. Cred ca ar fi foarte util ca si romii sa-si cunoasca cultura, si romanii sa stie despre romi, sa invatam fiecare despre culturile celorlalti, despre istoria celorlalti, sa ne cunoastem, sa ne respectam mai mult. Si asta ar duce si la combaterea discriminarilor de orice fel. (M.B.)

 

 

Femeile rome - o categorie de risc?

 

Putem vorbi de femeile rome intrand in zona de obscur si marginal a societatii? Putem lua in calcul riscul ca ele sa devina victimele traficantilor de carne vie sau de droguri? E poate un risc mic, dar asociat altor factori, ca accesul deficitar la educatie sau statutul socio-economic precar, posibilitatea ca o fata roma sa ajunga prostituata sau dependenta de droguri exista.

Participasem in urma cu cateva luni la un atelier de lucru cu tema Situatia romilor, la intersectia mai multor grupuri vulnerabile si mi-a venit ideea de a contacta o organizatie deja cunoscuta pentru experienta pe care o are: ARAS - Asociatia Romana Anti-Sida. Printre programele ARAS se numara si cele de tip harm reduction, adica de reducere a riscurilor asociate diferitelor comportamente cu risc. Cu sapte ani in urma a aparut programul Seara de seara, care acum se desfasoara in mai multe orase din tara. Echipele ARAS merg pe teren si lucreaza direct cu categoriile vulnerabile, incercand sa raspunda nevoilor lor. Aceste nevoi depasesc prevenirea SIDA, astfel incat echipa initiala de interventie s-a largit si s-a diversificat in timp, in prezent fiind formata din medic, psiholog, asistent social si educator.

Echipele ARAS lucreaza pentru persoane implicate in sexul comercial si consumatori de droguri, iar acestia sunt atat romani, cat si de etnie roma.

Particularizarea situatiei femeilor rome implicate in acest tip de activitati a provocat in repetate randuri un sir de reactii din partea unor activisti romi. Teama lor principala este ca acest tip de abordare aduce un plus de stereotipizare la imaginea femeii rome, vazuta nu numai drept analfabeta si supusa, ci si asociata unei vieti promiscue.

Dincolo de polemicile teoretice, o simpla incursiune nocturna pe strazile Capitalei, in zonele in care se desfasoara acest tip de activitati, arata ca in realitate este vorba de un mix etnic, iar echipa ARAS tine sa precizeze ca serviciile lor se adreseaza tuturor.

Ei explica faptul ca uneori incearca sa foloseasca acelasi cod cultural, pentru a castiga increderea celor de etnie roma. "Am pus manele in ambulanta. Alte dati vorbim cu copiii si, prin ei, ajungem la lideri. Pentru romi, copiii sunt foarte importanti si atunci trebuie sa tinem cont de asta", explica Mihai, asistent social.

In apropiere de cei vulnerabili, cel mai important lucru este comunicarea. Trebuie sa ii intelegi, sa nu incerci sa ii judeci si sa cauti sa privesti lucrurile din prisma lor.

"Exista mai multi factori care construiesc rezistenta unui individ la a-si schimba viata. Se prea poate ca, din cauza contextului, a imprejurarilor in care traieste, sa isi construiasca o strategie de viata diferita de a noastra. O femeie va cauta sa atraga clienti pentru a nu fi agresata de proxenet. Trebuie sa privim din punctul acesta de vedere, pentru a-i putea intelege", spune Marian Ursan.

 

 

Incursiune nocturna in viata Bucurestiului

 

Ne pusesem de acord ca la ora 22 sa ne intalnim in fata sediului ARAS - Asociatia Romana Anti-SIDA. Cand am ajuns, cateva minute dupa ora stabilita, toata echipa de teren era deja la ambulanta care le serveste drept mijloc de deplasare, cabinet medical ambulant si de consiliere psihologica. Curand aveam sa-mi dau seama ca ambulanta, avand inscris SERVICIUL SOCIAL pe partile laterale, inseamna pentru oamenii de pe strazi mult mai mult decat toate acestea: e un mediu de securitate pentru cei care isi traiesc viata la risc, un punct de echilibru in existenta lor tumultuoasa, e adapost pentru cei fara casa si, mai ales, incredintarea uimita ca ii pasa cuiva, fara conditionari si fara judecare.

Am fost acceptata sa iau parte, alaturi de echipa ARAS (Edi -medic, Vera - psiholog, Mihai - asistent social, Sorin - educator de sanatate si Marian - coordonatorul proiectului), la aceasta iesire nocturna, una din multele pe care le fac, Seara de seara, pe strazile Capitalei. Mi s-au explicat regulile: stai in permanenta langa cineva din echipa, nu initiezi anchete pe cont propriu, nu intervii niciodata in diferendele dintre clienti, nu pui intrebari incomode, nu iti imaginezi ca poti salva lumea.

