Facebook-ul lui Teodor Baconschi

Reîntoarcerea lui Teodor Baconschi autor major se petrece, într-un mod mai degrabă neaşteptat, cu un eseu despre cel mai important fenomen al timpului nostru, Facebook, pe care-l abordează cu instrumente de antropologie creştină, politologie, sociologie generaţională, geopolitică.

Facebook. Fabrica de narcisism este noul volum semnat Teodor Baconschi, un autor care nu mai are nevoie de nicio pre­zen­ta­re. Şi totuşi... Supraexpus mediatic, într-o anumită perioadă a vieţii sa­le, în lumina orbitoare a reflectoarelor, ars de către aceasta, el se întoarce acum la vocaţia şi, îndrăznesc să o spun, la menirea sa ini­ţială: scrierea cărţilor. Du­pă ce va mai trece vremea, iar pasiunile se vor mai do­moli, „cazul“ Teodor Ba­con­schi va fi perceput ca unul exemplar pentru stu­diul sociologiei intelectualilor din Ro­mâ­nia şi înţelegerea angajamentului intelec­tual în politică.

Reîntoarcerea lui ca autor major se petrece, într-un mod mai de­grabă neaşteptat, cu un eseu des­pre cel mai important fe­no­men al timpului nostru, Facebook. Un „fapt social total“, pe care-l abordează cu instrumente de antropologie creştină, politologie, sociologie generaţională, geo­po­litică. Totul şlefuit cu precizie, într-un stil învăluitor, cu un verb foarte liber, mul­tă ironie british specifică pentru „ve­chiul“ Teodor Baconschi, cel care a şlefuit destine şi a născut vocaţii prin cărţile sale de la sfârşitul anilor 1990. Un om al tim­pului său, care ţine pasul cu avansul teh­nologic, înţelege modernitatea ca întreg, nu o respinge, dar nu-şi face nici prea mul­te iluzii în ceea ce priveşte efectele aces­teia, constatând sec că progresul teh­nic nu ameliorează fiinţa umană şi din punct de vedere etic.

Cea mai mare eroare pentru potenţialul ci­titor al acestei cărţi ar fi să creadă că ea se adresează doar utilizatorilor de Facebook sau celor pasionaţi (neliniştiţi?) de lumea cea nouă a Internetului. „Acest eseu se află în mâinile dumneavoastră pentru că sunteţi sau veţi fi un client al Facebook Inc.“, declară autorul. Pe măsură ce lec­tu­ra a avansat, am avut impresia că, de fapt, este vorba despre o afirmaţie capcană, o perdea de fum menită să capteze atenţia cititorului. Nu este vorba de o carte des­pre Facebook, este o carte cu mult Face­book, pentru că, în cele din urmă, se ajun­ge la o radiografie severă a lumii con­tem­po­rane, a problemelor care ne macină acum.

Volumul de faţă nu este unul facil. Este vor­ba despre un eseu de amplă respiraţie in­telectuală, scris într-o limbă voit ele­va­tă, plină de cuvinte dificile, unele de-a drep­tul incomprehensibile pentru utiliza­to­rul standard de Facebook. Se regăsesc şi mai vechi teme şi obsesii baconschiene, scurte experienţe personale, referinţe la lo­curile în care a trăit şi profesat, toate am­balate ingenios – capitolele „eclozează“ unul din celălalt, se trag unele pe altele, ca nişte piese de domino - ceea ce face ca, odată începută, cartea să fie cu greu lăsată din mână.

