Autoportretul Orasului in Oglinda

In primavara lui 2001 am ajuns pentru prima data in viata la New York. Aveam doar o zi si jumatate la dispozitie, asa ca, de fapt, nici nu se punea problema "vizitarii" orasului. Am umblat bezmetic pe strazi, inghitind fatade, respirand cladiri si adulmecand ritmurile locului. Era formidabil - zdrobitor, dar si jucaus; ultramodern, dar si patinat; gigantic, dar si intim...
Exact asa l-am regasit in fotografiile lui Vlad Arghir, gazduite cu incepere din 10 septembrie la Foto Cabinetul lui Eugen Ciocan de langa Biserica Alba. Manhattan-ul acestui designer si fotograf roman din Germania se ascunde in jocul de oglinzi al fatadelor: spectrul sumbru al formelor deformate, dar si hazul lor caricatural, lumea veche, ornata si multicolora, reflectata in cea noua, de otel si sticla, detaliul decoratiilor de teracota si stucaturilor omniprezente in arhitectura ante- si interbelica pitit in marea de versanti abrupti a zgarie-norilor moderni. Suprafetele vitroase ale fatadelor abstractizeaza imaginile citadine, sporindu-le picturalitatea si uneori transformandu-le in adevarate exercitii de arta decorativa. Desi sustine ca nu este un artist, autorul marturiseste ca el a privit New York-ul mai ales pictural; lucrarile lui pot fi privite ca adevarate exercitii de paleta, variatiuni de culoare si lumina executate virtuoz pe caietul cu patratele al fatadelor asa-numitului "stil international". Calitatea paradoxala a locului se percepe insa clar dincolo de orice interpretare - sau in virtutea ei. Vlad Arghir isi aminteste de 1996, cand, in timpul primului sau popas la New York, a facut o buna parte a fotografiilor din aceasta expozitie: "Umblam ca prostii pe strazi", spune el, si "la fiecare colt dadeam peste alt oras". "Il caut pe Vlad Arghir, cetatean german aflat in vizita in New York", spune unul dintre mesajele aflate pe o lista de S.O.S.-uri din 12 septembrie 2001, o zi dupa ce Manhattan-ul fusese scaldat in moloz si spaima. Am gasit apelul pe Internet, alaturi de alte strigate disperate ale oamenilor care isi cautau rudele si prietenii prin haosul din 11/09. Vlad plecase pe 10 seara, in ajunul dezastrului, dupa ce apucase sa isi incheie ciclul de fatade reflectate. Expuse pentru prima data acum, pe 10 septembrie 2004, fotografiile capata si o semnificatie vizionara. Fetele de sticla segmentata ale blocurilor actioneaza ca o oglinda sparta, producand ceea ce fotograful numeste o "imagine rupta, catastrofata". Ziduri ce par sa se surpe, turnuri incovoiate pot fi lecturate ca premonitii ale unei lumi in prabusire.

Toate imaginile oferite de Vlad Arghir se preteaza generos unor lecturi multiple. Pentru autor, ele cuprind intreaga mitologie a oglinzii, dar si a fotografiei, prin care omul a incercat sa imite imaginea oglindita. Sau mai mult, Manhattanul insusi, prin "ochii" reflectorizanti ai ferestrelor, se descrie pe sine, se interpreteaza. Intr-o lectura istorizata, lucrarile pot semnifica o comemorare, pot trimite la distorsiune, decadere si moarte. Pot insa fi la fel de bine citite ca joc, ca piese ale unui puzzle din 33 de bucati in care trebuie sa descoperi esenta unui oras incomparabil. Fiecare piesa este la randul ei impartita in careurile structurilor de otel, in care te poti juca de-a v-ati ascunselea, apropiindu-te atent si parcurgand cu rabdare liniile si petele de culoare, asteptand ca un crampei de Manhattan sa faca "Bau!" de printr-un colt al lucrarii. Apetitul ludic este de altfel "oficializat" prin titlul misterios al expozitiei: 32+1=33. Daca 32 de clisee provin din New York, unul - ascuns bine pentru a fi detectat doar de cunoscatori - a fost facut pe strazile Bucurestiului. Maretia, in fond, e doar in ochiul privitorului.

Domnica Macri