Pe aceeași temă
Joi, 14 ianuarie, Grupul pentru Dialog Social a organizat dezbaterea cu tema București - risc seismic: problemele, soluţiile și responsabilitățile pentru accelerarea reabilitării clădirilor cu risc seismic clasa 1, moderată de Radu Filipescu.
Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.
RADU FILIPESCU (GDS):
În decembrie a fost votată în parlament Legea 282/2015, care interzice utilizarea pentru public a spațiilor din clădirile cu risc seismic clasa 1 - e vorba despre teatre, cinematografe și spații comerciale. Nu e o lege care rezolvă o problemă, ci una care pune un gard în jurul unei gropi. Această lege creează o presiune suplimentară și asupra deținătorilor de astfel de spații, astfel că nu mai există nicio îndoială că reabilitările care sunt solicitate, justificate și expertizate corect trebuie să aibă loc.
O problemă de siguranță națională
NICOLAE NOICA (fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - MLPAT):
Eu sunt cel care, în 1999, a pus bulina roșie în București. Am pus 100 de buline la clădiri peste P+4, am prezentat lista și a fost o hotârâre a guvernului de atunci. Din păcate, după 2000, ministerul a fost desființat. Pentru că sunt cel care a pus această bulină și am văzut că este o stare de confuzie, eu sunt cel care susțin că nu locatarii sunt cei vinovați că nu funcționează niște treburi. Vinovați sunt Legislativul, primăriile și faptul că nu există un organism care să răspundă de această problemă. Exista Ministerul Lucrărilor Publice, pe urmă chestiunea a trecut la Ministerul Transporturilor, pe urmă la Ministerul Dezvoltării și Locuințelor, pe urmă la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar nu există structurile acolo. Pe problema consolidărilor, primăriile ar trebui să răspundă ministerului care are această sarcină.
În momentul în care a apărut această lege, am fost întrebat: „ai pus bulina și totuși te opui?“. Am trimis o hârtie președintelui Iohannis, în care i-am arătat cât de stupidă este această lege, care prevede urgentarea demarării consolidării clădirilor vechi prin introducerea unor noi contravenții și sancțiuni. Păi, așa se face o treabă într-o țară civilizată? Am fost acum câteva zile în blocul de la Teatrul Nottara, construcție din ‘42, iar cel care a făcut expertiza a scris greșit că a fost ridicată în ‘35! Trebuie să fim atenți! Mă uitam la bătrânii care erau acolo. Cum e posibil să-i scoți afară și să nu ai grijă de ei? Domnii primari ai Bucureștiului au spus: „locatarii sunt de vină“. Hai să le creăm niște condiții, să le consolidăm casele, dacă se poate cu ei acolo.
Protecția la cutremure de pământ a clădirilor de locuit și a edificiilor publice este o problemă de siguranță națională. Răspunde președintele țării, care conduce CSAT. Un mare profesor italian, după cutremurul din 1977, mi-a spus: protecția la seism nu e o problemă inginerească, ci una socială, economică și politică. Solicit președintelui să se facă o comisie de specialiști care, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să analizeze aceste expertize, să se verifice legislativ și să găsim măsuri pentru a rezolva problemele.
Când am plecat de la MLPAT în 2000, am promovat o lege pentru constituirea și dezvoltarea fondului special pentru finanțarea cheltuielilor de intervenție la construcțiile existente. Legea a trecut de Senatul României, dar apoi a fost retrasă de ministrul de atunci. Această lege se poate relua foarte simplu și se va găsi un fond pentru consolidări. Propun ca toate consolidările la clădirile peste P+4 să fie făcute pentru oameni, pe banii statului. Asta se numește solidaritate. Suma e un fleac. Aruncăm bani la autostrăzi și aici ne mai gândim?
