Clonarea NATO de către UE

În ultimele săptămâni s-a discutat neobișnuit de mult despre dimensiunea de securitate și apă­rare a Uniunii Europene. O decizie punctuală urmează să fie asumată la Consiliul European de la sfârșitul anului, când se va hotărî cum vor fi utilizate pârghiile tratatelor. Un ve­ri­ta­bil program a fost avansat de președintele CE, Jean-Claude Juncker, în discursul privind starea Uniunii, ținut în plenul Parlamentului European. El a pledat pentru crearea unui Car­tier General destinat coor­donării operațiunilor civile și militare desfășurate sub um­brela politicii externe și de securitate comune a UE și pentru folosirea „cooperării struc­tu­ra­te permanente“ de către acele state membre care doresc să-și pună la comun sau să-și dez­volte împreună capabilitățile de apărare. Recomandările au fost sugestiv ghidate de ur­mătorul mesaj: „Europa nu-și mai permite să stea pe spinarea puterii militare a altora sau să lase Franța singură să-i apere ono­a­rea în Mali“, a spus Juncker. Totul pe fondul discu­ții­lor năstrușnice despre „armata eu­ro­peană“ al­imentate con­junc­tu­ral de înalți oficiali eu­ro­peni sau din statele membre. Lor li se mai adaugă și di­versele luări de poziție pre­cum cea formulată de mi­nis­trul de Ex­terne al Italiei într-un articol pentru Politico, în care pro­pu­nea ca un nucleu dur al sta­telor interesate „să-și acce­lereze integrarea în sfera apă­rării“ formând un „Schengen al Apărării“ - cu infrastructură de comandă și control comună și forțe multinaționale la dis­poziție. România, prin vocea președintelui Io­hannis, a fost destul de clară, anunțând chiar în timpul vizitei președintelui Hollande la Bu­curești că sprijină ideea unui Cartier Ge­neral destinat gestionării operațiunilor UE. Pe de al­tă parte, însă, tot președintele Iohannis a vrut să ne asigure la sfârșitul summit-ului in­for­mal de la Bratislava că „nimeni nu vrea să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO“. Așa să fie oare?

Adevărata miză nu este himera „armatei eu­ro­pene“, ci crearea unei mase critice la nivel european care să transforme cu adevărat UE într-o organizație operațională de apărare co­lec­­tivă, cu alte cuvinte, exact job description-ul NATO. Sunt mai multe elemente care su­ge­rează această direcție. Prin 2011, la Uni­ver­sitatea Humboldt, Michel Barnier, pe atunci comisar european, vorbea despre necesitatea reluării proiectului Comunității Europene de Apă­rare (o proiecție a Planului Pleven, care chiar viza o armată paneuropeană, eșuat în anii ’50), obiectivul de fond fiind acela al unei Eu­rope „pregătite să preia tot mai mult res­ponsabilitatea pentru propria apărare colec­tivă“. Ingredientele despre care Barnier vor­bea în 2011 sunt desigur aceleași pe care le prezintă Juncker acum. În treacăt fie spus, as­tăzi, înainte de a fi „Mr. Brexit“, Barnier este consilierul pe probleme de securitate și apă­rare al lui Juncker. Pe fond, două sunt mo­mentele care au transformat spațiul de ma­nevră al celor care văd UE și în rolul de or­ga­nizație de apărare colectivă: Brexit-ul, pe de o parte, și atentatele teroriste care au lovit Parisul în noiembrie anul trecut, pe de altă parte. Să ne amintim că momentul 11 sep­tem­brie a fost prima dată în istorie când a fost invocat Articolul 5 al NATO. La fel, atacurile de la Paris au marcat o premieră similară când a fost activat Articolul 5 al UE, o clauză de „asistență mutuală“ care în litera sa este mai puternică decât garanția NATO. Există însă o diferență fundamentală între cele două articole 5: „NATO are un aparat militar care asigură și organizează răspunsul colectiv în cazul unui atac. UE nu are“, se spune într-un document al think-tank-ului intern al Co­mi­siei Europene, foarte probabil redactat de Bar­nier. Or, acum, când Cartierul General pare să fie un ingredient deja agreat, prin opera­țio­na­lizarea sa nu mai este decât un pas până la coordonarea de operațiuni de „asistență mu­tuală“ (dublând ceva ce există deja la nivelul Alianței). Cam acesta este și spiritul care stră­bate documentul comun franco-german din 28 iunie: „orice amenințare la adresa unui stat membru este o amenințare și pentru celelalte. (...) Franța și Germania reafirmă vi­ziunea comună a unei Europe ca uniune de securitate, bazată pe solidaritate și asistență mutuală între statele membre“. Este ver­siu­nea unui nucleu de apărare colectivă con­cu­rent NATO.