Oamenii pentru care lucreaza echipa ARAS sunt persoane care risca sa se infecteze cu virusul HIV si/sau alte boli cu transmitere sexuala. Actiunea ARAS incearca sa minimizeze riscurile pentru persoanele implicate in sexul comercial. O alta tinta sunt consumatorii de droguri, de multe ori acestia regasindu-se si in prima categorie.

Prima oprire. In jocul farurilor, zaresc o silueta agitandu-se in fata masinii. R., in varsta de 22 de ani, insotit de doi "tovarasi", recunoscuse ambulanta si se apropiase. Toti trei traiesc in strada, au chipul si mainile innegrite, iar hainele in stare foarte proasta. Sunt in schimb volubili, imi vorbesc respectuos, iar R. imi arata cu un zambet complice o sticla ascunsa in maneca. "O Saniuta?", zic interogativ. Toti izbucnesc in ras. Vad si pungile si inteleg ca sunt pline cu aurolac.

Sorin distribuie prezervative unui tanar, o aparitie neobisnuita in peisajul dezolant si murdar din jurul fantanii. "Credeam ca lucrati doar cu grupuri vulnerabile." Privesc obrazul atent ras, trasaturile foarte fine si putin efeminate ale tanarului spilcuit si inteleg.

Echipa este intampinata cu familiaritate peste tot. Marian spune ca aceasta se datoreaza unor obisnuinte, unui ritm pe care l-au imprimat, venind de sapte ani, in fiecare saptamana, pe strazi. La inceput organizatia nu avea masini in dotare. Totul a pornit de la un rucsac ambulant, plin cu prezervative, purtat de o persoana care accepta sa faca acest lucru voluntar. "Cand am patruns prima data in lumea lor, lasam doar prezervativele si plecam. Nu faceam nimic altceva. Initial au crezut ca suntem o firma care are o promotie si de aceea sunt gratuite. Treptat, am depasit reticenta, scepticismul, teama cu care ne priveau, construind o relatie cu ei. Primul lucru pe care li l-am spus a fost acela ca nu avem legatura cu Politia si ca tot ceea ce decid ei sa ne impartaseasca va ramane intre noi."

In fata unui club din centru, lume selecta. La intrare, bodyguarzii controleaza tinuta, invitandu-i politicos pe cei care poarta tenisi sa revina, imbracati mai adecvat cu pretentiile locului. Fete elegante, cu siluete subtiri, masoara in pas cadentat trotuarul, in cautare de clienti. Proxenetii le urmaresc indeaproape. Echipa ARAS a venit aici cu o misiune clara: trebuie sa o convinga pe una dintre fete sa mearga la spital. Intr-una dintre vizitele precedente, Edi, medicul echipei, s-a alarmat serios dupa ce i-a vazut ranile de pe picioare, infectate de la seringi. "Astfel de rani trebuie chiuretate si dezinfectate la spital, plus tratament cu antibiotice. Va trebui sa mentina o igiena perfecta, insa de multe ori au probleme cu igiena", spune Edi vadit ingijorat.

Fata nu poate fi convinsa sa mearga. Spune ca are o datorie la un dealer si ca este nevoita sa racoleze clienti, ca sa stranga suma mai repede. Nu poate pleca pentru ca ii e teama ca o verifica proxenetul daca este la lucru. Mihai, asistentul social, este de parere ca trebuie insistat. Intre timp, Edi distribuie prezervative, face controale de rutina, ia tensiunea si vaccineaza fetele impotriva hepatitei A si B.

Intru in vorba cu un grup de copii care se ingramadesc curiosi langa ambulanta. Sunt sase, cel mai mic are 7 ani, iar cel mai mare 10. Toti sunt verisori, trimisi de parinti, dintr-o comuna din Ilfov, la cersit in Bucuresti. In repetate randuri sunt luati de jandarmi de pe strada si dusi la centrul de plasament Pinocchio, de unde parintii vin sa ii ia acasa. "Pe mine m-a dus de trei ori la Pinocchio, da’ nu mi-a placut. Erau copii rai, se drogau", imi explica I., cel mai mic dintre ei. C., de 10 ani, imi povesteste cum a primit o data un milion de la un domn, iar alta data un strain i-a dat 200 de euro. Imi iau la revedere, iar ei imi cer insistent sa le dau ceva. "Ce?" "Orice. Ceva."