Bariere administrative
DRAGOȘ PÎSLARU (consilier al primului-ministru):
Primul sfat pe care primul-ministru mi l-a dat când m-a propus la nominalizarea pentru consilier de stat a fost găsirea unei soluții cât mai rapide pentru finanțarea reabilitării clădirilor cu risc seismic. Discutăm despre Teoria lebedelor negre a lui Taleb - faptul că, deși nimeni nu ia în calcul posibilitatea unor evenimente importante, când acele evenimente se întâmplă au un impact devastator şi a încerca să le ignori este o lipsă de responsabilitate și de civism. Evenimentul de la Colectiv este un alt incident de acest tip care a dus la mobilizarea societății.
Ce am făcut noi până acum? Am încercat să constituim la nivelul Cabinetului un grup ad-hoc de lucru legat de finanțarea acestei chestiuni. Am avut întâlniri cu BEI și BERD și, aparent, problema nu este neapărat de finanțare. Ne-am lovit de o chestiune care pare puerilă: încă nu avem o listă completă la nivel național a tuturor clădirilor care sunt în această stare. Lucrăm pe mai multe versiuni. Dar ce este important când discuți despre o abordare la nivel guvernamental este segmentarea: câte sunt în București, câte în restul țării, câte sunt în proprietate publică și câte în proprietate privată, cele în proprietate publică dacă sunt în proprietatea statului privată sau publică, tipuri de soluții, tipuri de finanțări - toate aceste aspecte dau un anumit grad de complexitate care a făcut ca avântul pe care l-am avut în primele săptămâni din decembrie să se transforme, să dăm un pas înapoi, să vedem ce alternative avem și cum putem pune lucrurile acestea la punct.
Am realizat că acest lucru nu se poate face de sus în jos. Este o chestiune participativă a comunităților, pentru că are în speță decizii individuale, de familii, de afaceri, legate de dezvoltarea locală, care nu pot fi trecute cu vederea de o guvernanță la nivel național. Au existat mai multe zone din guvern cu care am luat legătura pe această temă, există preocupare directă, dar în acest moment ne lipsesc niște detalii. Sperăm că întâlniri precum cea de astăzi să aducă la suprafață atât temele de dezbatere pe care trebuie să le aprofundăm și să contureze un cadru în care să vedem dacă e nevoie de o structură instituționalizată, o agenție, sau ar fi suficient să avem un grup articulat de lucru public-privat care, într-o perioadă de timp, să poată ajunge, cu un mandat destul de clar, la soluții.
Ar trebui să facem ceva în maximum două luni de acum încolo. Problema e că, atunci când ți-ai suflecat mânecile și te-ai apucat de treabă, te lovești de o serie de bariere administrative, care nu sunt insurmontabile, fiind create de legislație, de lucruri care au rămas în urmă, însă sunt notabile în ceea ce privește celeritatea cu care poți să rezolvi aceste chestiuni. Eu nu vreau să rămân la un nivel vag, dar nici nu vreau să creez așteptări ieșite din comun legate de faptul că gata, în două luni, toate clădirile sunt reabilitate.
Hazard, vulnerabilitate şi expunere
RADU VĂCĂREANU (Universitatea Tehnică de Construcții din Bucureşti):
Dintre sursele seismice care afectează teritoriul României, pentru noi cea mai importantă este Vrancea. Pentru Vrancea, din toate studiile făcute până acum, considerăm că o amplitudine maximă credibilă este 8,1. În ‘77 am avut 7,4, în ‘40 am avut 7,7, iar 8,1 este un scenariu extrem. Cutremurele subcrustale vrâncene care ne afectează la București, fiind de adâncime intermediară, au efecte foarte puternice pe suprafețe foarte mari.
D-l consilier Pîslaru vorbea despre „lebedele negre“ ale lui Taleb. Acel 8,1 din Vrancea e o „lebădă neagră“. Ce poate să facă o „lebădă neagră“? Cutremurul din ‘77 ne-a costat 6% din PIB. O „lebădă neagră“ poate să ne coste 20% din PIB, ceea ce pentru o țară înseamnă un handicap foarte important, aproape imposibil de surmontat într-un interval de timp rezonabil. Deci „lebăda neagră“ poate să producă pierderi uriașe și, din această cauză, cum spunea d-l Noica, e o problemă de siguranță națională, nu mai este o problemă punctuală care poate fi privită într-un context izolat.
