TOM GALLAGHER: Victoria lui Trump: o revoltă împotriva elitelor decuplate de națiune

În mod evident, cea mai importantă a fost victoria lui Donald Trump. Personal, nu cred în explicația unei revolte nativiste, cu trăsături etnice și religioase. Eu cred că rațiunile trebuie să le vedem în sfera economică. Trebuie să ne uităm la statistici: procentul bunăstării naționale în America ne arată că ponderea celor mai bogate elemente din societate a crescut masiv față de anii ’80, în timp ce ponderea clasei de mijloc și a celor săraci s-a dus în jos. Milioane de oameni pierd în această economie globală digitalizată, prin desființarea platformelor industriale, prin migrarea peste mări a locurilor de muncă. Este realitatea care a creat o imensă frustrare, iar democrații au eșuat în mod incredibil în a răspunde preocupărilor acestor categorii. Clinton a preferat pe ultima sută de metri a campaniei să fie alături de celebrități, în loc să fie în mijlocul comunităților afectate de dezindustrializare.

Dar li se poate răspunde cu adevărat acestor preocupări fără a vinde doar iluzii populiste, cum au făcut Sanders și Trump doar pentru a alimenta revolta?

Cred că pot fi făcute anumite lucruri pentru a păstra industriile manufacturiere în economia americană. Și este clar că Trump se va retrage din marile acorduri de free-trade. Pe de altă parte, există posibilitatea ca Trump să reușească doar schimbări marginale. Să ne amintim că Roosevelt în anii ’30 a eșuat să gestioneze Marea Recesiune. A fost al Doilea Război Mondial care a făcut diferența. Dar cred că factorul principal rămâne faptul că avem o revoltă împotriva elitelor arogante cu agendă transnațională. Multe dintre comunitățile muncitorești care l-au făcut pe Trump președinte au votat de două ori cu Obama în 2008 și 2012. Este o reacție împotriva unor elite incompetente și arogante, care au pierdut orice legătură cu segmente extinse din națiune.

Dar este totuși foarte posibil să ne aflăm în fața unei reacții pe termen scurt. Mai ales că pe partea cealaltă există o majoritate demografică. Așa că ne putem aștepta la o radicalizare pe stânga spectrului politic, prin regresul aripii moderate din Partidul Democrat. Nu așa a apărut Corbyn la laburiști? Consecința fiind colapsul centrului, ceea ce va genera și mai multă disfuncționalitate politică.

Statisticile electorale ne arată că democrații nu s-au mai aflat din anii ‘20 într-o poziție atât de slabă în materie de locuri în Congres și mandate de guvernatori. Cred că avantajele se află de partea celor care au o ofertă și orientare conservatoare. Între 25 și 30% din populația latino a votat cu Trump. La republicani, procentul care a crescut cel mai puțin este cel al americanilor albi. Cred că sprijinul pentru Trump este larg, iar mesajul este antipolitic. Experiența sa de bussinesman a neutralizat în mare parte retorica urâtă, bombastică folosită în campanie. Nu cred că oamenii au fost foarte entuziasmați de discursul său, la fel cum mulți dintre români nu erau de ceea ce spunea Vadim Tudor sau Dan Diaconescu. Însă Trump a fost văzut ca un agent necesar al schimbării, simbolul unei corecții prea mult amânate a unui sistem politic blocat.

Doar 36% dintre cei care au votat îl consideră pe Trump capabil să îndeplinească funcția de președinte. Cu alte cuvinte, avem un segment important care l-a votat știind că nu are competențele necesare. Este un fel de mentalitate revoluționară. Vrei să distrugi o ordine, un regim care nu îți place, ignorând mijloacele pe care le folosești și consecințele negative potențiale.

