De același autor
În ultimele săptămâni s-a discutat neobișnuit de mult despre dimensiunea de securitate și apărare a Uniunii Europene. O decizie punctuală urmează să fie asumată la Consiliul European de la sfârșitul anului, când se va hotărî cum vor fi utilizate pârghiile tratatelor. Un veritabil program a fost avansat de președintele CE, Jean-Claude Juncker, în discursul privind starea Uniunii, ținut în plenul Parlamentului European. El a pledat pentru crearea unui Cartier General destinat coordonării operațiunilor civile și militare desfășurate sub umbrela politicii externe și de securitate comune a UE și pentru folosirea „cooperării structurate permanente“ de către acele state membre care doresc să-și pună la comun sau să-și dezvolte împreună capabilitățile de apărare. Recomandările au fost sugestiv ghidate de următorul mesaj: „Europa nu-și mai permite să stea pe spinarea puterii militare a altora sau să lase Franța singură să-i apere onoarea în Mali“, a spus Juncker. Totul pe fondul discuțiilor năstrușnice despre „armata europeană“ alimentate conjunctural de înalți oficiali europeni sau din statele membre. Lor li se mai adaugă și diversele luări de poziție precum cea formulată de ministrul de Externe al Italiei într-un articol pentru Politico, în care propunea ca un nucleu dur al statelor interesate „să-și accelereze integrarea în sfera apărării“ formând un „Schengen al Apărării“ - cu infrastructură de comandă și control comună și forțe multinaționale la dispoziție. România, prin vocea președintelui Iohannis, a fost destul de clară, anunțând chiar în timpul vizitei președintelui Hollande la București că sprijină ideea unui Cartier General destinat gestionării operațiunilor UE. Pe de altă parte, însă, tot președintele Iohannis a vrut să ne asigure la sfârșitul summit-ului informal de la Bratislava că „nimeni nu vrea să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO“. Așa să fie oare?
Adevărata miză nu este himera „armatei europene“, ci crearea unei mase critice la nivel european care să transforme cu adevărat UE într-o organizație operațională de apărare colectivă, cu alte cuvinte, exact job description-ul NATO. Sunt mai multe elemente care sugerează această direcție. Prin 2011, la Universitatea Humboldt, Michel Barnier, pe atunci comisar european, vorbea despre necesitatea reluării proiectului Comunității Europene de Apărare (o proiecție a Planului Pleven, care chiar viza o armată paneuropeană, eșuat în anii ’50), obiectivul de fond fiind acela al unei Europe „pregătite să preia tot mai mult responsabilitatea pentru propria apărare colectivă“. Ingredientele despre care Barnier vorbea în 2011 sunt desigur aceleași pe care le prezintă Juncker acum. În treacăt fie spus, astăzi, înainte de a fi „Mr. Brexit“, Barnier este consilierul pe probleme de securitate și apărare al lui Juncker. Pe fond, două sunt momentele care au transformat spațiul de manevră al celor care văd UE și în rolul de organizație de apărare colectivă: Brexit-ul, pe de o parte, și atentatele teroriste care au lovit Parisul în noiembrie anul trecut, pe de altă parte. Să ne amintim că momentul 11 septembrie a fost prima dată în istorie când a fost invocat Articolul 5 al NATO. La fel, atacurile de la Paris au marcat o premieră similară când a fost activat Articolul 5 al UE, o clauză de „asistență mutuală“ care în litera sa este mai puternică decât garanția NATO. Există însă o diferență fundamentală între cele două articole 5: „NATO are un aparat militar care asigură și organizează răspunsul colectiv în cazul unui atac. UE nu are“, se spune într-un document al think-tank-ului intern al Comisiei Europene, foarte probabil redactat de Barnier. Or, acum, când Cartierul General pare să fie un ingredient deja agreat, prin operaționalizarea sa nu mai este decât un pas până la coordonarea de operațiuni de „asistență mutuală“ (dublând ceva ce există deja la nivelul Alianței). Cam acesta este și spiritul care străbate documentul comun franco-german din 28 iunie: „orice amenințare la adresa unui stat membru este o amenințare și pentru celelalte. (...) Franța și Germania reafirmă viziunea comună a unei Europe ca uniune de securitate, bazată pe solidaritate și asistență mutuală între statele membre“. Este versiunea unui nucleu de apărare colectivă concurent NATO.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/08/Perjo - Ilici 1.jpeg)
Comentarii 5
octavian - 09-26-2016
Domnule profesor fiecare cu defectele lui. Dar dumneavoastra vorbiti de puncte de vedere diverse? Sunteti haios. Pai dvs. evaluati totul printr-o grila de tip Walt si Mearsheimer. Sa fim seriosi. Privirea dvs de ansamblu respinge cam orice nu se incadreaza in acest tipar si care in general intra in coliziune cu Moscova. Am vazut ce alergie profunda va provoaca articolele lui Edward Lucas de pe alte site-uri spre exemplu. Anyway, tot argumentul dvs. de mai sus despre Berlin Plus este in fond o pledoarie pentru o solutie creativa pentru regandirea/reformarea acestuia. In general prioritatea nu ar trebui sa fie un alt HQ, ci credibilizarea potentialului de descurajare al NATO in Est si inchiderea disparitatilor de capabilitati (precum rezervele de precision guided munitions) ceea ce ramane o mare problema pt Europa.
