Pe aceeași temă
Pentru atatia si atatia romani, plata caldurii si electricitatii a devenit financiar imposibila. Si iarasi guvernul, in ceasul din urma, a luat problema in discutie in vederea gasirii in extremis a unei solutii.
De data aceasta, paliativul gasit poate starni chiar zambete. Cel ce se lupta la baioneta cu guvernul in legatura cu tarifele exorbitante la caldura - d-l Opaina, presedintele Asociatiei Proprietarilor din Romania - a fost numit director general la RADET, probabil pentru a i se inchide pe data gura si pentru a se proba ca problema nu poate fi de nimeni solutionata cu una cu doua.
Realitatea este ca problema nici nu are solutii. Nici acum si nici la un orizont apropiat. Daca s-a ajuns aici - desi nu trebuia sa se ajunga aici, in situatia ca peste o treime dintre oraseni sa nu-si poata achita "fizic" facturile la intretinere din castigurile pe care le obtin din salarii sau pensii - romanului trebuie sa i se spuna pe sleau ca nu poate scapa curand de factura inalta.
De ce este atat de mare factura energetica prin comparatie cu castigurile din salarii si pensii?! Din cauza ineficientei din productie si distributie a companiilor furnizoare, din cauza rentei pe care acestea si-o extrag din monopolul detinut pe piata prin salariile "neromanesti" in raport cu cele din restul economiei, din cauza problemelor financiare pe care le creeaza respectivelor companii mari consumatori industriali de stat rau-platnici. Si, cu o mentiune aparte, din cauza pierderilor uriase din reteaua de distributie, pierderi suportate pana acum de consumatori. De aceea, administratia retelelor centralizate de distributie a caldurii nu este de acord cu debransarile, caci debransatii, avand contoare, platesc doar ceea ce consuma si astfel se imputineaza cei in spinarea carora sunt aruncate pierderile din retea.
Contorizarea - descoperita ca speraclu salvator de catre autoritati, intr-o ultima instanta, dupa ce, dimpotriva, au incercat cu disperare sa-i puna bete in roate - este o solutie aparenta pe plan individual, dar nu una pe plan global, a problemei.
Prin contorizare, consumatorii platesc cat consuma. Si majoritatea platesc mult mai putin decat pana la contorizare, cand plateau in devalmasie. Dupa ce doar unii au ajuns sa introduca insa contorizarea, pierderile din retea s-au aglomerat asupra celor necontorizati. De unde au si aparut facturile fabuloase pentru acestia din urma. Extinderea platii contorizatilor si asupra necontorizatilor (care vor plati de acum incolo doar la media contorizatilor) scade intr-o masura factura la consumator, dar nu solutioneaza problema: pierderile din retea - daca exista, si exista, reprezentand circa 40%! - trebuie sa fie acoperite de catre cineva. Daca n-o fac consumatorii, atunci trebuie sa o faca fie regia insasi, fie bugetul statului. Regia, si asa falimentara, n-o poate face decat prin marirea tarifelor, deci tot pe seama consumatorilor. Bugetul n-o poate face decat pe seama contribuabilului, fie acesta beneficiar sau nu de caldura distribuita in retea. Deci, tot populatia plateste pana la urma. Altcineva nici nu exista! Diferit este doar modul in care banul este luat populatiei!
Multi - inclusiv experti ai organismelor financiare internationale, precum Banca Mondiala si FMI - vad solutia in privatizare si insista pentru aceasta. Ideea este ca, prin "demonopolizarea" sectorului energetic si prin deschiderea acestuia pentru concurenta, activitatea se va eficientiza si, in cele din urma, facturile la consumator vor putea fi mai mici. Aceasta judecata este foarte frumoasa, pe plan general este poate si adevarata, dar, din pacate, este numai un mit in ce priveste sectorul energetic.
Este cert ca "demonopolizarea" poate introduce concurenta si, deci, preocupare pentru reducerea costurilor, caci in prezent tocmai pozitiile monopoliste pe piata permit companiilor nationale din energetica sa excluda din aria preocuparilor lor reducerea costurilor, in masura in care isi pot transfera asupra consumatorului toate problemele (de la ineficienta activitatii interne la neplata facturii de catre unii mari consumatori). Dar problema problemelor in sectorul energetic romanesc consta in reabilitarea si modernizarea infrastructurii de productie si a retelelor de transport si distributie.
Si toate acestea costa bani, bani foarte multi. Bani pe care, oricine i-ar pune la bataie, ii vrea inapoi, si inca cu un anumit profit. Si, din acest punct de vedere, privatizarea in sine nu duce nicidecum la scaderea facturilor. Oricum nu la un orizont "tangibil", ci doar poate in 10 -15 ani!
De bani pentru reabilitare si modernizare are nevoie si actualul proprietar, statul roman, daca acesta intreprinde restructurarea, si potentialul nou proprietar prin privatizare. Si, intrucat acesti bani, care nu vin din cer, trebuie rambursati, indiferent daca statul roman sau intreprinzatorul privat i-a procurat pentru a face investitiile in reabilitari si modernizari, finantarea, in final, nu poate fi asigurata decat tot prin cresterea tarifelor.
Cu sau fara privatizare, restructurare in energetica fara crestere de tarife nu exista! Scaderea tarifelor este o poveste sau cel mult un artificiu temporar! Din pacate, Romania se afla intr-un cerc vicios fara fisura: are nevoie de reabilitari masive in sectorul energetic, pentru care sunt necesare cateva miliarde de dolari de care insa nu dispune, in timp ce recurgerea la resurse externe pentru aceasta reabilitare, indiferent daca prin credite sau privatizari, trebuie sa duca la cresteri de tarife in distributie. Or, romanii, intr-o proportie de circa o treime dintre oraseni, nu fac fata financiar nici macar tarifului actual. Pana cand salariile si pensiile nu vor creste la cuantumuri rezonabile - si acest lucru cine stie cand va interveni?! - nu exista solutie reala la problema facturilor la energie.
