O Mare Britanie suprapopulată își va decide în curând relația cu restul Europei

Tom Gallagher | 15.12.2015

Pe aceeași temă

„Marea Britanie ar putea să devină fracturată în facțiuni unite de nimic altceva decât de lipsa de înțelegere și antipatia față de celălalt.“ (James Wharton)

 

Marea Britanie înregistrează cea mai ra­pi­dă creștere a populației din Europa. În ur­mătorii 20 de ani, populația sa urmează să crească cu 20 de milioane de persoane, ce­ea ce înseamnă mai bine de 25 de pro­cen­te. În acest context, nu este de mirare că, cel puțin în ultimele șase luni, imigrația a devenit cea mai importantă problemă pen­tru electoratul britanic. În ultimele două decenii, migrația la scară largă a fost spri­ji­nită de o elită cosmopolită. Când încă avea credibilitate, această elită insista că Ma­rea Britanie beneficia, din punct de ve­dere cultural, din diversitate. În plus, din cauza iminenței unui viitor european co­mun, frontierele naționale erau din ce în ce mai demodate.

 

Astfel de argumente sunt mai puţin frecvente astăzi, în epoca unei Uni­uni Europene paralizate și in­capabile să răspundă metodic pro­vocărilor economice și de securitate. Dar argumentul că migrația pe scară largă spo­rește productivitatea economică este încă larg auzit. Se insistă pe faptul că eventuala contribuție a nou-veniților la creșterea eco­nomică va ajuta la plata pensiilor bri­tanicilor. Dar un raport publicat la Londra chiar luna aceasta de Institute for the Stu­dy of Civil Society (Civitas) arată că, de fapt, contribuția lor nu va conduce la îm­bunătățirea condițiilor de viață sau la creș­tere economică. Autorul raportului, Ro­bert Rowthorn, profesor emerit de eco­no­mie la Universitatea Cambridge, susține chiar că va avea loc o stagnare a salariilor sau chiar scăderea veniturilor în termeni reali. Aceste consecințe nefavorabile vor fi resimțite în primul rând de britanicii din clasa muncitoare, pe măsură ce surplusul de forță de muncă provenit din noii mi­granți va împinge în jos salariile.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-gallagher.jpg

Tabără de migranţi improvizată la Calais, în apropierea Eurotunelului care leagă Franţa de Marea Britanie

 

Imigrația necontrolată conduce de multe ori la importul de sărăcie multi-ge­ne­ra­țională. Dar, așa cum David Green, di­rec­torul Civitas, a subliniat în același raport, pot exista daune semnificative pentru ță­rile de origine: „Ţările bogate se îm­bo­gă­țesc pe cheltuiala țărilor mai sărace. Ati­tudinea pare să fie: să lăsăm țările să­ra­ce să plătească pentru educația tinerilor lor și apoi să îi invităm aici pentru a le exploata aptitudinile. Țările sărace nu își pot permite să-i piardă pe tinerii cei mai educați și mai motivați“.

 

Multă vreme pe BBC nu a existat nicio dis­cuție serioasă despre imigrație și despre efectele sale. Jurnalistul Ed West nota – în­tr-un raport al Civitas – faptul că „în dis­cu­ția pe tema imigrației, BBC a acordat un spaţiu covârșitor vocilor promigrație, deși acestea reprezintă un punct de ve­de­re minoritar, chiar dacă elitist“. Și tot el a mai adăugat: „nu ar fi o exagerare să spunem că un străin care s-a uitat nu­mai la BBC ar putea vizita această țară fără a avea cunoștință despre multe din­tre problemele sociale asociate imi­gra­ției“. Sigur, dacă și criticilor li s-ar fi per­mis să apară pe BBC, este posibil ca un mic procent dintre ei să fi avut accente xe­nofobe sau șovine.

