Opinii

Anul viitor, România va găzdui reuniunea Inițiativei celor Trei Mări (3SI). Contextul este ideal pentru a propune sub umbrela 3SI sau a Formatului București (B9) formule de consolidare a dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate. Iată câteva recomandări.

Nu mai e timp de vorbe multe. Nu mai e timp de piruete literare. Când există conștiința comună a primejdiei, când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține.

Să presupunem că toate amendamentele la Codul de Procedură Penală plus modificările privind infracțiunea de abuz în serviciu din Codul Penal pe care majoritatea PSD/ALDE/UDMR doresc să le impună prin parlament vor trece exact așa cum sunt acum.

Dincolo de imaginea „bunului rege“, mesajul morții în exil se îndreaptă acuzator împotriva noastră, cei care îl vom însoți pe ultimul drum cerșind o iertare istorică, dar pe fond nerecunoscând nici vina, nici definitiva înfrângere.

Moartea Regelui Mihai i-a făcut pe urmașii bolșevicului Iliescu să-și anuleze mitingurile de luptă împotriva statului paralel, sperând că monarhismul lor de ziua a șaptea și lacrimile paseiste vor impresiona poporul și că vor reuși să împrumute pe datorie ceva din onoarea, statura morală și bunul-simț al marelui dispărut.

Pe 26 aprilie 1992, sute de mii de oameni s-au strâns în jurul Hotelului Continental de pe Calea Victoriei din Bucureşti pentru a-l vedea şi asculta pe Regele Mihai.

Dacă în 2019 și în 2020 opoziția nu va fi unită, ea nu va fi deloc, ceea ce presupune ca liberalii să-și abandoneze tradiția de factor blocant al unității opoziției.

Sănătatea românească se află în derivă. Fenomenul nu este unul nou, ci are drept rădăcină lipsa totală de interes pentru fenomene legice care, ignorate, răbufnesc, uneori dureros, alteori răspândind moarte.

Toată violența fizică, verbală, hărțuirea, provocările de orice fel nu au venit din Stradă spre putere. Ci invers.

Acum aproape două săptămâni, a început la New York un proces la capătul căruia există șanse mari ca regimul lui Recep Tayyip Erdoğan din Turcia să fie demistificat în toată urâțenia lui autoritară și coruptă. Povestea este suficient de complicată încât să fie material de thriller politic global, dar, în rezumat, este următoarea.

Dincolo de retorică, recunoașterea Ierusalimului, de către Statele Unite, drept capitala Israelului nu schimbă statu-quo-ul. Ierusalimul, chiar și fără ambasade, este de multă vreme capitala de facto a Statului Israel.

What Happened, volumul autobiografic lansat recent de Hillary Clinton, seamănă prea mult cu justificările unui premiant atunci când nu se mai alege cu niciun fel de coroniță. Cauzele eșecului sunt multiple, unele văzute, altele mai puțin evidente. Hillary refuză să privească dincolo de tiparele pe care le stăpânește perfect.

Într-o mișcare surprinzătoare, Jarosław Kaczyński (președintele partidului Lege și Justiție - PiS) a decis schimbarea șefei cabinetului, Beata Szydło, cu numărul doi în ierarhia guvernamentală - Mateusz Morawiecki.

Ce aș putea spune, în afară de mici lucruri banale, pe care le-am cunoscut/trăit toți cei din generația mea? Toți? Așa credeam, pentru că nu existau în jurul nostru decât cei care simțeau același lucru, că erau adulți sau copii, dascăli sau colegi de clasă, dar și părinți, bunici, vecini ai noștri:

Anunțul făcut miercuri de președintele Donald Trump privind recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel și mutarea „în viitor” a ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim s-a dorit din capul locului o infuzie de „realitate” într-o afacere care este de foarte multă vreme dominată de ficțiuni.

Noi nu o să vă păstrăm în memorie pentru 23 august 1944, nici pentru că aţi încercat cu ultimele puteri să vă salvaţi ţara din ghearele lui Stalin bătând la uşile ferm închise ale unor înţelegeri care fuseseră deja parafate.

Rămas până la capăt credincios devotamentului faţă de ţara sa, Regele Mihai a părăsit acum existenţa pământească. Întreaga sa viaţă şi acţiune îl aşează firesc în şirul celor mai de seamă reprezentanţi ai istoriei naţionale.

Într-un moment când lumea noastră se preocupă intens de noile încercări la care este supusă Casa Regală a României, am socotit că n-ar fi cu totul inutil să evoc, sub titlul Regele și Patria, unele aspecte definitorii ale personalității Suveranului. E o sintagmă ce comportă deja o lungă istorie, poate la fel de mare ca perioada postbelică, măsurând ea însăși trei sferturi de secol.

E de rău, domnilor. Statul paralel și ilegitim s-a oploșit în aproape tot Universul.

Deși nu s-ar zice privindu-l, premierul Tudose este un talentat dansator de tango. La ședințele și sindrofiile partidului le ia în brațe pe cele trei dive dragi lui Dragnea - Gabriela, Carmen și Olguța -,

Merită România să luptăm pentru ea? Răspunsul trebuie să îl dea fiecare cât mai onest, mai ales că nu există garanții de succes.