Pe aceeași temă
N-au lipsit nici miniștrii și parlamentarii. Premierul Ciolacu, Raluca Turcan, ministrul Culturii și alții au fost inițiați într-un tur de curatoarea expoziției, Doina Lemny. Cu darul povestirii, experta a reușit să descrie drumul artistului de la rădăcinile sale gorjene până la valoarea universală.
Dincolo de efortul considerabil depus de echipele muzeului, ale Consiliului Județean, ale Fundației Art Encounters și ale Institutului Francez pentru realizarea expoziției, a mai existat, mai puțin vizibilă, o echipă care a lucrat intens pentru realizarea catalogului „Brâncuși. Surse românești și perspective universale”.
Editat și finanțat de Fundația Art Encounters și realizat de Doina Lemny, catalogul este el însuși o operă editorială remarcabilă, conținând 16 eseuri ale unor istorici de artă consacrați.
Dialogul cu Doina Lemny ne-a dezvăluit procesul laborios al nașterii unui catalog de înaltă ținută, care are șanse să fie bibliografie obligatorie pentru cei interesați de relația lui Brâncuși cu patria natală.
„Am considerat că un catalog e necesar pentru public. Catalogul este pentru public, nu pentru mine. Am vrut să descriu traseul expoziției, să spun povestea ei, poate sală cu sală, dar am simțit necesar să îl pun în context pe Brâncuși ca să iasă în evidență această legătură a lui Brâncuși cu țara”, subliniază curatoarea.
Experiența de la Europalia din 2019, când Doina Lemny a organizat la Bruxelles expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei” la Bozar, i-a sugerat autoarei că este inutil să realizezi o carte-catalog cu eseuri academice, ca pentru conferințe, „pe care nu le citește nimeni”:
„Eu am vrut să fim aproape de ceea ce expunem, să îl facem înțeles pe Brâncuși, de aceea am apelat la Ioana Vlasiu, care este, după părerea mea, o enciclopedie a artei românești din secolul XX. Apoi am chemat-o și pe Elena Bobi Dumitrescu să arate ce rol a avut Ecorșeul adus de la Liceul Carol din Craiova la Timișoara”.
Cum s-a rotunjit sumarul
Acolo unde nu a găsit istoricul potrivit, Doina Lemny a umplut ea însăși catalogul cu texte. A scris, cu aceeași pasiune ca pentru cartea „Brâncuși et ses muses” apărută anul acesta la Paris, eseul „Povestea unei muze: baroneasa Renée Irana Frachon”. Dar sumarul s-a rotunjit cu nume importante:
„Am făcut apel la istorici de artă precum Cristian Robert Velescu, care mi-a propus două eseuri, unul despre Tors de tânăr, altul despre Danaidă. Am făcut apel și la oameni din diverse țări, ca să vedem și părerea lor. De pildă, pentru Măiastra eu am spus ce am crezut, dar doream părerea britanicului Matthew Gale, ca să știm dacă motivul Măiastrei există și în literatura engleză, și în arta europeană”.
Tot Matthew Gale, care a lucrat la Tate Museum în Londra, a scris pentru catalog eseul despre lucrarea Peștele, căreia îi dă titlul „Sclipirea spiritului său: Peștele lui Brâncuși”. Britanicul îl citează pe Ezra Pound, care sesiza în Little Review în 1921 că „Brâncuși meditează asupra formei pure eliberate de orice gravitație terestră... din anumite unghiuri ovoidul capătă viață și începe să leviteze”.
Procesul de naștere a unui catalog serios este îndelungat. Sunt ani, în care autorii care au contribuit pot să dispară. Doi dintre autori, George Banu și Sorana Georgescu-Gorjan, s-au stins între timp, ne-a împărtășit cu tristețe doamna Lemny.
„Anul trecut, l-am solicitat pe George Banu să scrie. El dorea să scrie despre procesul lui Brâncuși cu Statele Unite și era foarte bucuros că l-am solicitat. Și mi-a dat Brâncuși și procesul inversat, un text excepțional pentru că el a introdus procesul lui Brâncuși în alte procese, în literatură, în cultură. Mulți scriitori și mulți artiști au avut procese. Dar la Brâncuși s-a mers foarte departe, pentru că s-a ajuns, prin câștigarea acestui proces, la schimbarea legislației transportului operelor de artă. De asemenea, am făcut apel la Sorana Georgescu-Gorjan, pentru că ea a fost paznicul ansamblului de la Târgu Jiu. De ce zic paznic? Pentru că, după cum bine știți, toată lumea interpretează în toate felurile acest ansamblu. Eu cu Sorana m-am consultat de fiecare dată, fiindcă am vrut să mergem la obiect, nu să facem afirmații filozofico-religioase fără sens”.
