IRINA CIOS: „Cultura română este, într-o exprimare plastică, precum buruienile, ea supraviețuiește“

Alexandru Oprean | 05.03.2019

IRINA CIOS, director al Administrația Fondului Cultural Național : "Cu siguranță ar putea fi îmbunătățită. Sunt o serie de coordonate care s-au schimbat și de care ar trebui ținut cont."

Pe aceeași temă

Doamnă Irina Cios, sunteți critic de artă, curator, pedagog și director al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). În care dintre aceste ipostaze vă regăsiți cel mai mult?

Asta e o întrebare capcană, pentru că nu poți să spui că e una sau cealaltă. Viața actuală te face să faci multe lucruri deodată. Eu profesional mă regăsesc, în primul rând, în ipostaza de curator, dar contextul prezent nu-mi lasă foarte mult timp și foarte multe resurse pentru tipul ăsta de activitate. În momentul acesta, cea mai mare parte din timp este alocată managementului cultural al AFCN.

Sunteți la frâiele acestei instituții din noiembrie 2014. Unde este AFCN acum față de ce a fost la acel moment?

În 2014, când mi s-a propus să mă implic în activitatea AFCN, era o situație încurcată. Mi-am spus: o să ajut la depășirea blocajului, după care o să revin la proiectele mele. De fapt, AFCN era într-o criză majoră, bugetul de finanțare era foarte mic, efect al alocării cotei de la Loteria Română către alte destinații. Doar din contribuțiile strânse de pe celelalte surse colectarea la Fondul Cultural Național era insuficientă, neputând susține activitatea de finanțare. Deja mare parte din oamenii care lucrau în AFCN își găsiseră alte posturi, plecaseră, echipa se împrăștia, și în Fond nu mai erau resurse. Pentru mine a fost evident că prima urgență era găsirea unei soluții pentru alimentarea Fondului.

Deci erați într-un moment în care cei 2% din veniturile Loteriei erau redirecționați către alți beneficiari.

Întrebând despre rațiunea acestei schimbări, am înțeles că era un moment în care se făceau pași în direcția privatizării Loteriei și aceasta nu putea fi privatizată dacă era încărcată cu sarcini, fiind astfel degrevați. Efectul pe care l-a avut asupra AFCN a fost dramatic, pentru că nu se depășeau 800.000 de lei pe an colectați din alte surse.

Mai e legislația ce guvernează funcționarea AFCN adaptată la cerințele culturale de azi?

Cu siguranță ar putea fi îmbunătățită. Sunt o serie de coordonate care s-au schimbat și de care ar trebui ținut cont. În repetate rânduri am făcut propuneri de actualizare a unora dintre aspectele prevăzute de lege. De fiecare dată când s-a început acest demers, rezultatul a fost altul decât cel așteptat.

Ministerul Culturii este, totuși, autoritatea de reglementare în domeniu.

Absolut. El este forul specializat în măsură să propună inițiativele legislative, să le supună consultării publice, să le susțină către structurile decidente și să urmărească finalizarea acestora. Noi, AFCN, ne facem datoria și semnalăm aspectele relevante din perspectiva activității noastre, dar sunt o serie de lucruri pe care noi nu le avem în vedere, lucru care s-a dovedit anul trecut, atunci când s-a făcut o consultare referitoare la Ordonanța 51/1998, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale. Atunci au apărut o serie de propuneri care reflectă punctul de vedere al operatorilor culturali, al instituțiilor care primesc finanțare și care sunt importante. Din păcate, după discuțiile purtate, nu a existat nicio urmare.

Vreți să spuneți că au fost făcute mult mai multe recomandări care n-au avut nicio finalitate într-o propunere de proiect legislativ pe care ministerul să-l fi inițiat.

Da. Sperăm în continuare că demersul acesta nu va fi abandonat, pentru că este important ca această lege să fie actualizată. În afară de lege, mai există niște norme de aplicare care sunt statuate prin ordin de ministru, ce pot fi actualizate cu mai mare ușurință, dat fiind că ele depind de voința ministerului. Nici cu acestea nu am avut succes.