In drum spre alta zona, ambulanta opreste la o intersectie unde un alt grup de fete racoleaza clienti. O fata slabuta, cu par lung si drept, imi intinde mana si se prezinta. Edi ii face al doilea vaccin antihepatic. Cat sta pe bancheta din ambulanta imi povesteste de D., o colega care a murit in urma cu cateva zile de la o infectie provocata de seringi. Cazul ei a creat procese de constiinta si celor din echipa. "Aceste lucruri te marcheaza. Mereu se ridica intrebarea: oare am facut tot ceea ce se putea face?", imi marturiseste unul dintre baieti. Toti sunt de acord ca, daca vrei sa iti faci datoria bine, trebuie sa constientizezi foarte clar ca nu poti schimba lumea. Acesta este pactul mental pe care trebuie sa il faci cu tine insuti. Pe strada, exista un orizont de asteptari foarte mare din partea oamenilor, insa trebuie sa te concentrezi pe misiunea ta.

E trecut de miezul noptii. Trei zile pe saptamana, intre orele 22 si 3-4 dimineata echipa isi face rondul in diferite zone din Bucuresti. "Ziua scriem proiecte, cautam finantare, pentru ca in ultima vreme banii abia ne mai ajung pentru a remunera personalul si pentru materialele pe care le distribuim. Programul Seara de seara este singurul de acest fel din Romania. Dureaza de sapte ani si cautam modalitati sa il continuam, pentru ca multa lume are nevoie de el", explica Marian, coordonatorul proiectului.

Ne continuam drumul spre alta zona si oprim in fata unui magazin de lux, unde cateva fete negociaza cu clientii. Sunt foarte tinere si foarte elegante, iar cineva ma lamureste ca unele dintre ele provin din familii bune si au studii superioare. Ne intersectam cu o patrula de politie, care converseaza cu fetele, taie cateva amenzi si isi vede de drum.

Una dintre fete imi spune cum stau lucrurile: "Prostitutia e ilegala, dar fapt penal, adica pentru care faci inchisoare, e doar sexul cu un client. Dar pentru asta trebuie sa te prinda. Ce facem noi e alt fel de delict: tentativa de a racola clienti in vederea obtinerii de profituri materiale - uite, scrie aici. Si pentru asta se da amenda de 5 milioane".

Fetele cumuleaza pe seara si cate 20 de amenzi fiecare, daca sunt gasite in acelasi loc la fiecare trecere a patrulei. Unele dintre ele au amenzi de sute de milioane, pe care bineinteles ca nu le platesc, la un moment dat acestea transformandu-se in ore de munca in folosul comunitatii.

Ochiul unei camere de filmat plasate de partea cealalta a strazii le impacienteaza pe fete, care isi ascund chipurile cu posetele. E doar o reclama, insa Marian imi explica de ce trebuie sa privesti totul cu prudenta: "E greu sa ii convingi pe oameni sa nu fie deplasati, pentru ca goana dupa senzational si curiozitatea sunt foarte puternice. De multe ori am fost si noi haituiti de diferite televiziuni care cautau subiecte. E greu sa iti faci datoria in aceste conditii, pentru ca, pentru noi, confidentialitatea este foarte importanta".

Privesc in josul strazii, la plimbarea ritmata, pe tocurile cui. La intervale scurte opresc masini straine, coboara geamul si negociaza cu fetele un pret. Niciodata chipul barbatului din masina nu se vede, el este adapostit, fie de geamurile fumurii, fie de portierele inchise. Niciodata el nu va cobori in strada, in timp ce fata este cea care ramane expusa vederii tuturor. Ea este cea care ramane fara aparare in fata privirilor dezaprobatoare, ironice, dezgustate, oripilate, acuzatoare. Ea este cea care poarta insemnele stigmei, in timp ce clientul, camuflat in masina sa straina, ramane in afara judecatii lumii.

Ultima oprire. Un grup de fete intr-un colt obscur, oarecum ferite privirilor, la adapostul intunericului. Sunt diferite de cele care isi exhiba siluetele alungite pe bulevard. Femei trecute de 35-40 de ani, corpolente, imbracate dupa moda anilor ’80. Cea mai volubila este o femeie solida, de peste 1,80, de o vulgaritate colocviala si cu un ras plin si larg. Imi spune "sa nu ii dau poza la ziar", pentru ca in timpul zilei este "femeie serioasa, cu serviciu, sot si copil de doi ani". Motivul pentru care nu renunta la prostitutie sunt banii.

Vorbele aluneca repede, picanteriile despre fanteziile clientilor le fac pe toate sa izbucneasca in ras. "Cel mai frumos s-a purtat cu mine unul, mi-a dat sampanie, iar jumatate de ora doar am vorbit. Apoi mi-a dat 400 de euro, acum patru ani." Recunoaste insa ca in permanenta are sentimentul de teama. I s-a intamplat sa fie agresata, batuta, dusa pe camp si lasata acolo. Exista riscuri? Cu siguranta, dar trebuie sa inveti sa traiesti cu ele.

