Lumea văzută de Charlie Chaplin

În limba română, substantivul „comedian(t)“ a căzut în desuetudine. Nici măcar ortografia cuvântului nu mai este sigură – prezența „t“-ului nu este obligatorie, cuvântul apărând în forma comedian sau comediant. Spre deosebire de actor, comedian(t)ul este persoana care face publicul să râdă.

Lumea văzută de un comediant (în original, A Comedian Sees the World) este un text inedit apărut între septembrie 1933 și ianuarie 1934 în The Woman’s Home Companion, o revistă americană lunară foarte populară în anii ’30-’40, dar care și-a încetat activitatea la finele anilor ’50. Autorul este Charlie Chaplin (1889-1977), iar cele cinci articole de dimensiuni considerabile rezumă o călătorie de 16 luni, în jurul lumii, întreprinsă între 13 februarie 1931 și 16 iunie 1932 în nu mai puțin de 13 state: Anglia natală, Germania, Austria, Olanda, Italia, Franța, Algeria, Spania, Elveția, Sri Lanka, Singapore, Indonezia, Japonia.

În 30 ianuarie 1931 are loc premiera filmului Luminile Orașului. Considerat de mulți critici de specialitate cel mai important film semnat de Chaplin, producția sa a durat aproape 30 de luni. Deși filmul vorbit devenise deja o realitate tehnică, Chaplin alege să se investească într-o nouă producție de film mut, nu fără frica de a apăra un cinema deja demodat. Problemele cu filmul sunt dublate de probleme în viața personală – un divorț dificil de a doua sa soție (Lita Grey) și probleme cu fiscul american.

Călătoria trebuia să aibă ca punct final Anglia, iar după câteva săptămâni să se întoarcă din nou în Los Angeles. Lumea pe care o frecventează însă îl invită în diverse aventuri, în case de vacanță la Mediterana sau călătorii exotice în Orient.

Primul alineat aduce prima confesiune: în ultimii 20 de ani, Chaplin a făcut doar șapte drumuri dus-întors între Los Angeles și New York – toate deplasări profesionale - și un voiaj de plăcere în Europa, calificat „de neuitat“, în 1921. În cele 200 de pagini pe care le semnează, Chaplin se confesează, își rememorează tinerețea, descrie gazde celebre și invitațiile primite, întâlnește oameni importanți și oameni simpli, vede noi culturi și civilizații, descrie conversații avute cu colegi artiști din țările pe care le-a vizitat.

Cu cine își împărțea Chaplin cotidianul? De exemplu, cu Albert Einstein. În seara premierei cu Luminile Orașului, la Los Angeles, soții Einstein cinează la și cu Charlie Chaplin. Apoi trioul se îndreaptă spre sala de proiecție, unde Chaplin va sta între cei doi soți pe toată durata filmului. Profesorul Einstein exclamă de fiecare dată în limba gemană și se extaziază ca un copil. Ajuns la New York, Chaplin se îmbarcă pe Mauritania, care îl aduce în Anglia. La Londra stă la Hotelul Carlton, unde lumea îl aclamă cu „Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule Chaplin!“. La hotel îl așteaptă multe invitații, printre care una la Lady Astor. Acolo face cunoștință cu Bernard Shaw, iar portretul pe care-l face bătrânului dramaturg este surprinzător. Se discută despre menirea artei în general. Shaw e de părere că orice formă de artă trebuie să fie o formă de propagandă. Chaplin nu e sigur că arta trebuie să aibă un destin, dar dacă discuția se poartă în acești termeni, atunci „cred că arta trebuie să intensifice senzațiile, culorile, sunetul și astfel să dea artistului o paletă mai amplă pentru a exprima viața și sub nicio formă ea - viața - nu trebuie redusă doar la dimensiunea sa morală“.