Există temeri, de la an la an, că Fondul Cultural este insuficient. Vă gândiți la o modalitate de a garanta acest Fond?

În momentul actual, Fondul are un algoritm funcțional, sumele se acumulează cu regularitate. Începând cu 2019, structura de gestionare efectivă a banilor s-a modificat, ca să fie în acord cu noile reglementări de administrare a bugetului de stat în general. Conform legii, Fondul e peren, se reportează de la un an la altul, ceea ce permite definirea unei strategii de finanțare. Nu avem experiența funcționării în acest format, care a demarat la începutul acestui an. Așadar, sperăm să avem garantat ceea ce există în Fond la sfârșitul anului.

Au existat discuții în spațiul public despre nemulțumirea operatorilor independenți vizavi de faptul că AFCN este instituția care finanțează atât organizațiile independente, cât și instituții de cultură din domeniul public. A existat și o propunere de constituire a unui fond separat pentru finanțarea acestor instituții. Vedeți o astfel de soluție?

Felul în care este constituit Fondul îl face să funcționeze ca o sursă alternativă de finanțare și pentru zona privată, și pentru zona publică. Dar evident că nu este o „luptă egală“, pentru că instituțiile de stat au spații, au bani de salarii, au bani de funcționare, indiferent că fac proiecte mai multe sau mai puține. Pe când organizațiile independente trebuie să-și găsească resurse de finanțare pentru toate aceste tipuri de cheltuieli și pornesc din start cu un handicap.

Deci nemulțumirea lor e justificată.

Nemulțumirea lor este într-o oarecare măsură justificată, în sensul că punctul de start nu e egal. Instituțiile de stat au un start în avans.

Care e ponderea proiectelor primite de la instituții de stat, față de cele independente?

Fluctuează, dar nu e relevantă. Sigur, există acest dezechilibru, dar nu cred că e greșit să pui instituții publice să gândească în termeni de competitivitate și de proiect. Dacă le oferi posibilitatea să își gândească o strategie, să vadă în perspectivă niște proiecte, pe un an-doi sau cinci, să caute surse de finanțare, cred că e de natură să transforme și sectorul public în mod radical. O soluție mult mai înțeleaptă ar fi să se creeze niște pârghii prin care și organizațiile independente să aibă acces la niște finanțări structurale.

Deci se pot găsi și alte soluții.

Am avut discuții pe tema asta cu operatorii culturali. Părerea mea este că instituirea unui fond separat nu va duce la o echilibrare a șanselor, ci, dimpotrivă, va fi o dublă șansă pentru instituțiile publice, care vor avea dedicat un buget. Pe câtă vreme, în sistemul de competiție liberă, ele pot câștiga sau nu, în funcție de calitatea proiectului.

Lansați la 1 martie un nou apel de proiecte, o nouă sesiune, a doua din acest an? Ce aduce nou față de sesiunea precedentă?

Am licitat 20 de milioane de lei pentru prima sesiune, al cărei proces de evaluare și selecție s-a derulat la sfârșitul anului trecut, iar acum, pentru această sesiune, au fost alocate 15.400.000 lei.

În total sunt 11 arii care vor fi lansate. Se regăsesc ariile creative - ca Arte vizuale, Dans, Teatru și Muzică, ultimele trei fiind generic în sfera artelor spectacolului. Mai departe, există o serie de arii transdisciplinare cu accent pe diferite componente, cum este aria Artă digitală și noile media, care a fost inițiată și ca soluție de a suplini bugetul proiectelor editoriale. Anul trecut, alocarea a fost foarte mică. Proiectele editoriale nu se pot finanța din Fondul Cultural Național. Ele au o alocare de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii în baza altei legi speciale.

Care sunt diferențele de alocare bugetară pe arii, față de prima sesiune?

Există unele diferențe, este o alocare mai importantă pentru aria dedicată promovării culturii scrise. Pentru că anul acesta este Anul Cărții, membrii Consiliului au propus și au agreat suplimentarea bugetului alocat pentru promovarea culturii scrise. Am făcut o analiză a numărului de proiecte depuse pe fiecare arie și cele mai multe proiecte sunt propuse la aria „Educație prin cultură“, la „Arte vizuale“, la „Proiecte cu caracter repetitiv“, apoi, în mod descrescător, la celelalte arii, ceea ce a avut evident o pondere în sumele alocate.

