Tatiana Niculescu: Nu se poate trăi fără poveste

Cristian Patrasconiu | 05.02.2021

Dialog realizat de Cristian Pătrășconiu pe marginea volumului ”Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale”.

Pe aceeași temă

”Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.” – acesta este universul narativ pe care îl survolează cea mai recentă carte a Tatianei Niculescu, ”Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale”. De la acest volum pleacă, de altfel, și dialogul de față.

Cristian Pătrășconiu (CP): De ce sunt ”nepovestite” iubirile de care te-ai ocupat în această cea mai recentă carte, ”Nepovestitele iubiri 7 minibiografii sentimentale”?

Tatiana Niculescu (TN): Unele nu au fost povestite niciodată, iar altele sunt povestite din altă perspectivă și prin vocea altcuiva decât în versiunea lor inițială sau în cea cunoscută.

CP: Ai visat mult (pe) această carte? Vreau să spun: a fost, mai mult decât la altele, o investiție de visare, de reverie, de imaginație?

TN: Da, mi-am închipuit cum ar fi fost spusă fiecare poveste din puncte de vedere diferite. Am făcut, prin urmare, mai multe scenarii imaginare din care am ales unul anume pentru varianta finală. Aceste povestiri au venit însă cumva de la sine pentru că dădusem peste ele de-a lungul anilor, documentându-mă pentru biografii, și le pusesem deoparte. Ele nu-și aveau locul în contextul biografiilor pe care le scriam, dar mi s-au părut absolut memorabile.

CP: A propos de ”tăietura”, de unghiul lateral prin care ai ales să intri în aceste povești de iubire: așa cum – o știm și de la Matei Călinescu – a citi e a reciti, a povesti e a repovesti?

TN: A povesti e, într-adevăr, a repovesti, iar în cazul meu acest lucru e cu atât mai mult valabil. Unele dintre povestirile acestei cărți sunt literalmente repovestiri dintr-un unghi nou care-i dă posibilitatea cititorului să le privească și din altă perspectivă, recreându-le astfel, și care le scoate la iveală ceea ce s-ar putea numi marele lor potențial narativ.

CP: Ce (despre ce) e foarte greu să scrii atunci când scrii despre iubire?

TN: E greu să găsești măsura corectă – adică armonioasă, emoționantă și interesantă – între ceea ce spui și ceea ce nu spui într-o poveste de dragoste. Trebuie să știi când să taci, când să așterni peste imaginație tensiunea nespusă a tuturor scenariilor posibile și când și cât să evoci dintr-o scenă de iubire. Altfel spus nu e ușor, în descrierea unei iubiri, să te ferești de sentimentalismul siropos, de erotismul voaieurist sau de cinismul reducționist.

CP: Sunt lente, prea lente aceste iubiri față cu spiritul timpului de acum – când multe merg, se pare, ”pe repede înainte”?

TN: E o întrebare la care și eu aștept un răspuns din partea cititorilor. S-a schimbat în mod fundamental iubirea în secolul XXI? Sunt acum perimate gesturile ei esențiale? Ce înseamnă „mai repede” în iubire? Dependență de sex? Schimbarea cât mai frecventă a partenerilor? Pulsiuni mai rapide care încep mai devreme și se încheie mai curând? Consumism erotic? Iubiri virtuale? Sunt curioasă să aflu lucrurile astea din reacțiile cititorilor.

CP: Șapte – de ce (numai/anume) 7 povestiri? E, cu alte cuvinte, la mijloc și un joc simbolistic în jurul acestei cifre?

TN: Nu, așa s-a nimerit, să fie șapte. După ce am predat volumul editurii mi-am dat seama că puteau să mai fie încă vreo cinci. Dar le păstrez eventual pentru un al doilea volum.

CP: Ești cea care a adus, în ultimele decenii, biografia ca gen în literatura română de azi. Cum stau aceste 7 minibiografii în raport cu acest gen?

TN: Cele șapte povestiri pot fi încadrate în genul ficțiunii istorice. Nu urmează regulile de cronologie și documentare ale biografiilor, dar sunt inspirate din vieți, situații și întâmplări reale.

CP: Ce fel de ”reflector” ți-ai propus să fii aici? Vreau să spun: unul detașat, unul angajat?

TN: Am încercat ca, de la o povestire la alta, să schimb reflectorul, adică perspectiva, naratorul, tonul și stilul povestirii, adaptându-le la personaje, la epoca lor, la parcursul lor profesional, lastatutul lor social, la lecturile lor și așa mai departe. Nu știu dacă mi-a reușit, dar intenția mea a fost să le scriu diferit.

CP: Cum/când schimbarea unghiului poate îmbogăți o poveste, așa cum e ea știută, omologată deja?

TN: În filmul lui Kurosawa, Rashomon, pe care îl evoc în prezentarea volumului, martorii unei crime povestesc întâmplarea în versiuni foarte diferite una față de alta. Ba chiar, când se cere și părerea celui ucis, prin intermediul unui medium, se constată că versiunea lui este și ea diferită. Asta nu înseamnă că toți mint și că un fapt devine foarte relativ și subiectiv, ci că fiecare versiune conține partea ei de adevăr. Am încercat să aplic tehnica cinematografică a lui Kurosawa în cele șapte povestiri. Nu știu dacă mi-a ieșit.

CP: Dar o schimbare de perspectivă o poate și sărăci?

TN: Sigur că da, o schimbare de perspectivă poate sărăci o poveste, după cum versiunea ei oficial acceptată o poate schematiza sau tabloidiza.

CP: (Noi) suntem – la modul fundamental (și) povești?

TN: Bineînțeles: orice viață e o poveste, acest interviu e o poveste, orice întâmplare e o poveste, un om e o poveste. Nu se poate trăi fără poveste.

CP: Există un calapod comun, un miez comun după care curg cele 7 povestiri? De asemenea: ce le face, mai ales, diferite între ele?

TN: Miezul lor comun este felul în care reflectă istoria mică, la scara unui om, a unei familii, a unui cuplu, a unei vieți – istoria mare, a evenimentelor care implică forțe, decizii și situații pe care individul nu le poate controla. Altfel spus, în fiecare dintre aceste povestiri caut un răspuns la întrebarea: nu cumva iubirea este unica forță autentică de supraviețuire în fața tăvălugului istoriei, oriunde și oricând?

CP: În literatura motivațională, există multe texte despre virtuțile lui ”a gândi lateral”. Putem, schimbând ceea ce e de schimbat, să vorbim despre virtuțile lui ”a povesti (din) lateral”?

TN: Literatura motivațională pe această temă pornește uneori de la un exercițiu din psihoterapiade inspirație gestaltistă în care pacientul e invitat să se pună în locul celui cu care, să zicem, se află într-un conflict nerezolvat, și să vadă situația din perspectiva lui. Adică să iasă din închisoarea propriului ego rănit și să înțeleagă. Or scriitorii fac asta de când lumea: povestesc și gândesc „lateral” în raport cu percepția dominantă.

CP: În care dintre cele 7 povestiri ai vrea să ”locuiești” – mai mult decât ai stat pentru a le (re)scrie?

TN: M-aș instala pe îndelete în povestea Florei Baker, a cărei biografie mi-ar plăcea s-o scriu cândva.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22