Un alt mod de a interpreta lucrurile este că oamenii vor să readucă politica înapoi la nevoile societății, îndepărtând-o de teoriile academice stângiste care doreau transformarea societăților prin promovarea unor noi categorii etnice și culturale de organizare a afacerilor umane. O mulțime de oameni vor ca politica să răspundă nevoilor cotidiene reale, să le determine standardul de viață și bunăstarea și să ofere un viitor copiilor lor. Democrații nu au înțeles asta. Cred că, dacă Trump ar fi fost un candidat mai sobru, mai puțin provocator și controversat, probabil performanța lui ar fi fost și mai bună și asta pentru că ceea ce reprezenta era văzut că fiind ceva necesar de către o majoritate.

Ce rol joacă resurgența politicii identitare în aceste revolte anti-establishment?

Eroarea democraților americani a fost prezumția că pot câștiga prin intermediul unei coaliții a minorităților mobilizate. În cele din urmă, asta nu a fost o formulă câștigătoare. Majoritatea americanilor rămân neatinși de această fascinație europeană a promovării și managementului identității sau cu tendința de a-i oferi un rol în spațiul public peste economie. A fost o revoltă împotriva elitelor arogante, care păreau dispuse să captureze cele mai importante poziții în societatea americană: guvern, presă, universități, economia tehnologizată. Oamenii au simțit că erau ignorați, lăsați în urmă de o elită ruptă de națiune.

Hai să spunem că scăpăm de aceste elite. Ce punem în locul lor? Cei care vorbesc împotriva elitelor sunt chiar cei din elită. Boris Johnson este un exemplu. Trump nu cred că are convingeri foarte profunde în acest sens. Este un oportunist care folosește momentul în favoarea sa. Reprezintă Giuliani sau Sessions, doi dintre membrii echipei lui Trump, ceva atât de diferit față de ce avem acum?

Este ușor să îl caracterizam pe Donald Trump ca un șarlatan frivol care și-a găsit nișa în politica americană. Dar cred că a văzut ruptura dintre societate și elite, dintre elite și America profundă, cotidiană și a exploatat-o pentru a crea o mișcare. Superficialitatea și abordarea sa jignitoare au confirmat electoratului nu că Trump era un om cu totul neplăcut, ci că era autentitc, nu o imagine confecționată artificial. Nu știm cum va guverna. Vestul este terminat, dacă Donald Trump face jumătate din greșelile pe care le-a făcut Angela Merkel în ultimii doi ani și pentru care a fost foarte puțin criticată.

Social-media devine tot mai importantă în articularea acestor narațiuni antisistem. Cum vedeți ciocnirea dintre social-media și presa tradițională, mainstream?

Social-media a devenit o platformă strategică pentru mulți dintre americanii care au considerat că presa și televiziunile precum CNN și CNBC au traversat linia de demarcație dintre reportaj și campania activă pentru una dintre părți. Au fost niște alegeri dezastruoase pentru așa-zisa presă mainstream. În realitate, aceasta este dominată de perspectivele elitelor costiere, care de cel puțin o generație au promovat o „cultură a adversității“ împotriva valorilor patriotice și social conservatoare americane. Noile canale de știri online, precum Breitbart, au fost în măsură să dea o voce uneori stridentă americanilor neradicali. Gafele făcute de Hillary Clinton, cum ar fi descrierea făcută americanilor care nu doresc să îmbrățișeze viziunea radicală a schimbării drept „deplorabili“, a primit mai multă atenție decât ar fi fost posibil grație accesului tuturor la diferite forme de social-media.

Dacă arunci în aer sistemul, ce pui în locul lui? Elitele tradiționale ofereau un cadru stabil. Dar acum se optează pentru niște elemente populiste, care poate au dreptate în atacurile lor împotriva elitelor, dar care, foarte probabil, nu au soluții reale pentru aceste probleme.