Ajung acasa pe la ora 3 dimineata. Inchid ochii, incercand sa adorm, dar in spatele pleoapelor mi se perinda figurile oamenilor intalniti. Am senzatia ca ii cunosc foarte bine, ca intre mine si ei s-a interpus spatiul familiar al impartasirii unei experiente, ca maine, cand strazile insorite le vor sterge urmele, resorbindu-i, voi sti ca va veni iar noaptea, care ii va aduce din nou. Acelasi trebuie sa fie motivul care ii determina pe cei de la ARAS sa fie acolo, de sapte ani, "seara de seara". (A.C.)

 

 

MARGARETA MATACHE, director Romani CRISS

Problemele femeilor rome din Romania

 

Romani CRISS - Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii a depus un raport despre situatia femeilor rome din Romania catre Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii impotriva Femeilor (CEDAW) pentru cea de-a 35-a sesiune, care a avut loc in perioada 15 mai-2 iunie 2006. Cu ocazia celui de-al saselea raport periodic despre Romania, Margareta Matache, directorul executiv al Romani CRISS, a prezentat problemele femeilor rome din Romania.

 

Femeile de etnie roma din Romania se confrunta cu forme multiple de discriminare, in special in domeniul educatiei, sanatatii, angajarii sau participarii la viata publica si politica.

Unul dintre principalele puncte de ingrijorare semnalate in cadrul intalnirii cu membrii Comitetului CEDAW a fost violenta impotriva femeilor. Romani CRISS a documentat cazuri in care femeile rome au cazut victime ale actelor de violenta comise de reprezentanti ai institutiilor locale, in special de Politie si fortele speciale, si, in majoritatea acestor cazuri, nu s-au aplicat masuri adecvate de remediere.

Un caz mai recent s-a petrecut chiar in Bucuresti, cand Primaria Sectorului 1 si Politia Comunitara nu doar au demolat case ale romilor si evacuat familii de romi, in conditiile in care afara se inregistrau -15 grade Celsius, dar le-au si abuzat verbal si le-au amenintat pe femeile rome. Nu este un caz singular, ci face parte dintre multe alte cazuri similare documentate de organizatia noastra, aratand ca exista un tipar al comportamentului politistilor care intervin in comunitati de romi.

Un alt aspect care ne ingrijoreaza este accesul la servicii medicale - dreptul la sanatate. Desi statul roman a luat masuri cu privire la femeile rome si accesul la sanatate (si ne referim la sistemul mediatorului sanitar), femeile rome inca sunt excluse de la serviciile de sanatate publica, fie din cauza distributiei geografice inechitabile a unitatilor sanitare, fie, mai rau, din cauza discriminarii pe criterii etnice.

Grava este, mai ales, discriminarea femeilor rome de catre personalul medical. Rapoartele Romani CRISS si activitatile din teren au aratat ca exista cazuri de femei rome internate in saloane speciale, in special daca este vorba de maternitati. Exceptand aceasta separare, pacientele declara ca serviciile medicale si extramedicale (curatenia din saloane, schimbarea asternuturilor etc.) nu sunt la fel de bune ca in cazul saloanelor in care sunt internate femei nerome.

Accesul la angajare al femeilor rome este inca un aspect problematic. Un studiu publicat recent de catre UNDP, Faces of Poverty, Faces of Hope, arata ca 35% dintre femeile rome din Romania cu varsta cuprinsa intre 25-54 ani sunt neangajate, ceea ce reprezinta un procent de 4 ori mai mare decat cel al femeilor majoritare. Aceste diferente sunt date atat de nivelul scazut de educatie, lipsa unei pregatiri profesionale, dar si de discriminarea din partea angajatorilor.

La nivel national s-au dezvoltat diferite politici pentru a creste gradul de angajare a romilor, inclusiv a femeilor rome. Dar toate aceste politici si actiuni nu ajung si la femeile rome din comunitati (exceptand mediatorul sanitar), care continua sa fie discriminate cand aplica pentru o slujba si care inca au mai putine oportunitati decat alte femei.

In cadrul intalnirii reprezentantilor Guvernului Romaniei cu Comitetul, la intrebarile legate de aceste fenomene, reprezentantii guvernului au apreciat ca nu exista cazuri de segregare a femeilor rome in maternitati si ca interventiile Politiei in comunitatile de romi sunt legale.

 

 

NICOLETA BITU, membra a consiliului director al Romani CRISS

Femeia roma: intre doua lumi

 

Femeile rome nu intra intr-un tipar. Nu sunt toate la fel, iar situatia lor depinde de grupul din care fac parte, precum si de gradul de integrare. Cu toate ca, in ultimii zece ani, din ce in ce mai multe politici publice sectoriale sau comprehensive au fost adoptate de guvernele tarilor din centrul si estul Europei, din pacate, egalitatii de gen nu i-a fost acordata atentie. Totusi, in ultimii 3-4 ani, datorita activitatii activistelor si activistilor romi si neromi, chestiunile legate de egalitatea de gen in politici publice au inceput sa fie incluse in discutii si in implementarea lor.

