Oscar Wilde, proscrisul mântuit

Teodor Baconschi | 28.10.2014

Pe aceeași temă

„Am tratat Arta ca pe realitatea supremă și viața ca pe un simplu mod de ficțiune.“ (Oscar Wilde)

Estetica prerafaelită – concluzie a veacului XIX – nu-și propune să „epateze bur­ghe­zul“ sau să ridiculizeze obtuzitatea pre­ju­decăților filistine. Nu e un război ideologic între libertatea, acuzată de li­bertinaj, și rigoarea pu­ri­tană a realizării prin asceză și muncă. E o formă in­can­tatorie de atenuare a ten­siunilor sociale care – peste câteva decenii - aveau să ex­plodeze în utopiile to­ta­litare. Dandysmul e o nouă Renaștere, care citește creș­tinismul ca artă a sa­cri­fi­ciu­lui, recuperează logos-ul grec și asimilează mirajele Orientului, în căutarea unei noi sinteze între Frumos și Bine. Evident, mașinismul industrial alie­nează, urâțește, degradează, tot așa cum discrepanțele sociale sunt drapate într-o ipo­crizie fals dedicată binelui comun. Însă antidotul nu trebuie căutat în au­to­cen­zu­ră, represiune sau revoluție, ci mai curând în hrănirea civilizației spirituale prin cul­tul vieții personale desăvârșite.

Claustrarea aristocratică în vechi obiceiuri războinice domesticite prin vânătoare și jo­­curi sportive menține segregările și ego­is­mul, în loc să stimuleze spiritul fru­mo­su­lui gratuit și al altruismului, ca gest de sti­li­­zare existențială. Ro­man­tismul virase spre grotescul fantastic, spre ne­o­goticul te­­ne­bros și, mai apoi, spre na­tu­ra­lismul so­cial al re­voltei moc­nite. Ur­mând o cale com­plet di­fe­ri­tă, pre­ra­fae­liții cau­tă fi­loa­nele blân­de­ții sy­barite și schi­țează Tem­plul imaginar al unei religii ca­lo­file. Pe acest fun­dal epo­cal, între Ox­ford și Londra, Os­car Wilde nu e un mi­litant, ci mai cu­rând ge­ni­a­lul ex­ponent al unei ope­re de su­­blimare alchimică: el (își) expune viața ca or­fevrărie admirabilă și cumva inu­tilă. Ves­ti­mentația sofisticată, coafura pe­dantă, bu­tonii cellinieni, tabacherele de sidef, ra­fi­namentul culinar oferă suportul sce­no­gra­fic al unei trăiri intens estetizate prin cul­tură înaltă, ironie tragică și pla­tonică nos­talgie arhetipală. Un asemenea sa­cer­do­țiu celebrează apogeul in­di­vi­dua­lis­mului, adi­că obsesia superioară a sin­gu­la­rității efe­­­me­re, ireductibile, in­des­ci­fra­bi­le și totuși mereu afișate, printr-un ames­tec suav de infatuare, emfază și parfum otră­vit.

// OSCAR WILDE

// De profundis

// Traducere şi note: Luana Schindu; Postfaţă: Mihaela Anghelescu Iri­mia

// Editura Humanitas, 2014

De profundis, spovedania lui Oscar Wilde, scrisă în cei doi ani de detenție, ca urmare a procesului de „obscenitate“ pe care-l pier­de în fața marchizului de Queensberry (tatăl amantului său, lordul Douglas), ne ofe­ră supremul manifest al contextului des­cris mai sus. Textul wildian, tradus pentru prima dată în românește (de Luana Schin­du) și apărut la Humanitas (2014), cu o postfață datorată Mihaelei Anghelescu Iri­mia, e un moment ințiatic și emancipator pentru cultura română, prea puțin aco­mo­dată cu marile scandaluri literare care - de la D.H. Lawrence până la Joyce și Hen­ry Miller – au brăzdat cerul culturii oc­ci­dentale din secolul XX. Chiar dacă Wil­de se alinta, situându-se antifrastic între Gil­les de Rais și Sade, confesiunea sa de gay condamnat dezamăgește orice amator de iconoclasm pornografic. Opusul carceral wil­dian e solemn, curat, profund, lipsit de orice picanterie vulgară, aproape me­ta­noetic! Căci prizonierului de lux de la Rea­ding i se îngăduie să citească (inclusiv No­ul Testament grecesc) și să scrie o pagină pe zi: confruntarea dintre Ariel și Caliban are totuși loc în Anglia victoriană! Iar ce re­iese din acest exercițiu e o atemporală splen­doare sufletească. Mi-e limpede că De profundis se oferă ca manual de edu­cație sentimentală pentru „Bosie“, efebul al cărui viciu suprem - superficialitatea – de­naturase prin amânare, certuri și imix­ti­uni vulgare comuniunea perfectă dintre cei doi iubiți. „Nu există nicio singură de­gradare a trupului pe care să nu tre­bu­ias­că să o încerc și s-o transform într-o spi­ritualizare a sufletului“... (p. 95), scrie Wilde, în tentativa de a-și „reinventa crea­tivitatea“. Tot ceea ce nu fusese posibil în realitate devine posibil în carceră, acolo un­de imaginația se poate elibera. Măr­tu­risirea, îmbibată de o lucididate oraculară, spune totul: „am făcut din artă o filozofie și din filozofie o artă; am schimbat min­tea oamenilor și culoarea lucrurilor (...); am luat dramaturgia, cea mai obiectivă formă de artă cunoscută, și am făcut din ea un mod de exprimare la fel de per­so­nal ca poezia lirică ori sonetul, în același timp lărgindu-i gama și îmbogățind-o; dra­maturgie, roman, poezie cu rimă, po­em în proză, dialog fantastic ori subtil, ori­ce atingeam făceam frumos în alt fel: adevărului însuși i-am dat în stăpânire de drept ce e fals deopotrivă cu ce e ade­vă­rat și am arătat că minciuna și ade­vărul aparțin numai existenței in­te­lec­tuale. Am tratat Arta ca pe realitatea su­premă și viața ca pe un simplu mod de ficțiune“ (p. 89). Un act de „justiție poe­tică“ grație căruia pericolul (sau curajul „de a lua cina cu niște pantere“) deschide porțile modernității târzii, fără grija răz­boa­ielor și a masacrelor științifice pe care va fi încercat, zadarnic, să le evite. De pro­fundis n-are ce căuta lângă Corydon (deși Wilde l-a întâlnit pe Gide). Locul său tre­buie rezervat alături de reveriile lui Au­gus­tin, Boethius și Thomas Mann, adică acolo unde sufletul descoperă că „misterul, bi­zareria, patosul, sugestia, extazul și iu­birea“ înalță divinitatea întrupată dea­su­pra oricăror determinări. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22