Maidan: nașterea unei națiuni

Dintre cele aproximativ 100 de filme de lungmetraj aflate în diferitele secțiuni ale Festivalului Internațional de Film de la Cannes 2014 (14-25 mai), 30 au putut fi vizionate în trei săli de cinema din București (Studio, Patria și Elvira Popescu) în cadrul Festivalulului Les Films de Cannes à Bucharest (24-30 octombrie).

Printre acestea s-a aflat și Maidan (regia Sergei Loznitsa), un documentar care prezintă evenimentele din iarna 2013/2014, o cronică a mișcărilor sociale îndreptate împotriva regimului condus de Viktor Ianukovici.

Cuvântul maidan există în ucraineană, dar nu și în rusă. Originar din arabă, el înseamnă piață, spațiu public. În ucraineană, cuvântul este echivalentul termenului agora - nu doar o piață unde oamenii se întâmplă să se întâlnească, ci un spațiu unde se adună în mod premeditat, să delibereze, să dezbată și să creeze o societate politică. Azi definește un fenomen. Maidan Nezalezhnosti – numele complet al pieței centrale din centrul Kievului – a cunoscut până la Euromaidan alte trei mișcări social-politice: Revoluția de granit (1989-1990), Ucraina fără Kucima (2000-2001) și Revoluția Portocalie (2004).

Ați văzut ultimul film al lui Jean-Luc Godard, Adieu au Langage? Acolo apare o replică interesantă, rostită de unul dintre personaje: „Rușii nu vor face niciodată parte din Uniunea Europeană pentru că, dacă vor deveni europeni, vor înceta a mai fi ruși“.

Da, am văzut filmul. Nu țin minte replica asta, dar, dacă se spune asta, e o observație cu mult haz. Și are și dreptate.

De ce v-ați grăbit să ajungeți la Kiev să filmați, când oricum presa internațională se afla deja acolo și transmitea în direct evenimentele?

Pentru că există diferențe între ce poate spune un film și ce poate spune o televiziune. Televiziunea încearcă să prezinte spectatorilor doar informații. Filmul încearcă să prezinte o situație asupra căreia ești invitat să reflectezi. Iar astea sunt două lucruri complet diferite.

Ați fost sfătuit să plecați, ați fost invitat sau pur și simplu v-ați ghidat după instinct când ați hotărât că Maidan poate deveni noul dvs. documentar?

De la început mi-am spus că trebuie să fiu acolo. Din păcate, până pe 11 decembrie 2013 a trebuit să rămân pe loc, chiar aici la București. Lucram la postproducția ultimului meu film. Am avut încredere în instinctele mele și am ajuns la Kiev pe 15 decembrie. Am filmat prima parte a filmului. N-am putut însă să rămân mult. A trebuit la un moment dat să-mi reiau programul profesional, cu întâlniri stabilite și cu șase luni în avans. Mi-e greu să fiu într-un singur loc pentru mai multă vreme. Dar am avut și noroc, pentru că în primele zile, la Kiev, l-am întâlnit pe Serhiy Stefan Stetsenko (cameraman), iar el a continuat filmările, la sfaturile mele. Am filmat doar câteva episoade. Mișcarea a durat trei luni, iar eu n-aș fi putut sta acolo atâta timp.

Când mișcările sociale au început la Kiev, mulți tineri cineaști s-au grăbit să se îndrepte într-acolo, ca să-și filmeze propriile variante la ceea ce se întâmpla. Faptul că subiectul vă interesa credeți că i-a inspirat și pe alții?

Știu că mulți tineri s-au dus. Dar nu mă consider deschizător de drum. Sunt solitar în ceea ce fac. Nimeni nu a știut că sunt acolo. Sau s-a știut doar când am cerut permisiunea să filmez acolo. Am fost obligat să spun cine sunt și doar apoi mi s-a dat voie să filmez tot ce am considerat necesar. Dar nimeni nu cred că m-a văzut acolo, pentru că nimeni nu știe cum arăt. Poate doar serviciile secrete.

Ce credeți că a reușit filmul să facă până acum pentru Ucraina?

Filmul este o bucată de artă. Un film documentar ca acesta poate e văzut de 30.000 de oameni într-un an. Dacă ai noroc, poate 50.000 de spectatori îți văd filmul. Dar asta nu poate produce schimbare. Nu funcționează așa. Mereu vrem ca ceea ce facem să schimbe lumea. Dar ceea ce vrem să schimbăm e mult prea adânc în fiecare dintre noi și e nevoie să treacă mulți ani pentru ca ceva să se întâmple. Sau e nevoie de multe asemenea filme! Poate după 20 de ani de la apariția filmului să se întâmple ceva. Schimbarea se întâmplă picătură cu picătură și încă nu se vede nimic.

Credeți că publicul est-european e mai interesat de filmul dvs. decât cei din Occident?

Nu. De exemplu, de curând am avut o vizionare a filmului în Gent (Belgia) și mulți spectatori au fost interesați. Pentru unii a fost primul contact cu Ucraina, o țară pe care o descopereau în sala de cinema pentru prima dată.