Discriminarea la care femeia roma este supusa variaza de la accesul la serviciile de sanatate (manifestata ori prin prejudecatile personalului medical, ori prin segregarea in maternitati), trecand la violenta cadrelor de politie si ajungand in anumite cazuri la ingradirea libertatii de alegere in ceea e priveste educatia sau partenerul de viata.

Cele mai reprezentative cazuri de discriminare rasiala intersectata cu cea de gen sunt cele de sterilizare, care s-au documentat si judecat in Cehia si Slovacia.

In activitatea mea de pana acum am incercat sa arat ca actiunile mele si ale grupului din care fac parte se adreseaza in primul rand femeilor ca mine, integrate, care vor sa devina active in miscarea romilor. Nu am avut capacitatea si nici ambitia de a reprezenta toate problemele femeilor rome, probleme complexe si care necesita mult timp pentru gasirea solutiilor.

Ceea ce este dificil pentru o femeie-activist, care este constienta de indentitatea sa culturala si care vrea sa promoveze egalitatea de gen, este sa gaseasca echilibrul intre discursul de drepturi (care sunt universale) si cel de pastrare a identitatii. Cu alte cuvinte, pana unde mergi cu discursul despre drepturi individuale, in asa fel incat sa nu promovezi asimilarea.

Alta dificultate este aceea de a te confrunta cu o parte dintre colegii din miscare. E o confruntare ideologica, pentru ca de multe ori intalnesti oameni care spun: nu este timpul acum sa discutam despre drepturilor femeilor. Discursul continua cu: sunt alte probleme mai importante ale comunitatii de romi; discursul despre drepturile femeii ne poate face mai mult rau decat bine.

Raspunsul la aceste framantari este ca drepturile omului sunt universale, nu exista ierarhie intre diferite tipuri de drepturi si, de aceea, nu exista un moment potrivit pentru unele si nepotrivit pentru altele. O alta dimensiune a discutiei este ca o parte dintre activistii romi militeaza pentru drepturi si o alta pentru pastrarea identitatii culturale. Problema apare cand se produce o confuzie intre cele doua aspecte si cand un activist care militeaza pentru drepturile omului pentru romi foloseste cultura roma in dezbaterea sa pentru a justifica ignorarea drepturilor apartinand femeilor.

Ceea ce nu este indeajuns promovat si stiut este ca femeile rome activiste au fost din 1998 si pana in prezent "agenti" de schimbare in interiorul miscarii feministe europene si globale, aducand in discutie egalitatea la intersectia cu rasismul, uneori infruntand atitudini nu foarte prietenoase, dar avand si ocazia de a forma coalitii si de a primi sprijin.

Daca, pana acum, eforturile s-au concentrat asupra recunoasterii existentei si rolului femeilor in randurile miscarii si tratarea acestora cu respect, precum si a recunoasterii problemelor acestora la nivel international, de acum incolo eforturile noastre vor trebui sa se orienteze catre nivelul local, catre discutii cu partenerii sociali, in aplicarea corecta a solutiilor la unele probleme considerate sensibile de catre unele grupuri de romi, catre activarea mai multor femei rome si nerome, catre cladirea de coalitii cu alte grupuri din Europa care se confrunta cu acelasi tip de probleme.

Ca rezultat al eforturilor de pana acum la nivel international, organizatiile internationale au inceput sa abordeze probleme legate de femeile rome, prin diferite instrumente care le stau la dispozitie. Un pas important este ca in zilele acestea se voteaza in Parlamentul European un raport despre situatia femeii rome in Uniunea Europeana, raport care speram sa declanseze actiuni ale Comisiei, in principal pentru angajarea femeii rome si participarea ei la viata publica in diferite forme.

 

 

VIOLETA DUMITRU, presedinta Asociatiei Femeilor Rome din Romania

Nu poti sa-i intorci vorba soacrei

 

Care e statutul femeii rome in familie, in comunitate, in societate?

Eu as imparti romii in doua categorii: romi traditionali si romi moderni. Unii sunt foarte traditionali si nu suporta ca femeia sa iasa din cuvantul barbatului, altii au inteles mai bine situatia femeilor. Vezi regele Florin Cioaba, care, dupa scandalul cu Ema Nicholson, a constientizat ca nu e bine ca fetele sa se casatoreasca la 16 ani.

