Codul genetic atenian

Sunt prea multi si prea puternici. Jocurile Olimpice nu mai pot fi contestate. Adevarul e usor de gasit, ca un minereu fraier, la care sapa ajunge din prima lovitura. Jocurile Olimpice de la Atena stau pe dopaj si sunt despre dopaj. Inutil. Justitia nu poarta roba in preajma iluziilor si nu bate minciuna de fata cu multimile care dorm. Ce viseaza multimile e, dintotdeauna, de neatins. Uneori visul e bun. Atunci se nasc, ca si cum ar veni de nicaieri, stilul si forma care urca pana la felul de a fi in istorie al unei natii sau coboara pana la ultima scrumiera si pana la scaunul din care cititi sau nu acest articol. Uneori visul e rau, se face totuna cu viata si o strica adanc. Acum, adica de vreo 50 de ani, visam jocuri. Credem in ele, dar credem mai mult in dreptul la distractie. Din acest drept, la inceput ingradit de lucrurile serioase si grele, apoi integral ca o narcoza, am dedus, fara prea multa gandire, ba chiar fugind de gandire, dreptul de a nu mai fi. Asa ca nu mai suntem astazi: atenti, mai multi, rezistenti, pregatiti, corecti, incorecti. Suntem, in schimb: absenti, singuri, conductori si semiconductori, naivi, drepti doar in crestetul capului. Ni se potrivesc jocurile, dar numai jocurile scobite de joc si scrobite de o importanta care nu e a lor. Jocurile Olimpice sunt jocurile desavarsite ale vremurilor noastre. Sub un pretext istoric august, in ele s-au adunat toate inventiile recente care marcheaza anihilarea eului: celebritatea (parinte al ambitiei de a fi altcineva) si mania victoriei (sfat prost care inalta egouri si ruineaza intelepciunea castigata prin esecuri). Jocurile Olimpice nu mai au nevoie de barzi. Si nici nu mai au unde sa ii gaseasca. Au fost izgoniti, o data cu ultima indoiala asupra viitorului si laolalta cu ultima clipa in care am mai crezut ca suntem o continuare a istoriei. In locul lor a aparut simultaneitatea. Transmisia in direct. Si mai cum? In direct.

Singura forma de prezentare pe care o mai acceptam. Nu pentru ca o intelegem, ci tocmai pentru ca nu e nimic de inteles in ea. Jocurile Olimpice in direct se concentreaza asupra clipei. Ele ascund momentul premergator si discrediteaza interesul pentru momentul de dupa. Ce a fost inainte de performanta nu trebuie stiut, caci inainte a fost ingineria secreta: dopajul. Nu e o cerere prea aspra. Suntem indelung antrenati. In fiecare zi intalnim oameni montati, peste noapte, prin inginerie secreta: politicieni, actori, fratele victimei, sotia spargatorului, diplomatul, intr-un cuvant, vedeta de 1 minut. A doua zi, Jocurile Olimpice au inteles. Ne simtim competenti si ne e usor sa fim martori, in direct, la Congresul Vedetelor. Acolo, minutul de glorie e cronometrat si presat in recorduri de tot felul: nationale, mondiale, olimpice. Cifra are o precizie subdecimala, dar ea nu masoara nimic. 1:03:48 minute si 7,368 metri sunt perfect egale. Licaresc o clipa, certifica o victorie si dispar. Ce a fost inainte e ascuns, iar dupa nu exista nimic sau exista duplicarea, recordul si eroul urmator. Atat. E insa suficient. Intelegem tot si nu ne trebuie mai mult, pentru ca Jocurile Olimpice sunt cel mai apropiat vis de realitatea din care vin, impreuna, spectatori, sportivi si organizatori. La un loc, ei dau o majoritate umana dedicata unui joc tot mai putin omenesc. Sunt multi. Au puterea pe care o dau increderea in acum si necunoasterea lui a fost sau va fi. Au salbaticia corecta si riguroasa pe care o da dependenta de iluzii. Cu atata putere nu se poate bate nimeni. Cine se rataceste in codru si vrea sa iasa la lumina, trebuie sa caute calea. Cine isi face socoteala ca se va dumiri dupa ce va taia padurea e nebun si pierdut.
Jocurile Olimpice de la Atena au inceput cu 4 cazuri de dopaj in primele 48 de ore. Cu o zi inainte, Konstantinos Kenteris si Ekaterini Thanou, eroii pe care Grecia ii pregatea pentru Pantheon, au strabatut Atena in mare viteza, fugariti de o echipa de test antidoping, si s-au ascuns intr-un spital.
Lotul de atletism al Statelor Unite a sosit direct din ancheta care cauta urmele afacerii BALCO - unul din laboratoarele care produc doping nedetectabil. Cativa medici "fundamentalisti" au anuntat, cu o saptamana inaintea Olimpiadei, aparitia "dopajului genetic", o tehnica de prostit genele. O data pacalite, ele produc muschi, plamani sau sange, dupa nevoi. Bineinteles, procesul nu poate fi depistat.
Orice forma de simpatie pentru Jocurile Olimpice e suspecta de prostie sau, in cel mai bun caz, de indolenta.
Am scris acum patru ani, inaintea Olimpiadei de la Sydney, un articol cat o carte de telefon, plin, de la un cap la altul, de date, nume si delicte. N-a fost un semn de indolenta.