Tinerii nu mai sunt interesați să studieze Brâncuși
Bibliografia privitoare la Brâncuși nu e foarte mare. S-au scris multe articole, eseuri, dar puține cărți. „Eu sunt foarte decepționată, pentru că la ora actuală, dacă aș avea de făcut un catalog, nu aș avea cui să mă adresez. Pentru că tinerii de astăzi nu mai au răbdarea și rigoarea să analizeze o operă, ci pur și simplu fac speculații și filozofie în jurul operei. Așa e când nu mai ai această educație, deprinderea de a merge la document, să vezi opera, să analizezi”.
Doina Lemny, istoric de artă stabilit la Paris, a publicat Arhivele lui Brâncuși în L’Atelier Brâncuși, La Collection (Paris, 1997), în La Dation Brâncuși: dessins et archives (Paris, 2003) și corespondența românească și notele de artist în Brâncuși inedit (București, Humanitas, 2004), ceea ce înseamnă o uriașă muncă de cercetare. În afara numeroaselor expoziții curatoriate, Doina Lemny este autoarea unor volume de referință ca „Brâncuși, au-delà de toutes les frontières” (2012), Brâncuși, coll. „Monographies” (2012), „Correspondance Brâncuși & Duchamp (2017), Brâncuși & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton” (2017), „Brâncuși, la chose vraie” (2022) etc.
Ne-a povestit cum lucrează la cărțile sale, „ca o școlăriță silitoare”:
„Pentru Brâncuși et ses muses aveam deja materialul pregătit pentru Europalia. Eu sunt foarte ordonată, dimineața, după micul-dejun, mă așez și lucrez. A venit pandemia și mi-am zis că, iată, am acum timp și liniște. Mi-am făcut o structură a cărții, am înlăturat multe informații, fiindcă intenția mea a fost să arăt atitudinea lui Brâncuși față de femei. Brâncuși era un pudic, un discret, respecta femeia, pe când Rodin era brutal”.
Doina Lemny a căutat femei care l-au cunoscut pe Brâncuși, care au fost în atelierul său:
„Am făcut interviuri cu multe femei care l-au cunoscut și niciuna nu l-a denigrat. Le așeza pe canapea, le oferea o cafea. Își plimba privirea pe părul lor, pe ceafă. Este o privire erotică, dar este atât de discretă și atât de pudică. Atingerea cu privirea este și un compliment pentru o femeie”.
Doina Lemny este specialista care a demitizat presupusa relație de amor între Brâncuși și Maria Tănase, un adevărat fake news interbelic avansat de avocatul Petre Pandrea: „Maria Tănase nici nu a fost la Paris în 1937, cum zice Pandrea. Ei s-au întâlnit prima și ultima oară în 1939 la New York, la pavilionul românesc, unde Brâncuși nu expunea. Acolo s-au fotografiat, această poză există la Academia Română și a ieșit o întreagă poveste. Pentru că ne place să știm că două staruri s-au iubit, povestea falsă circulă și azi”.
S-au tipărit 3.000 de exemplare
De la Oana Doboși, care a participat la editarea catalogului bilingv român-englez, încă de la început am aflat cât de riguros este lucrul la un catalog de nivel, unde fiecare detaliu contează. Pentru imagini au fost necesare negocieri cu Visarta sau cu alte instituții deținătoare de drepturi, ca ADJAP, care gestionează drepturile de autor în Franța. Totul costă.
„Doamna Lemny l-a chemat pe graficianul Christophe Ibach să pună în acord textele cu imaginile. La sfârșitul lunii mai aveam macheta, la care am mai lucrat două luni. Sunt multe de făcut la un catalog: traduceri, la care au contribuit Mirela Iacob și Samuel On, redactări, de care s-au ocupat Radu Pavel Gheo pentru textele românești și Dana Crăciun pentru cele în engleză, expertize, corecturi”, a precizat Oana Doboși.
Catalogul este ceea ce rămâne, după ce impresiile lăsate de expoziție se estompează. „Este o lucrare de referință la îndemâna experților, dar și a publicului. S-au tipărit până acum 3.000 de exemplare aflate în toate librăriile din țară, dar cred că va mai fi un tiraj”, crede Oana Doboși, implicată împreună cu Raluca Selejan în difuzarea albumului prin librăria lor, La Două Bufnițe. //