Referitor la riscul seismic, e vorba de hazard, vulnerabilitate și expunere. Hazardul seismic şi vulnerabilitatea sunt definite în Codul P100. Ceea ce trebuie să introducem cu mai mare emfază în aceste standarde de proiectare este expunerea - în funcție de numărul de niveluri şi de câte persoane sunt expuse. Această expunere dă o măsură a consecințelor care pot fi. În 2015 a fost la Sendai o conferința mondială pentru reducerea riscului dezastrelor. S-au stabilit patru priorități: înțelegerea riscului de dezastru, întărirea capacității de guvernanță pentru a manageria riscul de dezastre, investiţii pentru reducerea dezastrelor în sensul rezilienței (vrem o societate care să poată să-și revină și să recupereze rapid după producerea unui dezastru) și, în fine, „să construim înapoi mai bine“ (ceea n-am făcut în ‘77, când am spus că reparăm, am ajuns mai târziu la concluzia că trebuie să consolidăm, că trebuie „să construim înapoi mai bine“ decât am făcut-o).
Programul de consolidare a clădirilor rezidențiale este dificil. Legat de programul de consolidare a clădirilor publice, din punctul meu de vedere, trebuie mai multă vizibilitate a rezultatelor, pentru că aici s-au făcut foarte multe lucruri pentru consolidarea școlilor, universităților, spitalelor și grădinițelor etc. Evaluarea și reducerea riscului seismic este un subiect major care trebuie tratat distinct la nivel național.
Primăria şi proprietarii
AURELIA RADU (Primăria Municipiului Bucureşti):
Şi noi spunem că e nevoie de un organism central în această chestiune. Decizia și responsabilitatea a ajuns să fie numai la nivelul Serviciului Consolidări din cadrul Primăriei, unde lucrez de aproape 22 de ani. Colectivul e format din opt oameni, care reprezintă practic interfața între acest program și fiecare cetățean din aceste clădiri expertizate tehnic. Legislația până în 2012 a definit riscul seismic pentru clădirile P+4 construite înainte de 1940 și după modificarea din 2012 a extins pentru clădirile mai înalte de două etaje și cu spații publice la parter mai mari de 50 m.p. Ca urmare, lista s-a modificat. Modificarea listei este aproape permanentă, pentru că informații ne vin și din partea experților, și din partea proprietarilor, care au solictat elaborarea altor expertize sau au consolidat. Au fost consolidate 69 de clădiri, dintre care numai 18 cu programul naţional.
Atunci când au fost somații să se închidă spaţiile ca urmare a Legii 282, ni s-au adus documentele și autorizațiile prin care se demonstra că unele spaţii sunt consolidate sau reexpertizate. Serviciul Consolidări nu poate decide și nici nu știe dacă o clădire este expertizată bine sau nu, pentru că nu suntem experți. Suntem doar funcționari publici, aplicăm legea. Problemele pe care le-am avut de-a lungul timpului au fost generate de decizia fiecărui proprietar în parte, pentru că am organizat proceduri de achiziții publice, am contractat execuția lucrărilor de consolidare și ne-am blocat din cauza lipsei de interes a unor proprietari. Primăria nu-și poate asuma cheltuirea acelui ban public dacă proprietarul nu dorește. Avem acțiuni în instanță. La un obiectiv, trei persoane mi-au făcut plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru că dorim să facem consolidarea. Decizia de intervenție, conform legii, este de majoritate simplă. Pe baza acestei decizii de intervenție, care se concretizează printr-o hotărâre a asociației de proprietari, noi am inclus în listele de proprietari absolut toate clădirile la care avem documentul. Câteodată, asociația de proprietari și reprezentanții lor ajung în situația să nu cunoască cine sunt proprietarii în acele clădiri. Noi facem investigații, găsim o înregistrare fiscală a unui proprietar, ajungem la instituirea ipotecii legale și constatăm că este cu totul alt proprietar. Deci dinamica vânzărilor și moștenirilor în aceste clădiri e foarte greu de controlat la nivelul instituției noastre. Avem acțiuni în instanță după consolidare, la 12 ani de la terminarea lucrărilor, prin care ni se cere reconstituirea proprietății private. Vă spun toate acestea pentru că dvs. poate le considerați lucruri simple și detalii care n-ar trebui să blocheze acest program, care este într-adevăr de interes național și implică pierderi de vieți omenești și de bunuri materiale. Dar fiecare pas pe care noi îl facem și fiecare blocaj mic îngreunează acțiunea. Pentru că noi, ca funcționari, nu ne putem asuma responsabilitatea.
