Gabriel Mursa: Este statul minimal un obiectiv fezabil pe termen scurt și mediu?

Gabriel Mursa | 08.01.2019

Astfel, J. Locke consideră că statul trebuie să se rezume la asigurarea „dreptului la viață, la libertate și la prosperitate“.

Pe aceeași temă

Dimensiunile statului au reprezentat, mereu, în ultimele trei secole, una dintre preocupările majore ale filosofilor liberali. Sesizând că între libertate și extinderea Leviathanului există o relație de inversă proporționalitate, mulți dintre aceștia au promovat ideea unui stat cu rol minimal în reglarea relațiilor interindividuale. Astfel, J. Locke consideră că statul trebuie să se rezume la asigurarea „dreptului la viață, la libertate și la prosperitate“. A. Smith, ceva mai concesiv, susține că statul este un instrument de protejare a societății în fața invaziei străine, de administrare adecvată a justiției și de menținere a instituțiilor publice care, deși necesare pentru buna funcționare a societății, nu se dovedesc a fi profitabile pentru inițiativa privată. Celor doi filosofi britanici li se poate adăuga F. Hayek, care vede în stat un instrument de aplicare nediferențiată a legii și, eventual, de furnizare a unui nivel minim de bunăstare, în cazurile de sărăcie extremă.

Dacă acceptăm aceste definiții simple ale statului minimal, atunci ne putem întreba, pe bună dreptate, în contextul dezbaterilor contemporane, dacă un program de reducere a dimensiunilor statului actual la nivelul pe care l-am putea defini drept minimal poate fi un obiectiv fezabil pe termen scurt și mediu. Realist vorbind, răspunsul este nu.

De fapt, toate datele statistice disponibile din ultimul veac și jumătate arată cu claritate că secolul al XX-lea a consemnat o extindere spectaculoasă a dimensiunilor statului, tendință care nu dă semne de inversare, cu mențiunea că observația noastră este valabilă, în primul rând, pentru cele mai importante națiuni ale lumii libere. Astfel, în țări precum Statele Unite, Germania, Japonia sau Marea Britanie, ponderea cheltuielilor în PIB a crescut de la 10% la aproximativ 40%-50%, cu limite superioare de 56% (Franța) și 54% (Finlanda). Evident, acest lucru s-a întâmplat cu o creștere concomitentă a veniturilor fiscale, care tind să se stabilezeze în jurul acelorași procente, fapt ce atestă existența unei presiuni fiscale foarte ridicate. Trei domenii au consemnat, cu predilecție, o creștere masivă a prezenței statului: educația, sănătatea și „protecția socială“. În contextul trecerii la votul generalizat, democratic, aceste cheltuieli au ca scop obținerea suportului electoral pentru partidele politice ce-și doresc să acceadă la managementul puterii publice. Această dependență reciprocă între partidele politice și corpul alegătorilor a condus, ca efect secundar, la creșterea în dimensiuni a sectorului public. Așadar, „democrația de tocmeală“ (Hayek), ca subprodus al democrației în sens clasic, a condus, inevitabil, la un stat obez.

În aceste condiții, a vorbi despre un stat minimal ca obiectiv politic fezabil pe termen scurt și mediu constituie, tactic și strategic, o eroare de neiertat pentru un adept sincer al libertății. Instinctul de conservare al omului se dovedește a fi incompatibil cu un proiect politic de reducere imediată și dramatică a dimensiunilor și funcțiilor statului.

Soluția? Reformă, nu revoluție! Scopul? Diminuarea treptată a ponderii cheltuielilor publice în PIB și scăderea gradului de intervenție a puterii publice în funcționarea ordinii sociale, în general, și a celei economice, în particular. Instrumentele specifice? Introducerea mecanismelor pieței în sectoarele tradiționale ale sistemului public și limitarea, prin reguli constituționale, a ponderii cheltuielilor guvernamentale în PIB.

Simultan cu creșterea în dimensiuni a sectorului public și cu multiplicarea funcțiilor statului, filosofii de orientare liberală, cu toate nuanțele ei, au propus o serie de măsuri specifice care, pe termen lung, pot aduce statul la dimensiunile lui minimale, cele mai potrivite pentru o societatate cu adevărat liberă și prosperă. În sfera educației, avem, spre exemplu, metoda voucherelor, propusă de Milton Friedman. Există, de asemenea, argumente teoretice și practice solide care dovedesc avantajele indiscutabile ale privatizării companiilor de „utilitate publică“. Liberalismul secolului al XX-lea a oferit soluții viabile pentru demantelarea „statului bunăstării sociale“, sursa cea mai clară a creșterii în dimensiuni a sectorului public. Evident, toate aceste lucruri trebuie făcute simultan cu o amplă reformă a sistemelor fiscale. Însă această amplă reformă liberală poate fi de succes doar pe termen lung, simultan cu răspândirea educației liberale, favorabilă societății libere, singura capabilă să creeze prosperitate pentru toți.

GABRIEL MURSA, Institutul Friedrich von Hayek România

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22