22 PLUS, nr. 316: Scrisoare deschisă. Dezbaterea politicilor în domeniul drogurilor trebuie relansată

Fara Autor | 28.06.2011

Pe aceeași temă

Acest document a fost realizat de Romanian Harm Reduction Network, asociaţie care reuneşte organizaţii şi profesionişti din domeniul reducerii riscurilor şi a cărei misiune este de a promova minimizarea comportamentelor cu risc asociate consumului de droguri prin creşterea gradului de comunicare între instituţiile cu responsabilităţi în acest domeniu şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru consumatorii de droguri, la nivel naţional.

În data de 2 iunie 2011, Comisia Globală pentru Politicile în Domeniul Drogurilor (Global Commision on Drug Policy) a lansat la New York un raport referitor la stadiul actual al eforturilor de combatere a traficului şi consumului de droguri. Comisia cere schimbarea substanţială a abordării actuale, apreciate ca fiind un eşec total care a produs daune incalculabile şi care, dacă va fi menţinută, va extinde fenomenul drogurilor, în loc să îl diminueze. La 40 de ani de la iniţierea aşa-numitului „război împotriva drogurilor“ de către preşedintele american Richard Nixon, problemele care au constituit punctul de plecare al acestei politici sunt astăzi mai prezente şi mai presante ca niciodată.

Referindu-se la dificultăţile întâmpinate în combaterea producţiei, distribuţiei şi consumului de droguri, fostul director executiv al Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), Antonio Maria Costa, a recunoscut faptul că sistemul actual a produs o serie de efecte negative neintenţionate:

1) creşterea exagerată a pieţei negre, finanţate prin operaţiuni riscante de producţie, trafic şi vânzare de droguri;
2) dezechilibre politice generate de utilizarea unor resurse finite pentru finanţarea unor strategii de control ineficiente în încercarea de a diminua o piaţa neagră în permanentă expansiune;
3) deplasare geografică: anihilarea unei reţele de trafic are ca efect apariţia în scurt timp a unei noi grupări care preia locul liber rămas pe piaţă, eventual prin metode mai violente decât predecesorii şi la o scară mai mare;
4) reorientarea cererii de droguri către substanţe noi şi mai uşor de procurat, imediat ce drogurile tradiţionale devin mai greu de procurat sau implică riscuri penale prea mari;
5) percepţia şi statutul social al consumatorilor de droguri, care sunt stigmatizaţi, marginalizaţi şi excluşi.

O parte dintre aceste efecte caracterizează şi situaţia din ţara noastră, fără a se limita la ele. Principalele probleme cu care ne confruntăm sunt:

• nivelul scăzut de informare şi educaţie a populaţiei cu privire la efectele drogurilor; majoritatea informaţiilor difuzate către populaţia generală sunt incomplete şi încărcate de judecăţi de valoare, fapt ce le afectează credibilitatea şi poate provoca atitudini de respingere „din oficiu“ a consumatorilor de droguri;
• extinderea fără precedent a consumului de droguri la vârste mici, mai ales în urma apariţiei substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (aşa-numitele „etnobotanice“);
• neglijarea riscului de apariţie a unui nou val al epidemiei HIV/SIDA în rândul grupurilor la risc, în special cel al consumatorilor de droguri injectabile, în condiţiile în care costul tratamentului pentru HIV este de aproape 25.000 de lei pentru pacient/an, iar atitudinile populaţiei faţă de persoanele seropozitive sunt predominant negative;
• preocuparea pentru arestarea şi încarcerarea consumatorilor de droguri, persoane ce comit „infracţiuni fără victime“ şi care încarcă inutil sistemul de justiţie, întreţinerea unei persoane private de libertate costându-ne aproape 29.000 de lei anual, sumă cu mult mai mare decât costul tratamentului medical sau al pedepselor alternative la încarcerare;
• ignorarea posibilităţii realizării unor economii importante prin adoptarea de măsuri cost-eficiente, care să reducă presiunea crizei economice.