 

După cum sublinia recent Charles Craw­ford, fostul ambasador britanic în Polonia (fără a se referi exclusiv la britanici): „Ma­joritatea europenilor înțeleg că propriile lor identități individuale, genetice și cul­tural-lingvistice sunt toate amestecate da­torită transformărilor petrecute vreme de secole. Ei sunt deschiși schimbărilor aduse de migrație, atât timp cât aceasta este controlată, rezonabilă și trans­pa­ren­tă. Dar ei vor să cunoască detaliile, ter­menii acordului și modul în care acesta va fi implementat“.

 

Agenda ușilor deschise în materie de imi­grație a fost concepută și pusă în aplicare de către o elită bine educată, provenită din profesiile liberale. Ei obișnuiau să ad­mi­nistreze Imperiul Britanic, iar o mi­no­ritate semnificativă a fost atrasă apoi de co­­munism, pentru că părea să prezinte sche­ma unui sistem global universalist în care ei ar putea exercita poziții de au­to­ri­ta­te. David Goodhart, unul dintre criticii lor, spune că aceștia au adoptat o ati­tu­di­ne de superioritate în raport cu cetățenii bri­­tanici obișnuiți, fiind convinși că știu mai bine decât aceștia ce este bun pentru ei.

 

Jumătate de secol de Uniune Eu­ro­pea­nă, precum și răspândirea în Occi­dent a unei culturi a disidenței și ex­perimentării îndrăznețe au consolidat credința acestor „preoți“ radicali că lu­mea va fi în curând redusă la o singură cul­­tură globală, progresistă și omogenă. Reunind oameni de afaceri, profesioniști din sectoare civile, din lumea ONG-urilor și celebrități, în timp ei au ajuns să se con­sidere parte dintr-o „elită de-teri­to­ri­a­li­za­tă“, care nu avea loialitate față de o anu­mită țară.

 

În epoca ISIS, speranțele utopice ale aces­tor personaje cosmopolite devin tot mai parohiale, orientate doar pe termen scurt și nerealiste. Imigranții pe care ei i-au în­tâlnit sunt sunt cei din categoria bonelor, a menajerelor sau a chelnerilor din res­tau­rantele exotice. Sunt genul de profesioniști extrem de bine plătiți care trăiesc în car­tiere prospere și care nu văd imigranți în fiecare zi.

 

Au fost prea puțin interesați să in­ves­ti­gheze dacă toți imigranții sunt la fel. Unii, cum ar fi persoanele cu studii superioare și productive economic, cu puțini de­pen­denți, s-au dovedit a fi foarte valoroși pen­tru economie și ușor de integrat ca noi cetățeni britanici. Dar ei au fost depășiți și copleșiți de nou-veniții săraci, prost edu­cați și inițial nevorbitori de engleză. De multe ori era vorba de familii cu probleme de sănătate, susceptibile de a trăi de pe ur­ma asistenței date de stat, deseori cu până la şase copii, rareori încurajați să depună prea multe eforturi la școală și cu pro­ble­me sociale. Somalezii, până de curând gru­pul etnic cu cea mai rapidă creștere din Marea Britanie, reflectă bine acest tipar.

 

Când influentul om de știință Mi­chael Young a demonstrat, în anii ’50, cât de mare era atașamentul celor din clasa muncitoare pentru stabilitate şi predictibilitate, descoperirea a fost celebrată de cercurile academice de stânga. Dar, în ultimele decenii, atunci când oamenii au început să obiecteze, pre­dictibilitatea lor fiind perturbată de am­ploa­rea imigrației în masă, ei au fost ade­sea denunțați ca fiind înapoiați și rasiști.

 

Oamenii obișnuiți din cartierele unde nou-veniții s-au stabilit nu sunt naivi. Ei pot vedea cum unii dintre aceştia se in­tegrează, contribuie și îmbunătățesc locul. Printre ei sunt și românii cu o etică pu­ter­nică a muncii, prietenoși și pregătiți să fa­că ceva pentru a întări echilibrul social al cartierului în care trăiesc acum. Dar există și mulți migranți, o mulțime chiar din Ro­mânia, ale căror norme și valori sunt de­parte de cele ale culturii occidentale con­tem­porane. Ei pot avea trăsături pitorești și agreabile, dar și pe cele pe care cetățenii autohtoni (și totodată chiar mulți dintre nou-veniți) le găsesc drept ciudate și tul­bu­rătoare.

