Pe aceeași temă
Cea mai recentă carte a lui Ioan T. Morar este un neobișnuit, un excelent și (cu adevărat) un fără precedent document de istorie – cu multiple accente personale – a comunismului românesc, cu precădere a ultimelor două decenii ale acestuia. „Fake News” – dar fabricate în „Epoca de Aur” de însuși Ioan T. Morar (ca exerciții constante – și atât de riscante – de libertate la purtător) – reprezintă, desigur, „dorsala” acestui volum; însă tema care include aceste „fake”-uri, aceea care le conține, le explică, le justifică e reprezentată de al doilea termen major al titlului cărții, „Epoca de Aur”. Am avut, recent, două dialoguri sistematizate cu Ioan T. Morar – ambele vor fi, ca să zic așa, instituționalizate: cu alte cuvinte, ele vor fi publicate ca interviuri de presă – în marginea acestei cărți (pentru care, trebuie să precizez din start poziția mea, am o foarte mare admirație și pe care o cunosc, în versiunile sale intermediare, de dinaintea organizării sale în volumul apărut la Editura Polirom). Într-unul dintre ele, dl Morar mi-a spus, cu trimitere directă la sensul cărții în discuție, că „trebuie să ne amintim ca să putem uita. Ca să ne despărțim definitiv. Tocmai de aceea, o spun răspicat, cartea mea nu este un gest de împăcare cu Epoca, ci unul de totală și definitivă despărțire”. De aici ar fi, cred, de plecat, de la faptul că, odată cu „Fake News în Epoca de Aur”, avem de-a face, mai întâi și la modul cât se poate de personal, cu o carte a unei rupturi – și anume, a unei rupturi „amenajate” (eseistic, memorialistic, istoriografic) „într-un mare fel”.
Se poate identifica, în chestiunea modalităților cu care Ioan T. Morar prelucrează materia acestei cărți – comunismul; în mod particular, comunismul românesc; în mod intim, comunismul românesc așa cum a fost trăit de autorul cărții -, o anume politică a învăluirilor (folosesc acest termen, cel de „politică”, fără, desigur, vreo conotație ideologică); Morar vine spre comunismul românesc și ni-l povestește punând la lucru o metodă a cercurilor concentrice. Sunt patru mari secvențe în jurul cărora sunt organizate textele care compun această carte – și ele vin către noi, cititorii, de la mare, la mic, de la „the big picture” la diverse tablouri și schițe personale; de la Epoca de Aur ca epocă-fake până la producțiile jurnalistice (la propriu, căci apar, regulat, în diferite reviste) care sunt, după toate standardele de astăzi, fake-news. În ordinea în care intră în carte: a) „Am creat o Epocă Nouă, nu vouă!” (în sumă: o narațiune despre liniile directoare ale Epocii de Aur); b) „Fake News ca o văpaie despre Ceaușescu Nicolae” (în sumă: o narațiune – studiu de caz despre „cel mai iubit fiu al poporului” și anturajul acestuia, foarte probabil, cel mai falsificat „fiu al poporului”); c) „Micul eroism de catifea” (în sumă: o narațiune – pur și simplu fabuloasă – despre Ioan T. Morar și cariera sa, care se întinde pe mai mulți ani, de producător de fake-news în ultimii ani ai comunismului românesc); d) o addenda (sunt aici foarte prețioase extrase, cu subiect și predicat și cu indicațiile de rigoare, din seria, formidabilă, de fake-news ale autorului cărții).
Sunt, în altă ordine de idei, mai multe straturile în care se așază sensurile acestei istorii trăite a comunismului, o istorie spusă/scrisă (cu detașare, cu o foarte bună cunoaștere atât a marilor detalii care compun comunismul românesc, cât și a „reglajelor fine” ale acestuia; nu în ultimul rând, cu mult umor) așa cum nu a mai fost cazul până acum cu nici o alta. Voi puncta în cele ce urmează câteva dintre acestea – cu subînțelesul că ele sunt, totodată, și posibile chei de lectură / grile de interpretare ale volumului.
