Adriana Săftoiu și președintele-dezamăgitor

Cristian Patrasconiu | 03.06.2015

Pe aceeași temă

În Cronică de Cotroceni, Adriana Săftoiu spune adevărul, și anume, adevărul său. Cu nuanțele obligatorii: adevărul pe care doamna Săftoiu îl știe, adevărul pe care domnia sa îl vrea făcut public, adevărul filtrat de distanță (deopotrivă, temporală și afectivă) ș.a.m.d. Dar este acesta un adevăr eliberator?

 

 

Cartea Adrianei Săftoiu despre o parte din­tre întâmplările pe care le-a trăit în anii în care a fost la Cotroceni – un fel de „vo­ce“ a lui Traian Băsescu – nu avea cum tre­ce neobservată. În egală mă­sură, la ce este în ea şi la ceea ce era de bănuit că se va găsi în ea – fie şi în­tr-o variantă ponderată de trecerea anilor, într-o ver­siune „cu frâna de mână trasă“ -, este imposibil de aşteptat ca, în materie de receptare, să avem de-a face cu unanimităţi. Cro­nica de Cotroceni are par­te, prin urmare, exact de reacţiile de în­tâmpinare pe care trebuia să le aibă (nu e surprinzătoare, bunăoară, politica publică de îndiguire căreia îi suntem martori cu privire la pagubele produse de anumite pa­saje); are, aşadar, reacţii pe care era „con­damnată“ să le bifeze. Ar fi de dorit să fie, à propos de receptare şi de analiză-eva­lua­re, şi mult mai mult decât ceea ce avem, până acum – dar asta e ceva care stă, deocamdată, în registrul posibilului.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1315/carte_patrasconiu.jpg

// ADRIANA SĂFTOIU
// Cronică de Cotroceni
// Editura Polirom, 2015

 

Indexul Cronicii de Cotroceni, bi­ne­venit și inspirat alcătuit de către edi­tori, ne oferă, doar din lectura sa, câ­teva date prețioase cu privire la aceas­tă carte. Referința numărul unu în vo­lum nu e, așa-zicând, indexată; trimiterile la Traian Băsescu sunt, în mod previzibil, atât de dese, încât, dintre toate numele care defilează prin fața cititorului în aceas­tă carte, cel al fostului președinte al Ro­mâ­niei se detașează în mod clar. În absența acestui subînțeles reper (practic, cartea e construită „în relație“/„în reacție“ cu/la Traian Băsescu), numele care ocupă, ca număr de mențiuni în carte, poziția nu­mă­rul unu în indexul invocat este cel al Ele­nei Udrea. După numele acesteia, vorbind strict cantitativ, se plasează cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu. Interesant, pe poziția a treia în privința referințelor este Andrei Pleșu (folosit, fără excepție, în carte drept „argument al autorității“ - moral-in­te­lec­tuale). Cu ce fel de carte avem, prin ur­mare, de-a face? Ierarhia menționată care re­zultă din „scanarea“ referințelor in­de­xa­te ne pune, cred, pe o pistă de inter­pre­tare bună, adecvată. Nu singura, desigur, dar una destul de bună.

