Oda subdezvoltarii (in soare)

Succesul a fost inventat în Occident. In frig si pe întuneric: în Scotia ostila si intre vanturile inghetate care au, la Chicago, copyright pe clima. Acolo, a izbucnit norocul, brusc si tehnologic, dupa o regula care a ocolit tinuturile arse ale Estului si Sudului. Acest triumf neincetat a coplesit, pana la urma, sociologiile. Am ajuns sa credem, in frunte cu invatatii, ca succesul e legat, prin contract, de indarjirea cinstita a lumii saxone. De aici dispretul pentru prostia taraneasca si lenea imbaiata in soare a Sudului si Estului european, singure vinovate de nenorocul lor. Cine vrea sa stie mai mult trebuie sa treaca stramtoarea care gatuie Ionica si Tireniana. Apoi, trebuie sa nu ia in seama, pe vapor, vocile care tac mohorat dinspre barbati nerasi si femei cu ochi frumosi inconjurati de fete aprige. Mai trebuie sa aprinda o tigara, asa cum e obiceiul locului, chiar langa placuta pe care scrie inutil, cu litere de Stat "Vietato Fumare!". In sfarsit, trebuie sa coboare cu incredere pe chei, intre hotii, neispravitii, granzii in trening si batranii turnati pe scaune de lemn obosit. Ce e acolo?

Acolo e Messina!

Acolo e primul pas in Sicilia. Acolo - vocatia inapoierii si sociologia necunoscuta a omului trecut cu vederea. Acolo a fost Celeste, stadionul vechi dintre docuri, si este San Filippo, stadionul nou cu nume de sfant. Acolo, altarele cat palma asezate la colt de strada si afisele care vestesc mortii noi, spre stiinta celor inca plimbatori prin oras. Acolo taifasul expert cu moartea si taclalele in doi peri cu sfintii. Acolo e locul. Clipa e mai greu de gasit. Ea vine rar si cere o panda lunga. De mai bine de 30 de ani nu s-a aratat, dar acum rasare de doua ori intr-un an. O data la Messina, o data la Palermo. Atunci se joaca Messina - Palermo: derby-ul, lectia de istorie locala si rasturnarea sociologiilor reunite ale Occidentului. Messina si Palermo joaca in Serie A. Vazut acasa, derby-ul sicilian pare motorul unei paragini. Toata Sicilia se strange febril in jurul superstitiilor dragi si repeta o comedie vetusta. Tot ce e local e si mai local. Palermitanii se simt o data in plus mai bogati si mai alesi decat rudele lor prafoase din Messina. Barocul macabru si pasional care ameteste orice suflet ratacit in Palermo n-are adversar in saracia paguboasa a Messinei, orasul omorat la intervale regulate. Cutremurul din 1908 a lasat in urma un maidan, cu locuri pentru 60.000 de morti. Orasul a fost reconstruit. Bombardamentul aliat din 1943 a refacut maidanul. Localnicii s-au lasat pagubasi. Insa Messina a castigat o indiferenta profunda la iluzii si, de aici, un umor care, presarat in doze infime, ucide agregate mari: mituri, istorii, teorii, eroi. Pe o pancarta mizera, in mijlocul tribunei principale, scrie sec: "La partita e Cosa Nostra!". Palermo afla astfel ca Messina n-are timp de folclor cu mafioti. Messina e un club mic si trebuie sa bata un club mare. Asta e tot. Desi povestea e mai lunga.

Misterul Reverendului

Franjurii locali sunt inselatori. La Partita e semnul unui lucru mult mai cuprinzator. Messina - Palermo e parte a expansiunii inexplicabile a Italiei fara drept sociologic la succes. Serie A nu mai e ilustrarea italiana a combinatei nordice. Palermo, Messina, Cagliari, Reggina si Lecce, 5 echipe din zona interzisa, zburda in Serie A si calca periodic pe prestigiu institutile Nordului, de la Juve, la Milan si de la Inter la Sampdoria. Rasturnarea nu are nici o explicatie. Schimbarea nu poate fi lamurita pentru ca nu a avut loc si nu a avut loc pentru ca Sudul a fost mereu nevatamat si sigur de el. Daca acest lucru nu s-a vazut, de vina suntem noi, enoriasii cultului care pune succesul in codul genetic al Nordului. Ar fi trebuit sa stim de mult cu ce risc dispretuim subdezvoltarea. Iar Sicilia e subdezvoltare in soare. Coapta si incercata. Primul semn ajutator pe care ni l-au trimis Palermo si Messina a plecat spre noi pe la 1900. La inceput, Palermo s-a numit, fireste, Anglo Palermitan Athletic&Football Club. Si F.C. Messina a fost adusa pe lume de un englez: Reverendul Charles B. Huleatt. Inainte de fotbal, Reverend Huleatt descoperise prima relatare scrisa a Evangheliei dupa Matei. Aflat la Luxor, Huleatt, savant al studiilor neotestamentare, a cumparat, in piata, cateva papirusuri si le-a donat apoi Bibliotecii Magdalen din Oxford. Dupa 100 de ani, exegetii au demonstrat ca era vorba de prima inregistrare scrisa a unei Evanghelii. Huleatt alese insa alt drum. Din 1906, el e si antrenorul echipei pe care o fondase. Peste doi ani, Reverendul se stabileste pe veci la Messina, alaturi de 60.000 de suflete alese de marele cutremur. Intrebarea asteapta mai departe raspunsul: de ce nu s-a salvat oare Reverendul Huleatt, om al lui Dumnezeu si carturar de vaza? De ce a ramas el la Messina, intr-un colt de Sicilie saraca si murdara? Cine se agata de o intrebare o cheama si pe a doua. O aduce Palermo, clubul rival. Si ea e tot un semn.

