Guvernul Orban nu beneficiază de tradiționala perioadă de grație, în care este lăsat să se așeze, să învețe culoarele și ușile, cifrul de la seifuri, să descifreze organigramele și contabilitatea.
Andreea PoraInterviu cu MIRCEA MICLEA, fost ministru al educației. Până în 1995, nu am avut o nouă lege a educației și s-a perpetuat practic sistemul de învățământ ceaușist, încă mult timp.
Andreea PoraKlaus Iohannis are un noroc chior. Exact ca în 2014, a câștigat pe un uriaș vot negativ împotriva PSD și mai puțin pe unul datorat propriului mandat de președinte.
Andreea PoraViorica Dăncilă se îndreaptă spre un eșafod politic, indiferent de scorul la care va pierde alegerile.
Andreea PoraNervii pesediștilor sunt întinși la maximum, zdrăngăne ca mandolina lui Sică pe vremuri.
Andreea PoraGuvernul Orban a trecut cu 240 de voturi, șapte în plus. Un scor pe care puțini îl anticipau, rezultat al unor săptămâni de negocieri, condiționări, șantaje și trădări. Avem de ce să ne bucurăm?
Andreea PoraCum îi trăgea el cu statul paralel și noua Securitate, de ziceai că are vreo zece dosare penale, nu doar unul singur și ăla închis.
Andreea PoraPNL are toate cărțile de partea lui ca să fie curajos la guvernare și să rupă pisica din câteva mișcări.
Andreea PoraInterviu cu ANDREI URSU, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu
Andreea PoraDouă sunt liniile de atac: poziția USR față de votul de învestitură acordat guvernului Orban și dezvăluirile din ancheta Rise Project. Sunt ele justificate, au greșit USR și Barna?
Andreea PoraTot ce vedem acum ca atacuri și poziționări este de fapt în logica localelor și legislativelor de anul viitor. Tocmai de aceea, lupta acerbă pe partea non-PSD poate fi fatală din această perspectivă.
Andreea PoraAlegerile prezidențiale de anul acesta ies din peisajul obișnuit prin trei lucruri: lupta acerbă pentru calificarea în turul doi, situația dezastruoasă a PSD și Alexandru Cumpănașu.
Andreea PoraInterviu cu OVIDIU VOICU, director executiv, Centrul pentru Inovare Publică
Andreea PoraSpectacolul de streeptease al caracterelor oferit de fosta coaliție de guvernare și sateliții ei e mană cerească pentru opoziție.
Andreea PoraInterviu cu CLAUDIU Constantin DINU, Facultatea de Drept, Universitatea București. Cei care au făcut Constituția nu s-au gândit să acopere aceste situații, căci într-o societate normală nu se poate întâmpl
Andreea PoraPSD traversează indubitabil o mare criză politică, generată de Dragnea și camarila, continuată de Dăncilă.
Andreea PoraInterviu cu profesorul universitar IOAN STANOMIR
Andreea PoraCriminalul Dincă a ars în butoiul din curte nu doar trupurile celor două nefericite fete, ci un întreg partid.
Andreea PoraCa și la Colectiv, putregaiul a ieșit la suprafață. Ce folos? Speriate, hienele politice s-au și repezit să capitalizeze și să pună batista pe țambal, ca să nu se trezească cu vreun alt 10 august
Andreea PoraTraficat este viitorul Sorinei. Se va găsi, probabil, o altă Șărămăt, care să-i strige în față că e „țigancă“ și „nebună“.
Andreea PoraSorina Lunca a ajuns la asistenta maternală Mariana Șărămăt când avea un an și două luni, împreună cu o altă fetiță luată în plasament, Andreea, care a fost adoptată între timp.
Andreea Pora
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an