Printre prietenii lui Chaplin la Londra se numără Amy Johnson (prima femeie aviator care a legat Anglia de Australia într-un zbor solitar), Randolph Churchill (fiul lui Sir Winston Churchill), Lord Birkenhead. La o altă cină la Lady Astor, invitații trebuie să facă un discurs plecând de la ipoteza: „Dacă ați avea puterea unui Mussolini, ce ați face ca să scoateți Anglia din criza pe care o traversează?“. Chaplin are un discurs umanist, mondializator, liberal: „Primul lucru pe care l-aș face ar fi să reduc numărul funcționarilor de stat; societatea suferă de un guvern prea extins și cheltuielile cu care o asemenea stare de fapt trebuie întreținută. Aș naționaliza băncile, aș îmbunătăți mai multe legi bancare și bursa. Aș crea un birou guvernamental al economiei care să controleze prețurile, dobânzile, profitul. Aș încerca să reunesc toate coloniile britanice într-un unic sistem economic. (...) Aș favoriza internaționalismul, cooperarea internațională, cooperarea comercială la nivel mondial, aș elimina aurul ca etalon standard și inflația monetară mondială. Rezervele de aur sunt prea limitate pentru a putea servi ca monedă de schimb pentru o populație în creștere. (...) Aș construi camioane mai mari pentru ca transportul de mărfuri să devină pertinent. Aș încerca să ridic nivelul de trai la nivel mondial sau măcar între granițele Imperiului Britanic. Aș milita pentru reducerea timpului de lucru și stabilirea unui salariu minim confortabil pentru bărbați și femei de cel puțin 21 de ani. (...)“. Printre cei prezenți la acest „joc de societate“ se afla și Lloyd George. Privind retrospectiv, cine știe câte idei Chaplin n-au fost absorbite sau inoculate liderilor politici astfel, la serate mondene finanțate de magnații momentului, unde pionieri din toate domeniile se întreceau în arta conversației cu oratorii din Parlament și guvern.

După Anglia, Chaplin vizitează Olanda, unde e uimit de numărul de bicicliști. Apoi pleacă la Berlin, orașul pe care nu l-a mai văzut de zece ani. Ghidul său este Karl Gustav Vollmoeller, cel care va scrie scenariul celebrului film Îngerul albastru. Împreună bat toate scenele de cabaret celebre. Asistă la un spectacol susținut de Garro (n.n., Erich Carow), unul dintre cei mai îndrăgiți comici ai momentului. Vede o reprezentație a piesei Liliom de Ferenc Molnár la Teatrul Muncitoresc. Chaplin e mai interesat de felul în care funcționează teatrul: scena este turnantă și sunt folosite deja proiecții în cadrul spectacolelor pentru a facilita schimbările rapide de decor. Biletele au un preț unic și nu pot fi rezervate în avans, iar locul cumpărat este tras la sorți.

După Germania, Chaplin vizitează Italia, al cărei nord „este un fel de California în miniatură și mult mai veche“. Apoi Parisul și câteva stațiuni de pe litoral. E primit peste tot, iar oamenii care-l inspiră și fascinează rămân imortalizați în câteva rânduri. Contesa Anna de Noailles (poetă de origine română) este „o doamnă de talie mică, cu un spirit viu, ale cărei gesturi amintesc de zbaterile unei păsări în zbor“.

Ultima oprire notabilă este Bali, unde petrece aproape o lună. Vine aici pentru că i s-a spus că e locul unde oamenii trăiesc simplu și criza mondială nu se simte deloc. Descoperă o lume paradisiacă, unde viața curge la un alt nivel. „În limba balineză nu există cuvânt pentru amor și mulțumesc.“ Câțiva europeni s-au instalat deja și încearcă să aducă modernitatea și cultura europeană pe insulă. Pictorul german Walter Spies îi destăinuie încercările sale de a educa muzical balinezii: „Rămân neimpresionați când cânt la pian Chopin, Liszt sau Schubert. Doar Bach le trezește interesul“.

Când în sfârșit se reîntoarce la Los Angeles, mărturisește că voyage-ul i-a dat impresia „că lumea își pune toate speranțele în America. Căci orice s-ar întâmpla în această perioadă de tranziție, America va ști să supraviețuiască tuturor vicisitudinilor“.