Consolidare vs. demolare
MARIN COTESCU (Senatul României):
În primul rând, cred că trebuie o altă inventariere a clădirilor, nu numai după înălțime, ci și după vechime și alte criterii care vor trebui discutate. Trebuie o expertizare și o proiectare după aceea. În momentul în care am expertizare, pot să iau decizii. Și prima decizie este că unele trebuie demolate. După aceea, trebuie să vedem dacă putem să consolidăm cu oameni în clădire sau trebuie evacuare, dar unde-i ducem? Noi am avut două blocuri gemene, făcute special de fostul MLPAT, unde erau apartamente speciale pentru mutarea pe timpul consolidării. Nu mai există, s-a schimbat destinația lor, sunt închiriate.
Eu știu multe cazuri în care, după consolidare, omul nu-și mai recunoștea casa, nu mai avea loc mobila, se trezea în mijlocul casei cu un stâlp de un metru pe un metru etc. Noi trebuie să vedem alte soluții, mai noi, dacă există. O consolidare e de două ori mai scumpă decât dacă ai face clădirea din nou, plus stres.
MIHAI BUSUIOC (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - MDRAP):
Cred că este timpul să decidem între binele majorității și binele individual, să stabilim clar ce alegem, să-i ajutăm pe cetățeni să conștientizeze pericolul și că trebuie, eventual, să ia decizia de a părăsi locuința care urmează a fi consolidată.
Se pare că țara noastră este cea mai expusă riscului seismic din zonă. Discutam cu colegii mei și, într-o inventariere rapidă, fără a ne baza neapărat pe documente, suma necesară pentru București e undeva la 80 milioane de euro. Cred că pentru România de azi nu este o sumă atât de mare, iar împărțit pe câțiva ani, nu cred că este un efort prea mare. Trebuie să găsim soluții și deja la unele dintre ele ne-am gândit și vi le supunem aici atenției. Încercăm să construim locuințe de necesitate în care cetățenii să poată fi mutați. De asemenea, să creăm un mecanism administrativ, prin care acei cetățeni care vor să se mute în aceste case și să rămână în ele să poată face acest transfer al dreptului de proprietate - să renunțe la casa care urmează a fi consolidată și să preia actul de proprietate al celei noi. Cred că ar fi o idee creșterea capacității administrative a autorității locale. Ori creștem capacitatea administrativă la nivelul administrației locale, ori mutăm acest program și acest proiect la administrația centrală și acolo creăm un departament care să se ocupe cu acest proiect prioritar. Este o decizie pe care urmează să o luăm pe baza consultărilor. Eu vă propun să repetăm această întâlnire peste o lună la noi la minister.
