„Sunteți admirabil de dezorganizați”, spunea generalul Berthelot după ce a inspectat armata română, slăbită și demoralizată după înfrângerea de la Turtucaia.
Andreea PoraAm sfeclit-o! Intrăm în a doua săptămână de vid legislativ, în care bolnavii de Covid pleacă nestingheriți din spitale, grație cinismului PSD & comp, care tărăgănează legea carantinării.
Andreea PoraInterviu cu Cristian Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice, SNSPA
Andreea PoraInterviu cu Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”
Andreea PoraCred că evenimentele prin care am trecut nu au făcut decât să dezvăluie, încă o dată, limitele dezvoltării noastre în toți acești 30 de ani.
Andreea PoraViitorul aparține unui învățământ de tip hibrid, adică unui învățământ care se numește blended learning, de combinare a predării față în față cu învățarea online.
Andreea PoraProfesorul Alexandru Rafila este președintele Societății Române de Microbiologie și membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății
Andreea PoraDacă liberalii ar fi avut un glob de sticlă în care să vadă venirea pandemiei, probabil că s-ar fi gândit de zece ori înainte să se zbată să rămână la guvernare după moțiunea de cenzură a pesediștilor.
Andreea PoraNenorocirea prin care trece omenirea este acel moment de răscruce în care măștile cad. Care scoate la suprafață ce e mai bun sau mai rău din oameni. În care fiecare dintre noi își dă adevărata măsură.
Andreea PoraInterviu cu Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, fost ministru de finanțe
Andreea PoraPNL are de optat între răul cel mare, alegeri la termen și mărirea pensiilor, și anticipate cu criza coronavirusului și erodare. Problema e că alegerea o face PSD și nu PNL.
Andreea PoraInterviu cu Valeriu Stoica, fost ministru al justiției, avocat, profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității București
Andreea PoraPNL și Nicușor Dan le-au dat o lecție. Bomboana pe colivă ar fi ca USR și PLUS să nu renunțe la candidatura lui Vlad Voiculescu. Ar fi greșeala care i-ar scoate din jocul parlamentarelor.
Andreea PoraPSD domină de facto România de 30 de ani încoace pentru că e unit, disidențele și facțiunile se (re)adună până la urmă în același mare fluviu. Domină pentru că dreapta a fost mereu dezbinată.
Andreea PoraInterviu cu Nicușor Dan, susținut în cursa împotriva Gabrielei Firea de USR.
Andreea PoraPentru liberali și Klaus Iohannis lucrurile nu arată deloc bine oricât ar încerca ei să vopsească realitatea. Guvernul Orban nu a ”căzut în picioare” ci chiar pe noadă.
Andreea PoraIțele jocului politic s-au încurcat atât de tare, încât nimeni nu poate spune exact ce va urma, pentru că e neclar care sunt totuși mizele și interesele partidelor.
Andreea PoraAniversarea a 30 de ani de la apariția revistei 22 ar trebui să fie un moment de bucurie nu doar pentru cei care au scris în paginile ei (majoritatea, benevol).
Andreea PoraNu degeaba se spune că chirurgii au sânge rece și că greu găsești altă profesie în care orgoliul și eul să fie atât de expandate.
Andreea PoraDe 30 de ani vorbim la nesfârșit de reforme, ne lamentăm că sănătatea, educația, administrația, totul în țara asta e nereformat. Că d-aia merg lucrurile anapoda și am ajuns coada Europei.
Andreea PoraAu dreptate Iliescu și Voican Voiculescu să considere că beneficiază de impunitate și să ne sfideze după 30 de ani? Au. Și la aniversarea a 35 de ani, „călăii” tot nepedepsiți vor fi.
Andreea Pora
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an