Steaua ca o calfa

Aparitia Stelei in Grupele Ligii Campionilor e deja tema unei neintelegeri vaste si naive. In primul rand, pentru ca publicul larg, foarte rau indrumat de presa, continua sa investeasca intr-o ipoteza nula. Lumea, desi aici e vorba mai mult de o opinie indusa, traieste cu impresia ca Steaua s-a calificat in faza Grupelor si a obtinut, astfel, o victorie de parcurs. Adevarata developare a capacitatii de joc steliste ar urma sa se etaleze in Grupe. Nu e nimic rau sau regretabil in acest gen de umor, atat timp cat el ramane pretextul unui optimism mic si avantat. El se va sparge de realismul inevitabil al meciurilor ce vin. Problema e ca tema "Steaua in Liga Campionilor" a fost transformata intr-o asteptare fara temei, de un concert tabloid sleit de inteligenta si analiza. Problema numarul unu care framanta pana la nesomn reflectarea calificarii e "cati bani va face sau nu va face Steaua?", "cate milioane, si anume milioane de euro?". Nu "cum va juca si ce va putea juca Steaua", intr-o grupa de clasici. Acest gen de disparitie rapida si completa a continutului descrie o incapacitate de raportare tipica pentru culturile imitative si mediile de informare reduse, cu volumul maxim de sonorizare. Formula e semnul unui pompierism tipic pentru societatile care ajung la opinie prin parvenire si isi hranesc publicul cu o agitatie fara miez.

Prezenta, si nu cariera viitoare a Stelei in grupele Ligii Campionilor, e adevarata performanta. Calificarea Stelei defineste exact si fara iluzii saltul notabil, dar limitat al fotbalului românesc, dupa lunga perioada de detentie in subsolul subperformantei europene. Calificarea e marea victorie. Palmaresul viitor e mai mult decat ipotetic si tine, in primul rand, de capacitatea Stelei de a invata, nu de sansele ei reale de a aduna puncte. Ceea ce nu inseamna ca Steaua e o echipa slaba sau ca Grupa e o fatalitate inabordabila. O asemenea analiza ar fi a doua mare greseala. Ea ne-ar trimite pe celalalt versant public in vigoare printre români: pesimismul iremediabil, doctrina insectei locale, la tivul marilor puteri. O privire iscoditoare si rabdatoare asupra celor trei adversare ale Stelei ne spune doua lucruri perfect complementare: ca Steaua n-are nici o sansa de calificare si are toate sansele sa termine grupele intr-o pozitie de mare viitor. Acest argument-contraargument e verificat matematic de toate cele trei adversare si, in primul rand, de titulara acestei stari contradictorii: Steaua Bucuresti, echipa pe care riscam sa o intelegem gresit si nemeritat de grabit.

O speranta: infectia europeana

Steaua s-a calificat in grupe dupa un singur test notabil: dubla cu Standard Liege. Adevarul despre Standard e usor neconvenabil, dar util. Belgienii sunt o echipa de fosti fosti, unul din acele cluburi vest-europene care a invatat, demult, sa faca o cariera din performanta secundara si sa trimita aluziv la un blazon expirat. Insa Steaua a jucat bine si, mai mult decat atat, a demonstrat un lucru esential pentru echipele cu viitor: a reusit sa recupereze din mers pierderile de front. Fara Radoi si Ogararu, Steaua a inventat rapid cativa jucatori noi si a mentinut un profil de joc activ. Steaua a atacat convingator si s-a aparat insuficient. Ambele trasaturi vin din tineretea echipei, din acea imaturitate pe care o da tocmai lipsa de experienta la nivel mare si pe care o va recupera tocmai suita de 6 meciuri din Liga Campionilor. Cosmin Olaroiu a adus echipa in acea stare de perceptie care promite sa fructifice sansa de participare la Liga Campionilor. Acesta va fi marele castig al Stelei si al mediei statistice a fotbalului românesc. Restul e imaginatie rau administrata sau tembelism mediatic. Steaua are potential, e sustinuta de un antrenor competent si isi cunoaste, deja, temele. Mai intai dogmatizarea. Acea stare de masinism care exclude caderile defensive pe care le-am numarat prea des, in dubla cu Standard. In fond, Carlos nu va repeta parada salvatoare de la Bucuresti, pentru ca reflexele miraculoase nu sunt programabile. Nu e nimic de sperat in pariul de calificare al Stelei, cu exceptia sperantei decente si modeste care tine optimismul intre virtuti si nu-i ingaduie sa sara gardul in plina paranoia. Ce e de asteptat e infectia europeana a Stelei, dezvoltarea interna a echipei dupa modelul si detaliile fotbalului mare. Adversarii din Grupa sunt tocmai buni de asa ceva, desi nimic nu trebuie sa interzica Stelei sa aspire. Chiar si in cazul suprem: Real Madrid.