Ordinea liberală occidentală s-a fundamentat pe libertate și egalitate. Dar procesele economice și politice amorsate după sfârșitul Războiului Rece au subminat acești piloni. Modernizarea, automatizarea și tehnologizarea, căutarea justiției sociale, ascensiunea islamismului, toate acestea sunt tendințe care amenință libertatea și economia occidentală. Liberalii au pledat pentru limitarea libertății lor, pentru a permite „multiculturaliștilor“ să-și pună în practică ideile, pentru ca globalizarea să elimine frontierele economice. Dar este o tranzacție unde doar una dintre părți profită, în defavoarea celeilalte. Aș fi mult mai alarmat de succesul unei Le Pen decât de succesul lui Trump, pentru că Trump, în opinia mea, este cineva înclinat spre rebalansarea sistemului american, care a devenit prea aliniat intereselor unei elite specifice. Dar datorită separației puterilor în stat, America rămâne în mod fundamental o societate stabilă, astfel că Trump poate fi rapid izolat sau chiar eliminat, dacă se comportă într-un mod disruptiv. În contrast, Franța este profund polarizată chiar acum, președintele are ample puteri executive și, dacă o președintă Le Pen ar fi la fel de conflictuală în stilul ei de guvernare pe cât este discursul său, m-aș teme pentru ce este mai rău.

Cum vor evolua relațiile dintre America sub Trump și Europa? Este de departe unul dintre cei mai impopulari lideri americani în Europa. Iar asta va alimenta profund curentele antiamericane de pe continent.

Cu siguranță, cel mai bun exemplu este reacția lui Juncker prin convocarea unui summit de criză doar pentru că era nemulțumit de rezultatul alegerilor americane. Sau prelegerea cancelarului german despre imperativele (diversitate, justiție rasială) de urmat în politicile sale interne. Nu prea mă preocupă reacția lui Steinmeier sau Schultz, pentru că aparțin unui partid social-democrat în declin, care pierde legătura cu oamenii simpli. Ar trebui să fim alarmați dacă relația transatlantică ar intra într-o perioadă mai proastă decât sub Obama. Obama a slăbit puterea Vestului. În momente cheie a arătat că America nu mai are voința și determinarea de a reacționa împotriva forțelor care amenințau pacea și stabilitatea internațională. Obama a fost cel mai puțin implicat președinte american în Europa, probabil de la Calvin Coolidge, în anii ’20, încoace. Iar turneul său de rămas bun nu poate ascunde acest fapt. Nu cred că Obama a fost un prieten al statelor care aveau de înfruntat o Rusie agresivă -precum Ucraina sau statele baltice. El a fost mai degrabă precupat de propria moștenire ca personalitate globală, precum restabilirea relațiilor cu Cuba fără nicio concesie în sfera drepturilor omului.

Bine, dar declarațiile lui Trump sunt mult mai radicale decât cele ale lui Obama în ceea ce privește relațiile cu Europa! E greu să-ți imaginezi că astfel relațiile transatlantice se vor îmbunătăți în acest context.

Marile puteri europene precum Franta și Germania nu au fost în stare să creeze o viziune a unei Europe atrăgătoare care să mobilizeze publicul. Europa rămâne un produs al unei elite tehnocrate bazată pe tranzacții între grupuri de interese. Proiectele și reacțiile sale la crize eșuează, Europa devenind o forță tot mai marginală în lume, cu o legitimitate tot mai contestată de propriile populații. Criza se află în Europa, nu în relațiile transatlantice. Europa are nevoie de o resetare într-o mult mai mare măsură decât Statele Unite. E nevoie de o reformă a Uniunii Europene, de regândire a instituțiilor fundamentale, bazată pe realitatea că oamenii trebuie să aibă un cuvânt de spus în luarea deciziilor, prin creșterea rolului parlamentelor naționale și diminuarea atributelor decizionale ale Comisiei Europene. Dacă există un aspect care adâncește alienarea dintre elite și demos a fost decizia din perioada crizei economice din 2008 de a salva băncile și de a plasa povara fiscală pe seama plătitorilor de taxe. Asta ne arată cum interesele oligarhice devin înrădăcinate în inima proiectului european. Provocarea majoră pentru Europa este de a încerca să exceleze în acele aspecte ale cooperării care aduc beneficii imediate și produc încredere la nivelul populației europene. Ar fi, dimpotrivă, o mare greșeală pentru elitele europene să se angajeze în proiecte fantasmagorice de tipul armatei europene. Un astfel de parcurs ar arăta cât de detașate au ajuns să fie elitele europene de nevoile concrete, imediate, la fel cum s-a întâmplat în cazul democraților în America.

