Re-Locating My Extravaganza

Peter Layton | 23.09.2004

Pe aceeași temă

- ecouri ale expozitiei Nemtoi in presa londoneza -

My Extravaganza este titlul hedonist pana la insolenta al expozitiei Ioan Nemtoi, expusa simultan in galeriile Oxo si Bargehouse la Oxo Tower Wharf in luna aprilie 2004. Nu poti sa nu fii impresionat de scara lucrarilor, de culorile exuberante, de energia lor si, in final, de volumul de sticla, cuprinzand asamblajele imense de sticla instalate in Bargehouse, fostul depozit neamenajat, cu pereti cojiti (minunati prin ei insisi) si ferestre astupate pentru a crea ambianta potrivita pentru aceasta productie imensa de sticla. Zece mii de elemente din sticla cantarind mai multe zeci de tone, atent transportate din Romania, impreuna cu efecte de sunet si lumina senzationale, au fost combinate pentru a crea o experienta teatrala. Muzica creata pe computer, compusa de Iancu Dumitrescu si Ana Maria Avram, doi dintre cei mai reprezentativi exponenti in domeniu, special pentru aceasta expozitie, a conferit o atmosfera deosebita evenimentului. Aceasta expozitie de sticla este fara precedent in Marea Britanie, poate doar cu exceptia expozitiei lui Dale Chihuly de la Muzeul Victoria and Albert. Comparatia intre acesti doi artisti poate fi foarte evidenta - o viziune a sticlei si o scara de lucru similara, ca si echipa de PR, si efortul financiar. Succesul comercial al lui Nemtoi a finantat acest proiect de o extindere similara cu expozitia din 2000 de la Ierusalim a lui Chihuly. O alta asemanare ar fi si nivelul de profesionalism: catalogul superb ilustrat si mapa de presa care include doua cd-uri My Extravaganza. Acestia au acelasi zel arzator de a educa gustul publicului pentru sticla si de a schimba perceptia generala ca sticla ar fi un mediu de creatie mai putin artistic. E posibil ca Nemtoi sa fi depus exces de zel intr-o tara in care domneste cultul obiectelor mici, cu toate acestea merita felicitat pentru efortul sau imens. Una dintre reactiile pe care le-am auzit despre expozitie a fost comentariul unui vizitator care si-a abandonat vizita planificata la Tate Modern pentru a vizita expozitia lui Nemtoi. Un altul, mergand prin padurea de cilindri din sticla, remarca cu placere posibilitatea de a interactiona fizic cu lucrarile. Este dificil sa redai mai mult decat o idee despre expozitie intr-un articol atat de scurt. Toate piesele sunt lucrate la cald, suflate si modelate manual, iar o buna parte dintre lucrari au si suprafata lucrata, polizata si chiar sculptata. Aproape toate lucrarile sunt masive, atat prin concept, cat si prin realizare: cilindri enormi suflati, sfere mari, boluri si forme de capete, adesea instalate pe cilindri sau asezate pe o parte, ca niste scoici uriase. Mai sunt si instalatiile animate, incolacite pe podea, compuse din sute de serpi rosii zvarcolindu-se, sau cilindri transparenti din care cresc vrejuri de fasole inalte de trei metri - aceasta din urma intitulata Germinatie. Nimic nu este subtil, cu siguranta nu culoarea, care este primara si agresiva. Sculptarea la rece a sticlei transparente este indrazneata si reconfortant de directa, producand o varietate de texturi care contrasteaza cu zonele polizate sau interioarele lucioase, creand scanteieri neobisnuite prin efectele de lumina. Sunetul reverbera prin formele scorburoase si se vorbea chiar de atasarea unor microfoane pentru a le transforma in difuzoare. Unele dintre instalatii au titluri cu conotatii mistice si metafizice, cum ar fi grupul de personaje cu capete tepoase intitulat Cina, iar altele combina lemnul si sticla cu rezultate surprinzatoare. La nici zece metri de Bargehouse, Galeria Oxo a fost gazda obiectelor decorative create de Nemtoi. Cu siguranta, artistul are o energie iesita din comun; in afara de un atelier cu aproape patruzeci de asistenti, mai are si doua galerii, una in Bucuresti si cealalta la New York, si spera sa puna bazele unei scoli internationale de sticlarie in Romania. Majoritatea lucrarilor din expozitie au fost create cu doua luni inainte, lucrand noaptea, cu un cuptor cu o capacitate de sapte tone cu foc continuu. Ii place sa lucreze noaptea, lumina sticlei incandescente conferind o alta dimensiune procesului de creatie si, amintindu-si de primul contact cu fierbinteala cuptorului, fata i se lumineaza cu un zambet enorm. Povesteste cum vroia sa studieze sculptura la Arte, dar, pentru ca nu mai erau locuri, a ajuns din intamplare la sectia de sticla si remarca ganditor: "sticlarii se indragostesc pe materialul ales, dar mai intai materialul ii alege pe ei".

Peter Layton
Critic si artist al sticlei
Contemporary Glass Society Newsletter, iunie 2004
Nemtoi: povestea continua

In ultima zi de expozitie la Oxo Tower Wharf, cu numai cateva ore inainte de inchidere, in Galeria Oxo intra Colin Gold, designer-ul de interior al cladirii McLaren Technology Centre, noul sediul al companiei McLaren, celebra pentru masinile de Formula 1. Acesta, dupa ce se consulta cu presedintele companiei, Ron Dennis, aranjeaza mutarea la McLaren a intregii expozitii compuse din aproape zece mii de elemente din sticla, si inca a catorva lucrari noi concepute special pentru acest spatiu. Proiectata de Norman Foster, aceasta cladire este probabil cea mai moderna din Regatul Unit, posibil din toata Europa, iar expozitia adusa de la batranul Oxo Tower nu si-ar fi putut gasi o locatie mai spectaculoasa. Spatiul impecabil, imaculat, cu finisaje in metal, plastic si sticla rupte parca din filmele SF, ofera o perspectiva larga de-a lungul bulevardului unde sunt expuse masinile de curse McLaren alaturi de instalatiile din sticla ale lui Nemtoi, care, prin culorile exuberante si formele organice, contrabalanseaza spatiul altfel steril. Acestea sunt prezente in toata cladirea, avand un efect extraordinar, asezate cu grija de-a lungul piscinei pentru piloti, sau langa tuburi imense ca niste rachete prin care este recirculata apa din lac, element cheie si parte integranta a cladirii. Lucrarile sunt imprumutate companiei McLaren pe un an de zile, dar se zvoneste ca mai multe dintre ele vor fi achizitionate pentru expunerea lor permanenta in acest spatiu. Lucrarile sunt de vanzare, pretul lor variind intre 30.000 si 500.000 de lire sterline. Chiar de la deschiderea expozitiei, in cadrul unei licitatii cu scopuri caritabile, doua boluri donate de Nemtoi au fost cumparate cu nu mai putin de 40.000 de lire sterline.

Peter Layton
Critic si artist al sticlei
Contemporary Glass Society Newsletter, septembrie 2004

Traducerea: Marilena Mihail

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22