Opinii

Macron a înscris eseul decisiv, în turul doi trebuie doar să-l transforme. Dar o majoritate parlamentară nu va fi ușor de format după legislativele din iunie.

Cum a fost posibil ca un personaj atât de periculos să capete statut de privilegiat și să penetreze în această calitate aproape toate instituțiile de importanță strategică, cu efecte potențiale grave pentru securitatea națională a României, fiind recompensat pentru asta cu sume colosale de la buget?

Tranziția nu s-a terminat odată cu finalul mandatelor pe care le-ați avut la Cotroceni. Tranziția se va termina abia când absolut toți cei care au jefuit țara asta vor plăti. Tranziția se va termina și când dumneavoastră veți înțelege că sunteți ales al poporului. Iar asta nu înseamnă să luptați contra lui, domnule Băsescu Traian!

Asaltul pe care îl dă acum Liviu Dragnea asupra statului de drept se înscrie într-o veche tradiție a PSD, partid pentru care justiția independentă este cel mai cumplit obstacol în calea îmbogățirii nelimitate prin contracte publice.

Ceasurile trebuie resetate și potrivite după ora penalilor. Anticorupției i-au ajuns 10 ani, deci e clar că trebuie s-o ia pe alt drum, unul al prieteșugului și toleranței cu călcătorii de lege.

Câştigătorul primului tur al prezidenţialelor franceze, Emmanuel Macron, înregistrează și o victorie simbolică a moderației asupra extremismului.

Cine ne conduce? Fiecare actor al scenei politice pare că ştie. Ideea e că nu ne conduc cei de la conducere, ci alţii, acoperiţi. Preşedintele Senatului i-a identificat şi nu se sfieşte să-i arate cu degetul. Dl Călin Popescu Tăriceanu poate prelua, oricînd, replica marelui Lache, personajul caragialesc din „Doi amici”:

Dintr-o perspectivă pur matematică, trei sferturi dintre francezi nu se simt reprezentați de Emmanuel Macron.

Un electorat mai confuz ca niciodată merge la urne nu atât să voteze pe cineva, cât să-i respingă pe toți ceilalți.

Theresa May a anunțat săptămâna trecută declanșarea de alegeri anticipate pentru data de 8 iunie. O majoritate largă și un restart emoțional i-ar întări poziția de negociere în fața Bruxellesului. Însă nimic nu mai este sigur în epoca răsturnărilor de situații de tip Brexit sau Trump, care i-au ridiculizat pe experții electorali din lumea largă.

Cu toată atenția centrată pe zgomotul produs de regimul din Coreea de Nord, se pierde din vedere elefantul din colțul camerei, China.

Mandatul de președinte al Consiliului Uniunii Europene în prima jumatate a lui 2019 se cuvine să fie judecat dintr-o perspectivă mai largă. Este important ca România să facă față cu brio acestei misiuni.

Este foarte puțin probabil ca politica adoptată la nivelul Casei Albe să rezolve criza coreeană.

Vizita lui Rex Tillerson la Moscova este importantă pentru că închide etapa iluziilor privind relansarea relațiilor ruso-americane.

Majorările de salarii și pensii și introducerea impozitului pe venitul global nu pot duce decât la devalorizarea leului, la recursul la mașina de tipărit bani și, în final, la sărăcie generalizată.

Nicio ţară serioasă n-a îndrăznit să experimenteze peste noapte o schimbare atât de profundă a sistemului său fiscal, mai ales că aici nu vorbim de simplificare, aşa cum a fost cazul introducerii cotei unice, ci de o legislaţie stufoasă, complicată de sistemul de deduceri, şi de o birocraţie în creştere.

Dacă justiția nu cedează, am putea asista la o implozie a sistemului conceput de penali, pentru penali.

PSD e prins în propriile capcane, unele derivate din programul de guvernare, unde a promis măriri deșănțate și iresponsbile de salarii, altele din efectele Ordonanței 13. Rezultatul e o degringoladă căreia nici pesediștii nu-i mai dau de capăt, războaie purtate simultan pe mai multe fronturi, toate cu un imens potențial exploziv.

Secolul XIX a proclamat „moartea lui Dumnezeu“, secolul XX a încercat să o pună în practică (prin comunism și nazism); dar iată că secolul XXI l-a reînviat pe Dumnezeu; apoi a început să-l promoveze cu mult succes drept „bun de consum“. Iar cifra „de afaceri“ – se pare – crește mereu.

În urma referendumului organizat pe 16 aprilie se întărește impresia de instaurare a unui regim dictatorial în Turcia.

Dincolo de petrecerile de sezon, trăite de români mai mult în stilul „1 Mai” şi „23 August”, decît în reculegere pascală, ne putem întreba, privind în jur, nu numai „cum petrecem?”, nu numai „peste ce vrem să trecem, cînd ne prăvălim în aburii chefului?”, ci şi „prin ce trecem?” Eu unul contemplu scena publică (guvern, opoziţie, parlament, ziare) cu sentimentul că trecem printr-o chermeză de prost gust. Iată cîteva „scene”: