Opinii

Fosta speranță a politicii românești promovate de Traian Băsescu ne explică, acum, când universul perfect i se clatină în zăngănit de cătușe, cum totul în jur este o conspirație mondială împotriva ei.

Partidele nu sunt toate „aceeași mizerie“, dar nu pentru că opoziția oferă o alternativă curată, ci pentru că PSD excelează în mizerie ca nimeni altul.

Dragnea şi Ponta sunt metastaze ale cancerului pe care îl reprezintă PSD și care macină România de 27 de ani.

Cum România e sau, în tot cazul, a fost plină de binoame care de care mai faimoase - PSD-PNL, SRI-DNA, Băsescu-Udrea -, e normal ca trendul să se mențină. Vedem încropindu-se un nou binom a cărui celebritate chiar ar fi de neegalat: CCR-majoritatea parlamentară PSD(ALDE).

PSD nu e un veritabil partid de stânga, ci e unul patrimonial-conservator, structurat în jurul vasalității și clientelismului, al cărui bazin electoral esențial e format dintr-o populație săracă, ignorantă și mai ales lipsită de conștiință civică.

Între altele, ţoapa română are obiceiul să-şi parcheze maşina (de regulă luxoasă) în poarta casei tale, aşa încît, dacă vrei să ieşi în stradă la volanul maşinii proprii, sau, întorcîndu-te de la slujbă, vrei să parchezi în înghesuitul spaţiu de lîngă poartă, să fii blocat. În genere, n-ai ce-i face. Stai şi înjuri.

Actualitatea politica de la noi e dominata - asa cum ne-am obisnuit in ultimii ani - de hotarari ale Justitiei. Zilele trecute, au primit condamnari un tortionar comunist si o fosta ministra in guvernele din 2008-2012.

Decizia de a candida a fost „mai mult destin decât o alegere personală” a mărturisit Elena Udrea în momentul în care s-a înscris în cursa electorală la prezidențialele din 2014.

Ne temem că atacul împotriva justiției va continua în forme variate, atunci când se va ivi din nou oportunitatea. Metodele sunt variate, aliații – numeroși, iar printre ei mă tem că se numără și ministrul Toader.

Proiectul de buget arată că, pentru cel care se va afla cel puţin patru ani în Biroul Oval, redimensionarea angajamentului extern al SUA reprezintă o adevărată prioritate.

Spectrul rusesc devine o constantă a Administrației Trump. Russia-gate nu s-a încheiat cu demisia generalului Flynn, ci pare mai degrabă să fi dezvăluit un tipar de compromitere, o rețetă de vulnerabilizare a „oamenilor președintelui“.

După demisia ministrului de Interne și gravele acuzații împotriva șefului statului, „scandalul Fillon“ aproape că devine secundar.

Cele cinci scenarii avansate de Jean-Claude Juncker nu au fost decât niște simple exerciții de relații publice. Se știa foarte clar de la început care va fi opțiunea aleasă.

Creşterile salariale promise ridică povara facturii de salarii a administraţiei statului mult peste limita de echilibru a unei economii sănătoase.

Injecția subtilă de fapte inexacte sau parțial exacte, amplificate selectiv, slab verificate sau bazate pe surse anonime, bănuielile, zvonurile, predicțiile, opiniile și toate celelalte informări greșite și interpretări denaturate bine înăbușite în sucul otrăvitor al ideologiilor, religiilor și al celorlalte certitudini culturale sunt tehnici mai vechi decât Matusalem.

Dacă vrea să oprească declinul, noul PNL este obligat să vină cu o echipă credibilă şi cu un mesaj consistent, care să ţină cont de aşteptările şi criticile electoratului.

Ce simplu e să faci dreptate ca un judecător orb, surd, mut, care nu vrea să știe tot adevărul.

Putem suspecta că scopul FSDI este de fapt administrarea profiturilor companiilor de stat după bunul plac al guvernului, inclusiv prin dijmuirea companiilor profitabile, menită să acopere deficitele și să mascheze incompetența și corupția.

Situația de fapt din România este exact cum a descris-o Gabriel Liiceanu în discursul de la Bruxelles, în pofida erorii pe care a comis-o, în vreme ce situația descrisă de Tudorel Toader a fost o minciună de la cap la coadă, deși nu a rostit nicio propoziție falsă. Cât despre Dragnea, mistificarea este a doua lui natură.

În urma numeroaselor incriminări, spuse şi scrise, privind „cadoul” prietenesc pe care i l-am făcut, în februarie 1990, lui Gabriel Liiceanu, mă văd obligat să-mi recunosc, smerit, faptele şi să mă pun, gata de jertfă, la dispoziţia tuturor „organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului.

Discursul despre „Unitate” care înconjoară reuniunea de sâmbătă de la Roma a șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre pentru aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator a ceea ce avea să devină ulterior Uniunea Europeană s-a acutizat în ultimele zile până la falset.