Primele piese ale „dominoului“ pomenit an­terior conţin mai multe referinţe la so­ciologia şi antropologia mediului virtual. Se aduce în discuţie „funcţia com­pen­sa­to­rie“ a Facebook-ului după decenii de co­mu­nism, marcate de izolare şi neîn­cre­de­re, diferenţele generaţionale majore în ce­ea ce priveşte modul de utilizare efectivă a reţelei. Tineri versus bătrâni, cu toate că în „Virtualia“, „bătrân“ este orice in­di­vid care a trecut de 26-28 de ani sau, re­zu­mat, „pe FB se intră, nu se stă“, după cum a tranşat sec dilema dependenţei unul din­tre copiii autorului, „cres­cut digital“, după ce­lebra de acum expresie a so­cio­logului american Don Tap­scott. Pe lângă analiza in­teracţiunii dintre ge­ne­raţii (pe ecran şi în afara aces­tuia), am găsit multe re­fe­rinţe la diferenţele mari de dezvoltare regională a Ro­mâniei, egalitatea de şanse, accesul la reţea. Plus alte de­scrieri foarte realiste ale eşecului po­li­ticilor locale din multe colţuri ascunse ale ţării, ceea ce arată că efectul numeroaselor turnee politice prin ţară asupra in­te­lec­tualului Teodor Baconschi a fost pozitiv, de trezire la realitatea imediată, alta decât a bibliotecii sau a platourilor de te­le­vi­ziu­ne. Altminteri, găsim multe pagini critice la adresa societăţii actuale (lapsus freu­dian, era cât pe ce să scriu „orânduirii“ actuale, horribile dictu!), a capitalismului ultraliberal etc. Iar autorul nu este altul de­cât creştin-democratul Teodor Ba­con­schi, ceea ce marchează o deschidere că­tre realitate şi o schimbare subtilă, care pe mi­ne personal m-a bucurat foarte mult.

Pe măsură ce piesele dominoului cad una după alta, cititorul este atras să reflecteze asupa unor teme naţionale complicate, de­licate, inoxidabile, amplificate şi în acelaşi timp uzate intesiv de către „fabrica“ Face­book. „Termopanizarea României“, for­mu­lă memorabilă, care descrie un proces repetat la infinit în istoria noastră, acela de „modernizare fără modernitate“. Poate că nu vă aşteptaţi să găsiţi interogaţii geo­politice profunde într-o carte despre Face­book, dar Teodor Baconschi loveşte exact acolo unde doare mai rău, în rana des­chisă a „bovarismului geocultural“ (apud Sorin Antohi): asemănarea noastră pro­fun­dă cu „sufletul“ rus. Dilemele (ne)aşezării noastre istorice, pendularea continuă în­tre Vest şi Est, obsesiile identitare, frac­tu­ra dintre elite şi mase sunt în mare parte aceleaşi cu ale ruşilor, dar, citez, „reduse la scară balcanică“. Veşnica dispută dintre „slavofili“ şi „occidentalizanţi“, Ho­miakov versus Ceaadaev, nu s-a stins.

Urmează alte interogaţii asupra schim­bă­ri­lor aduse de Facebook mediului şi stilului nostru de viaţă. Marea mutaţie: pentru pri­ma oară în istoria culturală a omenirii, imaginea „bate“ cuvântul. De la con­su­matori de imagine, am devenit devoratori de pixeli organizaţi în imagini. „Cuvântul pare greoi în comparaţie cu puterea sin­tetică a reprezentărilor virtuale.“ Moar­tea lentă a efortului intelectual, provocată de falsul sentiment că toată Cunoaşterea Universală se află doar la un clic distanţă. „Biciuirea senzorială“ a simţurilor dată de refugiul nostru în lumea digitală este per­manentă, amplificată de supraexpunere la Imagine. Prezentul continuu în care tră­im, delicata soartă a arhivelor digitale, pos­teritatea nulă a autorilor de Facebook sunt şi ele aduse în discuţie. Pentru că fie­care dintre cei care sunt în reţea lasă în ur­mă o „operă“ virtuală. Personal, de mul­te ori m-am întrebat cum ar fi arătat pa­gina de Facebook al lui I.L. Caragiale. Sau a lui Păstorel Teodoreanu. Acesta din ur­mă şi-ar fi fotografiat formidabilele reţete culinare? O altă mare provocare: cine posedă cu adevărat autoritate pe Internet? Cum se poate defini? Sau, după cum scrie Teodor Baconschi, avem de ales între Bi­bliotheca Teubneriana şi Wikipedia, ul­tima fiind o alcătuire care „consacră tri­umful cunoaşterii vulgarizate şi desfide mitul specialistului“.

