Pe aceeași temă
Ne-am inteles, mereu, foarte bine cu lipsa de sens. Ne-am inteles atat de bine, incat aceasta nunta feerica si paguboasa nu mai poate fi rupta cu nici un chip. Istoria faptelor generale si cronica ispravilor persoanei romanesti sunt greu de priceput, fara ajutorul acestei trasaturi care ne face sa semnam, pana la urma, indescifrabil, in josul mai tuturor actelor noastre. Ceva, subinteles si tentant, ne incurajeaza sa respectam esecul general, reusita marunta, maiestria de cotlon si alte consecinte ale lipsei de sens, aplicata in istorie, politica si sport. Sambata trecuta, Romania a calcat apasat si superior peste Cehia, dar bilantul acestei victorii e dubios. La ce bun un succes clar care nu clarifica si nu califica? Ce sens are o demonstratie de talent scaparator, lansata dupa inchiderea santierului?
Ce ne inspira
Daca e buna si la altceva, in afara de placerea a 90 de minute de fotbal iute, indraznet si istet, victoria de la Constanta ne poate povesti, mai pe inteles, lucruri importante despre ce ne lipseste spre a conta si despre ce ne prisoseste, dar ne face simpatici si nemiscati. E vorba, mai intai, de frica de faptele decisive. Am facut mat, la Constanta, una dintre echipele tari ale Europei. Am mutat perfect, dar ne-am luat energia dintr-o imprejurare fara sens: din absenta mizelor majore, din incercarea care nu mai are nevoie de principii si sfortari de grup, dar ingaduie un recital personal, extraordinar si gratuit. In mod bizar, exact aceste imprejurari ne stimuleaza si ne inspira. Ne plac mediile neconcurentiale. Abia atunci, dupa stingerea mizei si dupa ce invingatorii de facto isi muta tabara spre locul viitoarei batalii, explodeaza, pitoresc si neinhibat, talentul romanesc. Dupa Constanta, stim ca ne mai putem califica doar daca batem Finlanda in deplasare, daca virtuosii cehi se fac neseriosi si pierd sau fac egal in urmatoarele lor trei meciuri si daca, in general, astrele se aliniaza docil si lucreaza pentru noi. Nimic nou.
In ce credem
Aceasta dependenta de context si aceasta nevoie de efortul, accidentele si intelegerea altora e una din trasaturile climatice fixe ale performantei romanesti, in toate campurile. Surprinzator sau nu, istoria noastra moderna, de la Romania Mare la NATO, s-a articulat in asemenea momente pe complicitatea involuntara a imprejurarilor ce nu tin de noi. Aceasta practica indelungata a speculatiei pe un zar norocos a format, cu timpul, o convingere, o tehnica de calcul istoric vecina cu superstitia si o strategie, chiar singura strategie cu adevarat populara, atat la nivel de stat, cat si in pliurile sufletului individual. Ei ii datoram lipsa de seriozitate ceruta la inceputul oricarui proiect. Am invatat sa ne bizuim pe providenta si, in consecinta, am hotarat ca riscul si indarjirea nu ne aduc vreun folos. Altii, mai putin iubiti de Pronie, vor lucra si vor asuda. Noi nu trebuie sa ne crispam in seriozitati fara rost. In definitiv, lumea asculta, pana la urma, de nevoile romanilor. Asa se face ca am jucat la Constanta meciul de mare putere si inteligenta pe care ar fi trebuit sa il impunem la inceputul calificarilor, cand totul era de decis.
Renastem, departe de cabluri
2-0, din doua goluri ca doua versuri memorabile, e bine, acum, si atat. Nimeni si nimic nu poate contesta caracterul deplin al victoriei de la Constanta. Oricine ne poate spune, insa, ca ea nu va avea urmari. Calificarea? E jucata! Relansarea fotbalului romanesc? Acest anunt a tasnit, prin ziare, imediat dupa victoria impotriva Cehiei, dar argumentele sunt slabe. Singurul lucru intr-adevar insemnat e usoara revenire a pulsului in fotbalul intern, unde Poli Timisoara, Farul si, mai ales, CFR Cluj au readus la lumina ideea unui sistem cu mai multe cluburi, pe mai multe piste si fara monopolul cenzorului de la centru. Deocamdata, avem doar semne si tendinte. Nimic nu sugereaza ca multiplicarea concurentiala a fotbalului romanesc e inevitabila si ca ea va avea, cu adevarat, loc. Fotbalul romanesc e in continuare reglat pentru suflul scurt. Acum un an si mai bine, pe 28 aprilie 2004, Romania a facut un alt joc de talent nemasurat si indrazneala infractionala. Germania era umilita en detail, in cursul unui 5-1 burlesc. Ce s-a ales de nationala despre care s-a spus, atunci, ca vesteste primul pas spre viitor? Nimic. Doar 4 sau 5 dintre oamenii care au mascarit Germania se mai afla in lot. Intre timp, am ratat toate calificarile in fotbalul mare, de la Europene si Mondiale, la Liga Campionilor. Singura prelungire a “renasterii” salutate si dupa meciul cu Germania a venit, dupa 1 an si 4 luni, cu inca un meci de senzatie: Romania-Cehia 2-0. Triumful impotriva Germaniei a incoronat un amical. Contra Cehiei am jucat un meci cu calificarea pierduta pe masa, altfel spus, semiamical. Doua meciuri fara miza palpabila si tot atatea dovezi de putere la interval de 16 luni nu adeveresc o renastere, ci o formidabila acomodare la discontinuu si lipsa de sens. Ceva vechi si bine reeditat ne face vioi departe de cablurile de inalta tensiune si neinstruiti in preajma lor.
Fara chin si incasari
Izbanzile noastre au toate calitatile si toate defectele unicatului. Cu ele nu se poate face structura, ci doar un anume gen de spectacol. Am ajuns profesionistii acestui gen: inghesuim echipe mari cand riscul e mic. Fireste, avem nevoie de o consolare. Am pus, deci, la punct, un unghi din care arta izbanzilor izolate ne pare merit si virtute. “Le-am tras-o, Mutule!”, titra Prosport, a doua zi dupa meci. Intr-adevar! O lovitura, un croseu in plina figura, ba chiar doua, plasate, pe neasteptate, de puslamaua favorita, Adrian Mutu, intruchiparea desavarsita a hotului frumos, iertat pentru ca ia bani si droguri de la bogati si da goluri saracilor. Ne scapa, astfel, detaliul cheie al meciului cu cehii: pasa de mare indaratnicie si generozitate cu care Dorinel Munteanu a facut posibil golul doi. Acolo sunt temeinicia si profesionismul mestesugaresc pe care ar trebui sa urcam. Izbanda de la Constanta e ceea e. Daca facem din ea malul unei satisfatii depline, vom acosta acolo, mereu. Urmatorul meci, urmatoarea mare mascarada vor scufunda, poate, peste inca un an si patru luni, Anglia sau Suedia (latinii fac exceptie, caci, fiind mobili si speculativi, ei nu se lasa surprinsi de raidurile impertinente). Vom supravietui fara chin, dar si fara incasari. Vom subzista. Din talent.