Real : montura mercenara

Predrag Mijatovic, directorul Realului, a calatorit mult in aceasta vara. Si nu tocmai fara rost. Real a cumparat serios si a investit mult mai inteligent decat pe vremea cand colectiona varfuri de piata. Ordinele presedintelui Raul Calderon au pus capat onirismului comercial practicat sub mandatul lui Florentino Perez. Mijatovic a reusit o captura de mare viitor: Mahmoud Diarra, mijlocasul lui Olympique Lyon, prima tentativa serioasa de a elimina golul lasat in centrul Realului de izgonirea lui Makelele. Achizitia lui Diarra e, de fapt, cea mai sigura miscare a Realului. Van Nistelrooy, un varf serios, dar un pic prea lent pentru viteza de joc a fotbalului spaniol, e, practic, o jumatate de transfer. Emerson si Cannavaro sunt mutari mult mai problematice decat s-ar putea crede. E mai curand vorba de un transfer in trei, pentru ca Fabio Capello face parte din acelasi lot de fugari post-juventini. Cannavaro a fost, indiscutabil, cel mai bun jucator al Mondialelor si doar exhibitionismul radical al lui Zidane a impiedicat stabilirea unei ierarhii autentice. Insa, alaturi de Capello si de Emerson, Cannavaro aduce, la Madrid, o stare de incertitudine, un virus de inchiriere si o noua dimensiune a mercenariatului. In definitiv, toti trei sunt la Real in calitate de refugiati de lux. Aparitia lor nu se datoreaza unei optiuni lucide, ci e rezultatul precipitat al unei tradari abia ascunse. Capello, ca prim fugar, poarta deasupra capului un nor si o lipsa de autoritate care sta tot timpul la panda in vestiarul Realului. Cei trei sunt piese de rezistenta, dar capacitatea lor e ciobita de circumstantele unei sosiri nedemne. In plus, Emerson joaca, deja, un fotbal postum. Prezenta extraordinara a lui Cannavaro e incoltita de cateva conditii limitative: se va reface la timp Woodgate? Va reusi grefa langa Sergio Ramos? Cu alte cuvinte, Real cauta, inca, solutia de inchidere pe care Cannavaro o merita, dar nu o poate garanta de unul singur. Oricum, insistenta aroganta care il tine titular pe Roberto Carlos a devenit deja o problema hilara, iar Capello nu pare destul de puternic pentru a-i pune capat. Chiar cu aceste deficiente, Real va juca mai bine, dar nimeni nu poate crede ca decolarea se va produce mai devreme de cateva luni. Piesele componente au fost aduse in hala. Asamblarea abia incepe. Echipele de montaj pornesc greu, si Chelsea, campioana genului, o demonstreaza copios in primele etape de campionat englez. O infrangere uluitoare la Middlesbrough si o victorie de travaliu la Blackburn spun ca echipa va deveni o unitate de lucru coerenta abia dupa un exercitiu comun prelungit. Real e foarte aproape de acelasi regim si va castiga in fata Stelei folosind mai mult capacitatea de presiune a prestigiului ei stelar. Insa meciurile contra Realului vor fi o pista de incercare nu tocmai ostila pentru calfele Stelei.

