Lidia Moise

Trebuie să ne antrenăm nervii şi să ne pregătim pentru o iarnă severă...

Hârjoneala din scena politică românească a ecranat cel mai mare şoc pe care economia românească şi piaţa sa financiară l-au suferit în ultimii zece ani. Hidroelectrica, un colos energetic, şi-a cerut singură insolvenţa, instanţa a acceptat-o şi un avocat va conduce procedurile de reorganizare a activităţii.

Este de presupus că în multe birouri ale agenţiilor statului lucrurile stagnează deoarece totul s-a aşezat sub zodia schimbărilor. Toată aventura are însă un aer de provizorat, ca şi când oamenii ăştia ar încălzi locul pentru o altă echipă.

Se poate spune că întrega piaţă financiară a lumii s-a poziţionat în tranşee. Toată lumea aşteaptă rezultatul alegerilor din Grecia. Se fac socoteli, se analizează efectele şi se desfăşoară pe ecrane scenarii apocaliptice privind o eventuală ieşire a Greciei din zona euro.

Europa îşi reface socotelile, austeritatea trasează o linie clară în favoarea recesiunii, zgomotele electorale din multe capitale europene irită pieţele financiare, dar cheia viitorului se răsuceşte pe Acropole.

Programul economic al Ca­bi­ne­tului Ponta are foarte puţine repere clare, în general neacompaniate de cifre.

Operaţiunea de reîntregire a salariilor este un obiectiv comun al clasei politice româneşti. Fără excepţie, toţi politicienii au promis majorarea salariilor actuale cu 15-16%, cam cât ar fi necesar pentru a completa salariile tăiate cu 25% în vara anului 2010. Singurul obstacol era acceptarea măsurii de către reprezentanţii finanţatorilor instituţionali ai României, FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

În faţa provocărilor economiei, noua conducere executivă a ţării va trebui să aleagă un traseu prudent.

Reforma Fiscului nu va rezolva mare lucru, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor gândi, în paralel, şi o reconstrucţie logică, inteligentă şi de bun-simţ economic a păienjenişului de taxe şi impozite care îl asediază pe contribuabil şi îl face să viseze la evaziune.

Evoluţia economiei Chinei este semnalul urmărit de pieţele financiare din lume.

Negocierile finale pentru vânzarea celui mai mare producător român de cupru, Cupru Min, au eşuat la finalul săptămânii trecute, deoarece cumpărătorul a respins termenii finali ai contractului.

România face acum ceea ce a făcut Polonia în urmă cu 20 de ani, listează companiile statului la bursă. Pentru unele dintre companiile sale listarea este imposibilă, deoarece sunt tarate de faliment şi de datorii. Nu poţi aduce la cota bursei o afacere fără un istoric de profit.

Fiscul a îngenunchiat gangsteri de calibrul lui Al Capone, de ce să nu sperăm că ar putea recupera ceva bănişori pentru un buget atât de suplu, încât împinge la dietă sănătatea şi educaţia?

În Polonia afacerile de extracţie a cărbunelui sunt rentabile, iar companiile implicate sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia. Asta s-a întâmplat însă în urmă cu aproape 20 de ani, timp în care s-au făcut investiţii în retehnologizare. Noi am stat şi ne-am întrebat ce este de făcut în tot acest timp.

Când veţi citi aceste rânduri, probabil că Grecia va fi primit deja binecuvântatul pachet de ajutor de 130 de miliarde de euro de la Troika finanţatoare. Grecia susţine că merită această punguţă nouă şi salvatoare de cash.

Este greu de presupus că economia va tura cu o vigoare extraordinară, astfel încât guvernul să poată apăsa pe ambele pedale, ale măririi veniturilor şi scăderii taxelor.

Criza financiară şi capacitatea ei de a spulbera monede, rezerve valutare şi uşurinţa cu care înfăşoară ţările în spirala datoriilor sunt noţiuni greu de perceput de către electorat.

În ciuda iernii năprasnice, clubul european începe o săptămână febrilă. Nu nevoia de dialog îi aşază pe liderii europeni la masa tratativelor, ci drama grecească şi pericolul contaminării care ar putea pune la podea imediat Portugalia şi apoi întreg grupul PIIGS.