America se vede deopotrivă ca o putere europeană și pacifică. Însă campania lui Trump a fost vehement anti-TPP. Iar în absența unor acorduri de free-trade, America lasă un spațiu liber Chinei. În ce fel pierderea TPP avansează interesele americane într-una din zonele comerciale esențiale ale economiei globale?

În general, rămân sceptic față de aceste scheme gargantuești, care sunt foarte greu de menținut pe termen lung din cauza primatului economiei naționale. Și sper ca liderii Japoniei și Australiei să stabilească legături stabile cu Administrația Trump. Însă eșecul politicii asiatice a lui Obama o vedem în cazul Filipinelor și al balansului preşedintelui Duterte spre China. Slăbiciunea Administrației Obama încurajează lideri precum Duterte să spună că poate securitatea țării lui este mai bine servită de un pact cu China.

„Trump a fost văzut ca un agent necesar al schimbării, simbolul unei corecții prea mult amânate a unui sistem politic blocat.“

Atât Brexit, cât și victoria lui Trump au fost prezentate ca momente eliberatoare, momente ale independenței. Ce au în comun Brexit și victoria lui Trump?

Ceea ce victoria lui Trump și triumful Brexit au în comun este ostilitatea față de elitele globale transnaționale, a tratatelor globale, a intervențiilor militare, o reacție împotriva elitelor culturale și politice autosuficiente, care ajunseseră să fie detașate de preocupările publicului larg. Ele priveau cu dispreț masele. În particular, Brexit poate fi văzut drept cauză și efect pentru democrație. Dacă Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, așteptarea este că politicieni aleși vor guverna potrivit legilor naționale, nu impuse din afară. Oamenii au puține pârghii pentru a influența nivelul taxelor, bugetul și legislația europeană. Aceste preocupări sunt fundamentale într-o democrație. Iar acesta este un câștig tangibil al Brexit-ului.

Dacă Brexit are consecințe negative pentru Marea Britanie, vedeți pe cineva precum Corbyn în poziția de a exploata eșecul guvernului conservator de a-și îndeplini promisiunile?

În Marea Britanie, pericolul politic ține de absența unei opoziții eficiente, nu de existența unei opoziții extremiste. Este clar că Partidul Laburist a fost capturat de o stângă regresivă interesată mai degrabă de proteste decât de guvernare. Laburiștii încă pot câștiga alegeri în zonele cu imigranți, în zonele cu populație musulmană, dar tot mai puțin în zonele locuite de albi, pentru că mesajul și politicile lor pur și simplu nu mai rezonează.

Pornind de la cauzele care se află la baza acestor revolte anti-establishment, cum vedeți bătălia decisivă în politica occidentală de astăzi?

Imperativul este de a face politică relevantă pentru viața cetățenilor mainstream, astfel încât aceștia să poată avea mai multă încredere în reprezentanții politici și să fie dispuși să își asume un rol mai important în afacerile publice ei înșiși. În America, natura descentralizată a sistemului politic înseamnă că este foarte dificil să blochezi reînnoirea politică, dar cartelurile politice au reușit să facă acest lucru în mare parte din Europa, cu România fiind un exemplu al acestei tendințe dăunătoare. Inevitabil, sistemele politice care funcționează doar pentru a satisface nevoia celor din interior, a insider-ilor sau „persoanelor protejate“ (cum descrie jurnalista americană Peggy Noonan fenomentul), generează resentimente imense. Înstrăinarea poporului „neprotejat“ alimentează reacții imprevizibile, care pendulează între retragerea completă din politică a aproape 50% din electorat, precum în România, la un spirit de revoltă în multe dintre țările în care populiștii de diferite orientări ocupă spațiul lăsat liber.

Interviu realizat de ALEXANDU LĂZESCU și OCTAVIAN MANEA

Nota

* Cea mai recentă carte a lui Tom Gallagher, Scotland Now: A Warning to the World (Scotview Publications), a fost publicată la începutul acestui an.