Galceava inteleptilor cu standardele universitare

 Revista  22 a gazduit recent un schimb de replici pe tema standardelor academice introduse de ministrul Miclea. Aceasta dezbatere a starnit reactii, dar marea masa a asistentilor, conferentiarilor si profesorilor romani pastreaza tacerea, asteptand probabil revocarea noilor cerinte. Am dori sa oferim o perspectiva din exterior, limitandu-ne la domeniile pe care le cunoastem cel mai bine: stiintele sociale si umaniste.

 Ce poate oferi  ISI

 1. Vizibilitate internationala. Lumea academica romaneasca este putin conectata la marile centre internationale de cercetare. Nu multi universitari romani stiu insa ca sunt dezavantajati si in comparatie cu colegii lor rusi, unguri si polonezi. Foarte putini specialisti romani publica in reviste academice recunoscute pe plan international, participa la conferinte reputate, castiga finantare straina, sunt citati sau sunt invitati in comitetele doctorale organizate de universitati occidentale. Imaginea nefavorabila a Romaniei se datoreaza partial si tacerii in care se complace lumea universitara in ansamblul ei. Adoptarea sistemului ISI va permite unor universitari romani sa isi prezinte unele idei in fata comunitatii internationale si astfel sa obtina recunoastere pentru originalitate si creativitate.

 2. Obiectivizarea criteriilor de performanta. Procesul de double-blind review (recenzarea "oarba" in care autorul nu cunoaste numele recenzorilor, si acestia nu cunosc identitatea autorilor) permite indepartarea consideratiilor personale din selectarea textelor ce vor vedea lumina tiparului. Articolele sunt evaluate strict prin prisma calitatii argumentului. Sistemul este orb nu numai la varsta, ci si la nationalitate, o caracteristica ce va lucra in favoarea cercetatorilor romani. Nefiind redactata de un organism romanesc, lista ISI nu poate fi acuzata de partinire in favoarea unui grup sau altul de pe scena locala.

 3. Cresterea calitatii productiei academice. Publicarea prin ISI va creste calitatea productiei scrise romanesti si competitivitatea sa internationala. Articolele nu vor mai fi rezultatul unei singure dupa-amieze, ci efortul catorva luni bune de cercetare. Ca forma, textele vor dobandi un plus de claritate si precizie, o structura logica si un stil de citare coerent. In ce priveste fondul, autorii vor fi nevoiti sa ridice sistematic problema metodologiei, inca deficitara in Romania (cate facultati ofera cursuri obligatorii de "metode de cercetare" inainte de licenta? Cati doctoranzi isi stabilesc metodologia inainte de colectarea datelor si redactarea tezei? Cati profesori si-o explica atunci cand scriu?). Autorii ce vor reusi sa faca saltul calitativ pentru acceptare in reviste ISI vor dobandi un mod de lucru si o rigurozitate a scrisului ce se va reflecta, chiar partial, in productiile lor publicate pe scena locala. Aceasta noua literatura va invalida, prin comparatie, cartile substandard publicate de edituri universitare obscure si edituri comerciale (ale caror verdicte de acceptare/respingere tin de criterii neacademice). Sunt considerentele metodologice importante in stiinte sociale, dar nu in cele umaniste? Nu, chiar si clasicistii discuta acuratetea traducerii si a datarii textelor si aleg intre abordari istorico-critice, hermeneutice etc. Va duce sistemul ISI la uniformizare si standardizare? Nu, lista ISI cuprinde o mare varietate de reviste din domenii diferite si, in cadrul aceleiasi discipline, reviste cu perspective diferite, pentru a permite cercetatorilor romani sa adopte o diversitate de pozitii analitice. Este traducerea textelor primare necesara pentru a publica in reviste ISI? Nu, ca si pana acum si ca si in Occident, clasicistii vor lucra pe textele primare, in limbile originale. Traducerile sunt necesare nespecialistilor si studentilor care nu stapanesc inca limbile respective.

 4. Eliminarea plagiatului. Deschiderea catre lume va elimina duplicarea, plagiatul, specularea lipsei de informatie si rezultatele de cercetare triviale. Stiintele sociale si umaniste vin cu un bagaj de metode, instrumente si rezultate de cercetare care, in Occident, au fost indelung rafinate. Autorii romani vor trebui sa se puna la punct cu literatura internationala din domeniul lor si sa contribuie concret la ea. Nu va fi usor, insa un titlu academic nu trebuie obtinut niciunde facil sau prin metode neoneste. Bazele de tip JSTOR, PAIS, Elsevier, Dissertation Abstracts sau consultarea electronica gratuita pe care Oxford University Press o permite in fiecare octombrie pot ajuta. Plagiatul ar putea fi detectat atat de recenzorii straini, cat si de autorii romani conectati international. Practicile neoneste - de genul publicarii documentelor de arhive sub nume propriu (desi Securitatea sau Comitetul Central al PCR sunt autori de fapt) sau compunerii de texte, tot sub nume propriu, prin asamblarea de paragrafe traduse din alti autori - ar fi eliminate.