Clădirile de patrimoniu
NICOLAE LASCU (Uniunea Arhitecților din România):
Toate cele enumerate aici sunt extrem de importante, dar ceea ce nu s-a spus este problema clădirii consolidate ca parte a patrimoniului cultural. Cu alte cuvinte, aici este problemă de arhitectură, în aceeași măsură în care este vorba de o problemă de inginerie și de consolidare. Sunt convins că întotdeauna România a avut ingineri de primă mână, care există și astăzi și ei vor găsi niște soluții potrivite, de proiectare în primul rând, adaptate cazurilor particulare. În privința patrimoniului, este vorba de patrimoniul construit în general, dar în particular este vorba de clădirile aflate pe lista monumentelor istorice. Foarte multe dintre clădirile care au bulină roșie sunt plasate pe lista monumentelor, unele chiar în grupa A, respectiv clădiri de interes național. Și aici nu se poate face, după părerea mea, orice fel de consolidare. Cred că este o problemă importantă de protecție a arhitecturii noastre și în general a patrimoniului construit, chiar dacă intervine această problemă foarte gravă a pericolului de seisme. Să mă ierte d-l senator, nu cred că demolarea ar fi o soluție atunci când este vorba de o clădire înscrisă pe lista monumentelor la grupa A. Cred că în acest context este nevoie de o intervenție abilă, în așa fel încât în caz de pericol maxim să fie salvată, întrucât face parte din patrimoniul țării.
DRAGOȘ BADEA (Comisia de reducere a riscului seismic, MDRAP):
Am învățat și știu ce trebuie să respectăm din patrimoniul cultural. Dar dacă vă uitați la Blocul Wilson, făcut în 1935, am rezolvat cu ajutorul arhitecților absolut toate problemele, încât, din punct de vedere al păstrării caracterului cultural, nu are niciun fel de pierdere această clădire. Din contră, i-a crescut și rezistența, pentru că i s-au făcut toate intervențiile de rezistență, de asigurare, la nivelul gândirii actuale. Dacă mă mut la Ateneu, am băgat în acest edificiu 20 de ani și la ora actuală am salvat această clădire. Dacă vreți să ne uităm la Colțea, e exact același lucru, s-a rezolvat perfect cu ajutorul arhitecților, și al beneficiarului, Primăria, această clădire care este un reper în oraș.
CIPRIAN CIUCU (Centrul Român pentru Politici Europene):
Pe mine m-a interesat mult să definim în ce fel de oraș vrem să trăim. Vrem să trăim într-un oraș fără vigoare, fără vitalitate, în care s-au închis clădiri care aveau contribuție economică doar de dragul de a salva un patrimoniu cultural care nu este foarte clar definit? Ştiu că este important patrimoniul cultural, dar nu e clar cât este de bine definit. Ar trebui ca oamenii care au competență să revizuiască și să decidă: această clădire este pe bune în clasa cutare sau cutare, dacă putem declasifica și să găsim și alte soluții. Nu vrem să avem patrimoniu cultural la care doar să ne uităm, să nu intre nimeni acolo, să ne fie frică să nu ne cadă în cap.
ADRIAN BĂLTEANU (Ministerul Culturii):
Actualul director al Institutului Național al Patrimoniului are pe agenda prioritară realizarea normativelor pentru monumentele istorice privind relația cu seismul, și de aceea o să iniţiem un protocol cu Ministerul Dezvoltării. Cât despre instituțiile de cultură din monumente istorice evacuate recent, în prezent se află în dezbatere publică o ordonanță simplă de modificare a Ordonanței 77, prin care, din fondul de autorizare a jocurilor de noroc, se mărește programul național de restaurare, dar și procentul de 2% care va ajunge la restaurarea monumentelor istorice în care se află instituții publice de cultură.
Drepturile şi obligaţiile proprietarilor
PAUL RACOVIȚĂ (Inspectoratul de Stat în Construcții):
În mod paradoxal, expertizele mai vechi de 2008, chiar dacă produc efecte conform Legii 282/2015, nu pot fi luate în calcul tehnic în acest moment, pentru că normativul de plecare s-a schimbat. Încercăm ca instituție să ne uităm și la buna practică a altor țări. Una dintre ele este Chile, țară seismică. Acolo s-a procedat foarte simplu: expropriere pentru utilitate publică, în trei-şase luni maximum era reabilitat, proprietarii erau aduși înapoi.
