Istorii de la Răsărit

Bogdan C. Enache | 12.05.2015

Pe aceeași temă

Riguros documentată, inovatoare din punct de vedere metodologic şi incitantă prin ipotezele pe care le propune, lucrarea Descrierea Basarabiei are toate şansele să devină o referinţă inconturnabilă în istoriografia medievistă – şi nu doar medievistă – românească.

 

Apărută cu patru ani în urmă, cartea is­to­ricului Ion Ţurcanu, intitulată Descrierea Basarabiei şi subintitulată Teritoriul din­tre Prut şi Nistru în evoluţie istorică (din primele secole ale mi­le­niu­lui II până la sfârşitul se­colului al XX-lea), re­pre­zin­tă o contribuţie mai mult decât notabilă, erudită şi complexă, care merită în mod cert să fie mult mai bine cunoscută, întrucât se preocupă de un capitol în­deobşte văduvit din is­to­riografia românească, dar a cărui relevanţă foarte con­temporană nu încetează – volens, nolens – să sporească.

 

Două elemente individualizează în an­sam­blul său volumul, care este compus din pa­tru studii autonome, plus un sinopsis în lim­ba engleză şi o anexă conţinând repro­duceri după hărţi şi portulane medievale ale Ţărilor Române (cu un accent deosebit pe sud-estul dunăreano-pontic al Ţării Mol­dovei) şi care constituie, în esenţă, o lucrare de istorie medievală târzie – con­form unei periodizări discutabile, dar bine încetăţenite – scrisă de către un istoric an­tichist ca formaţie de bază. Mai întâi, este vorba de abordarea braudeliană, de geo­grafie istorică, pe care o propune şi care îşi găseşte corespondentul românesc an­te­rior în opera lui Gheorghe Brătianu. Apoi, este vorba de ipotezele noi pe care le for­mulează cu privire la câteva dintre cele mai spinoase probleme din istoria veche ro­mânească, care – din unghiuri diferite – au reţinut atenţia şi altor istorici români în ultimii ani, generând chiar una dintre cele mai consistente polemici istorice din spaţiul autohton.

 

Investigaţia lui Ion Ţurcanu, căci des­pre o investigaţie în sensul herodotic al cuvântului este vorba, porneşte, pe urmele lui V. Spinei, de la horonimul Basarabia şi, aşa cum indică chiar ti­tlul cărţii, se caracterizează printr-o foar­te creativă valorificare regresivă a su­ges­tiilor şi informaţiilor conţinute în opera is­torică şi etnografică a lui Dimitrie Can­temir – acel principe savant al Moldovei şi savant printre principii Luminilor, căruia istoricul Ştefan Lemny i-a consacrat o mo­nografie de familie (v. Cantemireştii. Aven­tura europeană a unei familii princiare din Moldova secolului al XVIII-lea, Po­li­rom, Iaşi, 2010, trad. Magda Jeanrenaud) –, dar şi în opera cronicarilor moldavi (în spe­cial Grigore Ureche şi Miron Costin) sau chiar munteni (Radu Popescu) care l-au precedat. Aceste izvoare scrise româneşti – trecute prin istoriografia autohtonă de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi până la mijlocul sec. XX – sunt confruntate cu sur­sele lor istoriografice primare (po­lo­neze, germane, ungureşti, italiene, bizan­ti­ne şi latine) şi apoi completate cu o serie întreagă de izvoare atât scrise (Cronica Mol­dovei de la Cracovia, relatări de călători, hărţi, documente administrative ruseşti de după prima anexare etc.), cât şi ne­scri­se (lingvistice, arheologice, numismatice etc.) din arealurile culturale învecinate, peste care se adaugă referinţe critice la li­teratura istorică rusă şi sovietică în ches­tiune, într-un impresionant efort detec­tivistic de a identifica originile nebuloase ale teritoriului fluctuant cunoscut sub nu­mele de Basarabia. Valoroasa şi interesanta anexă cartografică de la sfârşitul cărţii es­te o dovadă peremptorie a varietăţii şi te­meiniciei surselor utilizate în do­cu­men­ta­rea acestei cercetări.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1312/carte_bogdan_enache.jpg

ION ŢURCANU - Descrierea Basarabiei (Editura Cartier, Chişinău, 2011, 455 pp. plus anexe cartografice)

 

Autorul distinge meticulos între unitatea ad­mi­nis­tra­tiv-teritorială Basarabia a Principatului Moldovei de la mijlocul sec. al XVI-lea, la care fac îndeobşte re­fe­rire cronicarii şi care se li­mita la sud-estul du­nă­rea­no-pontic al ţării cu ra­ia­le­l­e turceşti de la Chilia şi Ce­tatea Albă create după cu­cerirea otomană din 1484 (la care se adau­gă Tighina, din 1538); ţinutul de stepă din această regiune, cunoscut sub numele de Bu­geac, pe care otomanii l-au oferit mai apoi tătarilor nogai aliaţi din Edisan şi Ha­natul Crimeei; şi, în sfârşit, întreaga ju­mătate orientală a Principatului Moldovei dintre râurile Prut şi Nistru, de la Hotin în nord şi până la Marea Neagră în sud, anexată de Imperiul Rus în anul 1812 şi transformată în gubernia Basarabia. Ion Ţurcanu respinge şi, în fapt, răstoarnă ipo­teza predominantă în istoriografia ro­mâ­nească, încă de la corifeii Şcolii Ardelene şi chiar până astăzi, care derivă horonimul Ba­sarabia din antroponimul dinastic Ba­sa­rab al domnitorilor munteni şi dintr-o even­tuală posesiune teritorială a Ţării Mun­te­neşti în sud-estul dunăreano-pon­tic al Mol­dovei datând din secolul al XIV-lea, sus­ţinând, în schimb, că dinastia mun­te­nea­s­că a Basarabilor a fost cea care şi-a luat, de fapt, numele de la o formaţiune pres­ta­tală cumană, dezintegrată de invaziile mon­gole de la mijlocul sec. XIII, care data din epoca de simbioză cumano-română an­te­rioară întemeierii Principatelor (secolele XII-XIII) şi care îşi avea centrul chiar în teritoriul dintre râurile Prut şi Nistru.