In cadrul AFRR, am desfasurat un proiect de informare pe metode de contraceptie intr-o comunitate de romi traditionali. Ce am vazut in aceasta comunitate? E vorba de o comunitate de romi caldarari care se trag de undeva din judetul Teleorman. Exista un bulibasa. Dupa ce bulibasa a murit, a ramas in locul lui sotia, pentru ca era cea mai batrana. Ca traditie, fetele la 14-15 ani se casatoresc. Eu, prin proiectul pe care l-am desfasurat, am incercat sa le spun ca nu e bine sa se casatoreasca fetele la 15-16 ani. Le spuneam mamelor, de exemplu: "Tu ce ai facut in afara ca ai facut copii?". Spuneau: "Da, ai dreptate!". In urmatoarea luna, cand m-am dus in comunitate, era o mare petrecere: se casatorise fata uneia dintre femeile care participa la proiect.

Dar sa spun cum e cu casatoria. E un obicei: tu ai un baiat, eu am fata si noi suntem putin prietene. Normal ca tu ai vrea ca, atunci cand copiii nostri se fac mari, sa pastram prietenia asta si sa facem si un grad de rudenie - sa-ti casatoresti baiatul cu fata mea. Ajung ei la 13-14 ani si are loc promiterea, facem o petrecere pentru ca ne-am promis copiii. Dar nu exista atunci actul sexual, nu intra in discutie. I-am legat oficial ca sa stie toate neamurile de romi ca deja baiatul tau e insurat, daca mai vine alta fata, nu se poate. Si fata mea e promisa si nu mai poate sa o ia alt baiat, chiar daca e mai bun decat al tau sau mai bogat. Casatoria propriu-zisa are loc cam pe la 16 ani. Si la neromi se mai intampla sa se casatoreasca fetele la 16 ani. La 13-14 ani, cand are loc petrecerea aceea, vin rudele baiatului, rudele fetei, prietenii, se instiinteaza ca uite, ce ne-am promis noi de cand erau copiii mici, asta s-a intamplat. Eu stau linistita ca mama si imi pregatesc fata pana la 16 ani, 16 ani si jumatate.

Ce am mai vazut: romii aveau niste case foarte frumoase, majoritatea aveau niste bucatarii foarte utilate. Am intrebat-o pe o femeie: "Tu cand gatesti aici, ca e foarte curat?" "A, nu gatesc aici, eu gatesc tot afara pe pirostrii." "Da’ de ce?" "In primul rand, soacra-mea nu mi-ar da voie sa gatesc pe acest aragaz pentru ca zice ca nu mai e asa de traditional si mancarea isi pierde gustul. Daca o faci in curte pe pirostrii, e mai buna." "Da’ de ce te chinuiesti?" "E adevarat ce spui, da’ si mie imi place!". E si o chestie de obisnuinta. De fapt, ea si-ar fi dorit sa faca mancare pe aragazul ala modern, dar era si o teama de soacra. Chiar mi-a spus la un moment dat: "Ceea ce ne spui tu noua, sa nu ne mai casatorim fetele devreme, e foarte adevarat. Dar, atata timp cat vor trai acesti batrani, noi ii respectam". Si romii moderni isi respecta foarte mult parintii. Iar la cei traditionali, chiar nu au cum sa iasa din vorba lor: fie ca e bine, fie ca e rau, nu poate sa-i intoarca vorba soacrei.

Soacra are un rol foarte important?

O, da. Si intotdeauna femeia se duce la baiat acasa, la soacra. Cum dicteaza soacra asa fac ele, chiar daca stiu ca e gresit, ca nu mai e la moda. Acum am inteles ca nu se mai iau si ei chiar asa dupa ce zice soacra. Dar unele clanuri, unele grupari traditionale tin foarte mult de traditie.

Fetele care se marita la 16 ani se mai duc la scoala?

Nu se mai duc, nu le mai da voie. Sunt si ele dezvoltate, sunt mai dragute, mai frumusele, intervine si iubirea, gelozia. Are loc actul sexual, cum sa-i mai dea voie sa se duca la scoala? Mentalitatea e un pic diferita de cum gandim noi, romii netraditionali. (M.B.)

 

 

ENIKÖ MAGYARI-VINCZE, profesor la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca

Intre doua focuri: femeile Romani si controlul reproducerii

 

In ultima vreme, pe piata rapoartelor de cercetare au inceput sa apara productii care releva specificul conditiei femeilor Romani din Romania si chiar rezultate ale unor investigatii realizate de catre romi. Ele au fost precedate, s-ar putea spune, de aparitia inca din anii '90 a organizatiilor de femei Romani, care - chiar daca inca marginale in raport cu miscarea mainstream - si-au propus sa reprezinte si alte voci din comunitati decat cele care se pot auzi dintr-o perspectiva patriarhala. Modesta mea cercetare doreste sa aduca o contributie la aceste demersuri, chiar daca - precum bine stiu - s-ar putea sa fie suspectata de insensibilitatea unui outsider fata de problema delicata a reproducerii.

