Octavian Manea

Poate ceea ce rezumă cel mai bine primele 100 de zile ale Administraţiei Trump este un gând pe care preşedintele îl împrumută în cartea sa din filozofia boxeurului Mike Tyson: „oricine are un plan până când primește un pumn în gură“. În consecință, „cea mai bună cale pentru a nu-ți folosi puterea militară este să fii sigur că puterea ta este vizibilă“, spune Trump.

Trump pare decis să convingă Beijingul că se află pe punctul de a ataca Coreea de Nord pentru a-i determina pe chinezi să îl preseze pe Kim Jong-un. Convocarea Congresului la Casa Albă este parte din aceeași coregrafie.

Cu toată atenția centrată pe zgomotul produs de regimul din Coreea de Nord, se pierde din vedere elefantul din colțul camerei, China.

Departe de a fi o convertire a președintelui la intervenționism, atacul ordonat de Trump împotriva Siriei este mai degrabă o inițiativă prudentă, cu costuri minime și beneficii importante la nivel de optică internă și internațională.

Spectrul rusesc devine o constantă a Administrației Trump. Russia-gate nu s-a încheiat cu demisia generalului Flynn, ci pare mai degrabă să fi dezvăluit un tipar de compromitere, o rețetă de vulnerabilizare a „oamenilor președintelui“.

Primirea cancelarului german la Washington contrastează cu turneele recente ale celorlalți aliați tradiționali (Marea Britanie sau Japonia). În urmă rămâne o atmosferă rece, poate chiar ostilă.

În aparițiile și interviurile sale publice, McMaster se distanțează flagrant de discursul de campanie al lui Donald Trump: vede alianțele ca pe niște active strategice esențiale în balansarea comportamentului puterilor revizioniste; pledează pentru întărirea apărării la frontieră (în statele aflate în prima linie, precum cele de pe Flancul Estic al NATO), inclusiv prin prezența americană, respingând perspectiva descurajării de la distanță.

Reuniunea NATO de săptămâna trecută, dar și Conferința de Securitate de la München au prilejuit un desant american de anvergură (vicepreşedintele Mike Pence, secretarul Apărării Jim Mattis, senatorul John McCain) pe scena europeană. În ciuda reasigurărilor americane, Europa păstrează o imensă reținere față de Donald Trump.

Primele 14 zile arată o tendință spre „bannonizarea“ Casei Albe (după numele lui Stephen Bannon, ideologul lui Trump), colonizarea celui mai important for de gestiune a securității naționale cu „oamenii președintelui“.

Naționalismul economic, populismul, interesul național îngust definit sunt tuşele generice ale doctrinei „America pe primul loc“. Este un contrast de fond cu tradiția, care plasa „lumea pe primul loc“.

Dezbaterea despre implicarea Rusiei în alegerile din SUA expune public o ruptură profundă apărută în rândul conservatorilor americani.

Un veteran al operațiunilor desfășurate în epicentrul insurgenței post-Saddam din Fallujah și al Afganistanului, Jim Mattis s-a ciocnit deseori cu Administrația Obama pe chestiunea Iranului. Pentru Trump este cel mai apropiat de arhetipul Patton.

Oare Casa Albă populată cu loialiștii lui Trump va sfârși prin a crea o imensă „cameră ecou“ de yesmeni care îi amplifică președintelui ales predispozițiile arătate în campanie?

Cateva nume de generali in retragere au fost vehiculate de presa saptamana trecuta pentru eventuale pozitii cheie in echipa de securitate nationala care il va insoti la Casa Alba pe Donald Trump.

La o prima vedere sunt cateva clivaje care se contureaza si care explica in parte deznodamantul. Insa pe fond, multe din avantajele comparative ale candidatei democrate (mobilizarea minoritatilor si a electoratului feminin) nu au functionat.

La o prima vedere sunt cateva clivaje care se contureaza si care explica in parte deznodamantul. Insa pe fond, multe din avantajele comparative ale candidatei democrate (mobilizarea minoritatilor si a electoratului feminin) nu au functionat.

FBI-ul generează o situație tipică de „lebădă neagră“ (Nicholas Taleb), care ar putea influența decisiv alegerile din SUA, cu consecințe din punct de vedere geopolitic a căror amploare ar putea fi mult mai mare decât mulți tind să o realizeze în acest moment.

În general, sondajele care testează per­cep­ția internațională față de candidații din cursa prezidențială americană sunt net în favoarea lui Hillary Clinton.

Disoluția Siriei a creat una dintre cele mai grave crize umanitare din istorie: peste 500.000 de morți și 11 milioane de refugiați. Atât Rusia prin acțiunile sale, cât și Statele Unite, prin inacțiune, au avut fiecare rolul său.

Agenda candidatului establishment-ului este mult mai aproape de tendințele mari reflectate de America mainstream decât lasă să se întrevadă temperatura electorală.

Sondajele arată un avans de 3% al democraților la nivelul SUA și o consolidare importantă în așa-numitele „swing-states".