 

Această surprinzătoare şi in­te­re­santă ipoteză a istoricului Ion Ţurcanu privind existenţa unei Basarabii cumane, care făcea par­te din acea Cumanie Neagră ce se întindea pe teritoriului ulterior al am­belor Principate româneşti, ba chiar şi asu­pra părţii sudice a Transilvaniei, şi ca­re era identificată de autorii bizantini, ma­ghiari sau latini în spiritul arhaizant al is­to­rio­gra­fiei medievale cu tribul tracic al be­si­lor, fiind apoi asimilată după stabilirea tă­ta­ri­lor la Gurile Dunării Tartariei, vine de o ma­nieră indirectă şi din amonte în spri­jinul ipotezei privind originea cumană a lui Ba­sarab I, fondatorul Ţării Româneşti, al Mun­teniei sau Valahiei, susţinută de is­to­ricul Neagu Djuvara (v. Thocomerius - Ne­gru Vo­dă. Un voievod de origine cu­mană la în­ce­puturile Ţării Româneşti, Hu­manitas, Bu­cureşti, 2007), dar com­bă­tută de is­to­ri­cii Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan (v. Ioan Basarab. Un domn ro­mân la în­ce­pu­tu­rile Ţării Româneşti, Car­tier, Chişinău 2013), printre alţii (v. Nea­gu Djuvara, Răs­puns criticilor mei şi ne­prietenilor lui Ne­gru Vodă, Humanitas, Bu­cureşti, 2011).

 

În formularea ipotezei sale privind exis­tenţa unei Basarabii cumano-române în­tre Prut şi Nistru, anterioară fondării Mol­dovei medievale, Ion Ţurcanu este con­şti­ent de raritatea informaţiilor şi a surselor mai degrabă circumstanţiale pe care le de­ţine, o problemă cu care se confruntă de fapt întreaga istoriografie românească, de la est şi de la vest, nord sau sud, care abor­dează aşa-numitul „mileniu întunecat“, după cum tot el notează în Introducerea cărţii, fiind prin urmare pe cât de me­ti­cu­los pe atât de prudent la fiecare pas îna­in­te al argumentării. În acelaşi timp, isto­ri­cul din Chişinău arată în mod categoric că nu se poate vorbi de o continuitate ist­o­rică a acestei comunităţi politico-teri­to­riale cumano-române, horonimul fiind în­să vag conservat în cronicile polono-slave şi în portulane veneto-genoveze şi apoi reactualizat în memoria locală, odată cu atacurile noului val de tătari nogai, pentru a desemna un teritoriu diferit şi mult re­dus din sud-estul Principatului Moldovei cuprins între Dunăre, Mare şi Nistru. În ce­le din urmă, Rusia ţaristă – după ane­xarea părţii estice a Moldovei, în timpul răz­boaielor napoleoniene – a extins aceas­tă denumire de Basarabia, care a fost „re­ci­clată“ de către o populaţie locală trau­matizată secole de-a rândul de raidurile tătarilor, de la sud-estul dunăreano-pon­tic al principatului (de unde a deportat populaţia tătară, aducând în schimb co­loni bulgari şi găgăuzi de la sud de Du­năre), la tot interfluviul pruto-nistrean, care a fost încorporat sub formă de gu­bernie Imperiului până la unificarea sa cu România, în primăvara anului 1918.

 

Ultima intervenţie, încă mai bru­tală, în geografia istorică şi po­litică a acestui spaţiu – şi care e din nefericire încă vizibilă – se datorează tot Rusiei, de data aceasta sub forma Uniunii Sovietice, con­duse de Josef Stalin, care, la puţin timp de la anexarea teritoriului pruto-nistrean de la Regatul României, printr-o decizie a Sovietului Suprem din 2 august 1940 (re­confirmată în 1944, după realipirea sa la România în timpul războiului), or­ga­ni­zează în Republica Socialistă Sovietică Mol­dova doar şase din cele nouă judeţe ba­sarabene româneşti, plus numai nouă din ce­le treispezece raioane ale bizarei Re­pu­blici Autonome Socialiste Sovietice Mol­dova, create din motive iredentiste în stân­ga Nistrului încă din anul 1924, seg­men­tele decupate de la nord (fostul judeţ Ho­tin) şi de la sud (în esenţă, vechiul Bugeac tătărăsc) fiind trecute la Republica So­cia­listă Sovietică Ucraina, în cadrul regiunii Cernăuţi (compusă de asemenea din te­ri­to­rii ancestrale româneşti anexate în 1940), respectiv a regiunii Odesa...

 

Riguros documentată, inovatoare din punct de vedere metodologic şi incitantă prin ipo­tezele pe care le propune, lucrarea De­scri­e­rea Basarabiei – scrisă, în cazul în care mai este nevoie să o spunem, într-o per­fectă limbă românească de către unul din­tre cei mai importanţi istorici români din actuala Republica Moldova, dacă nu chiar cel mai important (v. Ion Ţurcanu, Istoria istoriilor mele, Cartier, Chişinău, 2013) – are toate şansele să devină o re­fe­rinţă in­con­turnabilă în istoriografia me­die­vistă – şi nu doar medievistă – românească.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22