 

Mulți dintre migranții din Marea Britanie provin din societăți care au eșuat să cons­truiască o civilizație modernă de succes. Iar acest lucru nu poate fi pus pe seama imperialismului occidental, care a fost o ex­periență relativ scurtă; și, fără îndoială, perioada destul de lungă de dominație bri­tanică în India a lăsat beneficii civi­li­za­țio­nale, în special legile și instituțiile de în­vă­țământ care îi ajută pe mulți dintre in­die­nii care trăiesc astăzi în Marea Britanie să se dezvolte în noua lor casă. Mulți dintre mi­granții din țările Orientului Mijlociu aduc cu ei rivalități fratricide și niveluri scă­zute de realizare intelectuală. Acest lu­cru este ilustrat și de numărul mic de cărți pu­blicate anual în aceste țări și lipsa co­mer­țului dintre ele. Ei pot avea prio­ri­tăți cul­tu­rale (cum ar fi atitudinea față de femei) și o perspectivă religioasă mo­no­li­ti­că, ceea ce înseamnă că doar o minoritate dintre ei va accepta cu ușurință valorile eu­ropene.

 

În acest context, nu este deloc sur­prin­ză­tor faptul că s-au format rapid comunități segregate. Cele mai ridicate niveluri de se­gregare înregistrate oriunde în Marea Bri­ta­nie sunt cele dintre indieni și paki­sta­nezi, în orașele din nordul Angliei. Tot ele prezintă, de asemenea, un grad semni­fi­ca­tiv mai mare de segregare între negri și asia­tici decât între albi și negri. Acest lu­cru sugerează că explicația pentru izolarea multora dintre nou-veniți nu este ra­sis­mul alb, ci mai degrabă lipsa unei culturi comune care să permită unor grupuri di­fe­rite să împartă ceva semnificativ.

 

Ray Honeyford era director în 1984 într-o școală din orașul Bradford. El a încercat să promoveze in­te­grarea prin încurajarea elevelor să facă sport și să lupte pentru rezultate aca­de­mice bune. Totodată, el preda istoria Ma­rii Britanii copiilor imigranților din su­dul Asiei care lucrau în fabricile textile din oraș. Ray Honeyford a devenit însă obi­ectul unei vânători de vrăjitoare pur­tate de către activiștii de extremă stângă și, până la urmă, a fost alungat din școală. Puțini au fost cei care la nivelul auto­ri­tăților i-au luat apărarea. Multi­cul­tu­ra­lis­mul era văzut ca fiind dincolo de critică. Noii britanici trebuiau încurajați să-și ce­lebreze propriile culturi, chiar dacă mulți dintre ei veniseră în Marea Britanie toc­mai pentru că aceste culturi rurale și pline de superstiții se dovediseră adesea ca fiind extrem de restrictive.

 

De foarte multe ori, multiculturalismul s-a dovedit a fi o formă de marxism cultural, centrat nu pe conflictul de clasă, ci pe un conflict axat pe linii etnice și religioase. A prosperat în conformitate cu filozofia do­minantă a postmodernismului, care accen­tua faptul că toate adevărurile și valorile sunt relative.

 

Iar cei care pretindeau, la fel ca Honey­ford, că rădăcinile iudeo-creștine ale cul­turii occidentale au inspirat și cultivat pro­grese civilizaționale majore - în artă, li­te­ratură, cultură, arhitectură, muzică, știin­țele moderne, aboliționismul și chiar și no­ţiunea că fiecare ființă umană este în mod inerent egală - erau tratați ca proscriși. Li s-a refuzat promovarea sau accesul la gran­turi de cercetare în universități și, uneori, au fost chiar explicit persecutați, precum Honeyford.