MIHAI MEREUȚĂ (Liga Asociaţiilor de Proprietari – Habitat):
Problema legislației pornește de la Constituție, de la dreptul de proprietate, care are o discrepanță în relație cu obligațiile pe care ţi le aduce proprietatea. În Rotterdam, maximum doi ani a durat un proces pentru o clădire, dar l-au expropriat pe deţinător pentru că nu-și întreținea proprietatea. La noi este mult mai greu, din cauze constituționale. Dar și în condițiile actuale ale Codului Civil, se pot face demersuri pentru îmbunătățirea legislației și corelarea cu ce înseamnă acum proprietate condomială și coproprietate conform obligațiilor de bună vecinătate aduse în Codul Civil.
Vreau să fiți convinși că soluția nu poate fi doar bugetul statului, că altfel murim cu toții. Dovada o reprezintă faptul că 70% dintre clădiri s-au făcut pe bani privați. Soluția o reprezintă instrumente și facilități financiare integrate, o parte de la stat, o parte garanții, astfel încât cei care vor să investească să fie încurajați. Banii mulți sunt în privat. Este obligație pentru risc, dar nu așteptați doar bani de la stat, pentru că nu o să se facă niciodată.
MIRCEA MIRONESCU (Comisia de reducere a riscului seismic, MDRAP):
De 30 de ani de când lucrăm pentru restaurări, totuși în România și București s-au făcut multe. Soluții moderne avem și s-au aplicat. Problema este încetinită de felul cum a fost coordonată și condusă această operație. Înțeleg că acum există deschiderea ca, prin direcția ministerului, să se ia taurul de coarne și să reușim să impunem un program serios și responsabil. E clar că primăriile trebuie să fie interfața, dar primarii răspund: noi nu avem competență, nu putem să răspundem, suntem funcționari publici. Deci responsabilitatea, cum a spus d-l ministru, se poate muta către direcțiile noastre, dar pentru aceasta trebuie modificate niște legi.
Evacuarea artiştilor
MARINELA ȚEPUȘ (Teatrul Nottara):
Teatrul Nottara a devenit un simbol pentru Bulevardul Magheru. Nu se vor găsi soluții dacă o lege spune că mâine se închide totul și poimâine vedem noi ce mai facem. Cu astfel de părăsire a clădirilor nu sunt găsite soluții nici măcar pentru oameni. Presupun că această lege minunată a prevăzut și posibilitatea ca, în cazul unui cutremur, acea clădire să se prăbușească nu numai peste sala noastră de spectacole, ci și peste bulevard, pe unde, de asemenea, trec câteva sute de oameni, trec mașini. Cred că legile ar trebui făcute astfel încât să vină în sprijinul nostru, și nu în demolarea lucrurilor. Această lege, promulgată pe repede-înainte pe fond emoțional, este făcută împotriva nu a Teatrului Nottara, nu a proprietarilor, ci împotriva Bucureștiului, cu toată istoria noastră.
VASILE TOLAN (Uniunea Artiştilor Plastici):
M-am bucurat când a demarat această acțiune de a se reabilita clădirea. Pe urmă ne-am trezit și noi în situații de nerezolvat, în sensul că am fost obligați să evacuăm două galerii, o clădire cu 60 de ateliere. Somația: 24 de ore. Metodologia mi se pare absurdă. Cum să evacuezi așa ceva în 24 de ore? Galeria Simeza e în aceeași clădire cu Teatrul Nottara, am evacuat-o. Alături se desfășoară activități. Ni s-a spus că, dacă vrem să păstrăm spaţiile, să plătim în continuare chirii. Cine să le plătească? Artiștii noștri, dacă sunt evacuați, nu mai plătesc chirii, cum să plătească chirii? Noi nu avem de unde. Sunt niște situații delicate la care ar trebui găsite soluții la nivel guvernamental.
A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU
