Rodica Culcer

Din 6 decembrie 2024 am intrat cu adevărat sub imperiul minciunii și al post-adevărului. Este o zonă periculoasă, unde regulile democratice și statul de drept au devenit opționale.

În acest moment, o soluție salvatoare pentru democrație este doar ipotetică. Ea va înceta însă complet să existe dacă Elena Lasconi pierde alegerile prezidențiale.  

Filiera rusă, tolerată de Iohannis și partidele lui, cu organizațiile sale pro-dughiniste, a săpat netulburată la temeliile sistemului politic din România, compromis de partidele sistemului „ticăloșit”.

Întorcând pe dos vechea zicală, spun că este  mai bine să pierzi cu un om onest, decât să câștigi cu niște ticăloși.

Perspectiva ca Ciolacu sau Ciucă să devină președinte, la 35 de ani de la căderea regimului comunist, dă măsura putreziciunii morale a clasei politice și a lipsei de substanță a democrației noastre.

Nu constituie un proiect politic serios aruncatul reciproc cu pietre și provocări la televizor pe tema unificării - adică exact ce am văzut de câteva luni încoace.

Iohannis este împins de rețeaua GRIVCO să candideze pentru a salva USL (PSDNL), ca o soluție de avarie dictată de evoluția catastrofală a campaniei lui Nicolae Ciucă.

Elena Lasconi râde, cântă și dansează pe rețeaua socială construită de guvernul chinez și, din când în când, se proclamă exponentă a dreptei și a liberalismului.

În fundul sufletului, Ciolacu știe că realitatea este diferită de lumea paralelă a PSD și a mafiilor asociate și că electoratul este bulversat de explozia prețurilor, de farsa reformei pensiilor.

Nu putem exclude ca Nicolae Ciucă să fie considerat un contracandidat convenabil pentru Marcel Ciolacu, la nevoie. El merită deci legitimat ca adversar cu niște atacuri bine țintite din partea PSD.

Dacă rezultatele problematice ale alegerilor locale din 9 iunie vor fi validate oficial, nimic nu va putea opri fraudarea prezidențialelor și parlamentarelor.

Deși catastrofa a fost evitată și democrația europeană a supraviețuit, în lipsa unor reorientări politice din partea partidelor democratice, viitorul Europei nu arată promițător.

Campania este o manevră perversă de subminare a democrației reale și de blocare a oricărei schimbări generatoare de reforme. E o campanie pentru stagnare, pe care cei de la putere o numesc stabilitate.

Cum ar putea să vadă cineva PNL ca pe o alternativă la PSD, când cele două partide candidează pe liste comune la europarlamentare, iar în coaliție vocea PNL nu a contat aproape deloc?

Mahalaua politică a PSDNL este un spectacol secundar față de jocurile de putere pe termen lung din culise.

Cât de puțin inteligent (adică prost) poți să fii să arunci în lupta electorală un reprezentant dubios al unui sistem medical nereformat și deficient, în care oamenii au tot mai puțină încredere?

Nu avem un candidat ideal, desigur, dar avem doi candidați nocivi, exponenți ai sistemului mafiot, teleghidați de politicieni venali, fără scrupule.

Estul Europei merită o funcție înaltă în UE sau NATO, dar Iohannis, cu bilanțul său intern și extern binecunoscut, nu o merită; cum, de altfel, nu a meritat nici votul românilor.

Mircea Geoană este la fel de lipsit de substanță ca adversarii săi. Oportunist și cinic, nu are nicio problemă să lingă unde a scuipat și invers.

Guvernul a scăpat situația de sub control și se pregătește să cedeze în fața protestatarilor, indiferent de costuri.

În spiritul unui vechi proverb englezesc, singurele certitudini pe care le asigură guvernarea PSD-PNL sunt moartea și impozitele. Tot restul este propagandă electorală pentru analfabeți funcțional.