Preocupaţi de aceste aspecte pe care le considerăm esenţiale pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, solicităm clasei politice să reia dezbaterea publică privind politicile din domeniul drogurilor, pornind de la date ştiinţifice, şi nu de la supoziţii şi dogme.

O dezbatere reală a politicii şi sistemului legislativ aplicat în prezent ar trebui să urmeze câteva principii1, după cum urmează:

1) Politicile în domeniul drogurilor ar trebui dezvoltate pe baza unor evaluări structurate şi obiective a priorităţilor şi a datelor disponibile.
2) Toate activităţile întreprinse pentru diminuarea problemei drogurilor ar trebui să fie aplicate în conformitate cu legislaţia internaţională din domeniul drepturilor omului.
3) Politicile în domeniul drogurilor ar trebui să se concentreze mai degrabă pe reducerea consecinţelor negative decât pe reducerea consumului şi închiderea pieţelor de desfacere a drogurilor.
4) Politicile şi activităţile din acest domeniu ar trebui să promoveze incluziunea socială a grupurilor marginalizate.
5) Guvernele ar trebui să iniţieze relaţii deschise şi constructive cu societatea civilă în procesul de elaborare şi implementare a strategiilor naţionale în domeniul drogurilor.

Solicităm factorilor de decizie şi membrilor parlamentului să ia în considerare măsuri alternative la sistemul actual de control al drogurilor, bazat pe represiune şi având ca efect încarcerarea şi stigmatizarea consumatorilor de droguri.

Solicităm guvernului şi puterii legislative să crească frecvenţa şi amploarea consultărilor cu specialiştii din domeniu şi cu reprezentanţii societăţii civile, pentru a identifica acţiunile necesare atingerii următoarelor obiective:

Reformarea legislaţiei, prin schimbarea orientării de la incriminarea şi pedepsirea consumatorilor de droguri către promovarea drepturilor omului, a sănătăţii publice şi a dezvoltării durabile.

Reducerea încarcerării: reducerea ratei de încarcerare prin depenalizare şi dezincriminare şi / sau măsuri alternative la încarcerare care constituie mijloace eficiente de a reduce costurile statului, suprasolicitarea sistemului de justiţie şi a unităţilor de detenţie, precum şi de reducere a recidivei şi promovare a reintegrării sociale a infractorilor.

Politici eficiente în penitenciare: în ciuda tuturor eforturilor de reducere a ofertei de droguri, distribuţia şi consumul de droguri rămân probleme permanente ale sistemelor carcerale. Autorităţile au nevoie de un plan clar de prevenire a infecţiilor şi supradozelor, precum şi de o ofertă de tratament adaptată nevoilor celor care vor să renunţe la droguri în timpul detenţiei.
Prevenirea consumului de droguri: intervenţiile de prevenire a consumului de droguri trebuie elaborate ca răspuns integrat la nivel individual şi comunitar. Ele ar trebui să ia în calcul factori sociali şi de mediu mai generali, precum gradul de sărăcie, excluziunea socială, nivelul de educaţie şi alte aspecte similare care favorizează apariţia problemelor legate de droguri.
Tratamentul dependenţei de droguri: dependenţa de droguri nu este o infracţiune, ci o boală cronică. Tratamentul s-a dovedit a fi mai eficient decât încarcerarea, beneficiile sale colaterale fiind reducerea ratei de recidivă şi diminuarea pe ansamblu a costurilor financiare şi sociale.

Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri: în prezent dispunem de o multitudine de modele de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri (harm reduction) a căror eficienţă în diminuarea problemelor medicale şi a marginalizării sociale a fost demonstrată prin studii şi evaluări riguroase.

Iniţiatorii acestui demers îşi arată disponibilitatea de a pune la dispoziţia guvernului şi autorităţilor publice cu responsabilităţi în domeniul drogurilor expertiza şi resursele de specialişti de care dispun, în vederea găsirii celor mai eficiente soluţii de a răspunde necesităţii sociale şi economice actuale în ce priveşte reforma politicilor naţionale în domeniul drogurilor.

Bucureşti, 23 iunie 2011

International Drug Policy Consortium, Drug Policy Guide, 2009, p. 2.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22