 5. Delimitarea domeniilor. In Romania inca se crede ca reputatia intr-un domeniu (literatura, publicistica) asigura competenta in altul (cercetare academica). S-a ajuns ca politicieni de marca sa isi dobandeasca titlurile universitare in timpul mandatului sau, ca nespecialisti, sa depuna elogii in fata comisiei doctorale privind activitatea publicistica a candidatului. Romania are mai multi analisti politici (de formatie umanista, jurnalistica sau economica) decat universitari pregatiti in stiinte politice. Aici isi spune cuvantul modelul francez de intelectual, care stie putin in multe domenii, nu cel anglo-american, de specialist ce stie mult intr-un domeniu restrans. Multi universitari romani inclina spre modelul francez, insa timpul omului renascentist este de mult apus si inadecvat azi. Simpla cantitate a publicatiilor generate pe teme specifice face dificila cunoasterea aprofundata a mai multor domenii. Cantitatea de informatii tinde sa se dubleze la fiecare deceniu. Ce se pierde in amploare se castiga in profunzime, singura ce duce la descoperiri semnificative si de durata. Traiesc cercetatorii intr-un "turn de fildes"? Da si nu: clasicistii nu vor fi cititi de marea masa, dar se vor stradui sa arate relevanta trecutului pentru prezent. Politologii sunt mai putin interesanti decat publicistii si mai putin influenti decat politicienii. Teologii vor avea o audienta mai mica decat un pastor inzestrat cu harul vorbirii. Chiar si in tarile occidentale se admite ca deseori cunoasterea nu are finalitate practica, insa ea trebuie continuu sustinuta. Daca am cere finalitate imediata, atunci am desfiinta facultatile de filosofie si studii clasice in favoarea scolilor de afaceri.

Complementaritati necesare

 Sistemul ISI are limitarile sale, insa el trebuie completat, nu respins ab initio. Multe alte tari fac eforturi de vizibilitate internationala. In Israel, universitarii se straduiesc sa publice in limba engleza, pentru ca, daca s-ar limita la ebraica, ar fi prea putin cunoscuti. La Université de Lyon, antropologii se lupta sa publice in engleza in revistele cele mai bune din domeniu, care se intampla sa fie americane. Iata cateva sugestii pentru Romania:

 A. Necesitatea finantarii. Ridicarea stachetei necesita punerea la dispozitia comunitatii academice a instrumentelor necesare cercetarii de performanta. Esentiale in stiintele sociale si umaniste sunt fondurile de carte, programele de analiza statistica si cercetarea de teren. Aici, atat ministerul, cat si universitatile au responsabilitati. Universitatile romanesti au computere, software statistic si acces la Internet, insa putine au acces la bazele de date (gen World Value Survey sau Eurobarometer) si de reviste electronice. Multe universitati americane isi folosesc resursele impreuna pentru a avea asemenea acces, solutie pe care si Romania o poate adopta. Granturile de cercetare pot fi multiplicate prin eliminarea salariilor (cercetatorii sunt deja platiti de universitati!) si a capriciilor precum sporuri de loialitate (multi "loiali" nu ar fi angajati in alta parte), tichete de masa, case de vacanta, telefoane mobile si picturi precum cele recent comandate de ASE. Finantarea trebuie sa permita universitarilor sa aiba timpul necesar cercetarii, nu sa fie obligati sa predea continuu, pentru a-si suplimenta veniturile.

 B. Apropierea cercetarii de predare. Disocierea de tip comunist intre cercetarea efectuata in institutele Academiei si predarea efectuata in universitati trebuie depasita prin integrarea ambelor in universitati si inchiderea institutelor care s-au remarcat in cercetare, masuri care tin de competenta Ministerului Educatiei. Predarea fara cercetare reduce universitatile la statutul de scoli profesionale in care profesorul repeta un material depasit, pe care il poate descrie, dar nu il poate analiza. Nu toti cei ce predau in universitati se ridica la nivelul de profesori universitari sau isi dedica viata carierei universitare. Universitatile acorda doctorate onorifice (fara ca acela care le primeste sa le ceara si fara a trece prin lungul drum pe care il implica un doctorat normal). Institutele fara rezultate competitive pe plan international nu isi au rostul.

C. Redefinirea valorilor. Deoarece recenzorii vor fi straini, ierarhia de valori din Romania va fi semnificativ schimbata prin participarea la sistemul ISI. Nume consacrate nu vor primi recunoastere internationala, autori ignorati la Bucuresti vor avea renume mondial. Comunitatea universitara romaneasca nu va mai putea ignora comunitatea din strainatate. Cum sublinia Andrei Cornea, autorii romani cu un stil de scris aparte vor fi net dezavantajati. Insa stiintele sociale, spre exemplu, ar trebui sa fie preocupate mai putin de forma si mai mult de fond. Accentul in stiintele politice, de exemplu, trebuie sa cada nu pe politic, ci pe stiinta, o observatie ce se aplica altor stiinte sociale si, cu cateva exceptii, celor umaniste. Pe termen scurt, autorii putin familiarizati cu limbile de circulatie internationala vor fi dezavantajati, insa acest handicap ar putea fi in cele din urma depasit. Redefinirea valorilor nu trebuie impinsa pana la eradicarea specificului romanesc. Vor fi unele teme importante pentru cultura romaneasca, dar putin prizate de audientele internationale carora revistele ISI li se adreseaza. Insa nimic nu ii impiedica pe universitarii romani sa isi lanseze propriile reviste double-blind, care, in timp, ar putea fi omologate de ISI. In fapt, comunitatea universitara ar putea introduce rapid sistemul de double-blind review pentru toate cartile care se publica in tara. Doar atunci putem spune ca o carte publicata in Romania ar putea fi echivalentul a 3-4 articole ISI.