Hard-core-ul cărţii îl reprezintă, titlul o spune clar, anii în care Adriana Săftoiu a fost în proximitatea, de multe ori in­can­des­centă, a lui Traian Băsescu la Co­tro­ceni, în prima jumătate a primului man­dat de preşedinte al acestuia. Volumul are, în jurul acestui nucleu de sens, şi mai multe „centuri auxiliare“ – privirea Adri­anei Săftoiu vine către prezent (de regulă, în sensul confirmării suplimentare a unor intuiţii ori aprecieri) sau merge mult în spate, în trecutul de dinaintea preşedinţiei (iarăşi, de regulă, mecanismul după care are loc acest plonjon în trecutul îndepărtat este următorul: tarele majore ale lui Tra­ian Băsescu – care coabitează cu imensele sale calităţi de politician – erau mai puţin vizibile atunci decât au fost când a devenit preşedinte; dacă vreţi, e o aplicaţie a ce­le­brului dicton despre putere şi despre cum anume corupe ea). Cronică de Cotroceni e şi un, apăsat-personal, raport politic, dar şi unul etic. Este, în mod fun­da­mental, o carte despre eti­că şi politică, în multe sen­suri. Una dintre cele mai evidente reţete puse la lu­cru pentru a da substanţă şi nerv acestor confesiuni este folosirea unor tehnici ale contrastelor. Voi numi doar trei asemenea „due­turi“ din care, cum să zic, sar scântei, cu precizarea că ele sunt mai multe: Bă­sescu-Blaga, Andrei Pleşu - alţi in­te­lec­tuali (aici, tehnica de contrast e dublată de o politică a insinuării, Adrian Săftoiu enun­ţând rar nume în clar, de regulă lă­sând „să picure“ referinţe vagi, dar nu foarte greu de ghicit); Adriana Săftoiu – Elena Udrea. Poate că autoarea nu a vrut să construiască în acest fel, dar aşa i-a ieşit în cele din urmă.

Că a fost gândită așa sau că nu, cartea aceasta are și o evidentă (și pesemne că de neocolit) dimensiune tabloidală; prin ce­ea ce spune, dar și prin ceea ce lasă să se înțeleagă, să se întrevadă. Avem deja, rostogolită în suficient de multe forme, ce­ea ce am putea numi „știrea de la pagina 5“ și pesemne că, în această direcție, vom consemna, mult timp de acum înainte, schimburi de focuri care vor face deliciul presei și care pot lăsa urme pe mai multe reputații publice. Când plasezi conținut pentru o „știre de pagina 5“, este ușor de intuit că, după o asemenea reacție, va ur­ma contrareacția. Este și riscul care pân­dește această carte – anume, să se blo­che­ze în această lectură de întâmpinare (în bună măsură, mediată/mediatică). Ar fi nedrept – Cronică la Cotroceni este o car­te care oferă o lectură interesantă în mult mai multe privințe.

La standul Polirom, în duminica lansării de la Bookfest, Adriana Săftoiu a spus, în­tre altele, că acest volum „e, mai de­gra­bă, o mărturisire“. Și, imediat, a adăugat că una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un om este să se în­dră­gostească de politicieni. Revenind la ideea măr­tu­ri­sirii, este poate util să punem întrebarea de rigoare: avem de-a face cu o mărturie, cu o, poate, mărturisire care eliberează?

 

Cea mai bună caracterizare a căr­ţii vine, aşadar, chiar de au­toa­rea ei. E o carte de „măr­tu­risiri“ – deci, nu una de ana­liză, de evaluare a mandatului prim al lui Traian Băsescu şi, cu atât mai puţin, de analiză – detaşată – a celor 10 ani de preşedinţie executaţi de unul dintre cei mai spectaculoşi, în multe privinţe, politicieni români de după 1989. De altfel, una dintre liniile de atac la adresa cărţii este exact aceasta: că stă prea mult în tabloid, că refuză faptele mari şi serioase. E o direcţie de susţinut doar parţial – fi­ind o confesiune, o mărturisire, cartea se ocupă, normal şi în primul rând, de un om, şi nu neapărat despre performanţele ori contraperformanţele sale politice (ştiu­te deja ori, voit sau involuntar, uitate!).

Altfel şi nu în ultimul rând, despre această carte făcută să fie discutată, disputată (sper că și citită, deși, la ce pasiune de a vor­bi în marginea ei implică, prin te­ma­tică și personaje, volumul publicat de Po­lirom, mulți vor considera că lectura lui este mai degrabă opțională) se vorbește și se va vorbi, e inevitabil asta, și în termenii de „adevăr-fals“. Unii spun deja – am vă­zut reacții prompte după lansare inclusiv ale unora dintre împricinați, dar și ale „scutierilor“ din presă ai acestora – că, în ceea ce scrie aici, doamna Săftoiu minte. Alții, firesc, afirmă că domnia sa spune ade­vărul – inclusiv acel adevăr mult aș­teptat. Cred că lucrurile sunt, în această pri­vință, destul de simple, dacă le privim cu o oarecare detașare – Adriana Săftoiu spune adevărul, și anume, adevărul său. Cu nuanțele obligatorii: adevărul pe care doamna Săftoiu îl știe, adevărul pe care domnia sa îl vrea făcut public, adevărul filt­rat de distanță (deopotrivă, temporală și afectivă) ș.a.m.d. Dar adevărul său. Nu unul istoric, cu atât mai puțin unul ri­guros matematic. E adevărul Adrianei Săf­toiu care derivă din această Cronică de Co­troceni. Dar, încă o dată: este acesta un adevăr eliberator?

Una dintre întrebările perfect legitime, oda­tă încheiată lectura cărţii, este: dacă mărturisirile selectate să facă parte din acest volum îl micşorează pe Traian Bă­sescu. Pentru omul Traian Băsescu, tonul folosit este critic, pe alocuri extrem de critic. Unele fragmente confirmă anumite fragmente de folclor, altele, prin ineditul lor, întăresc acest folclor. Pe de altă parte, e greu de răspuns tranşant dacă ele îl mic­şorează şi pe politicianul Băsescu. Faptele sale de politician – cu atât mai apăsat, ce­le de fost preşedinte al României – rămân. Rămân chiar şi în ciuda insistenţei cu care, alegând sau împins să fie altfel după încheierea celor două mandate de şef de stat, Traian Băsescu însuşi pare că le sub­minează, prin ieşiri publice recente. De­si­gur că rămân în istorie şi unele inter­pretări cu privire la cum anume au fost posibile aceste fapte. Dar aici competiţia nu e închisă. Nu ştim încă, pesemne că sun­tem încă departe, care anume inter­pretări rămân.

Într-o formulă care face media atitudinilor etalate în carte vizavi de Traian Băsescu și, parafrazând sintagma celebră asumată chiar de către subiectul privilegiat al aces­tui volum, putem spune că în Cronică de Cotroceni avem povestea unui președinte-dezamăgitor. Este o narațiune, din specia dez-vrăjirilor, în care Adriana Săftoiu, un martor (pentru câțiva ani, privilegiat – de aici, mai ales de aici, și forța foarte mare a celor spuse în carte), ne povestește, du­pă șapte ani de la plecarea de la Cotroceni, cum un om (președintele României, între multe altele) o dezamăgește în chip pro­gramatic.

 

Dacă e să (re)afirm o sugestie de lectură cu privire la acest vo­lum de memorii – eveniment, în felul său, fără nicio discuţie -, atunci aceasta este: să trecem puţin mai departe de ceea ce e cancan în el, de ceea ce era previzibil că se va găsi în el şi că, la prima mână, va reverbera în spaţiul public. Eu cred că acest efort me­rită să fie făcut. Poate fi de mare folos.

 

P.S. Memorialistica celor care i-au con­si­liat pe preşedinţii postcomunişti este la noi încă destul de săracă. Din proximitatea instituţională a lui Traian Băsescu, cartea Adrianei Săftoiu este prima. Să ne ima­ginăm ce ar fi sau ce vor fi (căci unele cărţi probabil că se vor scrie; sau, scrise deja, aşteaptă ca astrele să se aşeze con­fortabil pentru publicarea lor) pagini scri­se de oameni cu mare forţă de discurs ca­re au stat, în primul şi/sau în al doilea man­dat de preşedinte, lângă Traian Bă­sescu: T. Baconschi, C. Preda, S. Lă­zăroiu, spre pildă. Ca să nu mai spun că un volum de profil semnat de Elena Udrea (cea care pare să-şi fi descoperit recent abilităţi li­terare) ar fi, garantat, bestseller.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22