De aceea vreau sa specific de la bun inceput: cu siguranta, pot intelege ca preocuparile pronataliste isi au functia in contextul oricarei comunitati vulnerabile care isi propune sa-si protejeze identitatea periclitata pe baza traditiilor pretuite cultural. Dar, in continuare, pot observa si ca, in aceste cazuri, femeile devin mijloace ale autoapararii fata de practicile rasiste indreptate impotriva comunitatii. Oricum fiind considerate drept procreatoarele biologice si culturale ale celei din urma, cu usurinta sunt reduse la aceste roluri ale lor, chiar daca, precum bine se stie, ele duc nu numai greul muncilor casnice, ci aduc o mare contributie si la sustinerea materiala a familiei, respectiv administreaza relatiile acesteia cu lumea din afara. (Pe plan local aceasta consta, dupa pierderea locului lor de munca din cauza concedierilor masive de la cele trei fabrici majore ale orasului, in prestarea orelor de lucru, in schimbul "socialului", sau, intre primavara si toamna, in colectarea de plante medicinale, sau, de-a lungul intregului an, in muncile domestice prestate, respectiv in negocierile cu scoala, cu doctorii sau cu functionarii de la primarie.) Tocmai aceste observatii din urma m-au facut sa-mi propun sa aduc la iveala modalitatile prin care femeile Romani negociaza asupra fortelor care le structureaza viata (inclusiv asupra normelor comunitare legate de reproducere) si sa-mi permit sa vorbesc despre practicile lor alternative (chiar subversive, intr-un anumit sens), chiar daca stiu ca multora nu le va face placere sa auda despre ele. Si spun acest lucru pentru ca am avut ocazia sa observ cum multi leaderi romi desconsidera importanta situatiei femeilor in comunitatile lor (chiar daca ideea relatiilor de gen a inceput sa fie introdusa in documentele oficiale ale strategiilor de dezvoltare) si devin neabordabili mai ales in legatura cu temele legate de sexualitate sau de sanatatea reproducerii.

In acelasi moment ma grabesc sa atrag atentia si asupra presiunilor care vin dinspre "populatia majoritara" (fie ea romaneasca sau ungureascam in diferite contexte locale) intruchipata printre altele in institutiile medicale si in personalul medical care presteaza servicii in domeniul reproducerii. Din aceasta directie, femeile Romani sunt supuse unui alt tip de control decat cel descris mai sus, si anume, pana la urma unui control rasist al fertilitatii. Pe cand cel dinainte urmareste sa impuna femeilor sa faca mai multi copii decat cati ele si-ar putea dori pe baza conditiei lor materiale, relatiilor lor sociale si sentimentale, cel din urma isi propune sa le "convinga" sa nasca mai putin, pentru a nu "tulbura", precum se spune, dupa caz, "linistea", "puritatea" sau "stilul de viata civilizat" al majoritatii. De-a lungul muncii mele de teren efectuate in orasul Orastie (care mi-a oferit sansa sa ma apropii de experientele femeilor din comunitatea locala de baiesi), am auzit de multe ori aceste "temeri" legate de "suprapopularea" cu romi a localitatii. Stereotipurile de felul "femeile rome nu pot sa faca altceva decat copii" au fost sustinute in pofida datelor exprimate de insasi interlocutoarea mea (conform carora anul trecut 17% dintre nasteri au fost "cazuri de romi") si chiar impreuna cu plangerea ei legata de faptul ca "femeile rome se adreseaza excesiv de mult spitalului cu avorturi la cerere". La un moment dat, o alta persoana, de data asta dinspre primarie, si-a expus, si chiar foarte mandra, ideea legata de "nevoia de a face o campanie de injectare in comunitatea de romi". Aceste cazuri ne releva: problemele legate de reproducere sunt (si ele) utilizate in mentinerea distinctiei dintre romi si neromi, si chestiuni din acest domeniu (cum ar fenomene de genul "prea multe nasteri", "prea multe avorturi", "iresponsabilitatea cu care se iau pilule contraceptive" etc.) se etnicizeaza ca parte a procesului prin care romii sunt exclusi din categoria celor "acceptabili" sau chiar din "normalitate". De aceea, fenomenul controlului reproducerii poate fi analizat ca o manifestare a excluziunii sociale, care produce si mentine granitele dintre cele doua lumi si plaseaza femeile Romani in pozitia unei dezavantajari multiple in care marginalizarea pe baza de etnie si clasa se suprapune cu cea produsa pe baza sexului lor.

