Rodica Culcer

Dacă pierdem trenul PNRR, Dîncu, Șoșoacă și AUR vor stăpâni România mult și bine. Pentru ei, de altfel, eșecul PNRR este un proiect politic prioritar.

Masterplanul rusesc a dus, se pare, la evoluții ulterioare asemănătoare, atenuate în România de apartenența la UE și la NATO, dar evidente în tentaculele rețelelor oculte care sufocă statul.

Trebuie să o spunem pe șleau: modul în care mass-media aservite puterii au tratat două dosare de maximă gravitate –investigația recorder despre DGPI și City Insurance – este contrar interesului național.

Dincolo de principiul utilizării banilor publici pentru recompensarea „specialilor” și a clientelei, nu există nicio altă politică coerentă a guvernanților.

Nicicând după 1989 România nu a fost pe mâini mai proaste, într-un moment istoric atât de riscant cum este cel pe care îl trăim.

Din cauza unor deficiențe structurale, tolerate prea ușor de un electorat superficial și majoritar amoral, vom fi întotdeauna vulnerabili în fața unor jocuri cinice de putere la nivel internațional

La capitolul stabilitate stăm bine: PSD este același partid al lui Ion Iliescu și al lui Liviu Dragnea, cu aceleași obsesii comunistoide.

Guvernanții își continuă netulburați partida de poker, știind că perdanți nu pot fi decât contribuabilii.

Marea Britanie, bastion secular al democrației și al eficienței economice, a ajuns sub blestemul chinezesc al „vremurilor interesante”, de sub care nu se știe când și cum va ieși.

Guvernul a decis că inflația îl avantajează, căci îi mărește veniturile și îi reduce în termeni reali sumele pe care le datorează. Simplu și cinic.

„Pas cu pas” și fără scrupule, coaliția PSD-PNL-UDMR târăște România spre un nou eșec în reformarea justiției.

Paralizate mental, elitele noaste se află la periferia UE: ele au învățat demult unde se află Moscova, dar nu au aflat încă unde se situează Kievul.

În universul paralel al televiziunilor mogulești, ascensiunea lui Nicolae Ciucă pare firească și benefică. Firească o fi, în logica restaurației mafiote, dar benefică nicidecum.

Ambiguitatea discursului oficial nu trebuie să ne înșele: afară o fi vopsit gardul în culorile UE, în schimb, înăuntru demonii iliberalismului putinist nu au încetat niciodată să lucreze.  

Reacția politicienilor români are o notă convențională: condamnăm, dar nu îl numim pe Putin dictator și nu condamnăm regimul autoritar de la Moscova. Poate ne iartă și nu ne atacă.

Atâta vreme cât PSD, PNL și UDMR se vor afla la putere, România va fi doar o țară furată și niciodată reformată.

Pentru privilegiații tranziției se luptă PSD și PNL, nicidecum pentru „bunicii” sărăciți de lăcomia și cinismul guvernanților de ieri și de azi.

Într-o țară coruptă și amorală, plagiatul devine o banalitate, un simptom minor al unui sistem al fărădelegii care, iată, prosperă și ne trage pe toți în neant.  

Se dovedește din nou că „nu există sentiment tragic la români” (Octavian Paler); mai rău chiar, ei tind să „ia forma ultimului dos care se așază pe ei”, cum spunea Edward Behr.

Încă din toamna acestui an, speranțele celor care doresc reforme pentru a scoate România din poziția sa periferică în UE au fost veștejite și îngropate: proiectul reformist a fost spulberat.

Povestea dominantă este acum victoria PSD și a sistemului pe care l-a generat și a zădărniciei luptei împotriva acestui sistem.