O mărturie diplomatică inspirată de lectura asupra 'istoriei în timp real'

“Legătura de chei. O mărturie diplomatică”, un volum apărut în luna mai, la Editura Curtea Veche, din Bucureşti, include convorbirile între un diplomat, politician, intelectual public cu opţiuni politice ferm de dreapta, posesor de rubrică în presa culturală, autor de cărţi, de formaţie integral-occidentală “şi sub raportul surselor, şi al valorilor asimilate”, Teodor Baconschi, şi un specialiast în politică externă, jurnalist şi cadru universitar, Armand Goşu.

În condiţiile în care opinia publică din România este, de la zi la zi, tot mai deconectată informaţional de fluxul evoluţiilor externe, o astfel de mărturie diplomatică este mai mult decât binevenită. Necesară aş spune. Pentru că oferă nu doar o perspectivă asupra unei perioade determinate a diplomaţiei româneşti, ci ajută cititorul să înţeleagă modul în care România se poziţionează pe “tabla de şah” în raport cu marii actori politici ai lumii, în raport cu actualele reaşezări geopolitice, în raport cu derapajele recente din politica românească – mai cu seamă că ele au venit pe fondul turbulenţelor financiare din UE şi al “progresivei mutări spre Asia a focusului geopolitic american”.

Teodor Baconschi este omul care a ţinut în mână legătura de chei. Pentru o perioadă relativ scurtă, e adevărat, dar extrem frâmântată atât în context internaţional, cât şi intern, o perioadă în care criza financiară era deja pe deplin resimţită: “(…) am condus Externele într-o perioadă complicată atât internaţional, cât şi intern, unde establishment-ul de tranziţie a intrat în colaps de reprezentare şi, parţial, de legitimitate.” Au fost 25 de luni prolific la cârma diplomaţiei româneşti, concretizate în 88 de vizite în străinătate şi întâlniri cu demnitari străini, 109 vizite în România ale unor omologi de-ai săi şi a altor demnitari de rang înalt, 74 de primiri şi acţiuni protocolare cu ambasadorii acreditaţi în România şi 78 de participări la conferinţe tematice în ţară şi străinătate.

Din convorbirea între Teodor Baconschi – diplomatul care l-a adus pe Papa Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în prima lui vizită într-o ţară ortodoxă, diplomatul care a obţinut prima vizită la Bucureşti a unui ministru brazilian, după 82 de ani de relaţii bilaterale, şi ministrul care a semnat acordul privind scutul anti-rachetă – şi Armand Goşu a rezultat “o mărturie subiectivă – corectă în raport cu faptele –, dar inspirată de lectura personală asupra «istoriei în timp real»”. Dialogul “curge”, trădând o simbioză perfectă între cei doi: omul care răspunde – fost diplomat, fost ministru de Externe – şi omul care provoacă la dialog – specialist  în probleme de politică externă şi, o vreme, consilier pentru spațiul ex-sovietic al lui Teodor Baconschi.

Politica regională dusă de România, relaţiile bilaterale cu Ucraina, cu Rusia, cu Georgia, cu Republica Moldova, cu Serbia, cu Turcia, cu statele sud-caucaziene, relaţia româno-arabă, criza libiană, criza din Siria, succesul proiectului european pe termen mediu şi lung ori dosarele dificile din mandatul său, în relaţia cu unele state U.E., de exemplu cu Franţa, Germania sau Olanda, sunt subiecte pe “agenda de discuţii” a celor doi.

Nu este, însă, un dialog “sec”, purtat într-un jargon plictisitor şi obositor. Mai mult, cei doi reuşesc să poarte cititorul, în salturi plăcute, deconectante, din zona dezvăluirilor personale ale intervievatului în cea a explicaţiilor despre conjuncture politică internaţională. După ce ne sunt revelate frânturi privind viaţa personală a lui Teodor Baconschi, urmează episoade din cariera sa diplomatică – începută acum 16 ani, cu un mandat de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. Apoi, detalieri despre relaţia lui Traian Băsescu, considerat fiind ca unul dintre apropiaţii preşedintelui, despre relaţia cu Emil Boc, care l-a îndepărtat, “brutal şi contra-productiv” din Executiv în vreme ce se afla, ca reprezetant al României la Bruxelles, despre relaţia cu alte nume grele din PDL – partidul pe care l-a părăsit, prin demisie, la puţină vreme după apariţia acestui volum. Apoi, amintiri, evocate savuros, despre întâlnirile cu pioni importanţi ai politicii globale: Hillary Clinton, José Manuel Durão Barroso, Catherine Ashton, Guido Westerwelle, Franco Frattini, Radosław Sikorski, Carl Bildt, Karel Schwarzenberg. Amintiri alternate cu veritabile studii comparative între viaţa politică din România şi cea din Italia, din Portugalia, din Franţa, unde Teodor Baconschi a reprezentat România ca ambasador – toate, ţări latine unde, ca la noi, “politica stârneşte mari emoţii”.

“Legătura de chei” este un volum foarte uşor de parcurs, inteligibil şi pentru “profani”, nu numai pentru experţii în relaţii internaţionale şi în diplomaţie. Pentru că atât întrebările, cât şi răspunsurile vin într-o exprimare fluidă, care nu are nimic de-a  face cu jargonul pe care te-ai aştepta să-l întâlneşti într-o astfel de carte. În plus, apreciez că e chiar recomandat a fi citit nu doar de către specialiştii în relaţii internaţionale şi diplomaţii de carieră. “Pe zi ce trece, opinia publică internă este tot mai deconectată, informaţional, de fluxul evoluţiilor externe. Vorbiţi de acutizarea crizei inter-coreene: câte ştiri şi analize aţi citit în presa românească recentă pe această temă? Sau pe oricare alta? Cred că până şi revista Lumea, din vremea comunistă, dădea mai multe informaţii externe decât media tabloidizată din România lui 2013. A ignora riscurile potenţiale nu înseamnă, fireşte, a le conturna, ci doar a creşte exponenţial forţa lor de eventual impact”, răspunde Teodor Baconschi la întrebarea lui Armand Goşu: “Urmăreşte cineva, la Bucureşti, aceste evoluţii de pe scena mondială? Înţeleg politicienii români că vremurile se schimbă, iar ce părea ieri solid, mâine se dovedeşte nesigur? Este România pregătită de o criză majoră şi capabilă să-i facă faţă?” Nu înainte, însă, de a-şi exprima îngrijorarea faţă de situaţia prezentă: “Lumea se schimbă şi fără noi – o spun cu amărăciune. Există mutaţii în curs, dar Bucureştiul pare foarte puţin capabil să le anticipeze direcţia. Oricât de consistente şi de pertinente ar fi analizele furnizate de MAE, SRI sau SIE, avem decidenţi politici ocupaţi cu alte agende. Sunt foarte îngrijorat pentru securitatea democratică a statului român. Pe scenă s-au cocoţat actori care, cu inocenţa de a reprezenta, chipurile, o altă generaţie, nu fac decât să crească, prin incomptenţa şi lipsa lor de responsabilitate, riscurile de ţară”.

Îşi va găsi această mărturie diplomatică rostul? Raportându-mă la “condiţia” amintită de Teodor Baconschi – “convingerea că munca asiduă, dragostea discretă faţă de soarta acestei ţări şi tenacitatea de a urmări un vis pot înclina balanţa lumii româneşti în direcţie justă” – aş răspunde afirmativ. Şi aş spune că nu e dificil să te laşi convins.