Succes si onoare color

Palermo a inceput in alb-negru. Echipamentul clubului a trait aceasta disjunctie primitiva pana a ajuns la spalatorie. Acolo a incaput pe mana unor doamne robuste si guralive. In timp ce palavrageala lor isi urma cursul, amestecul de culori si soda dicta noile culori. Iesit roz, pe la 1915, dintr-o spalatorie de taifas, echipamentul a ramas asa pentru totdeauna. Palermitanii au inteles imediat ca accidentul e un semn de la Signuruzzu (varianta locala si amabila a Domnului). Intre timp - semn intors - in Nord, la Torino, Juventus termina un rand de echipament roz (culoarea oficiala a clubului) si trimitea mandat de cumparare pentru un rand nou. Fabricantul britanic gresea expeditia si trimitea echipament in culorile lui Notts County (vechi club englez): alb-negru. Juventus face un calcul, intelege ca reparatia ar costa prea mult si ramane, pana astazi, bianco-nero. Doar portarul ramane in roz, amintire a trecutului indepartat. Superstitia de neclintit si mercantilismul, la fel de fix, despart Palermo si Torino. Culorile spun totul despre bifurcarea radacinilor vietii, in Sud si Nord. Interpretarea dupa care Sudul a ramas singur, inapoiat si inutil, iar Nordul a urcat toate treptele succesului se tulbura ca albul si negrul la spalatorie. Juventus a castigat campionate, Palermo a castigat siguranta ideii ca n-a pierdut necastigand. Juventus a recidivat in glorie. Palermo a recidivat intr-o retinere sceptica fata de succesul spectaculos. In Sicilia nimeni nu isi doreste gloria, ci onoarea. Iar onoarea e statica si hranitoare. Multa lume crede ca alimentatia pe baza de onoare inseamna foamete. Si atunci de ce n-a fugit spre belsug reverendul Huleatt?

Misterul Reverendului: dezlegarea

Stadionul San Felippe din Messina a fost inaugurat anul trecut. E modern, are 40.000 de locuri si trebuia sa fie gata in 1990. Tot anul trecut, primarii de Palermo si Messina, insotiti de presedintii cluburilor si onor public, au inaugurat o sectiune de tunel (3 km) pe soseaua care leaga cele doua orase. Era timpul. Lucrarile au inceput in 1969 si urmau sa fie incheiate in 12 luni. Asa ca povestea marelui Teatro Massimo din Palermo nu are cum scandaliza. Teatro Massimo a fost inchis in 1974 pentru "cateva luni". Renovarea s-a dovedit un succes si a luat sfarsit in 1997. Sensul acestor tembelisme migaloase si sistemice poate fi ratat cu usurinta de cei ce se grabesc sa denunte "coruptia". Sigur, administratia locala si firmele protejate au trait bine din proiecte finantate de stat, dar metoda nu e rezultatul unei conspiratii. Toata lumea siciliana face la fel. Toata lumea asteapta ca guvernul sa arate ca tine cu dintii la un proiect si e gata sa il inece in bani. Numai asta se numeste succes validat, numai acest gen de obstructie la eficienta rationala aduce bani tuturor si lasa in urma lucruri solide. Sicilienii sunt neiertatori. Cu jignirile (marele Robert Baggio a lesinat in cabinele lui Juve, dupa ce a glumit pe seama saracilor din Palermo si a primit, fulgerator, un cap in gura de la Toto Schilacci, odrasla de amarati palermitani). Sicilienii sunt cruzi si cu usurinta de a avea succes prin preschimbarea formei de viata. "Li ricchi comu vonnu e li poviri comu ponnu" - bogatii cum vor, saracii cum pot. Acest proverb dialectal sicilian are premisele aparente ale resentimentului. Saracul e incercuit, bogatul are la picioare cai nenumarate si trebuie doar sa isi aleaga pasul. Astfel inteles, sicilianul e un fals, in rand cu românul banuit de hotie dictata genetic. Teatrul, tunelul si cluburile din Messina si Palermo ne ajuta sa intelegem: sudul sicilian are nevoi complicate. El vrea o viata completa, cu ritmuri naturale si etica stabila. Pretul e o saracie care da aparenta nepriceperii la succes. Nordul ofera reusita, cu conditia ca nimic stabil si "retrograd" sa nu opreasca virajele care curbeaza viata si o prefac mereu in altceva. De aici bogatia Nordului si tot de aici bogatia mai mare a sufletului sudic. Acum stim de ce n-a plecat Reverendul Huleatt.