Lyon : stanca de club

Lyon e un caz mult mai dificil. Aproape inabordabil. Echipa nu e obisnuita sa lase puncte celor mai mici. Nu e lipsa de epave in desertul care stapaneste fotbalul francez, intre periferia Lyonului si centrul Parisului. Pe 30 iulie, un Lyon fara 9 titulari era, totusi, in stare sa bata Paris St. Germain in distributie completa. Lyon are acelasi tais riguros pe tot platoul european. Anul trecut, doar o suita de aliante insuportabile cu sansa au impins A.C. Milan in semifinalele Ligii Campionilor si au scos din cursa Lyon.

Lyon nu e insa echipa care ramane in prizonieratul unui insucces. Ce e uimitor la aceasta aparitie complet neanuntata intre greii Europei e tocmai capacitatea de conservare in conditii de schimbare continua. Lyon a castigat 5 titluri nationale consecutive si nu s-a uitat in urma, nici dupa antrenori schimbati, nici dupa staruri pierdute. S-a crezut, mai intai, ca suita Lyon s-a incheiat odata cu despartirea de Paul Le Guen, plecat antrenor la Glasgow Rangers intr-un lift care nu se va mai intoarce din subteran. Acelasi presentiment terminal a insotit plecarea lui Essien. Lyon a raspuns de fiecare data cu o exactitate de fier. E greu de spus de cine anume depinde aceasta stare de soliditate aproape geometrica. Poate ca secretul tine de o anume atitudine generala care contrazice local datele generale ale fotbalului francez. Lyon e, de departe, echipa cea mai germana a Frantei si tot Lyon reuseste sa mentina in plina croaziera germana o atletica agila de tip african si o subtilitate datorata coloniei braziliene. Nu e de crezut ca Steaua va putea face puncte, alaturi de o echipa atat de stancoasa, dar nimic nu ii impiedica pe Olaroiu si pe copiii lui sa astepte, sa speculeze si, intre timp, sa invete cum anume impaca Lyon viteza de joc ofensiv cu masa defensiva.

Kiev : aventurism, voiajori, piraterie

Dinamo Kiev nu e ceea ce pare. Nimic nu spune ca ucrainenii au sosit in grupa pur si simplu pentru a salva onoarea si punctajul minim al Stelei. Dinamo Kiev nu mai e turbina de contraatacuri pe care o turase Lobanovski, acum 20 de ani. Cine i-a vazut pe ucraineni, la Istanbul, spulberand Fenerbahce a remarcat ca pornirea spre fotbal vertical a ramas, totusi, ca un dat ereditar. Dinamo a pierdut mult din asprimea militara si necrutatoare a fotbalului pe care il juca odata si a facut pasul spre marele model contemporan rus: mesajul frenetic, asa cum e el practicat si de ucrainenii rivali de la Sahtior si de Spartak si TSKA, echipele metropolei moscovite. Asta a adus la Kiev o minoritate consistenta de voiajori exotici, aspiranti sarbo-româno-brazilieni, intr-un amestec imprevizibil care poate da fotbal de mana a doua sau partide memorabile. Steaua va juca impotriva unei echipe care nu are valorile oficiale ale cuplului Real-Lyon, dar musteste de aventurism si de cunoasterea detaliata a fotbalului crud al subsolurilor. Va fi o dubla infernala, lipsita de civism si adjudecabila in termenii pirateriei, pe care Estul o practica cu indarjire.

Steaua nu are de pierdut decat iluzia ca are ceva de pierdut. Steaua lui Olaroiu (singurul parinte al unei echipe pe care Becali o foloseste ca oglinda sparta si acompaniament de manele) are pe mana capacitatea de absorbtie a unui fotbal care reincepe drumul spre reabilitare.