Ați luat în considerare promovarea culturii române în Europa, prin aceste proiecte?

În primul rând, trebuie spus că toate deciziile strategice sunt luate de Consiliu, care e format din profesioniști cu expertiză în domenii diferite. Acest Consiliu este unul echilibrat, care are expertiză cam pe toate ariile de creație și de cercetare culturală. AFCN nu este un instrument care să răspundă unor priorități punctuale. AFCN trebuie să fie un instrument de finanțare stabil, care să funcționeze ca un reper pentru societatea românească. Sigur că la fiecare sesiune sunt reflectate și prioritățile momentului la nivel național. Anul trecut au fost două teme prioritare: Anul European al Patrimoniului și celebrarea Centenarului, pentru care, deși au existat alocări bugetare consistente gestionate direct de Ministerul Culturii, Consiliul a decis dedicarea unei arii tematice speciale. În anul 2019, celebrăm Anul Cărții. În plus, faptul că România deține președinția Consiliului UE readuce în prim-plan dimensiunea europeană a culturii. Astfel, spre exemplu, la „Artă digitală și noile media“, arie ce vizează unul dintre instrumentele cele mai accesibile tuturor categoriilor de public, și nu doar din România, una dintre prioritățile definite vizează „promovarea valorilor europene și a gândirii critice“.

E bine că mai avem oameni care să creadă în valori europene.

Înainte de AFCN, în 2005 și 2007, am organizat o serie de proiecte în cadrul cărora artiștii erau invitați să răspundă la felul în care se raportează la valorile europene, care sunt acestea și cum se regăsesc în societatea românească. Este interesant de văzut astăzi, după 12 ani de la aderare, în ce măsură comunitatea culturală românească cunoaște, poate să definească și să reflecte în proiectele pe care le propune aceste valori europene.

Ați văzut sisteme de management al culturii în alte țări europene, cu care suntem probabil incomparabili ca referințe.

După părerea mea, pentru orice sistem de gestiune publică este esențială continuitatea și predictibilitatea. Pentru asta e nevoie de o strategie asumată. Așa, chiar dacă nu ai continuitate la nivelul conducerii, dacă poți să asiguri acest lucru la nivelul activităților, structurezi un sistem care să poată funcționa indiferent de persoană și atunci poți să spui că ai tras lozul câștigător. Asta e ce ne străduim noi într-un fel să definim prin AFCN.

Care sunt grijile dumneavoastră, legate de capacitatea de funcționare a AFCN?

Ar fi ideal să identificăm noi surse de finanțare, să putem crește bugetele, dar asta implică și o creștere organizațională. Deja, de când sunt eu implicată în AFCN, volumul finanțărilor gestionate s-a triplat. Din păcate, am rămas la un nivel de resurse umane din 2013.

Ați sesizat Ministerul Culturii în legătură cu această nevoie?

Desigur, dar fără rezultat și, cum știți, angajările sunt blocate. Am trans­mis acum două săp­tămâni o nouă pro­punere, însă nu știu în ce măsură va duce un­deva.

În 2018, într-un interviu, făcând referire la buget, afirmați: „spuneam că anul trecut este cel mai mic buget de până acum. Din păcate, anul acesta am spus același lucru. Schimbarea atât de frecventă a miniștrilor nu e de natură să ne ajute în nici un fel“. E un fel de ruletă rusească fiecare schimbare de ministru?

Evident că e o problemă. Am făcut aceste remarci în contextul în care, în 2018, bugetul alocat pentru finanțarea proiectelor editoriale a fost foarte mic. Trebuie precizat faptul că proiectele editoriale sunt finanțate în baza Legii culturii scrise, care statutează că Ministerul Culturii trebuie să aloce AFCN un buget în fiecare an pentru finanțarea culturii scrise. Și dacă în 2015 bugetul pentru proiecte editoriale a fost de 4 milioane, în 2016 a fost de 2.800.000, în 2017 de 2 milioane și în 2018 a fost de 800.000 lei.

Dar asta ține totuși de alocarea bugetară pe care fiecare ministru o face la momentul respectiv.

Sigur că da, însă există această instabilitate și această fluctuație de autoritate. Ministrului, pornind de la premiza că este bine intenționat, îi este imposibil ca în câteva luni să înțeleagă funcționarea fiecărei instituții din subordine și nevoile acesteia. În contextul în care toate legile de bază sunt în transformare. Un ministru are multe alte lucruri de făcut și faptul că el se schimbă de la an la an sau chiar la șase luni nu e de natură să ofere oportunitatea unui dialog real.

Dialog, comunicare și o prospectare a unei strategii de viitor. Cum vedeți pe viitor aceste demersuri?

Cultura română este, într-o exprimare plastică, precum buruienile, ea supraviețuiește. Își găsește locul, își reclamă teritoriul, își înfige rădăcinile mai adânc și continuă să existe. Din păcate, nu e o situație ideală. Dar, deși unii spun că poți să trăieși fără cultură, nu poți să trăiești fără cultură. Ideal ar fi ca această cultură să fie asumată, ideal ar fi ca purtătorii de cuvânt ai culturii, care sunt miniștrii, să își creeze în primul rând o strategie de comunicare a rostului și rolului culturii în societatea românească. Pentru că, dacă ministrul nu crede în cultură, nu poate să convingă pe nimeni. Toată lumea spune: întâi mațul, după care mintea și sufletul. Ei, lucrul acesta nu mai este valabil. Dacă nu te preocupă decât mațul, ajungi să te irosești și să te consumi puțin câte puțin. Trebuie să existe o reevaluare a rolului ministerului, o analiză a felului în care el funcționează. În momentul în care România va înțelege rostul culturii reprezentative, atunci lucrurile vor merge de la sine.

România sau guvernanții României?

Problema nu e numai la guvernanți. Problema este să fii capabil să transmiți concepte, emoții, stări către un public general. S-a perpetuat ideea că arta și cultura sunt destinate elitelor. Or, atitudinea față de cultură trebuie să fie fundamental diferită. Omul trebuie să se regăsească în oferta culturală. Și asta nu o spun în sensul oportunismului. Nu trebuie să te pliezi tu creator/lucrător cultural pe gustul publicului, dar trebuie să-i cunoști nevoile și să faci efortul să aduci publicul către propunerea culturală, să-l faci să înțeleagă de ce e important să trăiască această experiență. Dacă ministerul este inexistent în comunicare, dacă formarea culturală este absentă în educație, dacă toate canalele de comunicare în masă ignoră cu desăvârșire informarea și promovarea culturală, care sunt mijloacele prin care publicul poate fi apropiat? Rămâne doar liberul arbitru, educația din familie, dorința personală de a căuta informația. Comunicarea și educația culturală, întâlnirea cu publicul de toate felurile, din toate zonele sunt esențiale. Eu cred că ministerul ar trebui să-și facă și o strategie de comunicare culturală. Și asta s-ar putea face foarte simplu, dacă ar propune chiar și o agendă culturală la nivel național, pusă pe pagina web a ministerului.

Credeți că în acest moment avem un popor literat cultural?

Dacă la 20 de km de București sunt copii care n-au văzut o carte, ce aș putea spune?

Interviu realizat de ALEXANDRU OPREAN

Manager

Irina Cios s-a născut în București în anul 1967. Prin activitatea sa și participarea în cadrul mai multor rețele culturale internaționale a dobândit o solidă experiență în gestionarea și operarea de finanțări, parteneriate și colaborări instituționale internaționale. A inițiat și realizat proiecte curatoriale în sfera de artă contemporană, cu accent pe noile medii de creație, interdisciplinaritate și practică socială.

Pedagog

A colaborat cu Universitatea București, Masterul de Studii Americane (2004 – 2007) și cu Unarte, unde activează din 2007 ca lector invitat în cadrul departamentului Foto-Video. Contribuie cu articole, eseuri şi interviuri în cataloage și publicaţii periodice culturale. Membră a Asociației Internaționale a Criticilor de Artă – AICA, Secția Română, a ocupat poziția de președinte în perioada 2006–2012.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22