Răspundeprofesoru - 09-24-2016
N-are nimeni nici o problemă cu NATO. Proiectul Comunităţii Europene a Apărării (CED) a apărut în 1950, în plin Război Rece. Deci nici vorbă de anti-americanism sau anti-NATO. Proiectul a fost respins în Adunarea Naţională a Franţei în 1954 tocmai de comunişti (anti-americani) şi de gaullişti (adepţi ai statalităţii şi autonomiei în raport cu America). Şi Churchill a propus în 1950 Consiliului Europei o armată europeană: "the immediate creation of a unified European Army subject to proper European democratic control and acting in full co-operation with the United States and Canada". Şi Churchill avea o problemă cu NATO? Pentru utilizarea capacităţilor NATO de către UE prin Acordul Berlin Plus e nevoie de acordul tuturor membrilor NATO. Operaţiunile militare UE ar depinde de aprobarea Turciei, ţară imprevizibilă. Deja există un precedent negativ: operaţiunea Concordia din 2003, prima operaţiune militară a UE, a fost amânată cinci luni din cauza opoziţiei Turciei în formatul Berlin Plus. Voi reveni. UE trebuie să se ocupe de securitatea tuturor ţărilor membre: "The Union's competence in matters of common foreign and security policy shall cover all areas of foreign policy and all questions relating to the Union's security, including the progressive framing of a common defence policy that might lead to a common defence." - Tratatul de la Lisabona. Finlanda, Suedia, Cipru, Malta, nu sunt acoperite de tratatul NATO. Iar apartenenţa Greciei la NATO e inutilă tocmai în cazul unui atac al principalului inamic, Turcia, care e şi ea membră NATO. Trebuie luate în calcul atacuri ale Turciei împotriva Ciprului sau Greciei, ţări membre UE, deoarece NATO nu ar interveni. Există şi posibilitatea, deocamdată îndepărtată, ca America să nu vrea să intervină în apărarea Europei (revenire la izolaţionism, sau existenţa unui război China-America). În toate aceste cazuri, UE trebuie să aibă capacitatea de ripostă. A fi analist nu înseamnă să conspectezi cu hărnicie autorii pe care îi agreezi, iar ce spun ceilalţi să evaluezi tot prin prisma acestor autori. A fi analist înseamnă să priveşti lucrurile din mai multe perspective, să înţelegi puncte de vedere diverse, şi înseamnă să mai şi ridici nasul din hârtii, să ai o privire de ansamblu, să reflectezi. Acord atenţie tuturor articolelor despre relaţii internaţionale, din Revista 22 şi din alte reviste. De ex. în numărul actual, cum a apărut, am adăugat comentari la articolele d. Ştefan Popescu., al d. Lăzescu şi al dvs..