Înainte de orice și în modul cel mai evident, „Fake News în Epoca de Aur” este cartea unei confesiuni. Una care are următoarea direcție: „Nu am ales să mă nasc în comunism, dar am ales să trăiesc cu o iluzie a libertății personale, care mi-a făcut viața suportabilă. O libertate pe care, din când în când, mi-am riscat-o. Am avut nenorocul să trăiesc în comunism și norocul să asist la căderea lui. Această carte este o mică antologie a câtorva victorii personale în lupta cu cenzura. Am râs pe ascuns, dar am râs!”. Sunt aici confesiuni (la care se va râde copios) despre, între altele, șirul de fake-news publicate de Ioan T. Morar în „Viața studențească”, despre poeziile inventate ale unor poeți fie, de asemenea, inventați, fie existând în realitate, dar neavând în creația lor „piese” precum cele apărute în limba română în revista „Orizont”; și confesiuni despre grupajul de poeme publicate (e un fel de a spune!) de pugilistul Cassius Clay în „Almanahul România literară” sau despre epistolele dintr-un volum inexistent al lui Julio Iglesias, „traduse” însă cu promptitudine în limba română de același Ioan T. Morar. Nu în ultimul rând, avem în această carte confesiuni despre farse din lumea scriitorilor cu participarea directă a autorului cărții și despre „ciupiturile” politice – unele devenite folclor la vremea lor – pe care le puneau în circulație cei de la „Divertis” și „Ars Amatoria”, cu Ioan T. Morar titular în ambele formule ale celor două trupe de umor.
„Nu îmi voi lua un rol de judecător al Tribunalului Democratic al Poporului, mai degrabă voi fi, în rândurile ce urmează, un funcționar al Notariatului pentru Aducere Aminte”, notează Ioan T. Morar în „scurta lămurire” (argumentul cărții, de fapt) cu privire la diferența specifică a confesiunii pe care o practică în acest volum. E de adăugat că acest discurs despre comunism, despre presa, cenzura și în genere despre viața trăită în comunismul românesc stă sub specia ludicului; aducerea-aminte, invitația deschisă, onestă la activarea (chiar și cu rol terapeutic a) unei memorii bune despre comunismul românesc sunt (obiective) realizate aici „în adevăr” (comunismul românesc iese, și pe bucăți, și ca întreg, așa cum merită – ca o calamitate uman-socială), cu luciditate și, deopotrivă, cu o vervă stilistică care ocolește sistematic discursul încercănat, sumbru-inchizitorial.
Personală (subtitlul cărții e „amintiri și povestiri despre cenzura comunistă”), cu umor la purtător, istoria recentă pe care o spune această carte este – despre comunismul românesc – dublu rafinată, ca să spunem așa. Întâi: avem în paginile volumului de față suficient de multe borne pentru a fixa, adecvat, ce e comunismul românesc în ultimele două decenii ale sale. Carte de istorie, așadar, „Fake News...” e, pe un alt nivel, și o carte de contra-istorie: „suntem invitați cordial să urmărim felul în care o Românie alternativă – plină de umor, cu un accentuat simț al grotescului, inventivă, colorată, ironică – dă cu tifla cenușiului murdar al ideologiei comuniste” (Mircea Mihăieș). Binomul „istorie-contra-istorie” indică (obligă chiar, am putea spune) la un altul în raport direct cu acest volum. „Fake News în Epoca de Aur” e o narațiune-puzzle despre politica acelor vremuri, dar și una despre antipolitica prin intermediul căreia oamenii își amenajau „oaze de libertate și de normalitate” în interiorul unui (totuși, să nu uităm aceasta!) teribil totalitarism. Pentru că multe dintre „studiile de caz” care ilustrează istoria & contra-istoria comunismului românesc din a doua sa jumătate sunt găzduite de diverse „instanțe mediatice”, putem, cu temei, să citim acest volum și ca pe unul care schițează, în registrul adevărului, o anume panoramă a presei de la noi din acea perioadă; a presei scrise & tipărite, cu precădere.
Nu în ultimul rând, „Fake News...” este și un subtil document de etică; sau, utilizând faimosul și atât de puternicul joc de cuvinte care se leagă de numele Monicăi Lovinescu, un document de est-etică. Foarte simplu spus: cartea e, privită din acest unghi, despre cum să refuzi servitutea. „Atunci când am fost pus în situația să aleg, m-am străduit să o fac în așa fel încât să nu devin complice al sistemului. (...) Nu am fost un erou, nu am dat cu pumnul în masă, am avut mici lașități, dar și mici momente de frică transformată brusc în nesupunere. Am ieșit întreg din situații care erau destinate să mă facă bucăți. În confuzia valorilor am fost de partea valorilor, nu a confuziei”, scrie Ioan T. Morar.
Exemplu strălucit și încântător de discurs lateral despre comunism – încă o dată, fără termen de comparație pentru „literatura” de acest gen (amplu) de la noi-, „Fake News în Epoca de Aur”, carte care a apărut de puțin timp pe piață, este deja una dintre cele mai discutate și iubite cărți ale acestui an. //
Ioan T. Morar
Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă
Editura Polirom, București, 2020, 336 de pagini
