Opinii

PNL are de optat între răul cel mare, alegeri la termen și mărirea pensiilor, și anticipate cu criza coronavirusului și erodare. Problema e că alegerea o face PSD și nu PNL.

Atunci când actul de spionaj este realizat de firme private, înregistrările sunt făcute publice triumfal și fără nicio rușine.

Atracția, adesea „irezistibilă”, a retoricii socialiste obturează înțelegerea blocajelor structurale care au făcut ca acest model de societate și guvernanță să eșueze lamentabil în trecut.

Când toată suflarea anti-psd-istă se agață de Ludovic Orban, pare riscant să remarci hibele fundamentale ale unei guvernări care a promis să ne scape de PSD.

Politica practicată de fostul președinte Hosni Mubarak este continuată de actualul președinte al-Sisi, atât în plan intern, cât și extern.

Evenimentele din ultimele zile amintesc de momentul 2015, când milioane de imigranți au pornit spre Europa încercând să ajungă în statele din nord.

Paginând mai riguros (pe baza culturii solide cu care ne lăudăm) etapele predecesoare, aplicând analogii utile, am participa constructiv la noul prezent, care implică direct tineretul nostru, zis: Y, Z.

La 30 de ani de la evenimente, Arhivele Naționale ale Regatului Unit au deschis corespondența anterior secretizată dintre ambasada britanică de la București și Ministerul de Externe de la Londra.

PNL și Nicușor Dan le-au dat o lecție. Bomboana pe colivă ar fi ca USR și PLUS să nu renunțe la candidatura lui Vlad Voiculescu. Ar fi greșeala care i-ar scoate din jocul parlamentarelor.

Sanders e pe val, Bloomberg se încălzește pe margine, iar Biden mizează totul pe alegerile din Carolina de Sud.

Dacă însă demisul, dar încă în funcție, guvern Orban e în opoziție, fără ca PSD să fie complet la putere, iată că avem și o opoziție la opoziție!

PSD domină de facto România de 30 de ani încoace pentru că e unit, disidențele și facțiunile se (re)adună până la urmă în același mare fluviu. Domină pentru că dreapta a fost mereu dezbinată.

Putregaiul moral care afectează partidele consacrate trebuie îndepărtat până la urmă și manipularea establishmentului pesedisto-penelist demascată.

Longevive sau nu, vechi sau noi, aflate la prima sau la a opta legislatură, partidele de la noi suferă de maladia neadecvării.

Tabloul e descurajant. Dar nu iremediabil pesimist. Mai este suficient timp pentru negocieri, pentru alianţe sau, cine ştie, pentru gesturi altruiste în interesul binelui comun al bucureştenilor.

După trei ani în care s-a aflat în permanentă defensivă, președintele a ieșit la luptă și joacă politic în câmp deschis la începutul celui de-al doilea mandat.

Cine și-a imaginat că momentul Brexit din 31 ianuarie o să readucă liniștea și pacea la Londra, după trei ani și jumătate de show parlamentar și guvernamental, nu-l cunoaște pe Dominic Cummings.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană începe să se facă puternic simțită, aspectul cel mai vizibil fiind relansarea proiectelor europene în materie de cooperare militară.

Ar putea fi văzute proiectele lui Macron, o „Europă suverană” și inițiativa privind un nou aranjament de securitate cu Rusia, drept parte a unui demers de dezamericanizare a vechiului continent?

Pentru liberali și Klaus Iohannis lucrurile nu arată deloc bine oricât ar încerca ei să vopsească realitatea. Guvernul Orban nu a ”căzut în picioare” ci chiar pe noadă.

„Zidurile” pe care artizanii Brexit‑ului vor să le interpună între UK și Continent sunt foarte șubrede.