Răspundeoctavian - 09-22-2016
Ei este fals. Ce sentinta categorica. Domnule profesor…in articolul de mai sus nu facem decat sa conectam tentativele mai vechi ale Frantei (precum cea de la Tervuren din 2003) sau declaratiile presedintelui Frantei (spre exemplu asta facuta chiar in ziua Bratislavei: “Let everyone know that if the United States chooses to draw back, Europe must be able to defend itself”) cu ce exista deja in TEU. Adica “articolul 5” al UEO mostenit/absorbit de UE, pe scurt clauza de asistenta mutuala (invocata deja de Franta dupa atentatele de la Paris): “if a Member State is the victim of armed aggression on its territory, the other Member States shall have towards it an obligation of aid and assistance by all the means in their power.” Dar acesta este job description-ul NATO. Documentul franco-german, al ministrilor de externe din 28 iunie, vorbeste tot despre asistenta mutuala. Cand politicul propune un HQ si mai vorbeste si de asistenta mutuala, concluzia logica este ca HQ poate ajunge sa coordoneze inclusiv operatiuni de aparare colectiva (adica treaba NATO). Mai spuneti asa: “ar fi fost de dorit ca în Mali să acţioneze trupe europene sub comandament comun, nu doar armata franceză. Şi, având în vedere situaţia din bazinul Mediteranei şi din Africa, e de aşteptat ca pe viitor să fie necesare mai multe operaţiuni de acest gen, de impunere şi menţinere a păcii. De-aia e nevoie structuri militare europene”. Aici in principiu suntem pe aceeasi lungime de unda, cu o diferenta semnificativa….structurile militare europene exista deja la nivelul SHAPE (NATO)…iar pentru operatiunile la care va referiti dvs, mai exact operatiunile pe care UE le poate desfasura, cele de tip Petersberg (peacemaking/peacekeeping and so on) exista formatul de tip Berlin Plus prin care UE poate face recurs la capacitatile de planificare ale NATO. Dar cineva probabil are o problema cu NATO….. Nu pot sa cred ca pentru un realpolitik-ian ca dvs. nu vedeti nicio intentie aici. In rest va multumesc pentru atentia pe care o acordati articolelor mele de cele mai mute ori la doar cateva minute dupa publicarea pe site.
Răspundealex - 09-22-2016
cine urmareste declaratiile in video si in context ale lui donald trump si vede consilierii care il sfatuiesc si care au venit recent langa el va arunca acest articol la gunoi. e usor pentru analistii romani sa citeze din presa mincinoasa de stanga washington post si nytimes sau din minciuna cnn care editeaza gafele lui clinton si adauga in scris cuvinte pe care trump nu le-a spus in video pentru ca sa influenteze in mod mizerabil poporul american (noroc ca cnn a cazut pe locul 3 cu mai putin de 1 milion de americani audienta iar nytimes si wash post sunt pe pierdere. de ce? pozitia fata de cuba e opusa celei lui obama . va pune secretar de stat pe john bolton, un neoconservator. are langa el un fost sef cia , woolsey, un alt neoconservator si el. din discursurile sale pe care le ofera in fiecare zi ne dam seama ca e anti-iran, pro-israel, ca va interveni impotriva isis cu trupe la sol si ca va cere in europa in prima secunda marirea contributiilor la nato ale europenilor. adica exact ce a cerut si obama! eu spun ca statele bogate ale ue trebuie amenintate cumva, nu pot sa paraziteze in continuare america pana la sfarsitul lumii. plus ca trebuie urmariti si ce zic consilierii lui la adunarile lui electorale sau la televizor. cu miniciuni spuse de presa lui obama ne-am obisnuit. ce ar intelege americanii despre romania daca s-ar uita numai la rtv sau la antena 3?
Răspundeprofesoru - 09-20-2016
"Este versiunea unui nucleu de apărare colectivă concurent NATO." - fals. E ca şi cum ai spune că un stat-major naţional (francez de exemplu) e concurent al NATO. În mod evident, armata franceză trebuie să aibă structurile pentru a-şi duce propriile operaţiuni militare (în Coasta de Fildeş, Mali etc.), în timp ce la alt nivel e integrată în structurile NATO. Iar UE are şi ea nevoie de structuri militare (un stat-major etc.) pentru operaţiuni militare care nu ţin de competenţa NATO. Aşa cum spune Juncker, ar fi fost de dorit ca în Mali să acţioneze trupe europene sub comandament comun, nu doar armata franceză. Şi, având în vedere situaţia din bazinul Mediteranei şi din Africa, e de aşteptat ca pe viitor să fie necesare mai multe operaţiuni de acest gen, de impunere şi menţinere a păcii. De-aia e nevoie structuri militare europene. NATO rămâne cu treaba ei, apărarea Europei. Între NATO şi structurile militare europene va exista complementaritate, nu concurenţă.
Răspunde