Pentru a semnala pe scurt cum se gandesc, simt si actioneaza femeile in conditiile in care diferite discursuri autoritare le bombardeza cu aceste mesaje contradictorii, fac apel la povestirile pe care le-am auzit in cartierul Digului despre casatorie, nasterea si cresterea copiilor, utilizarea de contraceptive si apelarea la avort. In comunitate, pozitia femeilor este paradoxala, deoarece ele au putere in multe domenii, dar aceasta putere nu poseda autoritate, e practicata oarecum ilegitim. Ideea suprematiei masculine este mentinuta printr-un cod moral care le prescrie femeilor sa-si respecte barbatul si sa se dedice unui singur barbat de-a lungul vietii. De altfel, comportamentul lor sexual este mai puternic reglementat decat cel al barbatilor si sentimentul de rusine legat de corp este proiectat asupra femeilor, impreuna cu datoria de a proteja onoarea familiei. Prestigiul fetei maritate (maritisul azi de cele mai multe ori nefiind legitimat oficial, ci doar prin legamintul de credinta recunoscut in comunitate) creste in momentul in care ea incepe sa dea nastere copiilor ("anul si copilul", se spune). Iar responsabilitatea materna persista toata viata, in unele cazuri este exprimata prin decizia de a nu mai avea copii, pentru a-i putea creste acceptabil pe cei care exista deja. Dupa 1990, recurgerea la avort si, mai recent, utilizarea contraceptivelor moderne este o optiune posibila si in aceasta comunitate. N-am intalnit pe nimeni care sa nu fi "stiut" ceva despre ele si, chiar daca discutiile in jurul lor nu se poarta deschis, rusinea resimtita in legatura cu ele structureaza judecatile reciproce si frica de "ce ar zice altii daca ar afla" le face pe unele sa nu foloseasca pilula ("de la care ori te ingrasi, ori slabesti"), pe altele steriletul ("care iti poate provoca cancer") si, iarasi, pe altele, prezervativul (cel din urma fiind asociat cu "traseistele"). In plus, de doi ani femeile rome au inceput sa beneficieze de accesul la contraceptive gratuite (distribuite de cativa medici de familie), ceea ce insa creeaza noi probleme, in primul rand cea a folosirii contraceptivului care se gaseste gratuit, si nu a celui care ar fi adecvat starii lor de sanatate (astfel, in ultima perioada a crescut numarul femeilor care folosesc "injectabilul", in pofida faptului ca se plang de efectele lui secundare). Din cauza neplacerilor cauzate de aceste metode, avortul ramane metoda "cea mai buna" sau, cel putin, "cea mai practica" in cazul unei sarcini nedorite. Chiar daca multe femei considera ca avortul este "un pacat" si implica negocieri morale cu propria persoana si chiar daca accepta ca avorturile repetate pot avea efecte dezastruoase, considerentele practice le domina pe celelalte, asta in conditiile in care trairea in prezent devine o tot mai mare constanta a vietii lor in general. Avortul se integreaza si in gandirea despre "mersul la doctor" (mai ales in cazul organelor genitale, inconjurate de multe tabuuri): se apeleaza la el ca la o interventie concreta in cazul unei urgente. Pe de alta parte, el pare sa intruchipeze puterea femeii, un moment controlat de ea dupa ce "barbatul a dovedit ca nu a putut avea grija de femeia lui". Sau pare a fi libertatea ultima exercitata dupa ce, totusi, femeia, ramanand insarcinata (neprotejandu-se anterior), poate parea ca satisface expectantele sociale legate de fertilitate. In aceste conditii, avortul, impreuna cu utilizarea contraceptivelor, functioneaza ca o practica feminina alternativa, prin care o persoana rezista presiunilor impuse asupra ei atat din interiorul, cat si din exteriorul comunitatii proprii.

Prin ideile expuse mai sus am vrut sa dovedesc: chiar daca sunt prinse intre doua focuri si indura reglementarile contradictorii din domeniul reproducerii, femeile rome isi exprima dorinta de a-si lua destinul in mainile proprii. In contextul conditiilor lor materiale si al relatiilor sociale in care traiesc, ele se simt inputernicite moral pentru a lua decizii in legatura cu numarul lor de copii, sau cu recurgerea la avort, sau cu utilizarea contraceptivelor. Desigur, luarea deciziilor este limitata de factori structurali, expectante sociale si conceptii culturale pe care ele insele nu le pot controla, chiar daca "regulile reproducerii" nu le transforma in categorii absolut subjugate, ele fiind in masura sa le opuna rezistenta prin diverse practici alternative sau chiar subversive. Totusi, aceasta insubordonare este restrictionata, printre altele, de dorinta de a fi persoane acceptate si respectate in comunitatea lor. In acest punct, intr-un final, femeile Romani se ciocnesc de o problema pe care orice fiinta umana o cunoaste, chiar daca ele o experimenteaza si exprima altfel decat altii care traiesc in contexte sociale si culturale diferite. Aceasta este problema de a fi in acelasi timp atat o persoana sociala, cat si un actor individual autonom sau - parafrazand-o pe antropologul Marylin Strathern - de a fi constituita de relatiile tale sociale fara a-ti pierde sensul de autocontrol sau autonomie.