 

Câțiva ani mai târziu, jurnalistul James Whar­ton observa: „Aproape orice po­li­ti­cian serios recunoaște acum că Ho­ney­ford a avut dreptate să susțină deo­po­trivă că multiculturalismul este o rețetă pentru segregarea comunităților și că lucrează împotriva dezvoltării unui set unic de valori de bază, care puteau să îi aducă laolaltă pe membrii societății bri­ta­nice. Marea Britanie va fi permanent fracturată în facțiuni unite de nimic alt­ceva decât de lipsa de înțelegere și an­tipatia față de celălalt“.

 

Considerată până nu demult drept o in­su­lă de siguranță şi calm grație istoriei ne­în­trerupte de stabilitate politică, Marea Bri­tanie a început să se confrunte cu străzi tot mai volatile. Bradford a fost scena une­ia dintre cele mai grave revolte din tim­purile moderne, în 2001. În 2011, în timp ce țara se pregătea să găzduiască Jocurile Olimpice, au izbucnit revolte majore in multe orașe, pe fondul indignării generate în urma împușcării unui suspect de trafic de droguri înarmat de către poliția din Londra. Nu doar minoritățile etnice au luat parte la tulburări, ci și mulți dintre albii nativi, scoțând la suprafață o stare de spirit rebelă (în niciun caz una care ar în­curaja o mulțime de noi cetățeni, în spe­cial din țările afectate de război, să res­pecte legea).

 

Și astfel, criticii care argumentau că An­glia este o insulă prea mică pentru a găz­dui un proces migratoriu pe scară largă aveau în sfârșit un public. Cel mai erudit și mai persistent dintre ei era David Good­hart, provenit din elita liberală, fondatorul respectatei reviste Prospect. El credea că imigranții ar trebui asistați, primiți și pro­tejați de hărțuire. Tot el credea însă că imi­grația în masă va crea o societate inac­cep­tabil de diversă și, în cele din urmă, una frac­turată. Nu va mai exista suficientă soli­daritate la nivelul societății pentru a per­mite oamenilor să plătească taxe pentru un stat mare și un nivel costisitor de bu­nă­stare. Pe de o parte, britanicii erau bu­cu­roși să primescă noi cetățeni și să le per­mită să beneficieze de ajutoarele sociale pe care ei le-au plătit din banii lor, atât timp cât numărul lor rămânea controlabil. Pe de altă parte, există o rezistență in­ten­să față de ideea unui potop de imigranți care ar continua să vină pe o durată ex­tinsă.

 

Goodhart a criticat stânga, pentru pro­iec­tul lumii unice, pentru aplicarea egalității universale, fără a ține cont de oameni și de comunitățile reale: „Ei combină ideea de egalitate umană cu ideea nebunească că am avea aceleași obligații față de toa­te ființele umane“. El credea că jurnaliștii influenți, cadrele universitare și func­țio­narii internaționali uită adesea un aspect: acela că „pentru majoritatea oamenilor, angajamentele și loialitățile izvorăsc din comunitățile imediate, familie și prie­teni, pentru ca apoi să se răs­pândească spre cartiere, orașe și națiuni. Acest lu­cru nu înseamnă că nu ar trebui să ne pese de săracii globului. Dar avem o ie­rar­hie a obligațiilor care înseamnă că vom cheltui de 30 de ori mai mult în fie­care an pe sistemul de sănătate decât pen­tru dezvoltare. Este greșit?“. În aceas­tă toamnă, promisiunea stupidă a can­ce­la­ru­lui Merkel făcută refugiaților din Siria, că vor fi primiți de către Germania (și, prin extensie de restul UE), a transformat nemulțumirea mocnită cu privire la schim­bările demografice din multe orașe euro­pe­ne într-o criză extinsă a UE. Iar acțiunile și declarațiile unora dintre cei mai im­portanți lideri au agravat și mai mult cri­za. Asta înseamnă că, atunci când vor avea posibilitatea, există o șansă reală ca o majoritate a britanicilor să voteze pentru ieșirea țării din UE, o perspectivă pe care, până de curând, am considerat-o ca fiind foarte puțin probabilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22