Spre final, Facebook este părăsit, acesta devine doar un cap de pod pe care debarcă desantul critic al autorului, care atacă în forţă de­rivele şi „nebunia“ lumii căreia i-am dat naştere, iresponsabili ucenici vră­jitori. Nu este uitată corectitudinea po­li­tică dusă la extrem, orbirea intelectualilor occidentali care nu mai pot vedea rea­li­ta­tea de dincolo de zidurile (bine păzite) ale campusului universitar. Secularizarea avan­sată a societăţii în care trăim este rodul creştinismului, maturizarea sa în lume, şi nu un proces impus din exterior. I se re­cu­nosc meritele, aşa cum le vede şi teologia postmodernităţii. Numai că „secu­la­ri­za­rea gândită ca proiect împotriva lui Dum­ne­zeu a dus la cu totul alte rezultate“. Din­tr-o perspectivă creştină, Teodor Bacon­schi furnizează şi „soluţii“ de su­pra­vie­ţuire a Europei: „asumarea trecutului, cul­tura înaltă, viziunea creştină, re­ve­ni­rea liberă şi moderată la valorile tari“. Ambiţios program, plăcut de citit pe hâr­tie, hélas! iluzoriu, imposibil de transpus în practică, ţinând seama de schimbările iremediabile care s-au produs.

Portretul final pe care-l schiţează autorul lumii noastre nu este unul care să inspire la optimism. Supravieţuirea doar pe Face­book, pentru Facebook e un semnal de alar­mă, o iluzie mortală. Trebuie să re­ve­nim la valorile morale, spirituale, politice care au dus la naşterea acestei minunate Europe, atât de dispreţuită în acest mo­ment. „Am dat naştere unei lumi care răs­toarnă valorile pentru a le reinventa fără rost.“ Punct şi de la capăt.

Aş fi dorit să scriu o concluzie „tare“, în care să salut voios re­venirea intelectualului de ca­li­bru Teodor Baconschi cu un vo­lum în care experienţa di­plo­matică şi politică a lăsat urme adânci. Aş fi dorit să spun că un om care nu vine din zona „specialiştilor în comunicare digi­ta­lă“ (am simţit nevoia să aşez ghilimele pe această nouă profesiune atât de preţuită de unii) a scris un manual de înţelegere şi utilizare a Facebook mai bun decât hec­tarele de maculatură cu ifose publicate pâ­nă în acest moment. Sau cât de în­şe­lă­toa­re, învăluitoare, îngrijorătoare este aceas­tă carte pentru orice om cu capul pe umeri. Aş fi vrut să mai fac unele critici legate de calitatea iconografiei (Editura Humanitas a reinventat, prin ediţiile populare Neagu Djuvara, ilustraţia de carte, numai că, în ca­zul volumului de faţă, ea este de slabă ca­litate, prost calibrată, cu alegeri uneori dis­cutabile). Sau critici legate de unele for­mule prea căutate ale autorului, cum ar fi, de pildă, „accesat pe un Retina Display, FB este magnific“, într-un spaţiu care di­zolvă tot, aruncă tot în derizoriu prin vi­teza fantastică cu care se schimbă. Cine va mai şti oare peste doi ani ce este un Re­tina Display? Dar toate acestea nu ar fi de­cât fire de nisip în mecanismul bine reglat al ceasonicului care ne duce spre o altă lume, virtuală de data aceasta. Vanitate. Aşa că am ales să vă povestesc o mică în­tâmplare: am redactat acest text în micuţa sală de lectură a bibliotecii publice „Lu­cian Blaga“ din Bucureşti. Unul dintre pu­ţinele servicii culturale publice care au scă­pat speculaţiilor imobiliare din zona gri. Semn al timpului, spaţiul interior numără mai multe terminale de calculator decât me­se de scris. În faţa unuia dintre ecrane, doi adolescenţi de 17-18 ani se luptă din greu cu întrebările de cultură generală de pe site-ul unei agenţii de turism foarte cu­noscute. Speră să câştige marele premiu, o excursie cu o destinaţie exotică. Co­ncur­sul este contra cronometru, seamănă cu cel de obţinere a permisului auto. Unul din­tre ei manipulează tastatura, celălalt cau­tă febril răspunsurile pe ecranul stră­lu­citor al unui „aifon“, în logica supra­pu­ne­rii ecranelor, second screen. Sunt com­plet absorbiţi de activitatea lor. În jur, raf­turile pline de cărţi dorm neatinse. Restul e cartea lui Teodor Baconschi.