Pentru cei care descoperă Ucraina prin filmul dvs., care credeți că este mesajul pe care îl receptează?

Pentru mine, filmul este despre nașterea unei națiuni. Nu a fost momentul zero, dar a fost momentul care a făcut asta posibil. Nu cred că în lume sunt mulți cei care sunt gata să își dea viața pentru demnitate. Iar filmul meu este despre acest lucru. Este un film despre cei care sunt gata să se sacrifice, luptând împotriva corupției și împotriva colonialismului rusesc. Oamenii din Maidan au stat acolo pentru demnitatea unei națiuni. Momentul de aprindere a fost când poliția a început violențele împotriva studenților. Acela a fost momentul declanșator. Întrebarea mea este - și încă nu am un răspuns pentru asta! – cine a luat această decizie de a interveni în forță, dar mai ales de unde a venit ordinul? Din Moscova sau din Kiev? Eu nu am răspunsul, dar nu cred că ordinul a venit de la vreo autoritate de pe teritoriul Ucrainei. Dacă cunoști poporul ucrainean, îți dai seama că un asemenea ordin va fi o sinucidere pentru orice regim politic. În Kiev, poliția nu a bătut niciodată pe nimeni într-un mod atât de public, de violent și de imediat.

Oamenii din film sunt un eșantion reprezentativ și valid al societății ucrainene? De exemplu, estul Ucrainei era reprezentat?

În piață au fost ridicate corturi ce purtau numele tuturor orașelor importante din Ucraina. Toate și-au avut reprezentanți acolo, inclusiv Donețk. Mulți din Odessa, Harkov, Crimeea. Nu era o lume divizată. Cu toții aveau un discurs comun.

A fost o mișcare pro-Europa și Occident sau a avut la bază doar o reacție pentru recâștigarea unor valori pierdute, precum demnitatea, drepturile omului?

Am participat la multe discuții în care am fost obligat să-mi spun părerea despre ceea ce cred în legătură cu cele întâmplate. După trei luni, Maidan devenise un fel de stat în stat, sprijinit de oameni. Am văzut mulți oameni care au contribuit cu lucruri mărunte pentru buna funcționare: ceai, zahăr sau chiar hârtie igienică. A fost ceva bine organizat, dar organizat pe baze comunitare. Mișcarea a arătat prețul puterii celor de sus; puterea ca ceva ce nu poate fi cuantificat în bani.

Au fost influențați ucrainenii de valul de revoluții începute în 2010? Au însemnat ceva Tunisia, Egipt pentru cei din Maidan?

Nu cred asta. Oamenii au venit acolo cu propriile idei și am întâlnit mulți care participaseră deja la alte revoluții. Veteranii au fost de fapt primii în Maidan; au venit pregătiți: cu lemne de foc, cu mâncare. Știau să se organizeze. Dacă va mai fi nevoie de o dată viitoare, va fi și mai bine. M-a surprins că a fost o revoluție fără lider, fără partid. A fost o revoluție bazată pe organizație.

Credeți că filmul va putea fi văzut vreodată în Rusia?

Da, filmul meu va avea o proiecție în decembrie, la ArtDocFest, la Moscova (9-17 decembrie). Sau cel puțin asta sper. Am o înțelegere semnată cu festivalul, care deja are o copie a filmului. Sper ca totul să decurgă bine. Dar nu cred că vizionarea filmului va crea probleme la Moscova. În fond, hai să spunem că 300 de oameni vor vedea filmul. Ce vor putea face cei 300 de oameni? N-au să poată face nimic într-o Rusie în care propaganda televiziunii publice îndoctrinează zilnic 10 milioane de spectatori. Sunt oameni expuși la minciuni cu privire la situația din Ucraina și restul lumii. Cum poți să faci față la așa ceva? Cred că și autoritățile ruse și-au dat seama că, dacă 300 de oameni îmi văd filmul la Moscova, nu se va întâmpla nimic grav pentru ei. Trăim vremuri diferite. E stupid să interzici un film. E mai ușor să faci totul public și să discreditezi. E o metodă mult mai deșteaptă. Trăim într-o lume în care nu educăm lumea, ci îi facem pe oameni mai proști. Și o facem deschis, transparent. Poți găsi pe Internet multe lucruri care te pot surprinde, dar trebuie să știi să le cauți, să știi cum să ții piept unei propagande bine organizate.

Care e puterea artistului într-o lume consumată de televiziune?

Puterea constă în capacitatea de a pune în fața oamenilor viziunea ta artistică. Prin această viziune poți construi un înțeles. Ideea e de a fi observator și de a-i învăța și pe alții să devină observatori. Să-i înveți apoi să facă legături între ceea ce observă. Artistul poate face ca oamenii și ideile să se înrâurească. Și asta sperie orice regim totalitar. Există conexiuni și artistul evidențiază aceste relații. Artistul arată că regele e de fapt gol.